Despre sărăcia din România

Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) a publicat recent raportul Situaţia sărăciei în România în context european, ale cărui concluzii sunt: românii sunt cei mai săraci din UE, munca nu reprezintă o garanţie a unui trai recent, familiile cu mai mult de doi copii sunt cele mai afectate economic, iar cei mai săraci români sunt tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 ani.

Românii, cei mai săraci din UE

În UE sunt calculate două nivele ale sărăciei: sărăcia relativă şi absolută. Sărăcia absolută constă în deprivarea severă de alimente, apă potabilă, adăpost, servicii de sănătate şi educaţie. Sărăcia relativă reprezintă o problemă socială recunoscută la nivel european. Oamenii se află în sărăcie relativă dacă resursele lor sunt atât de limitate încât îi împiedică să aibă un standard de viaţă considerat acceptabil în regiunea în care trăiesc. Sărăcia relativă în UE începe de la valori mai mici de 60% din venitul median (venitul sub care se plasează jumătate din populaţie). Pentru sărăcia absolută pragul este de 40%.

În anul 2007 doar 6% din populaţia UE se afla în sărăcie absolută. În 2011 circa 81 milioane de persoane (17% din populaţie) trăia în sărăcie, deprivare materială şi excluziune socială.

Sărăcia este legată de inegalitatea economică. În 2007 venitul celor mai bogaţi 20% din europeni (UE-27) este de cinci ori mai mare decât venitul celor mai săraci 20% dintre europeni. Pentru România raportul este de 7,8.

Principalul instrument de realizare a solidarităţii sociale este protecţia socială. În 2006 ţările UE au acordat 27% din PIB pentru protecţia socială (ca medie), în timp ce România a alocat 14%. Protecţia socială a redus sărăcia în UE cu 38%. În România cheltuielile sociale au conotaţie negativă, atât pentru marele public, cât şi pentru decidenţii politici. Pentru anul 2008 cheltuielile sociale raportate la cele publice au fost în UE de 56%, ca medie, în timp ce în România au fost de 37%. Pentru alte state foste socialiste cifrele sunt: Bulgaria 41%, Slovacia 45,8% şi Ungaria 46,5%. Dintre fostele state UE-15, cea mai scăzută pondere a cheltuielilor sociale a avut-o Marea Britanie – 50% din PIB, iar cea mai mare Germania, cu 63,4%.

Performanţa economică modestă şi politica de austeritate în ceea ce priveşte protecţia socială explică, în parte, nivelul sărăciei din România, cel mai ridicat din UE pentru toate categoriile de vârstă. În 2007 circa o treime din populaţia României realiza venituri mai mici de 70% din venitul median al UE, adica se afla în sărăcie relativă. Dacă raportăm veniturile la mediana naţională, în 2007 circa 18% dintre români se aflau în sărăcie absolută.

În alte ţări europene politicile de protecţie socială a familiilor cu mulţi copii le ajută pe acestea să depăşească mai frecvent şi mai uşor pragul sărăciei relative decât o familie fără copii.

Din cele mai sărace 20 regiuni din Europa, şase se află în România. Cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, cea mai bogată din România, cele şase zone acoperă aproape toată ţara. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu 9% între martie 2010 - martie 2011. În acelaşi interval a scăzut şi salariul mediu net pe economie.

Munca nu garantează un trai decent

Este o realitate şi pentru alte ţări UE, unde 16% dintre salariaţi câştigă sub 60% din salariul mediu naţional (79 mil. oameni). România are cel mai mic salariu din UE; raportul nu face referire la veniturile nefiscalizate. Politicile salariale menţin o pondere ridicată a săracilor în rândul celor ce muncesc. Deţinerea unui loc de muncă nu consolidează statutul economic al angajatului şi nu garantează menţinerea familiei deasupra pragului sărăciei.

După o viaţă de muncă un pensionar nu poate fi sigur că se află la adăpost de sărăcie. Nivelul mediu net al pensiei de asigurări sociale de stat nu a permis acoperirea trebuinţelor minimului decent al familiei de pensionari decât după anul 2007 şi numai dacă în familie existau două pensii medii.

Nivelul de trai decent este cel care permite manisfestarea libertăţilor esenţiale ale demnităţii umane, printr-o integrare normală în societate. Dimensiune materială a bunăstării este o premisă a ordinii sociale echitabile şi durabile.