Provocarea musulmană

Jurnalista norvegiană Hege Storhaug lucrează la fundaţia Human Rights Service, un think tank independent politic, care îşi propune să înţeleagă societatea multietnică astfel încât politicile de integrare să fie îmbunătăţite şi drepturile omului respectate. Cartea But the Greatest of These Is Freedom. The Consequences of Immigration in Europe, publicată în 2011 în SUA, demonstrează că politicile de imigrare şi de integrare din Europa au fost greşite şi au ajuns o ameninţare pentru libertatea individuală, egalitatea sexelor şi armonia socială.

Compoziţia etnică a Europei s-a modificat întrucât cei care astăzi mătură continentul diferă de cei de acum un secol. Problemele enclavelor musulmane din Europa, grupuri ce trăiesc în paralel cu populaţia majoritară, arată că imigranţii nu au venit pentru libertăţile de aici sau pentru a adopta alt mod de viaţă, ci pentru a profita de ajutorul social, destinat iniţial localnicilor aflaţi în situaţii disperate sau care trec prin catastrofe, dar şi pentru a-şi păstra cutumele, unele ilegale în societatea europeană. O serie de comunităţi etnice au valori ce intră în conflict cu libertăţile din Europa, în special în ceea ce priveşte atitudinea faţă de femei şi copii, iar imigranţii schimbă modul de viaţă european, lucru care poate fi influenţat de autohtoni doar în ziua votului.

Cartea prezintă o serie de statistici despre dinamica migraţiei şi a nupţialităţii în rândul imigranţilor. Norvegia are 4,5 mil. locuitori, iar imigranţii sunt concentraţi în Oslo. Majoritatea provin din Pakistan şi Irak. La rata natalităţii se adaugă politicile de integrare, care favorizează influxul de imigranţi; trei sferturi dintre ei ajung aici datorită legii pentru reunificarea familiei. Nepoţii direcţi ai primei generaţii de imigranţi sunt trimişi în ţara de origine şi nu învaţă limba norvegiană. La 7 ani mulţi dintre ei sunt înscrişi la şcoală fără a şti limba ţării de adopţie. O mare parte din copii, deşi cetăţeni norvegieni, sunt ţinuţi de familie pe meleaguri îndepărtate, unde urmează şcoli coranice, apoi se întorc în Norvegia pentru a se căsători (mai precis a fi căsătoriţi), fie cu tineri din ţara de origine, fie cu cei din comunitatea lor. La trendul actual, în câţiva ani musulmanii vor deveni majoritari în capitală, iar până la sfârşitul secolului norvegienii vor fi minoritari în ţara lor.

Legislaţia din Norvegia nu permite o statistică clară a copiilor plecaţi din ţară întrucât pentru autorităţi domiciliul lor este cel declarat de părinţi. Studiile HRS apreciază că în prezent circa 5.000 copii ai imigranţilor se află în ţările de origine ale ascendenţilor lor, învăţă o altă limbă şi rareori primesc o educaţie care să le crească şansa de a obţine locuri de muncă în Norvegia. Ei nu cunosc modul de viaţă european, nu li se permite să îl adopte şi sunt viitorii locuitori ai enclavelor din oraşele occidentale.

Printre abuzurile la care expuşi tinerii şi copiii din comunităţile de imigranţi se află: căsătoriile forţate (victimele pot fi minori, iar căsătoriile pot fi consangvine sau poligame, ceea ce contravine legislaţiei din Norvegia), crimele pentru onoare (comise mai frecvent împotriva femeilor ce vor să adopte modul de viaţă european) şi mutilarea genitală a fetiţelor.

În Europa căsătoriile între veri primari au crescut în a adoua generaţie de imigranţi faţă de prima; ele păstrează caracteristica din ţara de baştină. În Pakistan între 30 şi 60% dintre căsătorii au loc între veri, în Irak 50%, în Kurdistan  şi Maroc - 30%. Acest obicei aduce şi în Europa o problemă de sănătate publică: riscul de malformaţii la nou-născuţi este de 4 ori mai mare pentru cei cu părinţi consangvini. În Anglia circa 30% dintre malformaţii se înregistrează în rândul nou-născuţilor de origine pakistaneză.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că circa 140 milioane de fete şi femei din lumea musulmană sunt mutilate genital, un obicei vechi de peste 6.000 de ani a o serie de de triburi din Africa şi Asia. Obiceiul a fost tolerat când acestea au adoptat religia islamică, printre alte concesii menite să crească numărul de adepţi. Imiganţii au adus obiceiul cu ei în Europa, astfel că doar în Norvegia există circa 7.000 fete mutilate genital. Ele sunt supuse supliciului la vârste foarte mici, fără anestezie, fie pe teritoriul ţării adoptive, fie în ţara de baştină, unde sunt trimise doar pentru acest scop. Fetele au probleme de sănătate încă din copilărie, atunci când nu mor din cauza complicaţiilor, iar cele reuşesc să se vindece vor avea viaţa sexuală afectată.

Suedia şi Marea Britanie au o lege care pedepseşte mutilarea genitală a copiilor, dar nu s-a dovedit eficientă de vreme ce au avut un singur caz judecat. Un proiect francez este analizat în carte şi propus ca model pentru a eradica obiceiul în Europa. Părinţii primesc ajutorul social doar dacă prezintă cardul de sănătate al copiilor vizat; la bilanţul anual copiii sunt examinaţi şi genital, ceea ce permite diagnosticarea abuzului sexual, iar părinţii suspecţi sunt deferiţi justiţiei. Astfel numărul de copii mutilaţi din enclave a scăzut de la an la an.

Indiferenţa şi ignoranţa îi pot face pe oamenii născuţi într-o societate europeană să considere libertatea un lucru gratuit, de la sine înţeles şi accesibil pe toate meridianele. Politicile de imigraţie şi integrare din Europa şi educaţia ateistă, pentru acum şi aici, au făcut ca Europa să ajungă la 15% populaţie musulmană în 2020 şi la 50% în 2050. În ce măsură ne vom mai bucura de libertatea de acum, dacă tendinţa de enclavizare şi de conflict al imigranţilor cu populaţia majoritară se menţine? Cartea lui Storhaug prezintă pe larg şi opiniile unor specialişti în Islam, dar dezbaterea despre „provocarea musulmană” nu s-a încheiat.