Moștenirea Stolojan – încotro?

Peste câteva zile, primul ministru desemnat își va prezenta noua-i echipă şi programul. Unde va dori să ne ducă, e prematur să ne pronunțăm acum. Dar punctul de plecare al noii guvernări are un nume: moştenirea Stolojan. Fără a o numi aşa, ea a fost prezentată pe larg de actualul prim ministru. Dacă reluăm tema, o facem pentru că acum se conturează o anumită schimbare de curs. Iar în acest context, în special de la stânga, bilanţul guvernării Stolojan este prezentat cu accente catastrofice. Aşa să fie oare realitatea? Să stăm azi cu mult mai prost ca în urmă cu un an?!

După mineriada anti-Roman, echilibrele macro-economice erau rupte total: în plan financiar, bugetar, fiscal, comercial și valutar. Finanţarea externă - volens-nolens vitală deocamdată! - era întreruptă. Rezervele energetice erau la punctul cel mai de jos atins vreodată, sistemul energetic era în pragul prăbușirii, zeci de întreprinderi îşi încetau activitatea una după alta. Inflaţia era de 280 la sută pe an, șomajul atinsese 400 de mii de oameni şi creştea cu mai bine de 1000 de persoane pe zi. Producţia industrială era în cădere liberă, iar protecţia socială, o vorbă...

Guvernul Stolojan a avut trei obiective publice asumate: trecerea iernii 1991-'92, alegerile şi gestionarea crizei, până la primăvară. Iarna 1991-'92 şi alegerile sînt istorie deja. Ce şi-a propus guvernul Stolojan în plan economic? Refacerea echilibrelor economice, stăpânirea inflaţiei, stabilizarea producţiei industriale („opţiunea zero"), re-echilibrarea raportului consum/producţie prin eliminarea creditelor de consum şi continuarea reformei la un nivel de suportabilitate socială. Ce a realizat? Cîte ceva în fiecare din aceste domenii, dar şi ceva în plus: instituirea unor mecanisme - poate discutabile – dar care au lucrat şi lucrează cu anumite rezultate palpabile deja.

S-a realizat un plus de coerenţa şi intercondiţionare a sistemului de preţuri între: prețul mărfurilor, preţul serviciilor (tarife), prețul muncii (salarii), preţul creditelor (dobânzi), prețul monedei naţionale (cursul leu/dolar). A fost creat un sistem de stimulare a exporturilor, care a dat rezultate. Exportul a crescut cu 25 la sută. Importurile au crescut cu totul moderat, încît în ultimele trei luni s-a înregistrat pentru prima dată o balanță comercială pozitivă. După starea de „ras, tuns și frezat" (naţionalizarea valutei) din noiembrie 1991, agenții economici au azi peste un miliard de dolari în cont, la băncile româneşti. Sistemul de licitații bancare, după un prim eşec în februarie, începând din mai, funcţionează. După o devalorizare gravă, dar inevitabilă, de la 180 la 430 de lei dolarul, asistăm de cinci săptămâni la o stabilizare a actualului curs. Sistemul de presare în jos a inflației, deşi a creat și mari probleme - vezi dobânzile real pozitive de până la 80% -  a dat și unele rezultate. Inflația a mai slăbit ca ritm - de la 14 la sută lunar în primul trimestru, la numai 5,6 la sută lunar în trimestrul III, iar dobânzile au început încet-încet să scadă. Finanţarea externă, complet întreruptă după mineriade, este azi reluată, iar de la credite de sute de milioane de dolari menite consumului, s-a trecut la obţinerea unor credite pentru investiţii, insuficient absorbite însă, din păcate. Investiţiile străine în 1992 depăşese suma celor din 1990 și 1991, adică peste 550 milioane de dolari capital social şi peste un miliard de dolari, proiecte. Pentru prima oară după revoluţie, în România au început să se angajeze mari firme multinaţionale. Deficitul bugetar a fost menţinut la sub 2 la sută din produsul naţional brut, ceea ce este încă bine. Din păcate, producţia industrială şi-a continuat declinul, deşi în ultimele două luni ea a crescut cu 5 la sută. Producția agricolă a fost foarte proastă, dat fiind haosul din domeniul proprietăţii funciare, a unei legislaţii strict necesare (legea arendei, legea creditului agricol, legea creditului funciar, legea cadastrului), dar şi a unei secete fără precedent. Şomajul a atins 900 de mii de oameni, iar nivelul de trai continuă să scadă.

Sigur, pentru omul de pe stradă situaţia de azi este mai grea decît în urmă cu un an. Cu toate acestea, în multe privinţe premisele economiei sînt ameliorate azi. Or, pentru noul guvern, acesta este lucrul care contează - de aici își va incepe munca și aplicarea de program! Să ne întrebăm: este punctul de plecare al guvernării Văcăroiu mai defavorabil decît a fost, cu un an în urmă, punctul de plecare al guvernării Stolojan?

Economic vorbind, noi credem că nu. Chiar dacă românul o duce mai greu acum decît în urmă cu un an! Numai în agricultură, adoptarea în această iarnă încă a legilor mai sus amintite şi un an meteorologic mai favorabil pot aduce o creştere sensibilă a producţiei. Apoi, situaţia energetică - orice s-ar spune - e ceva mai bună ca în urmă cu un an. Climatul politic și social e net mai destins şi toate acestea în timp ce în Iugoslavia războiul face ravagii, în Bulgaria e criză de guvern, în fosta Uniune Sovietică dezagregarea îşi urmează cursul, iar Trilaterala îşi are grave probleme. Departe de noi tentaţia unui optimism, oricum deplasat în actualele condiţii obiective. Sînt şi aşa destule motive de îngrijorare. Dar a ignora deliberat cele realizate cu atîta trudă şi atîtea sacrificii în anul din urmă nu e deloc de bun augur. Dacă noua guvernare va fi dominată de aceeaşi viziune catastrofică, pe care presa de stînga o agită de pe acum, dacă noua guvernare se va vedea tentată să „procedeze altfel", să ignore sâmburele corect al filosofiei Stolojan, ne putem aştepta de pe acum la lucruri mult mai rele. Ar fi păcat ca moştenirea Stolojan - aşa cum e - să fie cheltuită într-o nouă aventură.

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 211, 10 nov. 1992)