Toamna liberalilor (II)

Eşecurile, cînd este vorba oameni inteligenți şi serioși, pînă la urmă întăresc, mobilizează. Bunăoară, analiza va impune autocritica. Iar aceasta smereşte, te face mai înțelept, mai flexibil, mai înclinat spre compromis şi împăcare. Cînd devii conştient de propriile-ţi greşeli, priveşti mai altfel defectele şi erorile celui de alături. De unde, se poate spera, procesul de apropiere între P.N.L. şi N.P.L. se va face mai uşor. O va indica și interesul. După cum, tovărășia aceluiaşi necaz, dar și avantajele unei fuzionari fără fasoane vor comanda acelaşi curs. P.N.L. dispune de cadre, de oameni, de structuri, de sedii; are experienţa guvernării. Apoi, chiar şi scos din parlament, el dispune de sute de primari, de consilieri locali şi județeni. N.P.L., deşi creat în pripă, poate potenţa serios P.N.L.-ul în multe zone. Dinamismul, eficienţa și prezența socială remarcabilă a unor oameni ca domnii Cataramă, Boroianu, Cojocaru sau Popescu-Tăriceanu ar fi un mare atu pentru P.N.L. O fuzionare P.N.L./N.P.L. făcută „en bonne et due forme" ar fi un semnal pozitiv pentru opinia publică, în general. Apoi, să nu uităm că și P.N.L. și N.P.L. îşi cunosc bine electoratul: și numeric, și pe zone. Cumulat (292.000 plus 58.000) este un capital deloc de neglijat. Pe de altă parte P.N.L.-AT și P.N.L.-CD nu-şi cunosc forţa reală din electorat. Ei au pătruns în parlament pe „paşaportul" comun al Convenţiei. Fricţiunile dintre P.N.Ț.-C.D şi P.A.C. - deja vizibile - ar putea desface Convenţia curînd. Iar în ipoteza unor alegeri anticipate pentru '93, asemenea paşapoarte fie nu vor mai exista, fie nu vor mai fi posibile (vezi spusele Stolojan apropo de noua lege a partidelor). Sigur, P.N.L.-AT şi P.N.L.-CD, ca și alţi „paşaportari" din actualul parlament, vor fi împotriva alegerilor anticipate. Numai că aici vor decide evoluţiile țării, Constituţia şi dl. Iliescu, căruia, orice s-ar spune, i-ar fi convenit de fapt un parlament de centru-dreapta! Încît calculul lucid şi prudenţa vor obliga P.N.L.-AT şi P.N.L.-C.D. la o reconsiderare pozitivă a ideii de refacere din vreme a unităţii liberale. Mai sunt și alte argumente. De pildă, participînd de bună-credinţă şi cu succes la o refacere - în patru! - a unităţii P.N.L., semnificaţia politică a liberalilor azi în parlament ar depăşi cu mult actualul lor număr derizoriu. Iar aceasta, atît în pertractările cu partenerii din Convenţie (dacă ea nu moare), cît în viitoare negocieri de guvernare. Iar simetric, ponderea lor în P.N.L. ar fi potenţată de prezenţa lor în parlament. Cam acesta ar fi terenul obiectiv al unor negocieri serioase și pozitive - inclusiv pentru electorat - între cele patru formații liberale de azi.

Varianta unui „care-pe-are" rămîne totuşi în picioare. Fiecare din argumentele de mai sus ar putea „foarte bine" să fie întors tocmai spre o atare viziune „ofensivă". Ar fi, însă, o greşeală! Căci ar fi un semnal negativ pentru electorat și ar duce la o spălare de rufe în stradă. În fond, eşecul liberal - a cărui vină şi povară o poartă și parlamentarii liberali de azi - tocmai asta a avut la bază: asperităţi de ambiții şi orgolii; scandaluri şi autoponegrire. A le relua ar însemna perpetuarea crizei și a mersului în jos...

De pe tuşe, esenţial ni se pare că lucrurile care-i unesc pe liberali - tradiţia, mentalitatea, programul, perspectiva - sunt mult mai importante. Tot ceea ce poate justifica orgolii şi ambiţii, dar şi competiţia între persoane, în politică presupune un cadru solid prealabil - un partid comun. Se vor plia orgolii? Se vor depăşi ambiții vane ? Se vor face pașii necesari?...

Actuala toamnă liberală este un punct de nadir. Pînă la Crăciun s-ar putea să avem numai două partide liberale: P.N.L. (prin fuziunarea cu N.P.L.) și Alianţa Liberală, deja conturată de formarea grupului parlamentar cu acelaşi nume. Dac[ pînă atunci va exista înţelepciunea unei minime menajări reciproce, evoluţiile țării s-ar putea să le sugereze sau chiar să le impună contacte pentru pasul următor. De pe acum natura situaţiei economice a ţării trage întregul parlament mai spre dreapta decît i-o indică structura. Priviți F.D.S.N.-ul cum se teme de o guvernare de centru-stînga. Priviți F.S.N. (Roman) cum se autoinclude la... centru-dreapta, uitînd social-democraţia! Pînă și parlamentari ai „României Mari" neagă public că ar fi contra actualei reforme, principial! Iar domnul Brucan vorbeşte pe şleau de „necesitatea trecerii la capitalism" şi pledează (în „Libertatea") pentru un guvern de centru-dreapta, într-o ţară cu un parlament de centru-stînga! Vorba domnului Roman: „ce vrei, domnule, azi și socialiștii fac politică liberală !"... Bun! Normal, însă, politica liberală trebuie să o facă liberalii, iar socialiștii - pînă una alta - ar trebui să facă opoziţie socialistă, dacă se tem de o guvernare pe propriile lor principii. Numai că pentru aşa ceva, liberalii trebuie să-şi depăşească orgoliile, resentimentele, ambițiile vane, să își respecte mai mult bătrînii şi să infirme - măcar ei - proverbiala propensiune românească pentru dezbinare..,

(articol scris de Corneliu DIDA, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 200, 26 oct. 1992)