După recentele
”succese” în politica externă - primire in Consiliul Europei, primirea clauzei
şi semnarea acordurilor francofoniei - atenţia românilor revine la problemele
de acasă, abia acestea urgente, serioase. Politicienii revin la dosarul
economic, iar omul de pe stradă, la efectele acestui ”dosar”... la piaţă.
Actualul guvern,
după ce a făcut faţă cu brio — nu problemelor reale — ci unei opoziţii ”de
carton”, pare sigur pe el. De unde atâta siguranţă? Maliţios vorbind, el îşi
simte încă spatele asigurat dinspre Cotroceni, iar ”faţa” dinspre o opoziţie
parlamentară diletantă. Referindu-ne însă la sorgintea sa CSP-istă, spatele
actualului guvern stă în ”creşterea producţiei”, lună de lună, în 1993. Ca urmare,
producţia ajunge, cumulat pe 9 luni, la 98% faţă de primele 9 luni din ‘92,
după ce plecase în ianuarie 1993 de la 76% faţă de ianuarie ‘92. În agricultură
se prelimină o producţie cu 8% mai mare anul acesta faţă de ’92, având azi cu
500.000 mai multe bovine şi un plus de 1.000.000 de porcine.
Lăsăm la o parte
vocile acelor parlamentari care se îndoiesc de ”acurateţea” acestor cifre şi le
luăm de bune, întrebându-ne: optimismul acestor statistici este oare sănătos,
justificat? Mai întâi că aceste date se referă la producţie, un indicator care
nu spune nimic despre condiţiile de eficienţă sau ineficienţă în care s-a
realizat. Or, judecând după starea monedei naţionale care se erodează mai rapid
în ‘93 decât în ‘92, ineficienţa globală persistă şi se adânceşte. De unde şi
deficitul comercial de peste un miliard de dolari preliminat pe anul în curs.
Dar pentru omul de pe stradă, abia scăderea vânzărilor de bunuri cu 24% pe
primele 9 luni comparativ cu '92 contează! Iar în condiţiile unei ierni lipsite
de finanţare externă și a unei inflaţii de 12-15% lunar, este clar că puterea
de cumpărare va scădea, că producţia, la rându-i lipsită de importuri vitale,
va scădea şi ea. De unde, terenul potenţial pentru tot soiul de tensiuni sociale
şi necazuri.
Ce e de făcut?
Judecând după
poziţia guvernului Văcăroiu, actuala politică ar trebui continuată, adâncită.
Eventual cu corecturi, pe tapet fiind acum ceea ce presa a numit ”asaltul
asupra băncilor”. Ultimul episod al acestui asalt fiind recenta chemare în
parlament al domnului Isărescu de la BNR. Este oare vorba de o simplă confruntare
între şcoala CSP-istă din guvern și monetariştii de la BNR? Desigur, este vorba
şi de aşa ceva.
În fond, însă,
este vorba de un moment de bilanţ a trei ani de ”reformă” începută de Roman şi
continuată de succesorii săi la zi. Iar ceea ce indică bilanţul acesta este
eşecul! De unde şi confruntările acerbe de azi, căci nu este vorba numai de
putere şi posturi ci, desigur, şi despre răspunderi!
Şomajul depăşeşte
un milion de persoane, inflaţia este de peste 12% pe lună, iar leul s-a
devalorizat, numai sub guvernul Văcăroiu, de la 430 la 1036 lei/dolar. Iar dacă
ne referim la preţul de piaţă „gri" şi de piaţă „neagră" (care deţin
împreună 85% din fluxul valutar al țării) degringolada este şi mai accentuată —
de la 500 la 1600 lei/dolar!
Cu alte cuvinte
populaţia a plătit peşin, la zi, preţul reformei, iar guvernanţii ridicaţi pe
valul de sânge şi speranţă din 1989 — nu au reuşit să însănătoşeasca economia,
ci s-o ruineze într-un experiment „gradualist".
Ce e de făcut?
De recunoscut
adevărul: reforma este blocată - în sectoarele cheie! - de incapacitate, de
mentalităţi osificate, de interese personale chiar!
Marea privatizare,
aşteptând ceva vânzări de active şi vânzările-pilot - cu totul sub 1% din
capitalul de stat - bate pasul pe loc. Faimoasele certificate de proprietate
înmânate în ‘92 (pre-electoral!) sunt devalorizate din start. Oficial
„cotate" la 146 mii lei, ele valorează pe o „piaţă" haotică abia 6000
lei! Prin urmare, numai prin imobilismul guvernamental, avuţia naţională ce
revine prin lege fiecărui român este devalorizată de 25 de ori! Halal protecţie
socială! Halal privatizare! Dacă cineva, prin absurd, ar veni de afară să
cumpere cele 15 milioane de certificate, cu 85 milioane de dolari el ar cumpăra
30% din industria statului român! Halal ”noi nu ne vindem ţara”!
Restructurarea,
care ar trebui să degreveze economia naţională de povara a sute şi sute de întreprinderi
ruinate financiar şi fizic, sau să re-echipeze anumite sectoare, viabile în
viitor, abia este luată în discuţie. Între timp bugetul alocă 900 miliarde lei
pentru ca acestea ”să funcţioneze” la ralanti, iar muncitorul de acolo să ia un
salariu mizerabil, alimentându-se astfel inflaţia şi menţinând şomajul,
statistic, desigur, „cât mai jos"...
Politicile sectoriale,
în condiţiile inflației, a menţinerii unor situaţii de cvasi-monopol (de unde,
preţuri feroce dictate din birouri) şi cu o privatizare şi restructurare
blocate, sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire.
După cum se vede,
hiba nu este la bănci, ci în economia
reală! Adică acolo unde guvernul are pâinea şi cuţitul! Dar rămânând la
viziunea CSP-Istă, iluzionată de „producţie", actuala echipă Văcăroiu este
în stare „să refacă" economia ţării aducând-o la nivelul - inclusiv statistic
- al lui 1989! Acesta să fie oare sensul schimbării dorite atunci? Sau al
promisiunilor din `90 şi `92?
În astfel de condiții
nu e de mirare că sectorul bancar-financiar şi însăşi moneda naţională arată
cum arată. Căci, până la un punct, finanţele ţării sunt o oglindă a ceea ce se întâmplă în economia reală, fabrici, uzine,
ferme etc. Sigur, băncile, moneda şi tot sistemul financiar bancar trebuie să
fie o oglindă fidelă. Adică
structurate şi conduse pe principiul dovedite oriunde în lume ca viabile şi
eficiente. Cu o „liberalizare" limitată practic la preţul mărfii şi al
tarifelor, dar care nu a pătruns şi în cele trei sectoare de preţuri - preţul
monedei (cursul leu/dolar), preţul creditelor (dobânda), preţul muncii
(salarii) - sistemul nostru financiar-bancar şi leul nu-şi pot face rolul! Mai
rău, ele alcătuiesc o oglindă vălurită, care distorsionează valoarea economică, permiţând orice: de
la proliferarea corupţiei în bănci, la vânzarea preferenţială (cui şi pe ce
criteriu şi cu ce preţuri?) a valutei; şi de la menţinerea artificială a
cursului leu/dolar la menţinerea - la fel de artificială - a guvernului actual!
Cert, toamna
aceasta impune decizii politice majore. Iar asemenea decizii se pot lua doar la
Palatul Cotroceni. Cu cât mai devreme cu atât mai bine.
Rămâne însă
întrebarea: este oare actuala opoziţie parlamentară capabilă, prin cinstea şi
valoarea oamenilor săi, să convingă Cotrocenii înspre pasul decisiv?
(28.10.1993, Ioan
PERA; articol apărut în revista Mișcarea,
anul II, nr. 12 (17), 1-15 nov. 1993)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.