Un gest de om politic mare din partea lui Mihail Neamţu, care şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PNR în această seară. Citiţi textul integral pe nouarepublica.ro.
Contestat după euro-alegerile din mai 2014, Mihai a primit un nou mandat la Congresul de la Arad din iunie. Dacă după acest congres evoluţia PNR nu a fost cea scontată, acest lucru nu are un singur responsabil şi nu poate fi pus doar pe seama boicotului mediatic la care Noua Republică e supusă de mai mulţi ani.
Partidul are o structură de conducere greoaie, un Statut (din 2012) care se dovedeşte învechit şi un mesaj care nu reuşeşte să sensibilizeze electoratul tradiţional de dreapta, eurorealist şi îngrijorat acum şi de terorismul islamist intra şi extracomunitar.
Mihai rămâne membru al NR. El şi echipa lui au demonstrat că în România poate fi construit un partid de la firul ierbii, cu toată legislaţia aberantă pe care abia acum o descoperă oameni ce au făcut parte ani de zile din partide aflate la guvernare.
Mihai face acum un pas înapoi pentru că reproşurile pe care i le fac foşti şi actuali membri riscă să dăuneze reformării partidului. E un gest de om politic mare, care va putea reveni în forţă după 2016 având autoritate morală.
Câţi preşedinţi de partide din România şi-au dat demisia în 25 de ani? Câte partide se pot mândri cu afilierea instituţională europeană şi faptul că nu au membri marcanţi anchetaţi? Noua Republică a devenit un brand, partidul ce apără libertatea, familia şi credinţa.
Mulţumim, Mihai, că rămâi alături de noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.