Ziua lui Eminescu

DE VEGHE

Stă Eminescu, drept, în verbul lui,
de veghe unei ţări ce nu-l mai ştie
şi unui neam căzut din poezie
în proza-n care loc de vise nu-i.

E rana noastră cea de-a pururi vie,
durerea tuturor şi-a nimănui,
în lemnul crucii cel mai groaznic cui
şi-n bezna morţii cea mai grea stihie.

Precum iubirea ori lumină lină
ne-o fi cîndva, ori bici de foc cumplit,
aşa ne-a fost şi el din cer menit
să fie stîlpul nostru de lumină
sau cea mai rea ţepuşă dinapoi
atunci cînd firea se sminteşte-n noi.

Răzvan CODRESCU