Foarte frumos ce-a scris azi ziaristul Mihnea Măruţă pe facebook:
"Decizia lui Klaus Iohannis ca preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, să fie primul om pe care-l decorează, şi chiar în prima zi a mandatului său, şi chiar cu cel mai înalt ordin al României, reprezintă, simbolic, adevărata închidere a cercului deschis prin ocuparea ţării de către trupele sovietice.
În numele statului român, preşedintele recunoaşte - foarte târziu, dar nu tardiv - eroismul celor peste 100.000 de deţinuţi politic de după 1945, le mulţumeşte şi îi onorează. Pentru că, aparent paradoxal, niciun alt preşedinte de după 1989 nu a mai decorat vreun alt fost deţinut politic anticomunist. Până şi Ticu Dumitrescu a fost decorat abia post-mortem, şi asta la trei ani după condamnarea comunismului (2005).
Octav Bjoza are o poveste extraordinară. A fost membru într-un grup de 15 liceeni şi studenţi care n-au acceptat gândul că trebuie să se "adapteze".
Am ales un fragment despre Periprava din amintirile pe care le-a povestit colegilor noştri Anca Stef şi Raul Stef, şi care se găsesc în volumul de mărturii "Supravieţuitorii", recent apărut la Humanitas:
"Seara, la poartă, stăteai la rând să fii bătut, puteai să stai și un ceas până îți venea rândul să fii bătut și să vezi ce se întâmplă sub ochii tăi. Normele erau imposibil de realizat. Nu conta că ești bătrân sau bolnav, erai bătut. Atunci, noi, cei tineri, ofeream munca de peste zi bătrânilor și bolnavilor, și rămâneam noi să fim bătuți."
Citiţi mai multe pe iest.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.