Destinul Europei şi revoluţia culturală

Ultima conferinţă a Teatrului Naţional, cu tema „Destinul Europei”, l-a avut ca invitat pe prof. Andrei Marga de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Dânsul a pornit de la momentul în care vorbim: România traversează cea mai gravă criză din istoria sa modernă. Dar prezentul şi viitorul nostru depind de Europa, care se află şi ea într-o criză economică, politică, instituţională, culturală şi de motivaţie, un complex de probleme care ne obligă la o perspectivă mai largă, istorică.

Primatul culturii vest-europene în lume a fost incontestabil timp de sute de ani, iar interogaţia asupra destinului ei nu este nouă pentru filosofi. Problemele care se pun astăzi pe continent nu sunt simple disfuncţionalităţi de parcurs, ci sunt cruciale pentru destinul Europei. UE se află în curs de extindere şi are realizări concrete, dar şi promisiuni neonorate; viitorul ei este incert acum, când în Franţa, stat fondator, unul din subiectele campaniei prezidenţiale este ieşirea din Uniune. Prof. Marga a sintetizat provocările cu care se confruntă Europa în secolul al XXI-lea:

• Problema demografică: ponderea europenilor indigeni scade continuu în favoarea imigranţilor cu background cultural diferit;
• Nu există lideri europeni, care să ofere o viziune impusă de condiţiile istorice noi.
• Pluralismul a ajuns o tehnică de selectare periodică a reprezentanţilor, care paralizează deciziile şi anonimizează răspunderea.
• Sărăcia s-a răspândit, apropiindu-se de mijlocul social chiar şi într-o ţară ca Germania.
• Educaţia s-a transformat într-o tehnologie de formare de competenţe.
• Administraţiile au ajuns un scop în sine, opace la reacţiile cetăţenilor.
• Viitorul este privit cu teamă. Există un futurism negativ, rezumat în atitudinea „să nu schimbăm nimic, ca să nu fie şi mai rău”.
• Procesul deciziei politice este închis pentru majoritatea cetăţenilor, care răspund cu apatie civică şi electorală. Viaţa lor se reduce la muncă şi consum, iar banii sunt sensul vieţii, nu un mijloc pentru acţiuni în folos personal sau public.
• Religia este privită cu suspiciune, în vreme ce alienarea e în creştere. Europa nu a rezolvat problema dosarului anilor 1920-1940 şi nu are o soluţie în relaţia dintre ea şi religia de pe continent. Unele tehnici de obţinere, exercitare şi perpetuare a puterii, folosite de Hitler, Stalin şi Mussolini, revin pe nesimţite în democraţia copleşită de concepţii relativiste.
• Europa lipseşte de la adoptarea deciziilor geopolitice cu impact mondial sau e cel mult unul dintre parteneri.
• Dinamica altor culturi o excede pe cea europeană şi nord-americană, de câteva decenii deja.

Dar ce este Europa? Prof. Marga a descris conceptul generativ al Europei. Ea i-a adus omenirii conceptul de ştiinţă, care identifică corelaţiile cu caracter de lege, exprimabile matematic. Ştiinţa a fost pusă în slujba rezolvării problemelor tehnice şi a făcut posibilă civilizaţia tehnică. Principiul randamentului a determinat un anumit comportament economic şi a pătruns în administrarea societăţii. Cultura a încadrat administraţia şi comportamentele într-un drept caracterizat de personalism, formalism şi legalism. În cultura europeană individul este înzestrat cu libertate, ce se încadrează în reguli şi este însoţită de răspundere. Voinţa politică a statului a fost concepută ca rezultat al dezbaterii publice dintre cetăţenii maturi. Cultura europeană este orientată spre transformarea realităţii conform nevoilor oamenilor şi îşi asumă faptul că realitatea care ne înconjoară este unica lume a vieţii noastre în condiţiile pământeşti.

Prof. Marga ne-a vorbit despre identitatea Europei, alimentată din trei surse: Ierusalim, Atena şi Roma, ce ne-au dat religia şi viziunea asupra destinului omului, ştiinţa şi filosofia, dreptul şi conceptul de cetăţean. Metafora triunghiului este cea mai potrivită pentru a rezuma sursele hotărâtoare ale Europei. Schimbările din ultimele decenii ne-au făcut să depăşim unele înţelegeri restrictive ale surselor.

• Am depăşit înţelegerea Europei doar ca o prelungire a moştenirii greco-romane, prin sesizarea ponderii majore a creştinismului;
• Am depăşit înţelegerea creştinismului european doar prin prisma Evangheliilor canonice şi iudaismul are o pondere nouă. Suntem generaţia care ştie cel mai mult despre istoria Mântuitorului şi cadrul efectiv în care s-a format; componenta iudaică este sursă a creştinismului şi a avut un impact asupra evoluţiei sale.
• Am depăşit înţelegerea creştinismului în opoziţie cu ştiinţa şi libertăţile cetăţeneşti, prin recunoaşterea valorii de neînlocuit a acestora într-o viaţă reuşită;
• Am depăşit înţelegerea ştiinţei moderne drept cunoaştere autarhică în favoarea considerării prealabilului inevitabil oricărei cunoaşteri.

Problemele cu care se confruntă Europa au generat o literatură a diagnozelor, pe care prof. Marga a exemplificat-o pe larg, dar nu voi insista asupra ei. Dânsul şi-a încheiat dizertaţia cu alternativa pozitivă pe care Europa o poate urma, care ar implica: reasumarea democraţiei, regândirea conceptului de stat social, reasumarea unei economii naturale şi reasumarea valorilor europene şi a înţelegerii nerestrictive a ştiinţei.

Şcoala de la Frankfurt

Conferinţa prof. Marga şi discuţiile care au urmat mi-au amintit de o frază a lui Gustave le Bon: revoluţiile reprezintă efectul vizibil al schimbării invizibile a mentalităţilor. Depopularea este semnul decăderii unei naţiuni; când ea se produce la scară mare, dispare o întreagă civilizaţie. Prognozele spun că, la actualele rate ale fertilităţii, între anii 2000 şi 2050 circa 50% din creşterea populaţiei globului se va realiza pe alte continente, în afara Europei, în timp ce numărul locuitorilor ei va înregistra o scădere netă de 100 milioane. Spre deosebire de războaie şi cataclisme naturale, scăderea fertilităţii afectează doar numărul de tineri; ei sunt din ce în ce mai puţini şi, pentru ca Europa să-şi menţină actualul raport pensionari:salariaţi (adică nivelul de pensii), ea ar trebui ca până în 2050 să mai poată primi 1,5 miliarde imigranţi, tot tineri. Evident, ei vor avea un alt background cultural.

Schimbarea mentalităţii omului european şi nord-american este rezultatul unei politici inspirată de revoluţia culturală, aşa cum a fost formulată şi organizată de adepţii lui Marx după eşecul loviturilor de stat bolşevice din anii 1920 (Budapesta, Munchen şi Berlin). Ceea ce profetizaseră marxiştii nu s-a împlinit în marele război; muncitorii s-au identificat cu naţiunea, nu cu o clasă defavorizată, şi au luptat pe front alături de cei din clasele „superioare”; ei nu s-au alăturat revoluţiilor pornite în numele lor. La Moscova Lenin şi partida lui s-au impus cu preţul unui război civil şi a genocidului cu zeci de milioane de victime.

Doi discipoli ai lui Marx au găsit o explicaţie pentru faptul că muncitorii „trădaseră” revoluţia: sufletele lor le fuseseră impregnate în cei două mii de ani de creştinism cu o credinţă care îi împiedica să-şi vadă interesul şi apartenenţa la clasă. Creştinismul şi cultura produsă de el, sistem imunitar al societăţii capitaliste de atunci, nu îi permiteau marxismului să prindă rădăcini.

Antonio Gramsci, comunist italian refugiat la Moscova după venirea lui Mussolini la putere, în 1922, a constatat aici că regimul bolşevic nu se putea impune decât prin teroare. El a formulat ideea că este necesară decreştinarea Occidentului pentru ca revoluţia comunistă să învingă prin acceptarea ei de bunăvoie de către oameni. Gramsci a murit într-o închisoare italiană în 1937, dar a lăsat Caietele din închisoare, cu schiţa revoluţiei marxiste din Occident: întâi trebuie schimbată politica culturală, apoi puterea le va cădea în poală comuniştilor ca un fruct copt. El a imaginat un marş lung prin instituţii: şcoli, colegii, arte, presă şi noul media, radioul. Toate trebuiau cucerite, convertite şi transformate în agenţii ale revoluţiei astfel încât oamenii să fie educaţi să înţeleagă şi să aprobe revoluţia comunistă. Gramsci este considerat cel mai mare strateg marxist al secolului XX.

Celălalt discipol al lui Marx, Georg Lukacs, agent al Cominternului şi comisar al poporului pentru cultură în guvernul lui Bela Kuhn, îşi descria ideile ca fiind „demonice” şi vorbea de „terorismul cultural”. El introduce, primul, educaţia sexuală în şcolile primare. În 1923 Lukacs şi câţiva prieteni comunişti germani înfiinţează la Frankfurt Institutul pentru Marxism, după modelul celui din Moscova, dar îi schimbă repede denumirea în Institutul pentru Studii Sociale. Aici transcrie ideile lui Marx în termeni culturali. Dacă pentru bolşevicii lui Lenin inamicul era capitalismul, pentru cercetătorii marxişti el era cultura occidentală. Drumul pentru putere era nonviolent şi presupunea decenii de muncă şi tenacitate. Credinţa creştină trebuia smulsă din sufletul omului occidental printr-o nouă educaţie.

În 1933 Hitler câştigă alegerile şi grupul de revoluţionari paşnici se refugiază la Universitatea Columbia din New York. Ideile lor, sintetizate în teoria critică (critica distructivă a elementelor culturii occidentale), devin cunoscute sub numele de Şcoala de la Frankfurt. Alte idei propagate de ei sunt: înlocuirea determinismului economic al lui Marx cu determinismul cultural, eliminarea nevoii de familie, criminalizarea clasei mijlocii şi condiţionarea atitudinilor corecte. Ideologii marxişti sunt cei care definesc adevărul şi stabilesc că hegemonia culturală e condiţionată psihologic şi nu argumentată filosofic. Condiţionarea atitudinii corecte a dus la politica corectitudinii politice. Şcoala de la Frankfurt a dat primele roade în anii 1960, cu o generaţie care nu cunoscuse războiul şi care fusese educată de noul media, televizorul. Revoluţia culturală înlocuise o parte din elitele conducătoare şi capturase instituţiile care formulează şi transmit idei, opinii, credinţe, valori; astfel a  fost creat un om nou, care are o morală doar pentru lumea de aici. Primatul economic al Americii a favorizat marşul revoluţiei culturale în Europa Vestică, în timp ce estul Europei a trăit revoluţia culturală pe viu.

Vechea ordine morală a fost înlocuită cu cea relativistă. Revoluţia lui Lenin a eşuat în 1991; după 70 de ani ea s-a dovedit o conspiraţie a unor criminali care s-au folosit de retorica marxistă pentru a-şi disimula scopul. Regimul bolşevic este mort şi detestat. Dar revoluţia lui Gramsci şi a adepţilor lui e în desfăşurare şi a creat deja o lume nouă. O discuţie despre destinul Europei trebuie să aibă în vedere şi efectele Şcolii de la Frankfurt.