Primul volum din proiectul Dimensiunea represiunii din România în regimul communist al cercetătoarei Nicoleta Ionescu-Gură a apărut în 2010 la Editura Corint. El se intitulează Dislocări de persoane şi fixări de domiciliu obligatoriu şi va fi urmat de volumul despre munca forţată (“internările administrative”) şi cel despre victimele detenţiei politice din România comunistă.
Până acum au fost publicate numeroase mărturii ale supravieţuitorilor represiunii comuniste, dar aceasta este prima cercetare bazată pe documentele din arhivele CC al PCR şi ale fostelor organe de Securitate.
În Enciclopedia sovietică din 1957 se arată că, în România, “răsturnarea, la 30 decembrie 1947, a monarhiei şi proclamarea republicii a însemnat trecerea la dictatura proletariatului, în forma democraţiei populare”. În 1948 începea construirea statului “democrat-popular”, de tranziţie de la capitalism la socialism, etapă în care trebuia desfiinţată proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, considerată sursa tuturor relelor sociale de către ideologia marxist-leninistă.
Fixarea domiciliului obligatoriu (DO) pentru proprietarii de moşii deposedaţi în martie 1949, când bunurile le-au fost confiscate după modelul sovietic, i-a scos pe foştii proprietari din mediul rural şi i-a repartizat în alte localităţi cu scopul de a nu mai putea influenţa opinia publică împotriva autorităţilor. În DO, de obicei pe timp nelimitat, au fost trimişi şi ţărani participanţi la revoltele din 1949 şi 1950 împotriva cotelor agricole ruinătoare, persoane din regiunea de frontieră cu Iugoslavia (în 1951-1956), suspectate că ar simpatiza cu mişcarea lui I. B. Tito, persoane care “dăunau construirii socialismului în RPR” sau cei eliberaţi din închisori sau colonii de muncă. Conform documentelor Securităţii, între 1948-1968 au fost dislocate circa 60.000 persoane.
Un capitol aparte îl reprezintă fixările de DO şi strămutările de persoane din timpul regimului N. Ceauşescu. La sfârşitul anilor 1960 autorităţile comuniste s-au elimitat de abuzurile securităţii dein perioada 1948-1964, dar arestul la domiciliu şi fixarea DO au fost folosite pentru izolarea unor disidenţi şi reprimarea mişcărilor greviste, cum au fost cele din Valea Jiului din august 1977 şi de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, din 15 noiembrie 1987.
Un alt capitol tratează baza juridică a dislocărilor. Actele normative respective nu au fost publicate niciodată în organul oficial al statului întrucât contraveneau Constituţiei PRR, ulterior RSR, şi tratatelor internaţionale în materie de drepturi ale omului, pe care statul român le ratificase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.