Antreprenorii români din Uniunea Europeană

Deși mai mult de 70% din legislația românească se stabilește la Bruxelles, românii nu sunt interesați să influențeze procesul legislativ european. România nu are opinie și inițiativă, preferând să se ralieze unei poziții ce pare oportună (stat follower). În Consiliul UE sau în Parlamentul European, cele două organe cu rol legislativ, guvernul român are o poziție cel mult în vreo problemă de politică externă și niciodată în domeniul economic. Grav este că nici mediul privat românesc nu vrea să aibă o opinie în P.E.; nu există un lobby românesc la Bruxelles, care să reprezinte interesele vreunei firme mari, sindicat sau ONG. Mediul de afaceri se bate doar cu guvernul, deși el stabilește mai puțin de 30% din legislație, iar în rest are de aplicat ce s-a stabilit la Bruxelles după dezbateri îndelungi (nu ca cele din Parlamentul nostru), dar la care românii strălucesc prin absență. Firmele private românești nu au expertiză europeană, astfel încât nu știu să anticipeze când și cum le va afecta un raport la care se lucrează și 12 luni înainte de a fi supus la vot în P.E., dacă va fi adoptat; este o variabilă absentă din managementul firmelor românești.

Acestea sunt câteva idei de la dezbaterea Votează pentru Europa! Votează pentru tine!, organizată azi de IER. Din panel au făcut parte eurodeputații Cristian Preda și Sebastian Bodu, Gabriela Drăgan, director IER, Alina Bârgăoanu, rector SNSPA, și Dan Luca, director EurActiv.

Principala problemă a Europei, de fapt a companiilor de aici, este competitivitatea pe plan global. Capitalul este foarte volatil și nu este patriot; dezbaterea în P.E. are loc între cei care văd soluția în suprareglementare (bigger government) și cei care propun reguli de conduită, mai flexibile decât o lege fără derogări (better government). După criza financiară din 2008-2009, SUA au reglementat minor și au ieșit din criză, „exportând-o” în Europa; indicatorul ieșirii din criză pentru americani este numărul de locuri de muncă nou create. Europa are tendința să suprareglementeze și să se uite la numărul de șomeri.  

După mandatul lui Dacian Cioloș, considerat un reformator al politicii agricole comune, patru persoane se bat pentru un (potențial) post de comisar atribuit României: Corina Crețu (pentu Ajutor Umanitar), Rovana Plumb (pentru Mediu), Titus Corlățean și Mircea Geoană (pentru Extindere). În loc să vizeze un singur portofoliu, românii au mutat disputa în PSD, uitând că P.E. funcționează consensual. Acolo nu există o putere și o opoziție, ci grupuri politice care doresc să ajungă la un consens, mult mai greu de obținut decât în cazul unui guvern național; consensul este negociat și discutat pentru fiecare amendament al unui raport. România a reușit să exporte circul intern, ca și italienii, singurii care dezbat probleme interne la tribuna Parlamentului European.

În prezent integrarea economică este maximă; mai multă integrare riscă să trezească un naționalism ce poate distruge Uniunea. Ceea ce a rămas de făcut este unificarea dreptului la nivelul Uniunii. După alegerile din mai 2014, Europa va trebui să se redefinească. Estimările „pesimiste”, care spun că Grupul Neafiliaților va avea 90-100 deputați, trebuie să țină cont și de faptul că P.E. nu are cum să fie populist; el va fi folosit doar, ca tribună, de deputații care preferă acest rol celui de expert într-un domeniu în care P.E. are competențe. Din Grupul Neafiliaților, foarte eterogen, fac parte acum Partidele România Mare și Jobbik, cărora le-ar fi foarte greu să ajungă la un consens.

Pentru constituirea unui nou grup politic în P.E. este nevoie de 25 de deputați din 7 state membre.