trafic

 
Se afișează postările cu eticheta ICE Unul dintre noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ICE Unul dintre noi. Afișați toate postările

miercuri, 28 mai 2014

Comisia Europeană a respins Iniţiativa Cetăţenească Europeană "Unul dintre noi"

0 comentarii
Astăzi, Comisia Europeană a dat răspuns negativ Iniţiativei "Unul dintre noi". În ultima zi, conform legilor în vigoare, şi nu întâmplător după alegerile din 22-25 mai, Comisia, organ care nu este ales de cetăţeni, ci doar numit, şi-a folosit dreptul de veto pentru a respinge cererea a peste 1,7 mil. cetăţeni ce au semnat în clar (cu CNP) pentru a solicita elaborarea unui pachet legislativ la nivelul UE, prin care să înceteze finanțarea din bani europeni a activităților care presupun distrugerea de embrioni umani, în particular în domeniile cercetare şi sănătate publică (aici intră şi avorturile la cerere, inclusiv cele efectuate prin ajutoare pentru dezvoltare pe care UE le acordă ţărilor sărace). 

Inițiativele cetățenești europene (ICE) au fost lansate în aprilie 2012, având rolul unui instrument la îndemâna cetățenilor pentru a influența agenda de lucru a UE. O ICE permite unui număr de 1 milion de cetățeni din cel puțin un sfert dintre statele membre ale UE (şapte) să invite Comisia Europeană să ia măsuri în domeniile care țin de competența acesteia.

În România, ICE Unul dintre noi, singura deschisă, s-a încheiat printr-un succes: peste 140 mii români au semnat, deşi pragul minim pentru a putea fi validată cererea era de 25 mii.

Să citim pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, despre această decizie, "curat constituţională":

"Organizatorii s-au întâlnit cu reprezentanții Comisiei în data de 9 aprilie (STATEMENT/14/115), iar ulterior au participat la o audiere publică în Parlamentul European în data de 10 aprilie. Comisia a concluzionat că actualul cadru de finanțare, care a fost recent dezbătut și aprobat de statele membre ale UE și de Parlamentul European, este cel adecvat.

Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat: „Am examinat această inițiativă cetățenească și i-am acordat întreaga atenție cuvenită. Cu toate acestea, statele membre și Parlamentul European au convenit să continue finanțarea cercetării în acest domeniu în mod justificat. Celulele stem embrionare au caracteristici unice și ar putea fi la originea unor tratamente prin care se salvează vieți, ceea ce în prezent se studiază deja în cadrul unor trialuri clinice. Comisia va continua să aplice cercetării finanțate de UE normele și restricțiile etice stricte aflate în vigoare, incluzând faptul că nu vom finanța distrugerea embrionilor.” 

Precizarea mea: există celule stem ce provin de la adult şi pentru care ICE "Unul dintre noi" nu a cerut încetarea finanţării.

"Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, a declarat: „Inițiativele cetățenești europene permit cetățenilor să participe direct la elaborarea politicilor UE, iar noi le acordăm o atenție deosebită. În prezent, complicațiile asociate sarcinii și nașterii continuă să fie cauza decesului multor femei. Acesta este motivul pentru care comunitatea internațională a inclus în obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) obiectivele specifice reprezentate de reducerea mortalității materne și asigurarea accesului universal la sănătatea reproducerii. UE, statele sale membre și alți donatori internaționali depun eforturi mari pentru a atinge aceste obiective, făcând din ele, și în general din sănătate, o prioritate. Programele noastre de dezvoltare în acest domeniu au ca scop extinderea accesului la servicii eficiente de planificare familială, prevenind astfel necesitatea recurgerii la avorturi”.

Comisia Europeană aplică un sistem detaliat, „cu trei lacăte”, oricărei activități de cercetare care implică celule stem embrionare umane (human embryonic stem cells – hESC), un sistem pe care Comisia îl consideră în deplină conformitate cu tratatele UE și cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Sistemul – care s-a aplicat deja în precedentul program de cercetare al UE – a fost convenit de statele membre ale UE și de Parlamentul European în contextul aprobării legislației privind programul Orizont 2020, în 2013. Regulile sunt următoarele:
  • Legislația națională este respectată – proiectele UE trebuie să respecte legile țării în care se desfășoară cercetările.
  • Toate proiectele trebuie să fie validate din punct de vedere științific prin evaluare inter pares și trebuie să facă obiectul unei evaluări etice riguroase.
  • Fondurile UE nu pot fi utilizate pentru a se obține linii noi de celule stem sau pentru cercetări în cursul cărora se distrug embrioni – inclusiv în scopul obținerii de celule stem embrionare umane."

sursa: aici




Read more...

luni, 17 martie 2014

Dezbatere despre viitorul Europei: cum să iei microfonul de la cetățeni

0 comentarii
Oficial: Azi trebuia să aibă loc un dialog între comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloș și cetățenii români interesați de viitorul Europei. Dialogul de la Biblioteca Națională a trebuit să fie întrerupt după circa o oră din cauza ventilatoarelor pentru caz de incendiu, care nu au putut fi oprite fiindcă instituția nu dispune de servicii de mentenanță. 

Accesul la dezbatere s-a făcut pe baza unei solicitări și s-au înscris peste 300 de persoane. Dezbaterea trebuia să aibă trei părți: cetățenii, instituțiile și viitorul Uniunii. Doar prima parte a fost dusă la bun sfârșit și cred că ceea ce s-a discutat aici, foarte interesant, a determinat un sabotaj.

Dezbaterea poate fi urmărită integral pe privesc.eu, cu precizarea că primele 25 și ultimele 50 minute din înregistrare nu surprind nici o dezbatere, ci doar sala în dezordine. Dar e singurul site de pe care putem afla ce s-a discutat.

La sondajul făcut în sală, Simțiți că opinia dvs. contează în UE?, 58% dintre răspunsuri au fost da, o cifră mult mai mare decât la dezbateri similare din alte țări, care l-a surprins plăcut și pe comisarul european. 

Prima întrebare a fost pusă de dr. Daniela Păun, responsabilă cu strângerea de semnături pentru Inițiativa Cetățenească „Unul dintre noi” în România. Este o ICE care propune protejarea vieții umane încă de a concepție, prima deschisă în România și încheiată cu succes, pentru care au semnat peste 140 mii români, mult peste pragul de 25 mii pentru țara noastră. Intervenția Danielei Păun poate fi urmărită la min. 32. 

A doua întrebare a fost pusă de Pop Adina de la Glasul Maramureșului, care a vorbit de degradarea culturii tradiționale. Intervenția ei poate fi urmărită la min. 38. 

Altă întrebare a fost pusă de Oana Băluțescu de la Punctul Europa pentru Cetățeni, despre un program comunitar de finanțare aflat încă în dezbateri în Comisia Europeană. Intervenția ei poate fi urmărită la min. 41.

Cineva a vorbit despre parlamentul rural, formă de democrație directă, care ar putea fi preluată din alte țări UE și implementată în România, mai ales că acum rural nu înseamnă doar agricultură.

La min. 49 îl puteți vedea pe Erwin Albu, candidat independent la Parlamentul European, ce se vede nevoit să se retragă din cursă pentru că nu a strâns decât 40 mii din cele 100 mii de semnături necesare, condiție gândită de oameni politici români ce-și doresc să rămână într-o castă.

Pe scurt, după 45 minute de dezbateri am constatat că românii sunt mai eurorealiști decât știam și decât, iată, pot accepta responsabilii pentru sabotaj. Faptul că a fost împiedicat un dialog civilizat între cetățeni bine informați, implicați în asociații civice sau nu, și un demnitar european mi se pare mai îngrijorător decât existența unui curent eurosceptic. 


Read more...

vineri, 14 martie 2014

IER: o veste bună

0 comentarii
O veste bună: în această săptămână, Centrul de Informare Europe Direct (CIED) București, găzduit de IER, a publicat o listă cu toate Inițiativele Cetățenești Europene (prezentate Comisiei Europene sau deschise).
Documentul poate fi accesat aici.


Read more...

sâmbătă, 1 martie 2014

ICE Unul dintre noi - ce urmează?

0 comentarii
Inițiativa Cetățenească Europeană (ICE) este un document depus la Comisia Europeană, ce va fi urmat de o audiere a organizatorilor și de o dezbatere în Parlamentul European. În urma dezbaterii Comisia Europeană trebuie să hotărască dacă va aplica cele solicitate de cetățeni în legislația comunitară, dacă va lua în seamă documentul în alt fel sau dacă nu va reacționa deloc. Este un moment al adevărului pentru Uniune, care le va arăta cetățenilor europeni cât de mult contează așteptările lor în ochii instituțiilor comunitare și ai deputaților, singurii ajunși prin vot în aceste structuri.
Două ICE au fost validate de Comisie: Unul dintre noi și Apă pentru toți. Condiția minimală pentru ca o ICE să fie validată a fost să existe un milion de semnături electronice și nominale din șapte state membre.
ICE Unul dintre noi a întrunit peste 1,721 mil. semnături în 18 state membre. Pragul minimal a fost depășit în toate cele 18 țări. România a depus peste 140 mii semnături, pragul minim pentru noi fiind de 25 mii, ceea ce ne situează pe locul 5 în clasamentul celor care apără dreptul la viață.
Prin ICE Unul dintre noi cetățenii îi solicită Uniunii Europene să se asigure, în limita competențelor sale, că protejează dreptul la viață încă din momentul concepției, ceea ce ar putea însemna că nu finanțează avorturi la cerere în țările sărace (din bani europeni) și nu finanțează cercetări care presupun distrugerea embrionilor umani (din bani europeni). Cetățenii doresc să existe un criteriu moral în alocarea banilor europeni.
Citiți articolul integral pe culturavietii.ro.
Read more...

joi, 27 februarie 2014

IER: Dezbatere despre calitatea vietii in UE, maine

0 comentarii
În contextul alegerilor europarlamentare, programate în România pentru 25 mai 2014 şi al campaniei  instituționale de informare a cetățenilor cu privire la importanța participării la vot, Biroul de Informare al Parlamentului European în România în colaborare cu Institutul European din Romania şi Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti, organizează în data de 28 februarie a.c. dezbaterea Calitatea vieții în atenția Parlamentului European.
Evenimentul se va desfăşura între orele 10 – 13, la Sala de conferințe a Biroului de Informare al Parlamentului European în România (str. Vasile Lascăr, nr. 31, et. 1).
Vor fi abordate subiecte privind impactul legislației europene și, în special, al activității Parlamentului European asupra unor domenii care definesc "Calitatea vieții" cetățenilor europeni, cum ar fi: protecția consumatorilor, protecția datelor personale, siguranța alimentară, sănătatea, protecția mediului etc.
În cadrul dezbaterii, Membri ai Parlamentului European, dar şi lideri de opinie din domeniile menționate sunt invitați să îşi exprime punctul de vedere.
Pentru confirmarea participării: Cristina Cristoloveanu, email: epbucarest@europarl.europa.eu, tel: 021 405.08.80.

Nota mea: Oare Institutul European din Romania va face vreo mentiune despre ICE Unul dintre noi? Deocamdata pe site-ul acestei institutii, platita din bani publici, nu apare nici o informatie despre aceasta Initiativa Cetateneasca, care a strans cel mai mare numar de semnaturi din UE: peste 1,7 milioane. Este o initiativa care ii solicita Comisiei Europene protejarea vietii inca de la conceptie. Prin aceasta actiune, cetatenii europeni, dintre care peste 140 mii de romani, le-au dat un semnal oamenilor politici despre prioritatile lor, lucru care se va vedea la votul din mai.
Read more...

miercuri, 26 februarie 2014

„Unul dintre noi” - cea mai mare susținere în UE

0 comentarii
Procesul de validare a Inițiativelor Cetățenești Europene s-a încheiat.

Inițiativa Cetățenească Europeană „Unul dintre noi” are cea mai mare susținere: 1,74 milioane semnături. ICE Unul dintre noi îi cere Comisiei Europene să se asigure că, în limita competențelor sale, va proteja viața din momentul concepției (ceea ce înseamnă că ea va trebui să reducă/oprească finanțarea avorturilor la cerere în țările lumii a treia și a experimentelor ce implică distrugerea embrionilor umani). Toate semnăturile au fost înregistrate electronic și nominal.

ICE „Apă pentru toți” a obținut 1,65 milioane semnături.

Aceste rezultate arată că pentru cetățenii europeni dreptul la viață reprezintă o prioritate. Cetățenii sunt preocupați de politicile publice din acest domeniu, atât la nivel național, cât și la nivel european. Acest lucru se va reflecta la alegerile din luna mai.


Read more...

joi, 7 noiembrie 2013

INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA NU A AUZIT DE INIŢIATIVA CETĂŢENEASCĂ “UNUL DINTRE NOI”!

0 comentarii
Astăzi, în cadrul dezbaterii Iniţiativa Cetăţenescă Europeană: Fii cetăţean activ!, organizată la SNSPA de Institutul European din România şi Centrul de Informare Europe Direct, am aflat cu stupoare că membri marcanţi din panel nu au auzit de ICE “Unul dintre noi”.
Este vorba de d-na Gabriela Drăgan, directorul IER, şi d-na Alina Bârgăoanu, rector SNSPA. D-na Ioana Marchiş, coordonator reţeaua CIED, deşi ştia de Iniţiativă, a preferat să facă o prezentare a ICE “Apă pentru toţi”, care nu a întrunit pragul minim în România.
Citi articolul integral aici. 
Read more...