Cuba - Marele salt înapoi

Notă

Instabilitatea politică, accesele de violenţă, menţinerea unor mari dificultăţi economice și a unor grave tensiuni sociale au făcut şi fac ca mulţi oameni - de bună credinţă, majoritatea - să regrete... vremea lui Ceauşescu! Exprimări ca: „măcar atunci era liniște!” sau ,,dacă băga ala mîncare, ehe-he!" sau cunoscuta (mai recent) ”Ceaușescu PCR/ Scapă-ne de F.S.N.!” exprimă o gîndire sinceră, dar simplistă, fără fundamentul necesar (politic și economic). Căci prăbuşirea regimului Ceauşescu a fost cauzată de o formidabilă acumulare de nemulţumiri (de la „mîncare", la umilinţă) care, la rîndul lor, au fost cauzate de un sistem economic falimentar pretutindeni - în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, R.D.G. şi, desigur, şi în patria comunismului, U.R.S.S. 

La falimentul funciar al întregului sistem, s-a mai adăugat ceva: inflexibilitatea totală a politicii externe a Ceauşescu, după 1985. Dacă pînă atunci reuşeşte (mai ales între 1965 şi 1976) o subtilă basculare între Moscova și Washington, profitabilă lui - şi pînă la un punct şi ţării - după apariţia lui Gorbaciov el a crezut că poate înfrunta simultan și Moscova, și Washington-ul și însăşi politica lor de apropiere și reorganizare a Europei și a lumii! Revenind la cauzele interne, revolta de la Braşov a fost contenţionată la vreme, cea de la Timişoara - nu. Nu interesează, acum și aici, de ce a fost aşa. Dar pentra cei care regretă că lucrurile s-au întîmplat aşa (”şi dusu-s-a cu liniştea noastră!”) vom pune altfel problema: cum am fi trăit azi, dacă fi fost conduşi pe mai departe, şi în 1990, de Ceauşescu? Ce am fi „mîncat” şi care ar fi fost „liniştea”, după o eventuală înfrîngere a revoltei de la Timişoara? Cum am fi trăit deci, dacă nu în condiţiile unei totale izolări economice, tehnico-ştiinţifice, culturale și morale? Care ar fi fost impactul unei asemenea izolări pentru traiul omului de pe stradă ?... Sigur, istoria nu se scrie cu „dacă”. Totuşi, pentru că unul din marii prieteni ai lui Ceaușescu continuă să-și conducă ţara și astăzi, fără a-şi fi schimbat concepţiile politice şi economice - este vorba de Fidel Castro - să vedem care este situaţia economică și socială în Cuba. Evită Cuba degringolada economică, cartelele, şomajul, mizeria, tensiunile sociale? Evită ea izolarea sau, dimpotrivă, îi devine tot mai tragică victimă? 

Vă oferim în acest scop, spre lectură şi reflecţie, un articol recent apărut în săptămânalul L'Express. Citiţi, deci, și judecaţi şi singuri încotro am fi sărit, în '90, sub Ceauşescu, chiar și fără să se fi produs revolta de la Timișoara, chiar şi fără să fi fost nevoie să o fi reprimat sîngeros, pentru a se fi menţinut în șa...

”La Miami, exilații cubanezi au pus şampania la gheaţă: niciodată viitorul lui Castro nu a fost aşa de sumbru ca acum. Într-un discurs aproape tragic, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a Comitetelor de apărare revoluţionară ale Revoluției, Liderul Suprem se nelinişteşte de scăderea livrărilor de materii prime din Uniunea Sovietică: ”Este imposibil să prevedem care va fi situaţia în 1991. Riscăm să trebuiască să ne descurcărn cu extrem de puţin. Și chiar fără de nici unele".

Întrucit parcul de autobuze urmează să-şi înceteze activitatea din lipsă de piese de schimb și de benzină, Cuba a cumpărat din China 200.000 de biciclete, comandînd alte 500.000. În întreprinderi se fac liste cu salariaţii cărora le vor fi distribuite, pe criteriul unei locuinţe situate la mai mult de 8 km de locul de muncă. În agricultură vitele vor înlocui tractoarele. S-a lansat un program prin care ,,100.000 de vite vor fi obişnuite să tragă la jug”. La nevoie, toate vitele vor trece la căruţe. Castro numeşte aceasta ,,o perioadă specială în vreme de pace”. Un eufemism pentru măsuri, care în alte părţi ar fi luate numai la vremuri de război: laptele, orezul, făina mazărea, brînza, carnea, păsările, peștele sînt pe raţie. Pe cartele au trecut încă 185 de produse ca: țesăturile, hainele, încălţămintea, produsele de igienă și întreținere... Altă problemă: cartela nu-ți garantează nicidecum că în magazine vei și obţine ceea ce ea îți promite. Cu autorizație specială se iau: ventilatoarele, frigiderele, mașinile de spălat, radiourile și televizoarele, fiarele de călcat. Autoritățile apreciază că ar fi greșit să ceri oamenilor să economisească curentul, și totodată să-i laşi să-și procure aparate electrice...

Brutăriile nu lucrează noaptea, orarele şcolilor sînt reduse pentru a evita orele de întuneric, cinematografele şi-au redus programele: insula a trecut la ralanti. Un singur ziar mai apare Granma, oficiosul Partidului. Se vorbeşte de uzine care se vor închide din lipsă de curent, iar situaţia se va înrăutăți. Sovieticii amînă construirea unei centrale nucleare, iar aceea a unei rafinării a fost suspendată. Centralele termice își reduc activitatea: U.R.S.S. a livrat anul acesta cu 2 mil. tone de petrol mai puțin decît era prevăzut. Preţul petrolului a crescut după invazia Kuweitului: ţiţeiul va trebui plătit în devize la cursul pieţii de la 1 ianuarie. Castro a fost foarte explicit: pentru a plăti cele 13 milioane tone de țiţei, Cuba ar trebui să vîndă anual 26 milioane tone de zahăr, adică triplul producţiei sale anuale! Ca urmare, agricultura se reîntoarce la un nivel de strictă subzistenţă. ”Cred că în Capitală câteva sute de mii de muncitori vor rămîne fără lucru", socoteşte Castro, care compară viitorul eu ”reîntoarcerea în sierra Maestra" - acei munți de unde a pornit cîndva Revoluția, în 1959.

Dar încăpăţînarea dictatorului este din ce în ce mai greu suportată. Pînă de curînd nemulţumirea cuprinsese pe intelectuali, de acum ea cuprinde şi Partidul. Tineri ce revin din Europa Centrală sau Moscova sînt contaminați de perestroika. La locurile de muncă şedințele pentru pregătirea Congresului IV sînt adesea zgomotoase. Se denunță birocrația și privilegiile; se cere o revenire la piața liberă, interzisă țăranilor din 1984. Încît autoritățile au trebuit să lase ”lest”: viitoarele alegeri locale se vor desfășura cu buletine de vot secrete și vor fi mai mulți candidați. Altă noutate: locuitorii regiunii Havana vor avea voie să crească porci acasă. În același timp, pentru a controla situaţia mai strict, puterea se concentrează: se reduce secretariatul naţional al partidului de la 9 la 5 membri, se reduce personalul la jumătate în organele centrale şi provinciale.

Începutul unor schimbări în vederea unui congres al ultimei şanse? Pentru Castro, se pare, e deja tîrziu. Socialismul cubanez trăieşte sub perfuzii... Fără Moscova, zilele îi sînt numărate. Or Kremlinul își strînge punga. ”Nu poate exista atitudine pozitivă faţă de guverne ca cel al Cubei, a căror politică constă în a-și trage seva din resursele poporului nostru!”, se indignează Oleg Tașaiev, un consilier al lui Boris Elțîn. Anatoli Dobrinin, consilierul lui Gorbaciov, nu dă mai mult de un an Cubei. În mai deja, doi consilieri ai lui Gorbaciov, Iuri Pavlov și Ghiorghi Arbatov, au fost la Miami, discret, pentru a începe discuții cu exilaţii cubanezi. Suprem afront: G. V. Terentiev, director comercial al Aeroflot, a anunţaţ de curînd că escala avioanelor pe aeroportul Havana în drumul lor spre America Latină se va muta la Miami. Motivul: în curînd Cuba nu va mai dispune de benzina de avion necesară realimentărilor (benzină care vine din U.R.S.S. – n.n.). Amenințarea nici măcar nu este voalată.”

 (traducere după L Express, efectuată de Corneliu Dida și apărută în revista Contrast, anul I, nr. 32, 1-8 nov. 1990)