Ziarul Adevărul publică ieri un interviu cu Sorana Georgescu-Gorjan, referitor la reclamele CEC în care apar vocea şi imagini cu sculptorul Constantin Brâncuşi. Vocea aparţine unui actor, iar imaginile sunt în parte trucate. Textul citit cuprinde afirmaţii eronate despre operele artistului.
Conducerea Centrului de artă «Constantin Brâncuşi» din Târgu Jiu atrage atenţia că reclamele CEC care conţin date eronate pot afecta grav imaginea celui denumit părintele sculpturii moderne. „Având în vedere difuzarea, în repetate rânduri, pe diverse posturi de radio şi televiziune, a unor reclame CEC Bank în care apare Constantin Brâncuşi vorbind, inadecvarea celor rostite la adevărul spuselor sale, precum şi apariţia în municipiul Târgu-Jiu a unor panouri publicitare cu imaginea marelui nostru sculptor unde apare un text însoţit de o falsă semnătură, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” consideră că orice demers cu privire la viaţa şi opera lui Brâncuşi, care poate induce opiniei publice informaţii false sau deformate, fără o documentare prealabilă şi consultarea unor specialişti de marcă în domeniu, poate aduce prejudicii grave de imagine celui denumit părintele sculpturii moderne. Înţelegem dorinţa CEC Bank de a-şi asocia numele unei mari personalităţi artistice de valoare universală aşa cum este C. Brâncuşi, dar nu împărtăşim folosirea în mod eronat a unor date şi imagini reprezentative pentru destinul său creator. Considerăm, totodată, că se impune o corecţie imediată a erorilor apărute, în acest fel putând face proba respectului pe care îl purtăm întregii moşteniri brâncuşiene“, spune Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de artă «Constantin Brâncuşi» .
„Se ştie că vocea lui Brâncuşi nu a fost niciodată înregistrată, deci este clar că ceea ce se aude este o făcătură. În plus, vocea vehiculează informaţii false şi chiar periculoase. Am văzut recent o reclamă CEC Bank în care bine cunoscutul autoportret fotografic al lui Constantin Brâncuşi din 1934, supus unui trucaj electronic, îşi mişcă buzele, rostind cu glas tare anumite afirmaţii. Publicul neavizat poate crede că cele ce aude sunt chiar vorbele artistului!“. Fiica inginerului Gorjan spune că afirmaţia despre Coloană nu este reală: „Brâncuşi-ul din 1934 vorbeşte despre Coloana fără sfârşit din 1938, precizând că ideea i-a dat-o şurubul de teasc. Nu există în acest sens nimic scris de artist, doar relatări ale moştenitorilor lui, făcute mult după dispariţia artistului.
Se afirmă şi că lucrarea este „simplu un proiect de coloană care mărită ar putea sprijini bolta cerească”. Afirmaţia se referă de fapt la coloanele de lemn de 3,51, 3,54 şi 3,60 metri, expuse în 1933 la New York. A fost inserată atunci, la cererea artistului, în catalogul Brummer“.
Citeste mai mult: adev.ro/ncgkqr
vineri, 26 septembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.