trafic

 

vineri, 31 august 2012

Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (I)

0 comentarii

Între 1918 şi 1938 România a fost guvernată mai mult de zece ani sub stare de asediu şi cu o lege de cenzură a presei. Grevele şi manifestaţiile care au dus la instabilitate politică internă – peste 26 de guverne în acest interval – sunt explicate, în parte, de structura proprietăţii şi de cea demografică a ţării, care produseseră în timp inegalităţi sociale şi economice grave.

Din 1918 România întregită se confruntă cu problema organizării pe plan intern şi a recunoaşterii frontierelor pe plan extern. Rezolvarea problemelor sociale şi economice din ţară, realităţi dureroase cu vechime istorică, se înscria în orizontul de aşteptare al românilor după ce 5% din populaţia activă pierise în Marele Război; practic fiecare familie dăduse jertfa sa de sânge pentru România Mare.
Structura capitalului şi cea demografică explică o parte din problemele sociale ce se vor acutiza în anii următori. Dintre firmele individuale, circa 10% erau deţinute de români şi 60% de cetăţeni străni. În totalul societăţilor industriale şi al băncilor, capitalul românesc reprezenta mai puţin de 30%[1]. Ponderea românilor în consiliile de administraţie era mai mică de 50% şi o serie de industrii erau dominate de capitalul unor minorităţi etnice, ce tindeau să obţină monopolul. În comerţ capitalul evreiesc deţinea 60% dintre firme. Recensământul realizat abia în 1930 arăta că 72% din cetăţeni erau români şi că 46% din populaţie avea sub 20 ani[2]; majoritatea locuia în mediu rural. Doar 55% din populaţie ştia carte. La acestea se adăuga şi o insuficientă reprezentativitate a românilor în Parlament, mai ales pentru provinciile istorice alipite în care ei nu avuseseră libertăţi politice depline şi în care sistemul electoral a rămas acelaşi pînă în 1926, cînd a fost uniformizat la nivel naţional.
În mod tradiţional, românii formau asociaţii ce dezbăteau probleme ale societăţii româneşti sau aveau activităţi lucrative; în rîndul lor se formau şi viitori oameni politici. În asemenea asociaţii a activat şi Corneliu Zelea-Codreanu înainte de a înfiinţa gruparea politică pe lista căreia a fost ales deputat de Neamţ.

Greva generală din 1920

După război, ideile bolşevice aduse de agenţi din Imperiul Ţarist, stat aflat în război civil[3], cuceriseră deja mulţi intelectuali din ţară, care atacau în presă şi chiar de la tribuna Parlamentului Biserica, Armata şi Coroana. Pentru cei care luptaseră pentru unirea tuturor românilor întărirea regatului, ce nu avea nici 40 de ani cînd în Europa tocmai se prăbuşeau trei imperii seculare, nu era de conceput fără cea mai veche instituţie de pe teritoriul ţării, Biserica. Atacul la adresa autorităţilor reprezenta un act antinaţional şi pentru cei 200.000 militari demobilizaţi.
Sub acţiunea propagandiştilor internaţionalişti muncitorii din numeroase oraşe organizau greve şi demonstraţii comuniste, în fapt un sabotaj în faţa căruia autorităţile nou constituite erau neputincioase. Prin paralizarea vieţii economice şi accentuarea mizeriei materiale bolşevicii doreau să grăbească revoluţia şi instituirea unui regim comunist; programul lor cuprindea şi propuneri secesioniste. În toată ţara au loc greve şi manifestaţii, organizate pe ramuri de producţie, care vor culmina cu greva generală din oct. 1920.
La Iaşi, oraş cu peste 60% populaţie alogenă, majoritatea evrei, studenţii[4] de etnie română erau în minoritate. În 1919 pe străzile oraşului flutura steagul roşu şi se striga jos regele şi trăiască revoluţia comunistă. Ca student la Drept, preocupat de ce se întâmpla în ţară, Codreanu se înscrie în toamna lui 1919 într-o organizaţie muncitorească, Garda Conştiinţei Naţionale, condusă de Constantin Pancu. Garda lupta pentru drepturile muncitorilor, dar pentru naţionalişti revoluţia bolşevică nu reprezenta soluţia, ci pericolul care i-ar fi făcut pe români să rămână subjugaţi economic de alogeni în ţara lor. Garda organizează întruniri în Iaşi şi în alte oraşe, ce ajung chiar şi la 10.000 oameni, tipăreşte o foaie cu răspândire în Moldova şi Basarabia şi contribuie la ridicarea conştiinţei naţionale a românilor. Numele lui Pancu şi Codreanu ajung să fie cunoscute printre muncitori.
În febr. 1920 bolşevicii încearcă să provoace greva generală în toată ţara. La Iaşi o regie de stat intră în grevă, arborează drapelul roşu şi înlocuieşte portretele regelui cu cele ale lui Marx, Troţki şi Rakovski. Muncitorii naţionalişti, în minoritate, sunt bătuţi. Garda Naţională porneşte în marş spre regie; Codreanu dă jos steagul roşu, pune un tricolor şi le vorbeşte muncitorilor. În câteva zile naţionaliştii reuşesc să dezamorseze greva. În martie Garda are o acţiune asemănătoare la Atelierele CFR Nicolina, unde lucrau câteva mii de muncitori, majoritatea bolşevizaţi. Pancu şi Codreanu organizează şi sindicate muncitoreşti, ce ar fi urmat să se unifice la nivel naţional.  
La 13 martie 1920 la cîrma statului este adus un guvern autoritar, condus de gen. Al. Averescu, adeptul militarizării serviciilor publice care intrau în grevă. El înfiinţează Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale şi iniţiază legislaţia muncii, politică prin care problemele sociale ale muncitorilor erau recunoscute. Faţă de perioada antebelică salariile lor crescuseră cu 30%, iar preţurile cu 800%; pentru o serie de funcţionari de stat salariile nu crescuseră deloc sau erau acordate cu întîrziere. În plus, patronii folosesc dreptul de lock-out şi în şase luni sunt închise 30 de întreprinderi. În sept. 1920 intră în vigoare legea conflictelor colective de muncă, prin care în întreprinderile de stat şi în cele de interes public era interzisă greva politică. În conflictele de muncă este introdus arbitrajul obligatoriu, iar cei care „provocau greve” riscau amenda şi închisoarea. În mai 1921 este adoptată legea sindicatelor profesionale, prin care erau recunoscute doar cele care respingeau greva ca mijloc de rezolvare a unei revendicări şi care se declarau independente de partidele politice. Legislaţia nu rezolva toate problemele muncitorilor[5]; dezbaterile au avut loc în strigătele mulţimii cu steaguri roşii, care striga trăiască socialismul.
La greva generală din toamna anului 1920 s-a cerut şi desfiinţarea cenzurii presei şi renunţarea la starea de asediu, prin care tribunalele militare îi judecau pe civili pentru delicte politice şi de presă. Starea de asediu dura din 1916 şi fusese suspendată abia în iulie 1920, cu excepţia regiunilor de frontieră, dar în urma grevei generale gen. Averescu a reintrodus-o, pentru Bucureşti, iar cenzura presei - pentru toată ţara. Practic, toate guvernele au prorogat starea de asediu, în diferite judeţe, până în 1928.




















[1] Legea le acorda avantaje industriilor care foloseau materii prime indigene, dar nu făcea deosebire între firme după originea capitalului lor; capitalul străin se bucura de aceleaşi drepturi ca cel românesc.
[2] De remarcat că rata divorţurilor era de 1%.
[3] URSS s-a înfiinţat în 1922 şi a fost recunoscută de marile puteri în 1924.
[4] În România Mare existau patru centre universitare: Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi.
[5] Legea ce stabilea că ziua de muncă are 8 ore a fost votată în 1928.
Read more...

joi, 30 august 2012

Codreanu - repere biografice

0 comentarii

13 sept. 1899 Corneliu Zelea-Codreanu se naşte la Iaşi, în familia unui profesor de liceu.
1912-1916 urmează Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu
1916 participă alături de tatăl său, comandant de companie, la frontul din Ardeal. Nu este acceptat ca voluntar din cauza vârstei.
1917-1918 urmează Şcoala Militară de Infanterie din Botoşani
1919 Înfiinţează o organizaţie naţionalistă a elevilor Liceului din Huşi. În toamnă îşi ia bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi.
Nov. 1919 Ion Zelea-Codreanu este ales deputat de Suceava (Partidul Naţionalist Democratic, condus de N. Iorga)
1919-1920 Corneliu Zelea-Codreanu se înscrie în Garda Conştiinţei Naţionale, condusă de Constantin Pancu.
1920-1922 activează în Cercul Studenţesc Ştefan Vodă. Au loc o serie de conflicte şi de încăierări între studenţii naţionalişti, în minoritate, şi cei bolşevici, majoritari. Codreanu este atacat şi în presă.
1921 este eliminat din Universitate printr-un abuz al Senatului. Consiliul Facultăţii de Drept contestă hotărîrea; decan era profesorul de economie politică A. C. Cuza, deputat PND. Codreanu rămâne student. Este ales preşedintele Societăţii Studenţilor în Drept.
1922 Înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini. Îşi dă licenţa, dar rectoratul refuză să-i elibereze diploma. În toamnă pleacă la studii în Germania. De la un prieten german aude pentru prima oară de un pictor ce iniţiase o mişcare antisemită, Hitler.
Dec. 1922 contribuie la organizarea grevei studenţeşti şi a adunării naţionale de la Iaşi, în urma căreia s-a înfiinţat Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC). Anul universitar 1922-1923 este îngheţat.
4 martie 1923 la Iaşi ia naştere LANC, sub conducerea lui A. C. Cuza, care îl însărcinează pe Codreanu cu organizarea filialelor din ţară.
28 martie 1923 este votată Constituţia, cu art. 7 modificat, prin care străinii din România, majoritatea evrei, primeau drepturi politice. La Iaşi au loc proteste de stradă şi schimburi de focuri între naţionalişti şi evrei. Codreanu este arestat pentru prima oară.
Sept. 1923 Codreanu organizează primul congres LANC la Cîmpulung Moldovenesc.
Oct. 1923 - martie 1924 este închis la Văcăreşti şi anchetat pentru complot contra siguranţei statului. La proces va fi achitat. Grupul Văcăreştenilor intenţionase să-i împuşte pe cîţiva demnitari consideraţi trădători ai cauzei naţionale (printre care se aflau ministrul justiţiei şi un director de ziar).
Mai 1924 înfiinţează prima tabără de muncă voluntară, lîngă Ungheni.
Oct. 1924 Codreanu îl împuşcă mortal pe prefectul Poliţiei Iaşi, C. Manciu. La proces este achitat (mai 1925).
Iunie 1925 se căsătoreşte cu Elena Ilinoiu. Nunta se transformă într-o serbare cîmpenească, la care au participat circa 100.000 persoane.
Sept. 1925 se înscrie pentru doctoratul în economie la Universitatea din Grenoble (Franţa).
Mai 1926 Codreanu candidează pe listele LANC şi pierde. Ion Zelea-Codreanu este ales deputat LANC la Rădăuţi.
Mai 1927 LANC se scindează. Grupul Văcăreştenilor eşuează în încercările de a menţine unitatea Ligii.
24 iunie 1927 Codreanu înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail.
Iulie 1927 moare Regele Ferdinand. Este numită o Regenţă.
Aug. 1927 apare primul număr din revista legionară Pămîntul Strămoşesc
Dec. 1929 prima întrunire publică legionară are loc la Bereşti (Galaţi)
Apr. 1930 Codreanu înfiinţează Garda de Fier.
8 iunie 1930 Carol al II-lea devine rege.
Iulie 1930 Codreanu este arestat pentru o presupusă implicare în atentatul împotriva ministrului de interne. La proces este achitat.
Ian. 1931 guvernul ţărănist dizolvă Garda de Fier. La sedii se fac percheziţii şi confiscări de documente. Codreanu şi alţi şefi legionari sunt arestaţi, pentru atentat la siguranţa statului. La proces vor fi achitaţi.
Aug. 1931 legionarii participă la alegerile parţiale din jud. Neamţ sub numele de Gruparea Politică Corneliu Zelea-Codreanu. Codreanu este ales deputat.
Martie 1932 guvernul Iorga-Argetoianu dizolvă Garda de Fier. Ion Zelea-Codreanu este arestat. Legionarii cîştigă alegerile parţiale din jud. Tutova.
Iulie 1932 la alegerile generale Gruparea Corneliu Z. Codreanu obţine 5 locuri de deputaţi (2,3% din voturi).  Codreanu devine deputat pentru a doua oară, alături de tatăl lui.
Dec. 1933 guvernul liberal dizolvă Garda de Fier, în ultima zi de depunere a listelor de candidaţi. Sunt arestaţi peste o mie de legionari.
20 dec 1933 Partidul Naţional Liberal cîştigă alegerile şi formează guvernul.
29 dec. 1933 o echipă de legionari (Nicadorii) îl împuşcă pe preşedintele Consiliului de Miniştri, I. G. Duca. Codreanu şi mai mulţi şefi legionari sunt arestaţi şi ei. La proces Nicadorii (Nicolae Constantinescu, Doru Belimace şi Ion Caranica) sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar ceilalţi legionari sunt achitaţi.
1934 Carol al II-lea înfiinţează Straja Ţării, organizaţie de tineret obligatorie pentru elevii şcolilor de stat. Preşedintele ei era Teofil Sidorovici.
Martie 1935 Codreanu înfiinţează Partidul Totul Pentru Ţară. Şeful Partidului era gen. Gh. Cantacuzino-Grănicerul.
1936 Codreanu scrie cartea Pentru legionari. În condiţiile în care exista o lege a cenzurii, cartea este tipărită în ilegalitate.
8 nov. 1936 La Bucureşti este inaugurată Casa Verde, clădire construită prin muncă voluntară, sediul oficial al Gărzii.
Febr. 1937 Carol al II-lea îi cere lui Codreanu să-i cedeze şefia Gărzii de Fier.
20 martie 1937 Are loc şedinţa de încheiere a sesiunii parlamentare.
Nov. 1937 Partidul Totul Pentru Ţară încheie un Pact de neagresiune electorală cu Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal (aripa Gh. Brătianu). În ţară existau peste 34.000 cuiburi legionare.
Dec. 1937 La alegeri Partidul Totul Pentru Ţară obţine 15,5% din voturi (locul trei). Pentru prima oară, nici un partid nu reuşea să întrunească prima majoritară, de 40%, pentru a alcătui un guvern.
10 febr. 1938 Carol al II-lea instaurează regimul de guvernare personală.
21 febr. 1938 Codreanu dizolvă Partidul Totul Pentru Ţară.
30 martie 1938 Carol al II-lea dizolvă toate partidele politice. Regimul parlamentar constituţional se încheia şi în România începea o serie de dictaturi, încheiată în decembrie 1989.
Apr. 1938 Codreanu este arestat, judecat şi condamnat la zece ani muncă silnică.
30 nov. 1938 Din ordinul lui Carol al II-lea, Corneliu Zelea- Codreanu este asasinat, alături de alţi 13 lideri legionari (Nicadorii şi Decemvirii). Ca şi alţi eroi ai neamului românesc, Codreanu nu are nici măcar un cenotaf.

Read more...

vineri, 3 august 2012

De ce e aşa mult Doamne-Doamne în România?

0 comentarii


Întrebarea a fost pusă de un băieţel de şase ani a doua zi după ce s-a întors de la mănăstire. Vorbeşte româneşte, dar se vede că de multe ori traduce din flamandă, limba ţării în care trăieşte. La televizor erau imagini cu un preot slujind şi băieţelul îşi amintea şi că se jucase în altar la mănăstirea la care merge mereu când vine în România, şi de alte lucruri.
Copilul locuieşte în Olanda, într-un oraş cu mulţi imigranţi musulmani, unii la a treia generaţie. Antipatia populaţiei indigene faţă de ei nu se exprimă în cuvinte, dar este repede percepută de nou veniţi, care simt nevoia să se diferenţieze şi îşi amintesc de lucruri care înainte le păreau fără importanţă. Mama băiatului a început prin a pune o icoană în sufragerie, care să se vadă şi din stradă, pentru că acolo există obiceiul ca perdelele să nu acopere complet fereastra, cît un perete în ţara cu soare foarte puţin.
Necazurile şi dorul de ţară au făcut ca “jumătatea românească” a familiei să se gândească mai des la Dumnezeu. Singura biserică ortodoxă din Olanda se află la Marea Nordului, la 300 km de casa lor. E foarte greu să ajungi acolo când lucrezi în cinci schimburi; în plus, preotul are un program strict pentru că aici e doar voluntar şi are şi un serviciu “adevărat” pentru a se întreţine. Mama nu reuşeşte să ajungă la biserica de aici decât o dată pe an, dar în concediul din România de fiecare dată se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. Băieţelul merge cu ea atât în turneul pe la rude, cît şi la biserica cu moaşte şi librăria cu cărţi religioase.
Pe strada lui băiatul e singurul dintre creştini care are un nume de botez “normal”, corespondentul lui “Gheorghe” în româneşte. Acum părinţii au obiceiul să formeze un cuvânt din cîteva silabe, ca dadaiştii, astfel încât fiecare copil să aibă un “nume unic”; singura grijă e să nu aibă conotaţie musulmană.
În Olanda copiii încep şcoala, obligatorie şi gratuită, la vârsta de patru ani. Nou veniţii află cu surprindere că la şcoala elementară catolică nu se mai predau ore de religie de peste treizeci de ani, pentru că nu permite legea. Copiii nu pot afla despre credinţa creştină decât în familie, dacă e una credincioasă. Nu ştiu ce credinţă a avut bunicul meu, dar ştiu că a avut una, mi-a spus un olandez de 30 de ani cu părinţi atei, ca şi el.
La casele mai vechi se mai poate observa lângă uşă un medalion în piatră, ce reprezintă o Madonă, netezită de prea multe ploi. Puţini olandezi mai au în casă un crucifix. Bunicii băiatului au moştenit un Crist de lemn, pe care la un moment dat l-au abandonat în grădină; în umărul lui şi-au făcut cuib nişte păsărele. Bătrânul îşi aminteşte că în copilăria lui şi ei, catolicii, ciocneau ouă de Paşti, dar acum “nimeni nu mai face asta”. Bisericile sunt deschise în medie câte două ore pe zi, ceea ce îi ia prin surprindere pe turişti; în localităţile mici lumea se mai întâlneşte duminica la mesă, dar e greu să vizitezi catedralele din oraşul industrial. Unele au fost odinioară mănăstiri, înghiţite cu timpul de oraş. Doar denumirile de străzi şi parcurile provenite din livezi mai amintesc că pe aici au locuit creştini practicanţi.
Procentul celor care declară că frecventează biserica este asemănător în Olanda şi România, sub 20%. 
Read more...