Dâmboviţa bucureşteană

de Nadja Dida

O carte veche de istorie a Bucureştiului începe foarte inspirat cu cuvintele "un râu", pentru că dacă vă uitaţi pe o hartă o să vedeţi că toate marile capitale îşi au istoria ţesută pe iţele unui râu. Dar asta este o carte din secolul trecut! În prezent ghidurile pun prea puţin preţ pe ... un râu, cu atât mai puţin cu cât acesta nu este Tibru sau Tamisa, ci Dâmboviţa bucureşteană. În schimb găseşti în ele descrise mai toate busturile şi statuile oraşului. Pentru a înţelege Bucureştiul, pentru a-l explora aşa cum ne-am propus în această rubrică, vom începe cu începutul, cu ce a fost mai întâi aici, adică cu ... un râu.

B. P. Haşdeu arată că între secolele V-IX, râul care şi-a unit destinul cu Bucureştiul a fost botezat "Dâmboviţa" de către neamurile slavone care locuiau pe stânga Oltului, în Muntenia, adică "foaie de stejar" din cauza întinselor păduri de pe cursul ei inferior. Mai mult, acest nume a fost dat adesea şi oraşului: Bucureştiul este Cetatea Dâmboviţei în unele cronici moldovene şi în unele scrieri ale călătorilor străini.

Dâmboviţa avea alt curs decât cel actual. De exemplu, bisericuţa Sf. Spiridon Vechi din Piaţa Naţiunilor Unite s-a aflat când pe un mal al Dîmboviţei, când pe celălalt, aşa de mult a oscilat cursul acesteia. Pe Dâmboviţa erau situate morile oraşului despre care avem date doar începând cu secolul al XVI-lea. În 1853 se instalează la o moară prima maşină cu aburi în industria noastră. Dar se zice că multă vreme n-a vrut nimeni să macine la această moară, de teamă că făina se va arde. Abia într-o iarnă aspră, când Dâmboviţa a îngheţat, paralizând morile de apă, prima maşină cu aburi a fost pusă să lucreze, dovedindu-i-se astfel eficienţa. Cilindrul acestei maşini se mai găseşte şi azi la Muzeul Tehnicii din Parcul Carol. A propos de acest parc, lacul de aici, precum şi cel din Parcul Cişmigiu reprezintă foste meandre ale Dâmboviţei, iar Dealul Mitropoliei e o popină a acesteia.

Bucureştiul avea mult mai multe lacuri şi gârle decât în prezent. Acestea au fost însă treptat asanate. Unde se află staţia de metrou Dristor 1 era Izvorul Nou, un pârâu asanat, dar ale cărui urme se preling pe pereţii staţiei încă de când a fost dată în exploatare.

Inundaţii provoca Dâmboviţa cu succes în secolele trecute. De aceea s-au făcut adesea construcţii hidraulice de către cei ce se chemau pe vremuri "meşterii de gârle". Astfel, în secolul al XVIII-lea Alexandru Ipsilanti a săpat un canal menit să abată o parte din apa Dâmboviţei, când venea prea mare, ferind Bucureştiul de inundaţii. Începând din satul Lunguleţi, canalul avea zeci de kilometri lungime. Aceasta a fost cea mai mare lucrare hidraulică din câte se făcuseră până atunci în Ţările Române. Alte lucrări pe Dâmboviţa s-au făcut pe vremea lui Al. I. Cuza, iar cele mai recente şi de anvergură în anii 1980, când râul a luat înfăţişarea prezentă atât de artificială. Malurile înverzite ale Dâmboviţei nu mai sunt, iar apa ei poluată de viaţa oraşului a fost ascunsă privirilor în două conducte mari, ce urmează pe dedesubt canalul actual.

Aşadar, aşa cum spunea şi o cronică de odinioară, în timpul tuturor libertăţilor ... Dâmboviţa, apa cea dulce a oraşului lui Bucur, e înfrânată şi înlănţuită în canalul ce i s-a făcut.