Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (IV)

Legiunea Arhanghelul Mihail

Încercările Grupului Văcăreştenilor de a menţine unitatea Ligii eşuează. Codreanu decide să înceapă organizarea tineretului pe răspunderea lui şi înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, alături de prietenii cu care fusese închis la Văcăreşti. Şedinţa de constituire a avut loc la Iaşi, la el acasă, iar actul are doar cîteva fraze:

Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat. Să rămînă în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.

Corneliu Z. Codreanu

Lupta pentru o Românie mai bună şi pentru români urma să fie continuată sub protecţia icoanei Arhanghelului, o copie a celei de la Văcăreşti. Organizaţia nu avea un program şi nici caracter politic. Ea trebuia să fie o şcoală, cu cîteva linii: credinţă în Dumnezeu, încredere în mişcarea de renaştere naţională şi prietenie. Pe atunci majoritatea tinerilor aveau educaţie religioasă, iar pentru Marele Război fiecare familie dăduse un sacrificiu de sînge. Prietenia însemna încredere, devotament şi raporturi familiare între membri. Primii care au atacat Legiunea au fost cei care îl adulaseră pe Codreanu cu un an înainte: membrii LANC, ce-l acuzau de confiscarea ideii naţionale şi de trădare. Doar cîţiva din Ligă l-au urmat în Legiune.

Legiunea era formată din organizaţii de cel mult 13 membri, numai bărbaţi, cu un şef (cuiburi). Codreanu a plecat de la ideea că un om cu iniţiativă îi poate aduna pe alţi cîţiva în jurul lui pentru a forma un grup lucrativ; el putea ajunge şef doar peste cîţi oameni era capabil să-i convingă şi să-i organizeze. Cuibul solicita să fie primit în Legiune cînd făcea dovada unei activităţi. În primul an s-au format cîteva cuiburi, care au reuşit să asigure apariţia revistei Pămîntul Strămoşesc timp de 12 luni (prin obţinerea a 2.500 abonamente) şi să cumpere o camionetă în rate (achitate de voluntari, cu rîndul). Primul şef de regiune a fost consfinţit abia în 1934, după şapte ani de activitate a Legiunii. Asemănător cuiburilor, elevii se puteau organiza în frăţii de cruce (FdC), iar femeile în cetăţui. Doar cuiburile foarte dezvoltate urmau să aibă activitate politică.

Legiunea le oferea o speranţă oamenilor săraci. În 1926, la încheierea guvernării liberale, reforma agrară era încheiată doar în Basarabia. Dintre hectarele expropriate fuseseră repartizate jumătate. Cei împroprietăriţi aveau de plătit despăgubiri, defalcate pe mai mulţi ani. Ţăranii se confruntau cu foarfeca preţurilor: produsele agricole se vindeau la preţuri foarte mici comparativ cu cel industriale. Decalajul dintre preţul produselor industriale şi al celor agricole va atinge maximul în 1936. Ţăranii nu-şi puteau achiziţiona utilaje, nu-şi permiteau să-şi trimită copiii la şcoală şi acumulau datorii care duceau la execuţii silite şi tot mai multă mizerie. Proprietatea agricolă era grevată mai ales de dobînzile de camătă. Pentru situaţia economică precară ţăranii au acuzat întîi politica liberală, dar nici guvernarea ţărănistă (1928 – 1931) nu a avut o politică agrară eficace. Preţurile în agricultură s-au redus de două ori între 1930 şi 1931; în condiţiile în care agricultura contribuia cu două treimi la venitul naţional, acesta a scăzut dramatic. Preţurile au înregistrat reveniri începînd cu 1935, dar deja două treimi dintre proprietăţile rurale erau ameninţate cu ruinarea. Prin legea pentru lichidarea datoriilor agricole, din 1934, guvernul liberal a încercat să amelioreze situaţia ţăranilor; datoriile se reduceau cu 50%, iar băncile erau despăgubite de către stat.

Prin legea învăţămîntului din 1924 şcolarizarea obligatorie ajungea la 7 ani, dar ea nu a devenit o realitate nici după zece ani. Dublarea numărului de şcoli elementare în patru ani nu a acoperit deficitul, în multe regiuni de cauză obiectivă. Un număr semnificativ de copii şi tineri rămîneau analfabeţi şi necalificaţi din cauza puterii economice scăzute a familiilor, mai ales din rîndul ţăranilor cu pămînt puţin şi al muncitorilor din unele industrii. În 1930, cînd doar jumătate dintre copii frecventau efectiv şcoala şi deficitul de clădiri era de 5.000, guvernul decide să desfiinţeze şcoli şi licee, motivînd presiunea crizei economice. La 15 ani de la greva studenţească pentru numerus clausus o statistică a muncii arăta că românii erau minoritari în majoritatea profesiilor liberale.

Legionarii organizează prima întrunire publică în dec. 1929, la Bereşti (azi în jud. Galaţi). Jandarmii îi împiedică pe delegaţi să intre în oraş, iar Codreanu şi cîţiva legionari pornesc călare spre satele din jur. La trecerea Prutului sunt opriţi de poliţie. Codreanu va depune plîngere la ministerul de Interne. Acţiunea lor nu avea nimic ilegal, dar guvernul ţărănist se temea de popularitatea lui Codreanu; ţărăniştii aveau aceeaşi politică ca şi liberalii, de provocare a naţionaliştilor. Pînă la urmă legionarii au ţinut o adunare la Cahul, în febr. 1930, la care au participat peste 20.000 de oameni. A fost succesul care l-a determinat pe Ion Zelea-Codreanu să intre în Legiune.

În Basarabia ideile comuniste cîştigaseră cel mai mult teren. Pentru a pătrunde mai uşor dincolo de Prut, Codreanu înfiinţează în 1930 Garda de Fier, o organizaţie de combatere a comunismului, ce cuprindea Legiunea şi urma să înglobeze şi alte structuri anticomuniste. Legionarii organizează marşuri în Basarabia, Moldova, Ardeal şi Maramureş; era un mijloc ieftin, şi diferit de al altor partide, de a se face cunoscuţi. Taberele de muncă voluntare, organizate de un cuib sau mai multe, construiau sau reparau poduri, drumuri sau clădiri. În 1936, cînd existau peste o mie de şantiere de muncă voluntară, legionarii au intrat în comerţ şi au creat o serie de cantine, ateliere şi cooperative.