Pajişti importante pentru fluturi

Conferinţa Romanian Agribusiness a reunit reprezentanţi ai MADR, ale asociaţiilor profesionale şi ale finanţatorilor sectorului agricol (bănci şi fonduri de garantare de stat şi private).

Interesant a fost ce au spus reprezentanţii asociaţiilor profesionale despre lipsa strategiilor pentru agricultură în ultimii 22 de ani. Rolul agriculturii în economie a fost neglijat şi unele politici lasă impresia ca au drept scop accesul facil al produselor alimentare străine pe piaţa internă. Nu avem o strategie agricolă pentru România, nici măcar pentru un an. Subvenţiile la hectar sunt cele mai mici din UE şi o serie de măsuri ale guvernului nu ţin cont de realităţi. O strategie ar trebui să diferenţieze fermele mari de cele mici; jumătate din suprafaţa arabilă primeşte bani de la buget, deşi nu face parte din circuitul economic. Doar 45% din terenul agricol este lucrat în formă organizată şi contribuie la buget. Producţia celorlalţi nu intră pe piaţă şi astfel e subvenţionat autoconsumul (o consecinţă a politicii ministrului Gh. Flutur, care a definit larg fermierii). Fermele mari au nevoie de sprijin pentru a intra în competiţie cu exportatorii din Europa. Există un deficit cronic de tehnicieni calificaţi (din cauza desfiinţării şcolilor profesionale) şi se simte lipsa institutelor de cercetare şi a serviciilor de consultanţă.

În ceea ce priveşte proprietatea asupra terenurilor, 10% din ele au fost vândute deja străinilor, nu direct, de la început, ca persoane fizice, fiindcă nu permite legea, ci unor agenţi economici, care intră programat în insolvenţă în câţiva ani şi îşi cedau bunurile ... acţionarului păgubit; dar chiar şi până atunci ei lucrează pământul parţial pentru a încasa bani de la APIA.

Când vrem să ne acoperim ineficienţa vorbim de politica CE. Deşi la noi subvenţiile au crescut, ca volum, de cinci ori faţă de acum 10 ani, productivitatea a stagnat. În ceea ce priveşte PAC, ea nu se vede în România pentru că, dacă la noi subvenţia la hectar va ajunge la 200 euro în 2020, în UE ea este acum de 300 euro şi nimeni nu-şi permite să o taie la mijlocul anului, ca la noi. Subvenţia pe creditul agricol este de 5% din dobândă, doar pentru ca MADR să raporteze un număr mare de subvenţii. Fiscalizăm arenda cu 16%, adică venitul celui care şi-a dat pământul în arendă fiindcă nu-l poate munci; cei care iau pământul în arendă nu sunt impozitaţi (55%). Mulţi proprietari nu şi-au făcut succesiunea şi nu au cadastru, deci juridic nu ai cum să-i impozitezi. Evaziunea fiscală nu trebuie căutată la producător, ci la procesator – doar la el se opreşte marfa din agricultură.

Asociaţiile profesionale au ajuns o masă de manevră politică. Efectul politizării se vede în faptul că în negocierile pentru PAC România nu are nici un reprezentant al producătorilor agricoli. Comisarul pentru agricultură nu poate face prea multe pentru noi, dacă nu avem reprezentativitate.

Taxarea inversă pe lanţul comerţului cu cereale, măsură aplicabilă timp de doi ani, s-a dovedit eficientă în combaterea evaziunii fiscale. Încă nu avem statistica exactă: cât a încasat statul. Ministerul de finanţe ar putea activa un grup de lucru care să studieze dacă măsura poate fi aplicată şi pentru alte produse agricole. Pentru taxarea inversă e necesară o decizie politică a CE, care s-a luat doar pentru cereale; scăderea TVA pentru produsele alimentare ţine încă de politica naţională şi este singura măsură ce poate opri agricultura românească din drumul spre faliment.

Creşterea TVA a scăzut dramatic vânzările. Deşi scăderea TVA s-a aflat în programul tuturor partidelor, odată ajuns la putere nici unul nu a făcut-o, motivând cu ... anul electoral. De multe ori din cauza alegerilor nu au putut fi rezolvate problemele economice. Nu avem o bursă pentru cereale şi silozuri şi depozite pentru legume şi fructe, care să permită intervenţia asupra ofertei în perioade de criză; astfel chiar şi anii cu recolte mari cel care munceşte de fapt nu câştigă. Sunt 6 mil. hectare nelucrate în ţară; fermierii ar avea nevoie de sprijinul statului pentru a putea cumpăra terenuri (şi politica funciară lipseşte). Există o arie mare de cerere pentru produse agricole în Nordul Africii şi Orientul Apropiat spre care ar putea fi îndreptată politica agricolă românească.

MADR alocă fondurile necesare garantării. APIA le eliberează adeverinţe fermierilor, iar băncile le acordă credite, pe baza lor. Fondurile de garantare primesc o cerere de la finanţator, iar fluxul documentaţiei se face prin bancă.

Fondul Român de Garantare este finanţat de la bugetul de stat şi nu acoperă solicitări doar din agricultură, ci şi de la alte IMM-uri sau programe, cum este Prima Casă. Fondul Român de Credit Rural este o asociere între MADR şi finanţatori privaţi; deşi MADR deţine o parte infimă din el, garanţiile sunt date din banii de la minister, un exemplu de iniţiativă privată în care statul investeşte, iar profitul merge la întreprinzător.

Reprezentatul MADR a vorbit de ceea ce a făcut ministerul până acum, lucruri aflate şi pe site. Anul ăsta au fost adăugate două programe noi de finanţare, pentru habitatul pentru gâsca cu gâtul roşu şi pentru pajiştile importante pentru fluturi. În zece ani statul a băgat 10 mld. euro în agricultura românească, sub formă de subvenţii, dar productivitatea nu a crescut. Contabilitatea vorbeşte despre trecutul economic; cel care ne vorbeşte despre viitor este managementul.