Votează viaţa!

Pentru Marşul pentru viaţă, ce are loc ca în fiecare an în preajma Sărbătorii Bunei Vestiri, anul acesta s-au mobilizat organizaţii non-guvernamentale din 18 oraşe din România. Marşul are ca scop afirmarea dreptului la viaţă al persoanelor începând încă de la momentul concepţiei şi susţinerea familiei tradiţionale şi a valorilor acesteia, ca temelie pentru o societate solidă şi sănătoasă. Principalul organizator este Asociaţia Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi, ce funcţionează din 1990 şi are filiale în mai multe judeţe; la mişcarea pro vita s-au alăturat de-a lungul timpului şi alte asociaţii, profesionale şi de diferite confesiuni.

În România avortul a fost legalizat pentru prima oară în 1957. De atunci s-au înregistrat peste 22 mil. avorturi, atât după decretul din 1966, cât şi după 1990. Susţinătorii mişcării pro vita se simt supravieţuitori ai legalizării avortului. Ei apără drepturile copilului nenăscut, educarea tinerilor în acord cu morala creştină şi fac lobby pentru o legislaţie pro familie. Glasul lor începe să fie auzit şi de Parlament. În noul Cod Civil definiţia familiei este acum clară. De curând a fost adoptată legea pentru combaterea violenţei în familie şi se află în dezbatere legea pentru consilierea femeii însărcinate, asemănătoare cu a altor ţări din UE, şi legea pentru copiii născuţi fără viaţă, care în prezent nu au identitate civilă, nu pot beneficia de serviciu religios şi nu pot fi înhumaţi.

La Marşul din Bucureşti au participat peste o mie de persoane, recordul de până acum pentru capitală. Traseul a fost Biserica Kreţulescu-Calea Victoriei-bulevardul Naţiunilor Unite până în faţa Camerei Deputaţilor. S-a strigat doar lozinca Suntem în viaţă. Suntem pentru viaţă. Dreptul la viaţă. Organizatorii au împărţit pliante despre riscurile avortului, prea puţin cunoscute şi despre care femeilor nu li se vorbeşte nici în cabinetele medicale: infertilitatea, tulburările psihice şi cancerul (www.avort.ro). S-au purtat bannere cu imagini ale copilului aflat în pântece, numit  acum produs de concepţie în cadrul manipulării lingvisice şi juridice care exclude aspectul religios. Alţi termeni care devalorizează realitatea sunt întreruperea voluntară de sarcină, în loc de avort, pacienta, în loc de gravidă, şi reducţia embrionară în loc de selectarea unui embrion. 

M-a impresionat un licean ce purta o hârtie pe care scria Votează viaţa! Criza demografică, şi celelalte crize, sunt consecinţe ale crizei morale. Mişcarea pro vita nu îşi propune o revoluţie sau o contrarevoluţie la descreştinarea impusă la noi în ţară de regimul comunist, ci restaurarea modului de viaţă creştin, singurul care ar permite supravieţuirea societăţii româneşti. La nivel civic asociaţiile de dreapta au fost, sunt şi vor mai fi eficiente; acum ar fi necesar ca oamenii de dreapta să se organizeze şi politic. Peste câţiva ani liceanul va avea drept de vot.

Read more...

Noua ordine bancară

La sfârşitul acestei săptămâni a avut loc conferinţa 1912: Între noua ordine bancară şi relansarea economiei, organizată de Medien şi susţinută de reprezentanţi ai mediului bancar.

Sistemul bancar românesc se află în formă, lucru ce s-a confirmat şi la sfârşitul crizei şi la începutul acestei noi recesiuni. BNR a avut meritul de a gestiona echilibrul din mediul bancar în perioada de boom economic, prin reglementări ce n-au fost întotdeauna pe placul bancherilor, dar care ne-au scăpat de o criză financiară în România. În multe bănci managementul mixt, românesc şi străin, s-a dovedit complementar şi benefic. Ca factor obiectiv faptul că în ultimii 20 de ani economia românească nu s-a dezvoltat foarte mult ne-a protejat de pătrunderea „operaţiunilor toxice” în mediul bancar intern.

Nu există un trend pozitiv al operaţiunilor bancare, mai ales pentru creditare, pentru că de fapt nu există cerere solvabilă. Economisirea a crescut anul trecut pentru că oamenii nu au încredere în economie, nu au încredere să investească în ceva. Se află în creştere doar creditarea pentru agricultură şi cea conectată cu accesarea fondurilor europene, la care se vor adăuga efectele legii parteneriatului public-privat.

În condiţiile acordului de capital Basel 3, ce se aplica din ian. 2013, apetitul băncilor pentru creditarea IMM-urilor va scădea foarte mult. Conform acestui acord, aplicabil băncilor comerciale din UE, un credit acordat unui IMM trebuie ponderat cu un risc de 100%, idee care i-a surprins pe mulţi bancheri ce anticipează că IMM-urile din Europa vor dispărea. Întrucât în SUA şi Asia nu se aplică asemenea rigori există riscul apariţiei unor decalaje de dezvoltare între UE şi celelalte regiuni. O serie de bănci din Europa au făcut demersuri la PE şi CE în care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la limitările pe care acordul le va impune IMM-urilor.

Acuzaţiile conform cărora băncile ar credita statul sunt false. Ministerul de finanţe oferă dobânzi foarte mici pentru banii de pe piaţa bancară. În ultimele luni BNR a redus dobânzile de politică monetară, ceea ce ar fi trebuit să scadă şi dobânzile din piaţa creditului şi a depozitelor. Acest semnal este mai puţin eficient acum decât ar fi fost în anii trecuţi întrucât există o limită de la care dobânzile de pe piaţa bancară nu mai pot scădea. Sunt bănci ce vor lichiditate de pe piaţă, iar rezerva minimă obligatorie se află încă la un nivel destul de ridicat. Scăderea rezervei minime obligatorii nu va duce la creşterea consumului pentru că lichiditatea din sistem nu e uniform distribuită. Lichiditatea mare arată apetitul crescut al băncilor pentru risc.

Nu există cerere pentru consum în piaţă şi nu există nici riscul de creştere a creditului la un nivel speculativ.

Anul 2012 are un nivel de incertitudine ridicat. Scăderea consumului arată scăderea încrederii în viitor. Băncile ce au nevoie de depozite oferă dobânzi mari pentru că există un sistem de garantare a depozitelor, de către stat. Există sectoare profitabile ale economiei, în care sumele aduse de bănci sunt mai mici decât ar trebui. În economia românească e loc doar pentru 3-4 bănci comerciale, iar acum sunt mai mult de 30.

Intermedierea financiară din România e foarte mică. Cifrele arată că sistemul bancar românesc se reancorează în asigurarea unui potenţial de creştere economică peste nivelul mediu din UE. Dinamica creditării neuvernamentale după 2009 s-a sincronizat cu cea din zona euro, dar nu suficient de pozitiv pentru noi. Pentru a ajunge la convergenţa economică cu UE am avea nevoie de o dinamică a creditării superioară, cu ritmuri de creştere mai înalte. Cadrul de reglementare european, de după criză, presupune cerinţe de capital suplimentar. Randamentele pe capitalul suplimentar vor scădea.

Instituţiile de credit trebuie să fie mai autonome în ceea ce priveşte sursele de finanţare. Sistemul bancar românesc în sine depinde de economisirea externă şi de capitalul străin atras. Este necesară extinderea bancarizării în interior, adică acoperirea cu tranzacţii bancare a unor segmente comerciale sau la nivel de individ. Economia românească în prezent este predominant cash; aceşti bani se află în afara sistemului bancar şi produc costuri pentru bănci, care sunt nevoite să caute lichidităţi în altă parte. Un atribut al maturităţii industriei bancare îl reprezintă gradul de cunoaştere şi educaţie financiară al consumatorului; inovaţia nu mai este suficientă pentru a face faţă competiţiei. Se impune modificarea conceptului de banking şi tranzitarea sistemului bancar spre consultanţă pentru promovarea incluziunii financiare şi stimularea comportamentului non-cash al clienţilor. Economia fără numerar rămâne un deziderat; la creditarea „fără hârtii” s-ar putea ajunge mai repede printr-un model de banking nou, care să se folosească de baze de date şi de verificări încrucişate.

Problema principală a sistemului bancar românesc sunt creditele neperformante şi recuperarea banilor. În cazul unui credit neperformant, executarea garanţiilor poate dura mai mult de doi ani, ceea ce reprezintă o pierdere din punct de vedere al capitalului recuperat. Utilizarea insolvenţelor ca mecanism de revigorare a activităţii unor societăţi comerciale funcţionează şi induce costuri în sistemul bancar.

În condiţiile în care unele state au fost scutite de datorii uriaşe, clienţii mici sunt urmăriţi şi executaţi de bănci; ele sunt limitate de clauzele contractuale şi nu pot şterge datorii cum vor.  Pentru clienţii care au dorinţa de a-şi plăti creditul, acesta poate fi restructurat în colaborare cu banca, soluţie ce s-a dovedit viabilă pentru circa 75% din creditele restructurate.

Cea mai dinamică componentă a economiei sunt IMM-urile, principal segment al clasei de mijloc. În UE ele furnizează circa 60% din locurile de muncă, ca medie, şi generează între 50 şi 80% din PIB. În ultimii ani ele au produs cele mai multe locuri de muncă. IMM-urile predomină şi în agricultură. În condiţiile în care creditele destinate lor vor deveni „mai restrictive administrativ” decât până acum „customizarea produsului bancar până la un fine tuning” nu va scădea volumul de cash păstrat la ciorap şi nu va produce relansarea economiei.

Read more...

Aligatori şi coreeni

În anii 1970, unchiul meu, profesor la un capăt de ţară, se vedea volens-nolens şef de circumscripţie electorală, tot la patru ani. Pe buletinul de vot apărea o singură formaţiune, frontul democraţiei socialiste, dar cu mai mulţi candidaţi, doar era un vot pe listă. Pe atunci aveai libertatea de a da din gură, măcar într-un grup restrâns şi mai uşor dacă erai „cineva”. Când deschidea şcoala în zi de vot, unchiul spunea „acum aşteptăm să vină aligatorii”; puţini din comisie observau greşeala profesorului de română, iar sătenii care foloseau expresii ca sete de apă şi mamele pentru pescuit nu aveau de ce să se simtă jigniţi.

În Europa alegerile sunt libere nu doar pentru cei care propun un proiect politic, ci şi pentru cei care aleg; cu excepţia Belgiei, stat care încă de la înfiinţare a impus votul obligatoriu, eşti liber să te prezinţi sau nu la urne.

Spre deosebire de Occident, absenteismul devine un fenomen de masă în România după doar 15 ani de democraţie. Oamenii au fost dezamăgiţi că nu au ajuns la bunăstarea dorită doar cu alegeri libere, iar cei aleşi rareori au avut politici eficiente la problemele cu care se confruntă ţara.

Participarea la vot are şi un aspect aritmetic. În condiţii de absenteism masiv în parlament ajung oameni cărora nu le-ai da şanse sau consideraţi nepotriviţi de cei deştepţi. Am să dau un singur exemplu, din Europa noastră. La alegerile pentru PE din 2009, România Mare, partid extraparlamentar, fără resurse financiare şi ostracizat de presă prin tradiţie, a trimis 3 deputaţi. Absenteismul a fost de 70%, dar cei puţini (şi proşti) care au votat au trimis oameni în parlament. 4,84 mil. voturi au fost împărţite aritmetic. PDL a trimis 10 deputaţi, iar PSD 11. UDMR a trimis 3 deputaţi cu 431 mii voturi, printre ei şi secesionistul Laszlo Tokes. România Mare a obţinut 419 mii voturi. EBA a intrat în PE cu 200 mii voturi; ea a fost „ajutată” de PDL, dar cine ar fi putut s-o mai ajute la o prezenţă la vot de 15 mil., de exemplu? Pe ea sau pe Tokes sau pe alţii? (Din observaţiile mele de aligator - nimeni - fiindcă artimetica e obiectivă şi nu există un monopol al măsluirii la urne.)

Într-o haită de lupi Becali a fost privit ca o oaie neagră; după alegeri ciobanul şi-a angajat un consilier, fost europarlamentar, dar asta nu a contat pentru deştepţii care lipsesc de la vot, dar pe urmă se indignează.

Deştepţii au fost dezamăgiţi de oamenii politici, la fel ca oamenii obişnuiţi. Dezamăgirea este cauza absenteismului; nu mai aşteptăm nimic bun de la oamenii politici. Pentru partide acum problema e să-i scoată pe aligatori din case. La vot se duc alegătorii profesionişti, cei care mai au putere să vadă o speranţă în „vedete” sau cei care ştiu legătura dintre locul de muncă şi contractul cu primăria – şi ei puţini, când investiţiile de la buget se tot micşorează.

La alegătorii profesionişti din România se adaugă cei din diaspora, emigraţi la începutul anilor 2000, care duc dorul ţării. Ei urmăresc fenomenul politic în spaţiul virtual, mai divers şi mai puţin dogmatic decât presa din ţară, şi au demonstrat deja la urne că aritmetica contează (de exemplu în 2009, când deştepţii care au absentat iar s-au indignat). De aceea oameni de bună-credinţă, grupuri de interese şi doritori de slujbe la stat s-au axat pe organizarea lor politică şi obţinerea de voturi de la românii de pretutindeni; în condiţii de absenteism masiv partidele mici, outsider-ii şi independenţii au cele mai multe şanse.

Faptul că ştiu matematică nu-i face pe deştepţi să fie mai responsabili. Ei vor schimbarea legii electorale şi a sistemului politic, dar aşteaptă ca ele să se producă fără votul lor, poate de la sine, poate prin vreun miracol. Se împiedică de „tehnicalităţi” cum sunt: redistribuirea voturilor, care îi aduce în parlament pe cei care au obţinut cel mai puţin, votul uninominal, care în România e mai mult un vot pe liste, şi identitatea celui care numără. Nu doar legea electorală din România lasă de dorit, dar ea poate fi schimbată uşor în condiţiile de libertate de acum, de care ne bucurăm după 1989.

Participarea la vot are şi un aspect metafizic.

Recunoaştem că „tinerii morţi în 1989 s-au jertfit pentru libertate.” Moartea şi jertfa sunt firul care termină fraza. „Dumnezeu a primit jertfa lor şi ne-a dăruit libertatea.” Aşa cum poate fi trăită ea pe acest pământ, unde societăţile sunt organizate ca democraţii sau ca tiranii. Dumnezeu conlucrează cu omul, dar fără să-l oblige la nimic. Una dintre libertăţile primite, odată scăpaţi de tiranie, este cea de a ne alege conducători. Creştinii deştepţi, care lipsesc la vot, cu toate că au studii care le-ar permite să perceapă mai bine realitatea decât un aligator, sunt orbiţi de patima mândriei. Ei se simt prea buni pentru a fi reprezentaţi de cineva, chiar dacă e un om de bună-credinţă, o floare rară printre oamenii noştri politici. Şi cine va proteja florile aflate pe cale de dispariţie?

Dacă nu ştim să primim darul libertăţii, s-ar putea să ne fie luat înapoi. Dumnezeu nu bate cu băţul, şi pe lume încă există ţări cum este Coreea de Nord. La începutul anilor 1950 în România comunistă s-au confiscat radiouri. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu şi, cu voia Lui, mâniat pe păcătoşi, am putea trece printr-o tiranie care să ne smerească.

Gândul la fosta URSS şi la Coreea de Nord îmi este suficient pentru a vota cu speranţa că sistemul politic va fi mai bun peste patru ani.

Read more...

Noua republică şi ideile vechi

Platforma politică Noua Republică le propune o alternativă cetăţenilor dezamăgiţi şi nemulţumiţi de aranjamentul constituţional al statului român. Din Manualul de Identitate aflăm că NR promovează valori ale liberalismului clasic, conservatorismului republican şi creştin-democraţiei. România aparţine unui destin euro-atlantic şi NR recomandă respectarea cu stricteţe a acordurilor cu FMI, UE şi a tratatului de guvernanţă fiscală (semnat de statul român abia ieri).

Discuţia despre limitarea suveranităţii se impune acum, când tratatele UE preconizează modificări ale autonomiei politice şi financiare a statelor naţionale.

„Dacă în felul acesta interesele economice şi sociale ale populaţiei României, pe termen lung, sunt mai bine protejate, atunci sunt de acceptat cedări parţiale de suveranitate. Dacă însă, sub umbrela monedei unice, se vor ascunde bancherii pentru a profita în continuare şi pentru a obţine câştiguri uriaşe, politica externă care presupune pierderi de suveranitate trebuie reconsiderată şi acceptate numai acele măsuri care au sens, justificate şi care indubitabil pe termen lung vor duce la evitarea derapajelor bugetare şi financiare şi la bunăstarea generală a românilor.”[1]

Acest fragment, prost redactat cum e, merită să fie analizat. În primul rând adoptarea monedei unice e văzută ca ceva de la sine înţeles – deja o cedare de suveranitate. Expresia a profita în continuare îmi aminteşte de bancurile cu Radio Erevan. Cum reconsideri o politică externă, dacă deja ai cedat-o parţial? Unde se vor localiza derapajele bugetare ale monedei unice, pe paralela 45, pe meridianul 15 sau în altă parte?

Pentru politica internă NR este adepta statului minimal, ca şi alte partide sau mişcări (PDL, libertarienii, popularii); criza economică actuală provine din filosofia statului asistenţial. „Privaţii” ştiu să facă bani, iar statul doar să le fure banii. Pentru „privaţii” curaţi ca lacrima patriotismul nu trebuie să vireze către protecţionismul îngust şi autosuficient. Statul român (deja mic şi slab) este considerat scump; el trebuie să aibă un nivel redus de personal şi de cheltuieli de funcţionare. NR propune privatizarea totală a companiilor de stat (oricum au rămas vreo 160), privatizarea sistemului sanitar şi a învăţământului şi dezvoltarea pilonilor privaţi de pensii. (În acest caz subsidiaritatea reprezintă de fapt un refugiu al statului.) Cheltuielile statului trebuie reduse, dar nu cele pentru infrastructură sau subvenţiile pentru agricultură. NR se pronunţă pentru Parlamentul unicameral şi reforma administrativ-teritorială.

Peste toate NR afirmă interesul naţional. Ea nu se deosebeşte esenţial de celelalte partide sau mişcări politice. În politica externă, toate văd o singură cale (integrarea euopeană) şi nici una nu are o alternativă la UE. Dacă UE se fragmentează sau dispare? Dacă euro se dovedeşte doar un instrument cu care statele membre sunt convinse să renunţe la moneda naţională, cum deja afirmă, argumentat, o serie de economişti? În politica internă aplicarea doctrinei statului minimal a fost iniţiată de mult de PDL. Noua Republică propune o politică ce seamănă mult cu a celorlalte partide.

La a patra conferinţă naţională a platformei politice Noua Republică din 3 martie gazdă a fost Mihail Neamţu, care a vorbit de noul brand politic şi a prezentat echipa NR. Platforma are 35 filiale, a strâns 10.000 de semnături şi se va înregistra ca partid. Există filiale puternice în diaspora românească, care solicită creşterea numărului de colegii electorale din străinătate (în prezent sunt şase) şi adoptarea votului prin corespondenţă. La conferinţă Mihnea Vasilache şi Gabriel Biriş au prezentat Pactul fiscal pentru Noua Republică, un document tehnic ce ar trebui explicat de economişti. Monica Macovei, „profesoara de integritate” a lui Mihail Neamţu, a vorbit Despre justiţie şi lupta anticorupţie.

Deocamdată Noua Republică e finanţată exclusiv din donaţii, care sunt afişate pe site; când se va înregistra ca partid va primi şi subvenţii de la stat, conform legii. Din donaţii mici şi vânzarea de căni made in China cu 40 de lei, NR a organizat o conferinţă la Hilton, la care au participat circa 200 de oameni, veniţi de la mai multe filiale. În holul hotelului am văzut oameni cu pancarte; ar fi fost o imagine suprarealistă, dacă pancartele n-ar fi fost de foarte bună calitate. Manualele sunt un alt exemplu de măiestrie tehnică, plătită din donaţii. Mihail Neamţu a mărturisit că este un republican de puternică persuasiune nord-americană şi este supranumit Germanicus - bănuiesc că de specialişti în PR care nu ştiu cine a fost bunicul lui Nero.

---

[1] Noua Republică, Manual de Identitate, Bucureşti, 2012, pag. 40.

Read more...