trafic

 

luni, 9 februarie 2015

"Cuvântul ortodox" mi-a cenzurat un comentariu

0 comentarii
Pe 7 febr. site-ul "Cuvîntul ortodox" a publicat articolul "Macovei vrea reluarea legilor Big Brother în regim de urgenţă. Consiliul care va coordona reviziurea legilor este condus de ... SRI".

Link aici.

Am trimis, în aceeaşi seară, următorul comentariu care nu a fost aprobat:

"In primul rand, azi, pe facebook, Monica Macovei si-a nuantat pozitia: “Ieri, la Gandul live, am afirmat că așa numitele legi Big Brother trebuie reluate şi refăcute ţinând cont de observaţiile Curţii Constituţionale, iar apoi adoptate rapid, inclusiv prin OUG. Mi s-a atras atenția că 1) legile acestea nu pot fi adoptate prin OUG și 2) chiar dacă s-ar putea, asta înseamnă că se poate eluda un viitor control de constituționalitate (și avem deja nenumărate astfel de experiențe). Sunt de acord cu ambele critici și le însușesc.
Pe scurt: “Legile Big Brother” trebuie adoptate de Parlament, prin dezbatere parlamentară și consultarea substanțială a societății civile, nu prin OUG.”
Cu actualul Parlament legile nu vor trece.
In al doilea rand, ilustrati articolul, tendentios, cu o fotografie veche de cel putin doi ani, cand Macovei a vorbit la o conferinta a Partidului Noua Republica. Macovei nu a fost membra a NR si de atunci nu a mai avut nici o legatura cu partidul din care fac parte. Ati putea mentiona macar data fotografiei."


Între timp, m-am interesat şi am aflat că fotografia de pe site datează din 2012, de la o conferinţă naţională a partidului ce s-a ţinut la Bucureşti. Monica Macovei a fost prezentă ultima oară la un congres al Partidului Noua Republică, organizat acum doi ani, la Sibiu. Nu (mai) este de mult o admiratoare sau o parteneră a Noii Republici.

Este cel puţin tendenţios să ilustrezi articolul cu o fotografie veche, fără nici o explicaţie, care poate duce la asocieri neconforme cu adevărul. M-aşteptam la mai mult profesionalism din partea unui site ortodox.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.