trafic

 

marți, 28 iulie 2015

Comunicatul DNA de azi: Despre ticăloşia din medicina românească (editat)

0 comentarii

Azi Departamentul Naţional Anticorupţie a emis următorul comunicat:

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012 - 2015. 
În cursul zilei de 28 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare."

Pare neinteresant. Dar Adriana Pavel precizează pe formare medicala ro

"Procurorii DNA vizeaza mai multi medici oncologi dar si farmacisti, iar perchezitiile se desfasoara la domiciliul acestora si la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Salaj, Institutul Oncologic Ion Chiricuta din Cluj-Napoca si la un cabinet oncologic de la Spitalul Judetean Sibiu.
Unii doctori sunt suspectati de fapte de coruptie ce ar fi avut loc intre 2012 si 2015.
Ei ar fi luat mita de la mai multi producatori de medicamente si distribuitori de aparatura medicala pentru a le facilita castigarea anumitor contracte, relateaza Digi24.
Unii dintre acestia fac parte si din comisiile de achizitii de medicamente organizate la nivelul spitalelor."

Fost ministru al Sănătăţii pentru un an jumate (2007-2008), cu un mandat care are realizări concrete, dintre care amintesc infomatizarea medicinii primare, Eugen Nicolăescu a declarat azi: "Folclor a existat probabil dintotdeauna in Romania pe tema asta, dar nimeni nu a avut nici curajul, nici sinceritatea sa spuna despre ce este vorba. De aceea cred ca organele de specialitate sunt singurele care pot sa obtina dovezi si mai departe sa gaseasca acele persoane vinovate sau acele lanturi care ar putea prejudicia statul prin practici ilegale." (sursa: stiri pe surse

"Persoanele vinovate" sunt în primul rând medicii. Eugen Nicolăescu s-a exprimat elegant şi măcar a avut curajul să vorbească, poate pentru că nu e medic şi nu e contaminat de ipocrizia şi ticăloşia care a adus sistemul sanitar în situaţia grea de azi. Tăcerea medicilor şi a cadrelor universitare din medicina românească când vine vorba de bani furaţi, fie de la asiguraţi (contractele cu Casa) fie de la buget (de ex., achiziţiile publice), are ca scop să facă uitat faptul că, în sistemul sanitar, corupţia porneşte de la medici. 

Domeniul medical din România are două caracteristici. Dacă pentru multe alte posturi, din sistemul public sau economia privată, poţi angaja "fătuci" cu trei mastere din domenii diferite, un medic este un absolvent de Medicină. Un medic specialist este un medic cu rezidenţiat. Un cadru universitar de la Medicină este un medic ce a publicat x lucrări medicale. Fără semnătura unui medic nu poţi face nimic în sistemul sanitar, nici bun, nici rău, nici moral, nici imoral. Este singura profesie din România cu această caracteristică. Deci primii care fură în sistem sunt medicii. 

Ştiu că mă vor înjura în primul rând colegii mei, "intelectualii" cu parafă, dar n-am terminat încă. 
Comportamenul mult medici, în ultimii 25 ani, şi nu doar în cabinet, a dus la decredibilizarea acestei profesii în România. Doar în condiţii de libertate te poţi manifesta plenar: atunci se vede cine are repere morale şi cine nu. Cine vrea să-şi respecte meseria, să fie de folos bolnavului, să fie profesionist, şi nu traficant de parafă, mai nou de semnătură electronică. 

A doua caracteristică a domeniului medical este că politicile publice de sănătate din ultimii 25 de ani au fost (şi sunt) făcute de către medici; circumstanţa agravantă este că majoritatea sunt şi cadre universitare. Posturile din sistem au fost blocate de ei - principala cauză a degradării sistemul sanitar pentru care sunt responsabili medicii. Deciziile lor au dus la emigrarea masivă a celor ce nu au găsit o soluţie nici măcar în medicina privată (domeniu aparent separat, dar cu tare mari şi el). 

S-au organizat măcar dezbateri pe tema responsabilităţii celor care au diriguit sistemul medical şi nu ştiu eu?

Fiindcă există situaţii pe care nu le poţi înţelege, ca ne-medic, dacă nu ţi le explică cineva, am să dau un exemplu "simplu" şi "mărunt"din domeniul "politicilor publice". 

Spitalul Judeţean X nu are suficienţi ginecologi să-şi acopere gărzile. Angajează cu ora ginecologi (posturile sunt blocate), să facă câteva gărzi pe lună. Medicul află că în gardă nu are anestezist, deci nu poate opera nimic. Există un singur anestezist în spital, care face vreo 3 gărzi pe lună, dar vine şi în garda ta dacă ştie precis că primeşte şpagă de la pacientă (aici - majoritatea sunt gravide "neplătitoare"). Ce face ginecologul în gardă? Asistă gravide cu naşteri fără mari probleme, tratează nişte infecţii intercurente şi atât. Cazurile chirurgicale (de ex., cezarianele de necesitate, cazurile cu suferinţe fetale, hemoragiile ce necesită deschiderea abdomenului etc) sunt trimise la Bucureşti, de obicei cu ambulanţa. Ginecologul simte că se deprofesionalizează. După cîteva luni pleacă în Franţa. Nu vreau să ştiu ce se mai întâmplă la Spitalul Judeţean X, la camera de gardă gineco. 

Ce politici de sănătate am avut şi avem de se întâmplă lucruri care sfidează bunul-simţ? Şi cine e responsabil pentru ele? Repet: aici am dat un exemplu mărunt. Să-mi răspundă cei care m-au înjurat mai sus.

Medicii trebuie să-şi facă singuri curăţenie în ogradă. Sunt medic, salariat într-un SRL medical, am 47 de ani şi voi aştepta până la pensie acest eveniment. Medicii pot începe cu cazul anchetat azi de DNA. 

Aştept comunicate, dezbateri sau decizii din partea:
- asociaţiilor profesionale ale medicilor specialişti, de ex. oncologi
- asociaţiilor patronale ale furnizorilor de servicii medicale, de ex. servicii oncologice
- cadrelor universitare de la Facultatea de Medicină, de ex. din Cluj-Napoca 
- medicilor din presa românească.

O poziţie a asociaţiilor medicilor de familie, care de ani zile afirmă că "nu în medicina primară se fură banii din sănătate", se impune. Autocenzura practicată de medicii de familie când este vorba de corupţia din sistem poate fi confundată uşor cu ipocrizia.



































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.