Consecinţele orelor de educaţie sexuală în SUA

(Redau un articol apărut în anul 2002 în revista Porunca iubirii.)

Europa moare. Numai două ţări europene, Irlanda şi Malta, îşi înlocuiesc populaţia proprie. Odinioară cuplurile căsătorite din Europa aveau în medie cinci copii; acum însă idealul este doar un băiat şi o fetiţă. Treizeci şi opt din cele patruzeci şi şapte de naţiuni ale Europei (33 din 35, dacă nu luăm în considerare fosta U.R.S.S.) se află fie la nivelul, fie sub nivelul fertilităţii de înlocuire. Din 1965 încoace, 12 popoare europene au rămas continuu sub nivelul de înlocuire al populaţiei. 

Una dintre cauzele fundamentale este aceea că programe generale şi obligatorii de educaţie sexuală „value-free” („liberă de valori”) au separat relaţiile sexuale de contextul căsătoriei, familiei, procreaţiei şi chiar al iubirii în minţile a milioane de europeni, conducând la o largă acceptare a contracepţiei, sterilizării şi avortului. Cei mai mulţi oameni consideră acum actul sexual ca nefiind altceva decât o sursă de plăcere, iar sarcina a devenit o boală înspăimântătoare, ce trebuie evitată cu orice preţ. Pentru a elimina această „boală”, avortul şi contracepţia sunt universal accesibile pe banii publici, cu foarte puţine excepţii. (…)

Implicaţiile unor astfel de programe, instituţionalizate la scară continentală, sunt cutremurătoare. Şi deplin previzibile.

Danemarca este un exemplu. Îngrijorată de creşterea numărului naşterilor nelegitime, ţara a introdus în 1970 educaţia sexuală obligatorie în şcoli. Rezultatul? În 1985 Human Events raporta că „naşterile nelegitime, despre care se presupunea că vor scădea, de fapt aproape s-au dublat; rata avorturilor, despre care se prezicea că va coborî prin accesul imediat la prezervative şi alte anticoncepţionale la chioşcuri, în realitate s-a dublat; bolile venerice au crescut de mai mult de două ori, iar divorţurile s-au dublat”.

Aşa cum spunea Alan Guttmacher: „Singurul drum pe care pot merge International Planned Parenthood Federation şi aliaţii ei pentru a câştiga bătălia pentru avortul la cerere este cel al educaţiei sexuale.”

„Sexologi” de frunte din SUA au recunoscut că a preda adolescenţilor o educaţie sexuală totală – incluzând informaţie contraceptivă – este complet ineficient în ceea ce priveşte oprirea gravidităţii la adolescenţi. Jane Mauldon şi Kristin Luker afirmă că „în ciuda sprijinului public de lungă durată pentru educaţia sexuală în şcoli, e dificil să se vadă efecte concrete ale educaţiei sexuale asupra comportamentului sexual şi contraceptiv.”

Cercetătorul D.A. Dawson găseşte că „este important să notăm de la bun început că cei mai mulţi dintre cercetători sunt de acord că educaţia sexuală nu scade rata gravidităţii la adolescenţi sau incidenţa activităţii sexuale… Este larg răspândită credinţa că este crucial să oferi adolescenţilor informaţii despre sarcină şi controlul naşterii dacă se urmăreşte reducerea incidenţei gravidităţii la adolescenţi şi că programele sistematice de educaţie sexuală sunt un mijloc important pentru furnizarea informaţiei… Cu toate acestea, analizele efectuate de noi nu reuşesc să demonstreze nici o legătură consistentă între supunerea subiecţilor la educaţia contraceptivă şi iniţierea ulterioară a relaţiei sexuale. Concluzia finală care rezultă din aceste cercetări este că nici educaţia privitoare la graviditate, nici educaţia contraceptivă nu produc nici un efect semnificativ asupra riscului gravidităţii premaritale printre adolescenţii activi sexual, concluzie care pune sub semnul întrebării argumentul că o educaţie sexuală sistematică ar fi un instrument eficace pentru reducerea gravidităţii la adolescenţi.”

William Marsiglio şi Frank Mott au publicat rezultatele unui studiu 

de amploare printre adolescentele de liceu: „În 1982, 1888 de femei (între 15 şi 18 ani) au fost urmărite în cadrul studiului şi cercetătorii au descoperit că frecventarea anterioară a unui curs de educaţie sexuală este asociată pozitiv şi semnificativ cu iniţierea activităţii sexuale între vârstele de 15-16 ani.’”

Comentatorul Thomas Sowell relata in Forbes: "Programele de educaţie sexuală au pătruns în sistemul şcolilor publice americane în anii 1970, subvenţionate masiv de la bugetul federal, adesea sporite de clinici aflate în şcoli, oferind informaţii suplimentare şi referinţe în chestiuni de relaţii sexuale, graviditate şi avort. Înainte de începerea acestor programe, graviditatea în rândul adolescenţilor se afla deja în scădere de mai bine de un deceniu. Apoi acest lung declin al gravidităţii adolescentine a suferit o răsturnare şi sarcinile printre adolescente au crescut rapid pe măsură ce „educaţia sexuală” s-a răspândit şi a pătruns pretutindeni în şcolile publice. Rata gravidităţii printre femeile între 15 şi 19 ani era în 1970 de 68 la mie, iar în 1980 de 96 la mie…"

După Sowell, ratele în creştere ale avortului dezvăluie tocmai rate în creştere ale gravidităţii. De pildă, între 1970 şi 1987, numărul avorturilor a crescut cu 250.000, deşi numărul adolescenţilor a scăzut cu 400.000.

Uimitor, dar chiar şi un veteran „sexolog” ca Sel Gordon spune că „e nevoie ca adolescenţii să fie din nou asiguraţi că este normal să nu aibă relaţii sexuale. Iar cei mai potriviţi să-i înveţe aceasta sunt proprii lor părinţi. Nu există nici un înlocuitor al îndrumării din partea părinţilor. O educaţie sexuală fără etică şi valori este inutilă.” [...]

Investiţia psihologică şi financiară în programele de educaţie sexuală integrală este imensă. A părăsi sau a schimba această direcţie atât de târziu ar însemna nu doar recunoaşterea greşelii, ci şi a responsabilitţii. Totodată, experţii în educaţie sexuală sunt deja angrenaţi în propriul lor sistem birocratic auto-generator, al cărui scop principal este, ca în orice birocraţie, supravieţuirea şi, pe cât posibil, extinderea.

Astfel că, pe măsură ce ratele gravidităţii adolescentine cresc, „sexperţii” continuă să prescrie doze mereu mai mari din otrava care a fost principala cauză generatoare a bolii.

Educaţia sexuală integrală a contribuit în mod hotărât la o rată explozivă a gravidităţii adolescentine, încurajând creşterea desfrâului. În 1970, doar 4,6% dintre fetele de 15 ani avuseseră relaţii sexuale înaintea căsătoriei. În 1990, acest procent crescuse de mai binede 7 ori, la 33,1%. [...]

În 1986, Harris a realizat pentru Planned Parenthood o anchetă completă privind activitatea sexuală la adolescenţi şi efectele pe care le are educaţia sexuală în această privinţă. Iată rezultatele:

• Adolescenţi care primesc educaţie sexuală integrală în şcoli- 46% şi-au început viaţa sexuală

• Adolescenţi care nu primesc nici un fel de educaţie sexuală - 32% 

• Adolescenţi care primesc educaţie sexuală biologică - 26%.

Din această statistică este evident că un program de educaţie a castităţii bine pregătit, prezentat de părinţi care trăiesc într-o căsătorie aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, ar conduce la un nivel mult mai scăzut al desfrâului decât oricare dintre cele trei variante de mai sus.

Educaţia sexuală obligatorie o avem deja de multă vreme [în SUA]. Nu este deloc de mirare că Washington, D.C., primul oraş important care a impus programe obligatorii de educaţie sexuală, are cele mai mari rate ale gravidităţii adolescentine şi ale avortului din toată ţara.

Fără nici o îndoială, o educaţie sexuală „liberă” de criterii morale şi valorice a avut un efect profund asupra societăţii americane. Când oameni cu autoritate spun unei întregi generaţii de copii că sexul este pentru distracţie şi că toate manifestările sexuale - atât în cadrul căsătoriei cât şi în afara ei - sunt bune, aceste atitudini vor fi transpuse şi întrupate în stiluri de viaţă. Aşa cum spunea Dr. Donald McDonald, fost administrator al Alcohol, Drug Abuse, and Mintal Health Administration: „A pretinde şcolilor să predea o educaţie sexuală neutră din punct de vedere etic şi moral echivalează cu a pretinde eşecul.”

Şi e cât se poate de sigur că am eşuat. Din 1960 până în 1991, într-un interval de abia 30 de ani, am asistat la următorul curs al societăţii americane, pentru care o mare parte de vină le revine educatorilor sexuali:

• Avorturile au crescut cu 800%

• Rata naşterilor nelegitime a crescut cu 457%

• Abuzul sexual asupra copiilor a crescut cu peste 500%

• Rata divorţurilor a crescut cu 133%

• Procentul familiilor cu un singur părinte a crescut cu 214%

• Concubinajul a crescut cu 279%

• Incidenţa ITS a crescut cu 245%

• Rata sinuciderilor printre adolescenţi a crescut cu 214%

• Rata crimelor violente juvenile a crescut cu 295%.

Nu e deloc surprinzător că educatorii sexuali au avut un efect atât de profund asupra societăţii. Puterea şi scopul lor au cuprindere mondială. Reţeaua lor este extrem de bine organizată şi de abundent finanţată şi controlează drastic moravurile sexuale din această ţară.

Adevăratul înţeles al castităţii este aproape universal falsificat ca fiind doar completa abţinere de la raporturi sexuale înainte de căsătorie. În realitate, „cei căsătoriţi sunt chemaţi să trăiască în castitate conjugală, alţii practică o castitate în înfrânare (totală).” Ce anume înseamnă aceasta poate fi uşor rezumat: abstinenţă înainte de căsătorie şi fidelitate deplină după aceea. [...]

Castitatea dintre soţ şi soţie trimite direct la problema educaţiei sexuale, deoarece din adolescenţă copiii sunt perfect conştienţi de sexualitatea părinţilor, de felul cum o evaluează şi o trăiesc ei. Părinţii fideli unul faţă de altul în gândire şi fapte, care respectă darul fertilităţii şi îi preţuiesc pe copiii iviţi astfel, vor fi capabili să transmită asemenea valori copiilor lor. Părinţilor care folosesc anticoncepţionale, care „se opresc la doi” şi apoi se sterilizează, care consumă pornografie sau urmăresc emisiuni ori filme TV dubioase, le va fi imposibil să-i înveţe castitatea pe copiii lor. Într-adevăr, părinţii nu pot preda castitatea fără s-o înţeleagă, şi n-o pot înţelege fără s-o practice.

(din cartea „The Facts of Life”; Traducere: Valentin Moga)