Legiunea
Arhanghelul Mihail
Încercările Grupului Văcăreştenilor de a menţine
unitatea Ligii eşuează. Codreanu decide să înceapă organizarea tineretului pe
răspunderea lui şi înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, alături de
prietenii cu care fusese închis la Văcăreşti. Şedinţa de constituire a avut loc
la Iaşi, la el acasă, iar actul are doar cîteva fraze:
Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan
Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub
conducerea mea. Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat. Să rămînă în
afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.
Corneliu Z.
Codreanu
Lupta pentru o Românie mai bună şi pentru români urma să fie continuată
sub protecţia icoanei Arhanghelului, o copie a celei de la Văcăreşti.
Organizaţia nu avea un program şi nici caracter politic. Ea trebuia să fie o
şcoală, cu cîteva linii: credinţă în Dumnezeu, încredere în mişcarea de
renaştere naţională şi prietenie. Pe atunci majoritatea tinerilor aveau
educaţie religioasă, iar pentru Marele Război fiecare familie dăduse un
sacrificiu de sînge. Prietenia însemna încredere, devotament şi raporturi
familiare între membri. Primii care au atacat Legiunea au fost cei care îl
adulaseră pe Codreanu cu un an înainte: membrii LANC, ce-l acuzau de
confiscarea ideii naţionale şi de trădare. Doar cîţiva din Ligă l-au urmat în
Legiune.
Legiunea era formată din organizaţii de cel mult
13 membri, numai bărbaţi, cu un şef (cuiburi). Codreanu a plecat de la ideea că
un om cu iniţiativă îi poate aduna pe alţi cîţiva în jurul lui pentru a forma
un grup lucrativ; el putea ajunge şef doar peste cîţi oameni era capabil să-i
convingă şi să-i organizeze. Cuibul solicita să fie primit în Legiune cînd
făcea dovada unei activităţi. În primul an s-au format cîteva cuiburi, care au
reuşit să asigure apariţia revistei Pămîntul
Strămoşesc timp de 12 luni (prin
obţinerea a 2.500 abonamente) şi să cumpere o camionetă în rate (achitate de
voluntari, cu rîndul). Primul şef de regiune a fost consfinţit abia în 1934,
după şapte ani de activitate a Legiunii. Asemănător cuiburilor, elevii se
puteau organiza în frăţii de cruce (FdC), iar femeile în cetăţui. Doar
cuiburile foarte dezvoltate urmau să aibă activitate politică.
Legiunea le oferea o speranţă oamenilor săraci. În
1926, la încheierea guvernării liberale, reforma agrară era încheiată doar în
Basarabia. Dintre hectarele expropriate fuseseră repartizate jumătate. Cei
împroprietăriţi aveau de plătit despăgubiri, defalcate pe mai mulţi ani. Ţăranii
se confruntau cu foarfeca preţurilor: produsele agricole se vindeau la preţuri
foarte mici comparativ cu cel industriale. Decalajul dintre preţul produselor
industriale şi al celor agricole va atinge maximul în 1936. Ţăranii nu-şi
puteau achiziţiona utilaje, nu-şi permiteau să-şi trimită copiii la şcoală şi
acumulau datorii care duceau la execuţii silite şi tot mai multă mizerie. Proprietatea
agricolă era grevată mai ales de dobînzile de camătă. Pentru situaţia economică
precară ţăranii au acuzat întîi politica liberală, dar nici guvernarea ţărănistă
(1928 – 1931) nu a avut o politică agrară eficace. Preţurile în agricultură
s-au redus de două ori între 1930 şi 1931; în condiţiile în care agricultura
contribuia cu două treimi la venitul naţional, acesta a scăzut dramatic.
Preţurile au înregistrat reveniri începînd cu 1935, dar deja două treimi dintre
proprietăţile rurale erau ameninţate cu ruinarea. Prin legea pentru lichidarea
datoriilor agricole, din 1934, guvernul liberal a încercat să amelioreze
situaţia ţăranilor; datoriile se reduceau cu 50%, iar băncile erau despăgubite
de către stat.
Prin legea învăţămîntului din 1924 şcolarizarea
obligatorie ajungea la 7 ani, dar ea nu a devenit o realitate nici după zece
ani. Dublarea numărului de şcoli elementare în patru ani nu a acoperit
deficitul, în multe regiuni de cauză obiectivă. Un număr semnificativ de copii şi
tineri rămîneau analfabeţi şi necalificaţi din cauza puterii economice scăzute
a familiilor, mai ales din rîndul ţăranilor cu pămînt puţin şi al muncitorilor
din unele industrii. În 1930, cînd doar jumătate dintre copii frecventau
efectiv şcoala şi deficitul de clădiri era de 5.000, guvernul decide să desfiinţeze
şcoli şi licee, motivînd presiunea crizei economice. La 15 ani de la greva
studenţească pentru numerus clausus o
statistică a muncii arăta că românii erau minoritari în majoritatea profesiilor
liberale.
Legionarii organizează prima întrunire publică în
dec. 1929, la Bereşti (azi în jud. Galaţi). Jandarmii îi împiedică pe delegaţi
să intre în oraş, iar Codreanu şi cîţiva legionari pornesc călare spre satele
din jur. La trecerea Prutului sunt opriţi de poliţie. Codreanu va depune
plîngere la ministerul de Interne. Acţiunea lor nu avea nimic ilegal, dar
guvernul ţărănist se temea de popularitatea lui Codreanu; ţărăniştii aveau
aceeaşi politică ca şi liberalii, de provocare a naţionaliştilor. Pînă la urmă
legionarii au ţinut o adunare la Cahul, în febr. 1930, la care au participat
peste 20.000 de oameni. A fost succesul care l-a determinat pe Ion
Zelea-Codreanu să intre în Legiune.
În Basarabia ideile comuniste cîştigaseră cel mai
mult teren. Pentru a pătrunde mai uşor dincolo de Prut, Codreanu înfiinţează în
1930 Garda de Fier, o organizaţie de combatere a comunismului, ce cuprindea
Legiunea şi urma să înglobeze şi alte structuri anticomuniste. Legionarii
organizează marşuri în Basarabia, Moldova, Ardeal şi Maramureş; era un mijloc
ieftin, şi diferit de al altor partide, de a se face cunoscuţi. Taberele de
muncă voluntare, organizate de un cuib sau mai multe, construiau sau reparau
poduri, drumuri sau clădiri. În 1936, cînd existau peste o mie de şantiere de
muncă voluntară, legionarii au intrat în comerţ şi au creat o serie de cantine,
ateliere şi cooperative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.