Marşul pentru Viaţă 2013 (ediţia a treia) s-a desfăşurat în acest an în 29 localităţi
din România. Este cel mai mare eveniment pro-life din ţară, organizat de asociaţii
non-guvernamentale, ce susţin mişcarea provita, în preajma sărbătorii Bunei
Vestiri. Mişcarea provita se pronunţă pentru recunoaşterea dreptului la viaţă al fiinţei omeneşti de la momentul concepţiei. Dreptul la viaţă este primul drept
al fiinţei umane; el este afirmat doar într-o familie tradiţională, singura instituţie
întemeiată înainte de căderea omului din Rai.
Un om politic de dreapta a spus: "am observat că cei care pronunţă în favoarea avortului sunt oameni care s-au născut deja".
Un om politic de dreapta a spus: "am observat că cei care pronunţă în favoarea avortului sunt oameni care s-au născut deja".
În România zilnic se fac circa 500 întreruperi de sarcină. La Marş s-au
împărţit păpuşi-fetus, care reprezintă un embrion în mărime naturală, aflat la
vârsta de 12 săptămâni de sarcină. Din fotografii se vede că este vorba
de un făt complet format, lucru care surprinde chiar şi cadrele medicale. Acest lucru, lipsa de cultură ştiinţifică în ceea ce priveşte reproducerea umană în rândul medicilor, este una din explicaţiile flagelului care a omorât circa 20 milioane feţi din 1958 până azi (anul primei legalizări a avortului la cerere în România). Azi avortul la cerere este permis până la vârsta
de 14 săptămâni de sarcină.
Ce ar trebui să ştie chiar şi un copil de 14-15 ani este faptul că 40% din
sarcini se termină printr-un avort spontan înainte de săptămâna a zecea de
sarcină şi fertilitatea scade la 50% spre vârsta de 30 de ani. Din punct de vedere biologic, nu e uşor să faci un copil, contrar unui mit popular.
Femeia care face o întrerupere voluntară de sarcină nu primeşte un document
medical care să ateste intervenţia; legea nu a prevăzut acest lucru. O parte
din întreruperi nici nu sunt declarate, pentru a face evaziune fiscală.
La Bucureşti, la Marş au participat circa o mie de persoane.
Mulţumesc lui Florian Cristache pentru fotografii.
Mulţumesc lui Florian Cristache pentru fotografii.
2 comentarii:
FELICITARI!
Va invitam sa cititi pe blogul nostru relatarea despre prima initiativa legislativa cetateneasca europeana pro vita "UNUL DINTRE NOI" care ofera cadrul unor actiuni sustinute si continue pentru apararea vietii.
Avem nevoie de semnaturi online sau pe formular de hartie:
FIECARE SEMNATURA CONTEAZA!
Multumesc mult. Am semnat deja documentul.
O rectificare în textul de mai sus: prima legalizare a avortului a avut loc în oct. 1957 (decretul 463). Până în 1966 în România s-au efectuat peste 7 milioane avorturi. Modificarea indicatorilor demografici şi prognozele pesimiste se află printre motivele adoptării decretului 770 din 1966.
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs. așteaptă moderarea.