Antisemitism și diversiune – cui prodest?

Asociată antisemitismului, ideea de diversiune este foarte veche. Puseurile antisemite au fost pretutindeni legate de crize grave. Antisemitismul a fost folosit totdeauna ca supapă de defulare a unor nemulțumiri cu cauze situate altă parte. De unde şi reculul de astăzi la teoria diversiunii vis-a-vis de surprinzătoarea reapariţie a antisemitismului, la noi.

Trecem printr-o criză foarte gravă. Guvernul şi Preşedintele sunt supuşi unui asalt al nemulţumirilor fără precedent. Iar presiunea în cazanul social tinde către maxim. Încît, se raţionează în presa demo-liberală românească, diversiunea antisemită, deturnînd atenţia, fie și a unei fracţiuni din populaţie, ar fi benefică puterii. Aparent logică, această teorie nu stă în picioare, azi.

Mai întîi, nici dl.Roman şi nici dl. Iliescu nu sunt antisemiţi. Ba, dimpotrivă. Apoi, oricit ar fi actuala Putere de interesată de diversiuni defulatoare, nimeni acolo nu ar recurge la antisemitism. Și, în sfîrşit, purtătorii actuali ai antisemitismului, oricît "au menajat" ei actuala Putere, în fapt, îi poartă sâmbetele.

Realitatea este că în câteva ziare transpare o tendinţă antisemită. Fenomenul deci, există. Ca şi efectul lui de diversiune. Dar noi credem că logica antisemită e azi e alta decât cea descrisă mai sus. Azi, antisemitismul de la noi are o logică anti-reformatoare, iar ca efect final, și anti-românească.

Să ne explicăm.

Dacă eşti adeptul "epocii" - să zicem - cum poţi sabota actualul curs de reformei spre democraţie şi economie de piaţă? Iată cum. Succesul reformei depinde în mod covîrşitor de componenta externă. Adică de sprijinul moral și politic al opiniei publice occidentate și al guvernelor din vest. Or, fără sprijinul Occidentului reforma românească nu va primi creditele şi investițiile de capital fără de care aceasta nu este posibil. Pentru ca această componentă externă să ne fie favorabilă programul de reformă trebuie să fie credibil și fezabil, iar imaginea  externă a țării să fie adecvată. Programul Roman este agreat de Occident, încât problema a fost și rămîne încă imaginea externă a țării, deteriorată grav de mineriade.

Dacă această imagine - azi, în redresare - ar fi din nou deteriorată, întreaga reformă s-ar pune în pericol. Lucru cu atît mai grav cu cît însăşi reforma în sine este greu de realizat şi cu costuri ce frizează pericolul social.

Or, este suficient pentru a se agita antisemitismul pentru ca imaginea ţării să sufere, cum se şi întîmplă. Încît ne putem aştepta ca reticenţele Vestului, cu greu temperate după mineriade, să fie realimentate pe această cale!

Este ceea ce s-a şi făcut. Cîţiva condeieri, versaţi în a face presă "de vînzare", sunt adunați într-o redacţie - şi sînt suficiente două, trei articole antisemite - în şasesprezece pagini de bîrfă suculentă, ca să obţii o publicaţie de mare tiraj, pe baza căreia avem şi ziarişti antisemiţi, dar şi public înclinat să-i cumpere şi să-i citească!

Că ele se cumpără nu atît pentru articolele antisemite, cît pentru bîrfa şi limbajul mahalalei, asta-i altceva. Ce contează este rezultatul: în România avem antisemitism, ba chiar "de masă", judecînd după tiraje! De unde, emoţie în jur, de unde, polemicile care amplifică: de unde, indignarea justificată a unei străinătăţi care, înjurată fiind, n-are vreme să analizeze cine injură, de ce şi cum.

Pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, la diversiunea antisemite se adaugă şi alte elemente. Trăim - altă suzpriză! - reactivarea curentului monarhic, care, deşi subţire, este foarte activ. Apoi, pe fondul evoluțiilor pozitive din Basarabia, personalitatea controversată a Mareşalului Antonescu revine în prim plan în presă, ba chiar şi în Parlament. De unde o anumită exaltare nesinceră, dar interesată, a Mareşalului care, arestat fiind de Mihai I, îl pune pe acesta, azi, în postura de trădător de neam! Este clar că oameni care au sărbătorit 23 august ca pe o victorie naţională, pînă de curînd, nu pot fi credibili venind acum să-l exalte tocmai pe cel înlăturat atunci! Diversiunea este iarăşi clară. Supradimensionîndu-1 pe Antonescu astăzi, ei o fac pentru a-l înfunda, o dată mai mult, pe Mihai I. Ceea ce şi mai grav este că, exaltîndu-se fără discernămînt personalitatea lui Antonescu, se dă apă la moară agitației antisemite! (asta - pentru FSN din Parlament).

Îi întrebăm acum pe domnii de 1a ”România Mare": credeţi că agitaţia antisemită sau, mă rog, "polemica" dumneavoastră cu Rabinul şef, dl. dr. Moses Rosen, este benefică țării noastre? Crede dl. Ceontea că, afirmînd că "nu avem antisemitism", a rezolvat ceva? Cred PUNR și Vatra Românească că numindu-1 pe dl. Iosif Constantin Drăgan "cu trecutul său", sau, mă rog, "cu eticheta sa", ca preşedinte al Vetrei Românești, face un bine ţării și Ardealului?

Să fim serioşi, domnii mei! O fi drumul spre iad pavat cu intenţii bune, dar ceea ce faceţi dumneavoastră sub acest raport este prostie sau sabotaj inconştient! Gîndiți-vă şi singuri! Pe fondul tensiunilor sociale actuale şi al celei interetnice din Ardeal, ar fi suficientă o violență gen Tîrgu-Mureş (care se şi poate fabrica!) pentru a ne trezi somaţi de dl. Bush sau de "troica" Strassbourg-ului, exersată deja la Belgrad. Și ce credibilitate am avea cu oameni ca dl. Drăgan, cu negaţiile d-lui Ceontea sau gunoaiele "României Mari"? 

Şi mai este ceva. Colateral, am zice! Odată pătrunsă logica anti-reformatoare a diversiunii antisemite în România de azi, curentul demo-liberal trebuie să înţeleagă că nu este suficient să combaţi antisemitismul în fraze tăioase sau savant argumentate. Că ura este pernicioasă, asta nu cere argumente, ci bun-simţ.

Prin urmare, polemicile, protestele, oricît de legitime și inerente sînt, de la un punct fac jocul ultim al zisei diversiuni: amplifică şi fac tapaj!

Ce este de făcut?

Practic, două lucruri: primul, să se explice străinătăţii logica anti-reformatoare a antisemitismului de azi în România și lipsa lui de suport în marea masă românească. Iar al doilea, acasă, să se aplice legea.

Antisemitismul? Cui îi folosește? Tuturor celor ce doresc eșecul reformei și răul României!

(articol scris de Corneliu Dida. apărut în revista Contrast, anul II, nr 26(66), iulie 1991)