Marşul pentru Viaţă, eveniment naţional simultan: 22 martie 2014
Şi în acest an organizatorii din diverse oraşe s-au alăturat pentru a pregăti Marşul pentru Viaţă din 22 martie, un eveniment simultan în toate judeţele. Poporul vieţii din România este conştient de puterea sa, care constă în faptul de a fi unit şi de a demonstra aceasta printr-o acţiune concertată la nivel naţional. Aceşti apărători ai vieţii, după cum ştim, au reuşit în mod eroic să strângă pentru Iniţiativa Cetăţenească Europeană « Unul dintre noi » din 2013, un procentaj de 150% de semnături din minimul necesar.
Prin manifestul comun care se va lansa se vor cere îmbunătăţiri în sistemul legislativ în direcţia protejării vieţii copilului nenăscut şi a familiei formate dintr-un bărbat şi o femeie, printre care şi adoptarea unui sistem de adopţie mai accesibil şi în favoarea copilului. Introducerea acestor teme pe agenda politică este hotărâtoare pentru viitorul ţării noastre, de aceea marșul se adresează în primul rând oamenilor politici și guvernanților.
Contextul demografic la ora actuală, prin care populaţia ţării pierde anual sute de mii de locuitori, este alarmant şi ar trebui să dea oricărui cetăţean al României de gândit. Ar trebui să-l preocupe în mod serios genocidul avortului, această hemoragie dureroasă a naţiunii noastre, atunci când merge la urne să voteze sau când decide să nu se implice deloc.
Trendul în SUA şi în celelalte ţări occidentale este încurajator: statisticile arată că din ce în ce mai multă lume respinge avortul, în ciuda faptului că la nivel politic sa fac presiuni din ce în ce mai ample pentru definirea acestuia ca ”drept al omului”. Totuşi în ultimii doi ani s-au respins cu succes trei tentative de impunere a drepturilor sexuale şi reproductive la nivelul Uniunii Europene (raportul Estrela). Strategia acestor grupări extremist-feministe este neloială şi agresivă. Însă mişcarea pentru apărarea vieţii deja deţine victoria, pentru că Iisus Hristos este cel care deja a învins moartea !
În ceea ce priveşte situaţia statistică a avorturilor în România, aceasta a înregistrat într-adevăr o scădere continuă de la aproape un milion de avorturi în anul de după Revoluţie, pentru a ajunge la cca 120.000 de avorturi înregistrate în 2010. Dar, printre cauzele principale nu se numără doar progresul unei oarecari culturi a vieţii, ci şi emigrarea masivă a femeilor de vârstă fertilă, care ne-a cauzat şi o scădere drastică a naşterilor.
Tinerii sunt invitaţi în mod special să participe cu creativitatea şi cu spontaneitatea lor la acest eveniment. Apărarea vieţii nenăscute presupune pentru ei trăirea castităţii, adică a abstinenţei sexuale până la căsătorie – cea mai nobilă alegere posibilă pentru un tânăr. În multe ţări occidentale, precum şi la noi în România participanţii principali la Marşul pentru Viaţă au fost mereu tinerii, ei fiind cei mai sensibili şi cei care vibrează la valorile perene ale tradiţiei creştine.
Organizatorii sunt invitaţi să organizeze o săptămână dedicată apărării vieţii cu diverse evenimente culturale, precum conferinţe, proiecţii de filme, prezentări ale unor piese de teatru, ale unor formaţii de muzică, concursuri şcolare, sportive, artistice etc.
Să ne gândim la viața celui nenăscut şi să afirmăm într-un cuget şi într-un glas statutul necesar de protecţie cu înaltă prioritate al familiei formate dintr-un bărbat şi o femeie!
sursa: marsulpentruviata.blogspot.ro
sursa: marsulpentruviata.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.