Ambulanţa dorinţelor

Un bolnav în stare terminală şi un transport de la un spital la altul. O cursă oarecare pentru şoferul de ambulanţă şi o dorinţă a bolnavului, împlinită în chip neaşteptat, s-au transformat, printr-o întâmplare, în şansa ca mii de bolnavi să aibă parte de o clipă de fericire în plus, aşa cum nici ei n-ar fi sperat.

Bărbatul în stare foarte gravă, ce nu mai putea respira decît cu sonda de oxigen, trebuia dus la alt spital pentru o investigaţie. Dar traficul se dovedise lejer şi pînă la momentul programării mai rămăsese vreo jumătate de oră, aşa că şoferul l-a întrebat într-o doară pe bolnav dacă n-ar vrea să se mai plimbe prin oraş. Bărbatul i-a spus că era marinar şi că, dacă ar fi să mai vadă ceva, ar vrea să mai meargă o dată în port. Plimbarea i-a produs bolnavului o fericire atît de mare încît şoferul a rămas impresionat. Văzuse mulţi „terminali”, ştia că nici acesta nu mai avea mult de trăit, cum s-a şi dovedit, dar acum întrebarea lui banală dusese la îndeplinirea dorinţei speciale a unui om, ultima din viaţa lui.  

Şoferul a vorbit la spital să facă asemenea curse în oraş sîmbata sau duminica, ca voluntar. În cîteva săptămîni numărul mare de „dorinţe”, foarte variate ca distanţă şi timp necesar pentru ducerea lor la bun sfîrşit, dar şi „amănuntele” tehnice l-au determinat să înfiinţeze o fundaţie. Cum arată ambulanţa din care să poată privi pe fereastră un om care stă tot timpul culcat sau care e mic de statură, cum sunt copiii? Pentru un copil care nu vrea să coboare, ci doar să se plimbe prin parc fără să fie văzut fiindcă nu mai are păr în cap, e nevoie de un geam special, mai larg şi cu anumite proprietăţi, deci de o maşină personalizată. A de la ambulanţă, P de la persoană, T de la transport, D de la donaţie, O de la oferit - fundaţia are o filosofie care porneşte de la ideea că „orice dorinţă e binevenită”. Nu lipsesc cuvintele minune şi fantezie.

În cinci ani Fundaţia Ambulanţa Dorinţelor din Olanda a achiziţionat din donaţii şapte maşini speciale pe care lucrează 200 de voluntari, şoferi şi cadre medicale. Şi în fiecare an cîteva mii de bolnavi în stare foarte gravă au dorinţe care li se împlinesc.

sursa: http://www.ambulancewens.nl/

Read more...

Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (V)

Codreanu deputat

În 1931 legionarii participă la alegerile parţiale din jud. Neamţ. Prin tradiţie partidul aflat la guvernare îi hărţuia pe candidaţii opoziţiei cu şanse mari, cu scopul de a-i face să iasă din cadrul legalităţii şi a-i compromite. Codreanu este arestat şi împiedicat să-şi facă campanie. Totuşi cîştigă alegerile, fiind ales deputat pentru prima oară. Tot atunci comuniştii intră pentru prima oară în Parlament.

Alegerile parţiale la care au participat în jud. Tutova, în apr. 1932, s-au desfăşurat într-un climat de teroare pentru legionari. Ion Zelea-Codreanu şi mai mulţi legionari au fost arestaţi cînd încercau să-şi facă campanie şi s-au produs o serie de ciocniri cu jandarmii.

Ca deputat Codreanu s-a distins cu două intervenţii în Parlament.

A cerut pedeapsa cu moartea pentru cei vinovaţi de delapidarea banilor publici, după ce prezentat o listă cu oamenii politici care aveau împrumuturi mari la bănci, deci obligaţii faţă de grupuri de interese. De la Marele Război şi pînă în 1932 din banii publici fuseseră devalizaţi 50 miliarde de lei. Cînd a avut loc greva de la Atelierele Griviţa, în febr. 1933, Codreanu a vorbit în favoarea muncitorilor, ale căror salarii fuseseră scăzute. Bucureştiul se afla de cîteva săptămîni sub stare de asediu din cauza mai multor greve. Armata a tras în muncitori şi au fost arestate sute de persoane.

Asasinarea lui Codreanu

Garda de Fier a fost scoasă de două ori în afara legii, în 1931 şi 1932, ceea ce i-a făcut pe legionari să candideze în alegeri cu o altă organizaţie, Gruparea Politică C. Z. Codreanu. În dec. 1933 un guvern liberal scoate Garda în afara legii pentru a treia oară, în ultima zi în care se mai puteau depune candidaturi pentru alegerile generale. Peste 1.000 legionari sunt arestaţi; pentru Gardă nu mai era posibil să participe la alegeri. Ca represalii pentru trădarea intereselor unei organizaţii a românilor, o echipă de legionari îl împuşcă pe I. G. Duca, prim-ministru, pe 29 dec. În ian. 1934 starea de asediu este introdusă în mai multe oraşe mari şi în două judeţe, iar cenzura – în toată ţara; ele vor fi prorogate circa patru ani.

La 38 de ani Codreanu ştia că va fi asasinat. Partidul Totul Pentru ţară a participat la alegerile generale din nov. 1937 şi a obţinut 15,5% din voturi. Pentru prima oară nici un partid nu întrunea prima majoritară şi nu putea face un guvern cu sprijin suficient în Parlament.

După o guvernare de aproape patru ani, partidul lui Gh. Tătărăscu, exponentul politicii antiparlamentare şi autoritare a Regelui, pierdea alegerile. Carol al II-lea îl numeşte prim-ministru pe Octavian Goga, al cărui Partid Naţional Creştin obţinuse 9% din voturi.

La 10 febr. 1938 Regele instaurează un regim de guvernare personală şi în martie dizolvă toate partidele politice. În aprilie Codreanu şi alţi şefi legionari sunt arestaţi. Codreanu dizolvase Garda pe 21 februarie şi interzisese orice activitate, în speranţa că legionarii vor fi puşi astfel la adăpost de alte reprimări.

Din ordinul lui Carol al II-lea, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu şi alţi 13 camarazi sunt asasinaţi în pădurea de la Tîncăbeşti. 

 - sfârşit-

Read more...

Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (IV)

Legiunea Arhanghelul Mihail

Încercările Grupului Văcăreştenilor de a menţine unitatea Ligii eşuează. Codreanu decide să înceapă organizarea tineretului pe răspunderea lui şi înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, alături de prietenii cu care fusese închis la Văcăreşti. Şedinţa de constituire a avut loc la Iaşi, la el acasă, iar actul are doar cîteva fraze:

Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat. Să rămînă în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.

Corneliu Z. Codreanu

Lupta pentru o Românie mai bună şi pentru români urma să fie continuată sub protecţia icoanei Arhanghelului, o copie a celei de la Văcăreşti. Organizaţia nu avea un program şi nici caracter politic. Ea trebuia să fie o şcoală, cu cîteva linii: credinţă în Dumnezeu, încredere în mişcarea de renaştere naţională şi prietenie. Pe atunci majoritatea tinerilor aveau educaţie religioasă, iar pentru Marele Război fiecare familie dăduse un sacrificiu de sînge. Prietenia însemna încredere, devotament şi raporturi familiare între membri. Primii care au atacat Legiunea au fost cei care îl adulaseră pe Codreanu cu un an înainte: membrii LANC, ce-l acuzau de confiscarea ideii naţionale şi de trădare. Doar cîţiva din Ligă l-au urmat în Legiune.

Legiunea era formată din organizaţii de cel mult 13 membri, numai bărbaţi, cu un şef (cuiburi). Codreanu a plecat de la ideea că un om cu iniţiativă îi poate aduna pe alţi cîţiva în jurul lui pentru a forma un grup lucrativ; el putea ajunge şef doar peste cîţi oameni era capabil să-i convingă şi să-i organizeze. Cuibul solicita să fie primit în Legiune cînd făcea dovada unei activităţi. În primul an s-au format cîteva cuiburi, care au reuşit să asigure apariţia revistei Pămîntul Strămoşesc timp de 12 luni (prin obţinerea a 2.500 abonamente) şi să cumpere o camionetă în rate (achitate de voluntari, cu rîndul). Primul şef de regiune a fost consfinţit abia în 1934, după şapte ani de activitate a Legiunii. Asemănător cuiburilor, elevii se puteau organiza în frăţii de cruce (FdC), iar femeile în cetăţui. Doar cuiburile foarte dezvoltate urmau să aibă activitate politică.

Legiunea le oferea o speranţă oamenilor săraci. În 1926, la încheierea guvernării liberale, reforma agrară era încheiată doar în Basarabia. Dintre hectarele expropriate fuseseră repartizate jumătate. Cei împroprietăriţi aveau de plătit despăgubiri, defalcate pe mai mulţi ani. Ţăranii se confruntau cu foarfeca preţurilor: produsele agricole se vindeau la preţuri foarte mici comparativ cu cel industriale. Decalajul dintre preţul produselor industriale şi al celor agricole va atinge maximul în 1936. Ţăranii nu-şi puteau achiziţiona utilaje, nu-şi permiteau să-şi trimită copiii la şcoală şi acumulau datorii care duceau la execuţii silite şi tot mai multă mizerie. Proprietatea agricolă era grevată mai ales de dobînzile de camătă. Pentru situaţia economică precară ţăranii au acuzat întîi politica liberală, dar nici guvernarea ţărănistă (1928 – 1931) nu a avut o politică agrară eficace. Preţurile în agricultură s-au redus de două ori între 1930 şi 1931; în condiţiile în care agricultura contribuia cu două treimi la venitul naţional, acesta a scăzut dramatic. Preţurile au înregistrat reveniri începînd cu 1935, dar deja două treimi dintre proprietăţile rurale erau ameninţate cu ruinarea. Prin legea pentru lichidarea datoriilor agricole, din 1934, guvernul liberal a încercat să amelioreze situaţia ţăranilor; datoriile se reduceau cu 50%, iar băncile erau despăgubite de către stat.

Prin legea învăţămîntului din 1924 şcolarizarea obligatorie ajungea la 7 ani, dar ea nu a devenit o realitate nici după zece ani. Dublarea numărului de şcoli elementare în patru ani nu a acoperit deficitul, în multe regiuni de cauză obiectivă. Un număr semnificativ de copii şi tineri rămîneau analfabeţi şi necalificaţi din cauza puterii economice scăzute a familiilor, mai ales din rîndul ţăranilor cu pămînt puţin şi al muncitorilor din unele industrii. În 1930, cînd doar jumătate dintre copii frecventau efectiv şcoala şi deficitul de clădiri era de 5.000, guvernul decide să desfiinţeze şcoli şi licee, motivînd presiunea crizei economice. La 15 ani de la greva studenţească pentru numerus clausus o statistică a muncii arăta că românii erau minoritari în majoritatea profesiilor liberale.

Legionarii organizează prima întrunire publică în dec. 1929, la Bereşti (azi în jud. Galaţi). Jandarmii îi împiedică pe delegaţi să intre în oraş, iar Codreanu şi cîţiva legionari pornesc călare spre satele din jur. La trecerea Prutului sunt opriţi de poliţie. Codreanu va depune plîngere la ministerul de Interne. Acţiunea lor nu avea nimic ilegal, dar guvernul ţărănist se temea de popularitatea lui Codreanu; ţărăniştii aveau aceeaşi politică ca şi liberalii, de provocare a naţionaliştilor. Pînă la urmă legionarii au ţinut o adunare la Cahul, în febr. 1930, la care au participat peste 20.000 de oameni. A fost succesul care l-a determinat pe Ion Zelea-Codreanu să intre în Legiune.

În Basarabia ideile comuniste cîştigaseră cel mai mult teren. Pentru a pătrunde mai uşor dincolo de Prut, Codreanu înfiinţează în 1930 Garda de Fier, o organizaţie de combatere a comunismului, ce cuprindea Legiunea şi urma să înglobeze şi alte structuri anticomuniste. Legionarii organizează marşuri în Basarabia, Moldova, Ardeal şi Maramureş; era un mijloc ieftin, şi diferit de al altor partide, de a se face cunoscuţi. Taberele de muncă voluntare, organizate de un cuib sau mai multe, construiau sau reparau poduri, drumuri sau clădiri. În 1936, cînd existau peste o mie de şantiere de muncă voluntară, legionarii au intrat în comerţ şi au creat o serie de cantine, ateliere şi cooperative.

Read more...

Corneliu Zelea-Codreanu - un om care a făcut istorie (III)

Prigoana

Confruntat cu manifestaţiile naţionaliste, guvernul îi dă mână liberă poliţiei să înăbuşe mişcarea naţională. La Iaşi abuzurile contra studenţilor încep odată cu anul universitar; zeci de tineri sunt bătuţi pe stradă fără motiv, arestaţi şi torturaţi cînd încearcă să organizeze întruniri sau manifestaţii. Poliţia încearcă să împiedice desfăşurarea unui congres al universitarilor ce simpatizau cu mişcarea studenţească. Doi studenţi mor în urma torturilor din beciurile poliţiei. Plîngerile depuse de mai multe victime la Parchet rămîn fără consecinţe asupra făptuitorilor.

Cum studenţii nu mai aveau voie să se întîlnească în Universitate şi nu deţineau vreo clădire, Codreanu şi un grup de cîţiva zeci de studenţi se organizează pentru a-şi construi un cămin al lor. Ei sunt sprijiniţi de mai mulţi români înstăriţi, care le oferă un teren pe malul Prutului, unde puteau face cărămizi, o grădină de legume, unelte şi alte obiecte. Donaţiile nu presupuneau vreun act juridic; bunurile le-au fost date pe încredere, fără a se semna ceva. Deşi nu comiteau nimic ilegal, prefectul de poliţie C. Manciu vine cu un detaşament să-i aresteze pe studenţi. Poliţia reţine şi cîţiva elevi de liceu, care sunt torturaţi bestial. Plîngerile părinţilor au drept consecinţe decorarea lui Manciu şi avansarea în grad a colegilor lui, lucru ce ilustra politica guvernului de gestionare a mişcării naţionaliste, în condiţiile în care în mai multe oraşe aveau loc manifestaţii de solidaritate cu studenţii.

La procesul din oct. 1924, al unui tînăr ce fusese torturat, Codreanu îl împuşcă mortal pe Manciu şi răneşte alte două persoane. Odată cu Codreanu, sunt arestaţi şi cîţiva dintre prietenii lui, deşi nici unul nu fusese implicat. Dispariţia prefectului de poliţie este percepută ca un act de dreptate de ieşeni; pentru a opri manifestaţiile naţionaliste din oraş, în ian. 1925 guvernul strămută procesul mai întîi la Focşani, un fief liberal. Măsura guvernului s-a dovedit o greşeală pentru că valul de simpatie i-a urmat pe arestaţi şi a crescut în timp, cu întruniri, reacţii în presă şi mii de manifeste tipărite în favoarea lor. Procesul a avut loc în cele din urmă la Turnu Severin, sub presiunea a mii de manifestanţi. Codreanu a declarat „Noi am luptat şi, tot ce am făcut, am făcut numai din credinţă şi dragoste pentru Ţară. Ne luăm angajamentul de a lupta pînă la capăt. Acesta este ultimul meu cuvînt.” Codreanu este achitat, iar trenul cu care se va întoarce la Iaşi este întîmpinat cu manifestaţii de simpatie în toate gările. În acel an LANC a acumulat un capital politic pe care A. C. Cuza nu a ştiut să-l utilizeze şi Codreanu a înţeles că nu în cadrul Ligii puteau fi împlinite aspiraţiile românilor. Profesorii rămîneau doar foarte buni teoreticieni.

În vară studenţii încep construirea căminului din Iaşi, pe un alt teren donat. Munca voluntară în folosul unei comunităţi reprezenta o premieră în România. Studenţii au continuat să primească donaţii din toată ţara, dar şi sprijinul voluntarilor de toate vîrstele. Ion Moţa a organizat primele frăţii de cruce, asociaţii de elevi cu scop educativ.

La alegerile din mai 1926, Codreanu a candidat la Focşani pe listele LANC şi a pierdut. Legea electorală introdusese principiul primei majoritare; partidul care obţinea cel puţin 40% din voturi lua 4/5 din locurile din Parlament şi forma guvernul. Scrutinul se desfăşura pe liste; în judeţul în care se depunea o singură listă, ea era declarată aleasă automat, fără alegeri. De multe ori funcţionarii prefecturii, reprezentanţii partidului de guvernământ, încercau să împiedice înregistrarea listelor opoziţiei. O serie de alte abuzuri au favorizat de-a lungul timpului preponderenţa în alegeri a partidului aflat la guvernare. Oraşul Focşani se afla de un an de zile sub stare de asediu, candidaţii opoziţiei au fost împiedicaţi să-şi facă campanie şi alegerile au avut loc într-un climat de teroare; Codreanu a fost arestat din nou. Liga a trimis 10 deputaţi în Parlament (4,7% din voturi)[1]. A. C. Cuza, pentru care organizarea nu fusese niciodată importantă, nu reuşeşte să coordoneze activitatea parlamentară a LANC şi în mai 1927 Liga se scindează (Cuzişti şi Statutari). Cîţiva deputaţi părăsesc Liga, printre care şi Ion Zelea-Codreanu. La alegerile din iulie 1927 LANC nu a mai depăşit pragul electoral, de 2%.

---

[1] Conform legii electorale, doar 20,4% din populaţie avea drept de vot (votul cenzitar). Absenteismul a fost de 25%.

Read more...

Corneliu Zelea-Codreanu - un om care a făcut istorie (II)

Greva studenţească din 1922-1923

În dec. 1922 studenţii din cele patru centre universitare intră în grevă, având ca principală revendicare numerus clausus, adică respectarea proporţiei de la nivel naţional dintre români şi evrei la înscrierea în învăţământul secundar şi universitar, care presupunea taxe. În condiţiile în care 72% din populaţia României erau români, iar 4% evrei, în majoritatea liceelor, mai ales din Basarabia şi din Moldova, elevii români erau minoritari. La Facultăţile de Drept şi de Filosofie din Cernăuţi mai mult de jumătate din studenţi erau evrei. În Iaşi, evreii erau majoritari la Medicină şi Farmacie, iar la Facultatea de Ştiinţe reprezentau jumătate. Situaţia şcolarizării pe etnii ridica două probleme: cât de reprezentativi vor fi pentru popor cei cu profesii liberale, oamenii politici de mâine, şi ce perspective se întrevedeau pentru cultura naţională.

46% din populaţia României avea sub 20 ani conform recensământului din 1930; pentru 1922 cifrele nu erau cu mult diferite. Problemele sociale ale acestei vârste erau dezbătute în mediul academic şi în numeroase asociaţii; în plan politic pînă atunci doar Partidul Naţionalist Democrat (PND), înfiinţat de N. Iorga şi de A. C. Cuza în 1910, ridicase problema evreiască în Parlament. În plus, în Adunarea Constituantă tocmai se lucra la modificarea art. 7 din Constituţie, prin care ar fi urmat să le fie acordate drepturi politice strănilor din România; prin noul articol străinii cu poziţii economice dominante deveneau un concurent serios pentru capitalul autohton, mai ales pentru clasa de mijloc. În urma hotărîrii lui Iorga de a susţine modificarea art. 7, PND s-a scindat;  A. C. Cuza şi alţi membri marcanţi au plecat din partid, printre care şi deputatul Ion Zelea-Codreanu, tatăl  lui Corneliu.

În ţară exista un curent naţionalist, dar el nu era canalizat într-o organizaţie eficientă. Românii se simţeau acum reprezentaţi de studenţi, cu care aveau o miză comună; ei au susţinut moral greva, dar şi material, pentru că, în febr. 1923, când guvernul liberal a închis căminele şi cantinele studenţeşti ca represalii, bucureştenii le-au oferit adăpost în propriile case celor 8000 studenţi, timp de cîteva luni.

Corneliu Zelea-Codreanu se afla în Germania; el se întoarce la Iaşi pentru a lua parte la organizarea grevei studenţeşti, preconizată a se încheia în momentul satisfacerii de către guvern a moţiunii depusă pe 10 dec. Pentru el protestul studenţilor trebuia să fie punctul de plecare al unei mişcări politice a românilor, care le-ar fi rezolvat problemele economice şi sociale. Codreanu a propus o adunare naţională, iar ca lider al mişcării pe prof. A. C. Cuza; tinerii urmau să fie educaţi astfel încît să refuze înregimentarea în partidele corupte, iar LANC să ajungă să formeze un guvern naţionalist.

Întrunirea fondatoare a avut loc la Iaşi, centrul studenţesc care l-a sprijinit, alături de Cernăuţi; pe 4 martie 1923, la două luni de la declanşarea grevei, ia naştere Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC). Liga avea ca însemn steagul negru cu zvastica pe un cerc alb. A. C. Cuza l-a însărcinat pe Codreanu să organizeze filialele din ţară. Greva studenţească rămînea separată şi cu obiective imediate. Codreanu organizează Liga după model militar (Cămăşile albastre) şi înfiinţează o secţie de tineret, în premieră în România. Urmînd exemplul Ligii, partidele îşi vor crea şi ele cluburi pentru tineret.

LANC şi alte organizaţii naţionaliste au protestat contra noii legi fundamentale, dar Constituţia a fost votată după o dezbatere de nici o oră, cu art. 7 modificat. Ziarele, aflate sub cenzură, au publicat ştirea cu litere mici. Codreanu se afla la Iaşi, unde Liga a răspândit manifeste şi a organizat proteste de stradă; în oraş au avut loc schimburi de focuri de armă între evrei şi naţionaliştii români. Codreanu a fost arestat ca autor al manifestului; eliberat după o săptămînă, este primit cu manifestări de simpatie de ieşeni.

Greva studenţilor s-a bucurat de sprijinul populaţiei pînă la sfîrşitul anului universitar. După Paşti guvernul liberal a încercat să redeschidă universităţile cu armata, pentru sesiunea de vară, în ideea că studenţii ce nu priveau cu ochi buni îngheţarea anului universitar se vor prezenta la examene şi greva va fi dezamorsată. Tentativele armatei au eşuat pe rînd, întâi la Iaşi, unde Liga a arborat steagul cu zvastică pe frontonul Universităţii, apoi şi în celelalte centre.

În august a avut loc un congres studenţesc la Iaşi, în clandestinitate, pentru a stabili dacă mişcarea grevistă continuă sau nu. Studenţii au convenit că nu mai puteau îngheţa încă un an universitar. Asupra lor făceau presiuni familiile şi autorităţile; cîţiva lideri fuseseră exmatriculaţi încă din primăvară, printre care şi Ion Moţa la Cluj.  

Read more...