trafic

 

joi, 1 mai 2014

Cum aţi vrea să arate Transilvania în 2050?

0 comentarii
Aceasta este una dintre întrebările pe care o pune în discuție proiectul german de cercetare “Studierea peisajelor din sudul Transilvaniei ”. Grupul format din opt cercetători și condus de profesorul Joern Fischer de la Universitatea Leuphana, din Lueneburg, nu s-a limitat doar la studiul zestrei naturale și culturale a platoului Târnavelor, al condițiilor socio-economice și legăturii dintre oameni, tradiții și natură. A organizat totodată întâlniri de lucru cu experți, creionând patru posibile direcții privind viitorul regiunii. Proiectul de cercetare demarat în octombrie 2011 a avut ca rezultat un portofoliu bogat de oportunități de dezvoltare pentru Sudul Transilvaniei, dar și un inventar de riscuri și bariere probabile.
Între 19 și 28 mai 2014, grupul de cercetători va reveni în Transilvania, pentru a prezenta rezultatele cercetărilor, în 18 sate din regiune, cu ajutorul a 15 postere sintetice. În plus, rezultatele vor fi prezentate în mai multe spații de expunere (muzee și alte locuri) până la sfârșitul lunii septembrie 2014. Inaugurarea expoziției va avea loc pe 21 mai, la Biblioteca Municipală din Mediaș. Echipa speră să stimuleze un viu schimb de opinii despre viitorul pe care și-l doresc oamenii din Transilvania și despre riscurile și oportunitățile de dezvoltare ale regiunii. Sunteți cu toții bineveniți!

sursa: neuerweg.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.