Foamea ca instrument politic

 Vadim Guzun este doctorand al Academiei Române şi diplomat. Interesat de formarea regimului sovietic şi de politicile de sovietizare, a cercetat o serie de documente diplomatice despre foametea organizată folosită ca instrument politic, pe baza cărora a scris studii academice, iar în 2011 şi două cărţi: Marea foamete sovietică, 1926-1936 şi Foametea, piatiletka şi ferma colectivă: documente diplomatice româneşti.

Studierea foametei are utilitate academică şi diplomatică; sunt insuficient cunoscute cauzele tragediei, numărul victimelor sau regiunile afectate, ceea ce întârzie calificarea foametei din Ucraina (ce a făcut mai mult de 7 milioane de victime în perioada 1932-1933) ca act de genocid sau de crimă împotriva umanităţii. 

Pentru URSS problematica foametei este conexată cu iniţierea primului plan cincinal (piatiletka), industrializarea, colectivizarea forţată, represiunile în masă, exportul de cereale şi dumpingul, subsumate crizei economice din anii 1932-1933.

Instaurarea puterii bolşevice la Moscova în 1922 şi recunoaşterea noului stat, URSS, de către Marea Britanie şi Franţa în 1924, a fost urmată de politica de transformare a imperiului ţarist agrar într-un stat industrial totalitar. Una dintre ţinte a fost anihilarea ţărănimii prin deportări şi lichidarea sectorului privat de comercializare a alimentelor. În 1926 ţăranii constituiau încă 82% din populaţie. Ei n-au asistat pasivi la răspândirea terorii, cenzurii şi a propagandei regimului, ca instrumente de impunere a politicii sovietice venite de la centru. Conflictul statului cu majoritatea populaţiei s-a concretizat în cele peste 13.000 de răscoale ţărăneşti dintre anii 1922-1933, îndreptate contra colectivizărilor, deportărilor, închiderii de biserici sau penuriei de alimente. Bolşevicii şi-au impus voinţa cu preţul a zeci de milioane de victime, statul s-a organizat pe plan intern, iar procesul de lichidare a „rămăşiţelor burgheze” şi de consolidare a proprietăţii exclusiv de stat a devansat înlocuirea acesteia cu o opţiune viabilă. Statul sovietic ajunge unic distribuitor de alimente şi în 1928 transformă cartela de pâine în armă a puterii politice. Aprovizionarea este ierarhizată de către centru pe criterii geografice, sociale şi chiar etnice.

Sunt doar câteva dintre ideile documentate pe larg de către Vadim Guzun, în cele două volume. Modelul sovietic a fost aplicat şi în provinciile româneşti anexate în 1940 şi ţărilor satelit. La două decenii de la prăbuşirea statului sovietic, când pe planetă există încă asemenea „laboratoare de modele eficiente de guvernare”, demitizarea politicilor sovietice şi probarea documentară a crimelor staliniste râmân de actualitate.

http://afaceriorientale.blogspot.com.