Telocitele - contribuţia românească la medicina regenerativă

Pe 26 aprilie a avut loc la Academia Română conferinţa Telocitele şi medicina regenerativă, susţinută de prof. dr. Laurenţiu Mircea Popescu, cel ce a descoperit aceste celule interstiţiale în 2010.

În organism există trei tipuri de celule (epiteliale, musculare şi nervoase), dispuse într-un ţesut de susţinere (interstiţial). Până în 2010 erau cunoscute patru tipuri de celule interstiţiale: fibroblastele, mastocitele (implicate în bolile alergice), plasmocitele (care produc anticorpii) şi macrofagele. Telocitele sunt al cincilea tip de celule interstiţiale.

Telocitele sunt celule cu prelungiri foarte lungi (telopode), asemănătoare ca formă unei caracatiţe. Spre deosebire de alte celule, acestea pot fi vizualizate doar la microscopul electronic şi au trecut neobservate zeci de ani din cauza telopodelor foarte lungi şi a faptului că pentru a identifica o singură celulă sunt necesare zeci de fotografii seriate.

În prezent telocitele sunt studiate în sute de laboratoare din lume. Întrucât celule interstiţiale există în tot organismul cercetătorii au căutat să identifice telocitele în diverse organe. Până acum ele au fost găsite în 25 de organe, printre care inimă, plămâni, iris, rinichi şi placentă. În ceea ce priveşte creierul ele au fost identificate deocamdată doar în meninge şi s-a demonstrat că fluidul ce ajunge din sânge în lichidul cefalorahidian ce hrăneşte celulele nervoase trece prin telocite.

Ne-am obişnuit să privim inima ca pe un muşchi ce funcţionează ca o pompă; totuşi între 50 şi 70% din ţesutul cardiac e reprezentat de celule interstiţiale. Un laborator din China a realizat o hartă a distribuţiei telocitelor din cord, folosindu-se de zece mii de secţiuni prin acest organ. Cele mai mult telocite se află la baza inimii, de unde pornesc şi vasele mari, şi în pericard.

Telocitele au rol structural, de susţinere a altor celule, şi rol funcţional. Ele  emit vezicule ce ajung la alte celule şi sunt încorporate de acestea; veziculele conţin proteine sau material genetic (fragmente de ADN şi ARN). Este unul din mecanismele prin care se realizează semnalizarea între celule complet diferite. Datorită telopodelor semnalele sunt transmise la distanţe foarte mari. Unele terapii tradiţionale, ce folosesc noţiunea de meridian energetic, ar putea fi înţelese după ce vom afla mai multe despre telocite. Prof. Popescu a propus conceptul de sistem interstiţial; ar fi al şaselea sistem al unui organism viu, pe lângă cele osos, muscular, vascular, limfatic şi nervos.

Patologii studiază implicarea telocitelor în producerea bolilor. S-a descoperit că unele tipuri de cancere digestive îşi au de fapt originea în telocite.

Medicina regenerativă, un domeniu de lux încă, se referă la înlocuirea a ce se poate şi cât se poate înlocui dintr-un ţesut afectat de boală cu celule sănătoase; ea nu înseamnă întinerire, a subliniat prof. Popescu. În prezent pentru medicina regenerativă sunt considerate importante ingineria tisulară, sinteza moleculelor mici ce vor ajunge în celula bolnavă şi celulele stem.

Prof. Popescu consideră că viitorul medicinei regenerative este reprezentat de celulele stem (regenerarea tisulară) şi de telocite (regenerarea ţesutului de suport), care au nevoie de proteine extracelulare, vase de sânge şi fibre nervoase pentru a funcţiona.

Prof. Popescu lucrează la Institutul Naţional Victor Babeş, primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în România. Dânsul a făcut şi un istoric al premierelor medicale româneşti; am să reiau numai una. La 32 de ani Victor Babeş, profesor la Universitatea din Budapesta, publica la Paris primul tratat de bacteriologie din lume, în care descria peste 50 de tipuri de microbi. Era prieten cu Pasteur, care îl poreclise Neamţul. Babeş a fost propus de 13 ori pentru Nobel, dar în Europa imperiilor premiul i-a fost acordat altui neamţ. 

Read more...

Sistemul sanitar, diagnosticat de un legist

Conferinţa Sistemul de sănătate – o prioritate pentru România?, organizată de Medien, a fost dominată de preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, altfel tema anunţată - problemele sistemului de sănătate care impun reforma – ar fi fost uitată în dezbaterea despre dificultăţile industriei farma şi avantajele asigurărilor de sănătate private.

Din partea Secretariatului General al Guvernului a vorbit Alexandru Păcurar, consilier expert în legislaţie. Legea parteneriatului public-privat (PPP) reprezintă o şansă pentru bugetul insuficient al sistemului sanitar. Finanţarea unui proiect se face integral de către firma privată, iar partenerul public contribuie cu activele (clădiri, terenuri etc.).  Legea nu e un panaceu şi nu va înlocui achiziţiile publice, ci va lucra după alte reguli. Partenerul public va administra obiectivul după ce investitorul privat îşi va fi recuperat investiţia. Iniţierea unui proiect îi aparţine partenerului public (consiliu local sau judeţean, minister sau guvern).

Reprezentantul unei firme private a cerut ca în noua lege a sănătăţii să se prevadă cum se va face evaluarea activelor cu care vine partenerul public, în condiţiile în care valoarea lor contabilă e foarte ridicată şi nu e egală cu valoarea de piaţă. El a dat exemplul unei aripi de spital, care are o valoare contabilă mare şi face dificilă evaluarea participaţiei.

Dr. Astărăstoae a spus că asta nu are nici o legătură cu legea sănătăţii. În OECD, din investiţiile care se fac în sistemul de sănătate, cele private reprezintă mai puţin de 20%; legea PPP nu reprezintă un progres semnificativ pentru că nu atrage fonduri masive. Dânsul a dat ca exemplu judeţul Iaşi, în care Universitatea a investit cu 40%  mai mult decât Ministerul Sănătăţii. Legea sănătăţii trebuie să aibă ca scop scăderea morbidităţii şi a mortalităţii evitabile. Sistemul privat nu va salva sănătatea din România pentru că este reglat de interesul comercial, care nu ţine cont de responsabilitatea socială.

Din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a vorbit dr. Marius Filip, medic şef la direcţia generală de evaluare. Casa nu este un organizator de sănătate, iar politica sanitară este staţionară. În prezent proiectele Casei sunt reţeta electronică, cardul de sănătate şi dosarul electronic al pacientului, ce prezintă elemente inovative pentru mentalitatea corpului medical. Reţeta electronică este un instrument de prescriere a medicamentului cel mai optim pentru pacient. Cardul electronic va fi lansat în august, întâi într-un judeţ, şi până în 2014 în toată ţara. Dosarul electronic se află încă în dezbatere; el ajută la administrarea tratamentului cel mai optim şi din punctul de vedere al Casei, adică financiar. Eficienţa sistemului va creşte cu cel puţin 20%. Instrumentele electronice nu „economisesc propriu-zis bani” pentru că aceştia se întorc tot în sistem. Sistemul public asigură stabilitate la plata furnizorilor de servicii medicale. Concurenţa cu asiguratorii privaţi este motorul dezvoltării societăţii, dar aceştia nu sunt suficienţi de activi pentru a creşte calitatea serviciilor medicale.

Dr. Astărăstoae a vorbit despre tentativa de încălcare a libertăţii profesionale a corpului medical prin faptul că pentru soft-ul propus penru reţete electronice se folosesc prospecte de medicamente şi nu indicaţiile din tratatele medicale. La indicatorii economici sistemul de sănătate românesc stă foarte bine. Spre deosebire de alte ţări, care au deficite de miliarde de euro, România are deficit zero pentru că un manager de spital nu poate depăşi bugetul; pacientul îşi cumpără singur medicamentele. Problema sunt investiţiile, care au ca medie pentru UE 6% din PIB, iar pentru OECD 12% din PIB. Faptul că sistemul nu e finanţat şi banii sunt prost gestionaţi e acoperit cu perdele de fum despre plăţile informale (care există şi la Viena!) şi acuze de malpraxis în presă. (Presa mai bine şi-ar rezolva problemele ei de malpraxis, a spus dr. Astărăstoae.) Cei 5200 de medici români din Franţa şi cei 3500 din Marea Britanie nu trec prin acuzaţii de malpraxis.

O societate privată de asigurări de sănătate va rezolva problemele mari de sănătate ale unui asigurat în acelaşi spital de stat, cu aceiaşi medici. Din 2007 au plecat peste 11.000 medici pentru că în UE un rezident e plătit cu 1100 euro, în timp ce la noi un specialist are 500 euro. Faptul că medicii nu au „migrat” în medicina privată arată că nici acolo nu sunt salarii sau condiţii de muncă mulţumitoare. Avem cel mai mic număr de medici la 1000 locuitori, care sunt şi distribuiţi neomogen în teritoriu. În ceea ce priveşte managerii din sănătate, specialitate medicală distinctă, ei au avut de suferit prin decredibilizarea instituţiei concursului şi a numirilor pe criterii politice; „ignorarea” lor a fost păguboasă pentru sistemul de sănătate.

Asiguratorii publici sau privaţi trebuie să respecte aceleaşi reguli, iar asiguratul are dreptul la informare corectă şi dreptul să se înscrie unde vrea. Între serviciile medicale oferite nu trebuie să existe diferenţe semnificative pentru că pe pacient nu îl interesează cine e proprietarul. Serviciile medicale sunt o formă complementară, ce va scădea presiunea pe sistemul public; ele se vor orienta spre domeniile eficiente (stomatologia, ginecologia, chirurgia estetică) şi pe un anumit segment al populaţiei, care poate plăti. Sistemul public se va găsi astfel degrevat şi se va putea axa spre politici de sănătate publică.

Alte ţări au crescut alocaţia pentru sănătate de la bugetul de stat pe un principiu economic: oamenii sănătoşi sunt productivi, cresc PIB-ul şi sunt un avantaj pentru investiţiile directe. La noi ministerul industriei are un buget de patru ori mai mare decât cel al sănătăţii.

Pentru firmele de asigurări de sănătate, reprezentate la dezbatere, obiectivele reformei sunt restructurarea administrativă şi juridică a sistemului public de sănătate, reaşezarea medicului de familie în centrul serviciilor medicale, realizarea unui cadru de competiţie şi identificarea unor surse de finanţare suplimentare. Asiguratorii vor avea un cuvânt de spus în dezvoltarea furnizorilor de servicii medicale. Pentru asiguraţii care nu contribuie, dar care beneficiază de servicii gratuite, cineva trebuie să plătească.

Dr. Astărăstoae a vorbit despre potenţialul populaţiei de a apela la clinicile private, foarte redus când 20% din populaţie trăieste sub pragul sărăciei. Clinicile private abia îşi trag sufletul. 70% sunt concentrate în Bucureşti; puţine sunt în Timiş, Iaşi, Cluj. Majoritatea sunt furnizori şi pentru Case, deci încasează bani din asigurările obligatorii de stat (pentru serviciile medicale asigurate). Cât despre asigurările de malpraxis, societăţile au ştiut să se impună în legislaţie şi ia bani de la toţi medicii, pe care i-au obligat să plătească poliţe. Valoarea lor se va vedea atunci când vom avea legislaţie de înţelegere amiabilă; în noua lege a sănătăţii există un articol pe tema asta.

Calitatea actului medical e supravegheată de Colegiul Medicilor, iar calitatea serviciului medical este responsabilitatea celui care face politica de sănătate. O societate de asigurări supraveghează clauzele contractuale dintre unitatea medicală şi pacient; ea nu are cum să verifice calitatea serviciului medical. Iar ca medic legist cu experienţă dr. Astărăstoae nu are încredere în expertizele societăţilor de asigurări.

Read more...

Hristos vine cetinel

Ziua liturgică începe la asfinţitul celei precedente. Pelerinajul de Florii a devenit posibil după Edictul de la Milan al împăratului Constantin cel Mare şi a devenit o tradiţie, întreruptă vremelnic de vicisitudinile istoriei şi reluată în România după 1989. De la an la an Pelerinajul este organizat în tot mai multe localităţi.

În Bucureşti, Pelerinajul de Florii a început la Mănăstirea Radu Vodă şi s-a încheiat la Catedrala Patriarhală. (După 1990 în capitală au fost reactivate sau au primit binecuvântare să se organizeze ca obşti monahale o serie de lăcaşuri de cult, astfel încât denumirea de mănăstire nu are doar valenţă istorică.) La procesiune au participat câteva sute de preoţi de mir şi circa zece mii de credincioşi, care au străbătut câţiva kilometri, pe traseul bd. Mărăşeşti, Calea Şerban Vodă, str. Sf. Ecaterina, Bibescu Vodă şi Aleea Mitropoliei. Au fost două opriri, la Catedrala Sf. Spiridon Nou şi Biserica Sf. Ecaterina, la care preoţii au citit Evanghelia zilei – mărturisire a faptului că Domnul Iisus a intrat în Ierusalim. S-a cântat imnul Cu noi este Dumnezeu şi s-au spus rugăciuni de binecuvântare a cetăţii şi locuitorilor. Credincioşii au purtat ramuri de salcie şi flori. Salcia simbolizează smerenia omului care şi-a mărturisit păcatele în Post, iar florile sunt faptele bune spre care trebuie să fim mai înclinaţi în această perioadă. Pelerinajul a început şi s-a terminat într-o biserică, prefigurare a Ierusalimului ceresc.

Hristos vine cetinel, La patimă ca un miel, O, minune! O, minune! Cântări bisericeşti pe care nu toţi le-au putut auzi în copilărie, timpul curat în care suntem cel mai aproape de Dumnezeu, iar alţii nici măcar în tinereţe.

Pelerinajul de Florii este şi o prefigurarea a Învierii, care nu este un fenomen natural, ci o Persoană; toţi vom învia, dar nu toţi vom fi în Hristos.

Doamne al Puterilor, fii cu noi, că în afară de Tine nu avem alt ajutor la necaz – spune o rugăciune. În cetatea trecătoare nu putem face nimic fără El, iar pe Maica Domnului o rugăm să nu ne lase în seama ajutorului omenesc. După 45 de ani de interdicţie a educaţiei religioase şi de prigoană a creştinilor Biserica trăieşte vremuri apostolice, iar mişcarea de renaştere naţională nu ar fi fost posibilă fără ea.  

Read more...