Corneliu Dida, Valea Nistrei (roman din ciclul Sud-Est Saga),
ediția a doua, cu un prolog editorial de Răzvan Codrescu,
Editura Christiana, București, 2016
Prolog editorial (de Răzvan Codrescu)
S-a crezut mult la noi, înainte de 1989, în așa-numita „literatură de sertar”: cenzura ideologică a regimului comunist putea să împiedice apariția publică a unor opere neconvenabile tematic sau ideatic oficialităților, dar nu putea opri dinamica creației; în catacombele lor domestice, autori cunoscuți sau necunoscuți încă, întruchipînd o formă de rezistență care va răzbuna prezentul în posteritate, își urmau destinul creator, în așteptarea unor vremuri mai bune, cînd totul va putea ieși la iveală și se va putea aprecia adevărata măsură cultural-artistică și moral-spirituală a „geniului” nostru contemporan.
Iată însă că după 1989, cînd așa-zisa „revoluție”, oricît de falsă sau de incompletă ar fi fost, a adus măcar libertatea de exprimare și circuitul neîngrădit al tipăriturilor de orice fel, revelațiile – în frunte, desigur, cu Jurnalul fericirii (1991) al lui N. Steinhardt – au fost atît de puține încît, treptat, și-a făcut loc sintagma „mitul literaturii de sertar”: așteptările fuseseră mari, dar realitatea s-a dovedit cu mult mai săracă, nu zic neapărat în capodoperele la care unii visaseră, dar chiar și în opere mai modeste, care să ateste nu „genialitatea” de culise, ci doar autenticitatea unei mai largi rezistențe creatoare. Iar puținul semnificativ care a apărut, în precipitarea anilor ’90, a fost reprezentat mai ales de literatura memorialistică (semnată, de regulă, de foști deținuți politici), nu de o autentică literatură de creație.
(...)
Cartea de față – zămislită în anii ’80 și încheiată în 1987 – a apărut, ce-i drept într-o ediție modestă, acum 22 de ani: Corneliu Dida, Valea Nistrei. Din ciclul Sud-Est Saga, Editura Conpress-Six, Constanţa, 1994 (458 de pagini)*. Ea face parte dintr-un proiect epic mai amplu, de ambiții epopeice, pe care autorului nu i-a fost dat să-l împlinească. Dar chiar și așa, rămîne rotundă în sine și relevantă, constituind probabil cel mai bun roman scris pînă azi pe tema rezistenței anticomuniste și a întregii noastre tragedii istorice din inima secolului XX. Dincolo de siguranța scriiturii, de forța personajelor și de dinamica ideilor, avem de-a face cu fresca unei lumi în toată tulburătoarea ei complexitate. E o realitate care se deghizează în ficțiune romanescă, dar nu pierde nimic din durul ei adevăr: arta naratorului – scriitor nu prin ocupație, ci prin vocație – o potențează fără să o falsifice, oferind cititorului nu doar o suită de lecții de viață și de provocări de conștiință, ci o adevărată „baie” de istorie, atît de vie încît îl face să simtă efectiv răceala apei și pietrele de pe fundul ei. Spațiul concentraționar de la Valea Nistrei, în care converg toate firele epice, este „ocheanul” prin care ni se dezvăluie această lume în dureroasă prefacere, radiografiată la toate nivelurile ei, de la resturile „burgheze” ale lumii vechi, în luptă cu prigoana și marginalizarea, la poporul devenit masă de experiment și de manevră a lumii noi, cu grobienele ei „elite” proletare, în mare parte alogene, sub veghea atentă a hidrei bolșevice și în abandonul indign al unui Occident de la care nu mai emană decît iluzia deșartă că „Vin americanii” (care nu numai că n-au venit, dar nici n-au avut de gînd în mod serios să vină vreodată!). Sigur, accentul cade pe rezistența anticomunistă, în toate ipostazele ei: grupurile de rezistență din exil (de la care pornește desfășurarea epică, prin personajul-cheie Radu Pavelescu), închisorile și lagărele de muncă din țară, partizanatul din munți, dar și rezistența cotidiană, să-i zicem domestică, a unei umanități ce încearcă să-și salveze condiția în pofida tuturor dramelor cu care se confruntă, pe dinăuntru și pe dinafară.
(...)
Baza documentară a lui Corneliu Dida a fost una cu precădere orală: convorbirile cu trăitori sau martori direcți ai experiențelor evocate, „zecile, poate sutele, de rezistenţi, de deţinuţi politici, de veterani sau prizonieri de război de pe ambele fronturi, de victime ale colectivizării forţate sau ale represiunii sovieto-bolşevice supervigilente, pe care i-am cunoscut sau doar i-am întîlnit meteoric, de-a lungul a mai bine de trei decenii”, cazuri ce nu au lipsit nici din propria familie. (...)
Facebook
Postări
