Despre federalizarea europeană şi alternativa Noua Republică

"Trăim, din punct de vedere electoral, sub zodia absenteismului. Și acest lucru e firesc, dată fiind debandada, cumetriile, incompetența și – de ce să n-o spunem și pe asta? – imbecilitatea crasă care definesc ceea ce prea pompos avem obiceiul să numim clasa noastră politică. Și dacă nu votăm la alegerile de acasă, cu atât mai puțin suntem tentați să o facem la cele pentru Parlamentul European.

 Partidul Noua Republică, prin vocea unuia dintre reprezentanții săi de seamă, Corneliu Berari, atrage atenția asupra faptului că miza reală a alegerilor europarlamentare de anul acesta este „revizuirea tratatelor UE și menținerea sau renunțarea la statul național”. Sună sumbru. „Scenarii panicarde, marote”, ar spune imediat mulți oameni politici și ziariști ziși de dreapta. Și totuși, dacă privim cu atenție, tentația federalismului este o realitate. Una la a cărei căruță trag mai toate partidele mari din România. Să nu uităm că atunci când popularii europeni s-au strâns la București acum o vreme, sloganul care a dominat întrunirea a fost „more Europe”.

În numărul din 17 aprilie, prestigioasa publicație franceză „Le Point” face o analiză a reprezentanților UMP (Uniunea pentru o Mișcare Populară, principalul partid de centru-dreapta din Franța) în funcție de orientarea lor față de Europa și îi împarte în antieuropeni, pro-europeni și europesimiști. Dezbateri asemănătoare au loc în toate țările UE. În aceste condiții, faptul că subiectul lipsește din discuțiile despre următoarele alegeri europarlamentare din România este în cel mai rău caz o gravă minciună – fie și prin omisiune – și în cel mai bun un semn că politicienii noștri, care altfel pot fi grupați în proporție de 90 la sută în cea de-a doua categorie pomenită de „Le Point”, sunt complet absenți din principala dezbatere continentală.  

Există două posibile direcții pentru viitorul Europei în general și al Uniunii Europene în special. O restructurare în sens federalist ar însemna depersonalizare, triumful formelor fără fond, nivelare culturală – adică, așa cum spunea Alexandru Paleologu, „tot ce poate fi mai anti-european”. Aceasta e direcția spre care ne îndreaptă cele mai multe partide politice de la noi. O schimbare de paradigmă însă, în sensul cele propuse de „noua direcție” conservatoare, ar face Europa respirabilă chiar și pentru cei mai eurosceptici. 

Noua Republică are șansa să-și demonstreze capacitățile și consecvența. Deocamdată e singura mișcare ceva mai puternică ce propune o alternativă la clasa politică dominantă. Nu are votul meu asigurat la alte alegeri. La europarlamentare însă, socotesc că merită o încercare. Pentru că schimbarea de paradigmă despre care vorbeam mai sus e un proces îndelungat și adesea plin de meandre. Nu e un proces pe care îl va duce la capăt Noua Republică (sau, în tot cazul, nu singură), pentru că implică o mobilizare a forțelor și a ideilor, o reorientare a culturii europene către adevăratele ei rădăcini, lucru pentru care va fi nevoie de mulți ani și de mulți oameni de ispravă, pe care sper că Vechiul Continent îi mai are. Avem șansa, în timp, să creăm un viitor alternativ. Acum însă, în mai 2014, important este să facem primul pas."

Citiţi integral articolul lui Paul Slayer Grigoriu aici.

Read more...

Forum euro-federalist la Palatul Parlamentului

Asociaţia Europuls promovează procesul de integrare europeană. Europuls a organizat în martie 2013 conferința Eurosfat, la care politicieni români şi europeni, funcționari, reprezentanți ai ONG-urilor, think-tank-urilor și cetățeni s-au consultat asupra temelor de interes pentru România și UE: de la aderarea României la zona euro până la protecția și securitatea datelor. 

Astăzi Europuls și CRPE au organizat conferința Eurosfat 2014, cu tema Europa, încotro?. Nici acum și nici anul trecut nu a fost dezbătut vreun punct de vedere eurosceptic, eurorealist sau de altă natură. „Federația europeană” este considerată singurul proiect posibil și benefic pentru România, așa cum a fost considerată și construirea comunismului până acum 25 ani. Pentru a înțelege mai bine proiectul oamenilor noștri politici - România, membră SUE, e bine să revedem conferința de anul trecut.

Din raportul „Uniunea Europeană văzută din România - Concluziile Eurosfat 2013” voi reda trei idei.

România are nevoie de o strategie economică pe termen mediu și lung care să îi asigure convergența cu economiile din zona euro și un grad de competitivitate suficient pentru a putea face față concurenței de pe piața europeană, după aderarea la zona euro, estimată spre orizontul anului 2020. Ar fi de preferat să aderăm la o adevărată uniune monetară, și nu la o zonă euro cu un design problematic. În momentul creării acestei zone au fost favorizate obiectivele politice, mai degrabă decât cele economice, ca rezultat al negocierii dintre naționaliști și euro-federaliști.  

Reformarea zonei euro este necesară și trebuie să vizeze crearea unei adevărate uniunii monetare, fiscale și a unui buget prin care să se poată interveni. Fixarea ca obiectiv a aderării la zona euro ar obliga clasa politică să reformeze economia.  

România va avea o problemă majoră cu piața energetică în câțiva ani, atunci când va trebui ca, pe de-o parte să implementeze legislația europeană, iar pe de alta să facă față efectelor unor practici necompetitive și ineficiente din domeniu, menținute artificial. Procesul de liberalizare a prețurilor la energie este decalat, el fiind inexistent pentru consumul casnic, dar aproape încheiat în rest.

România a debutat la alegerile europarlamentare din 2007 cu una dintre cele mai scăzute participări din Uniune (sub 35%); în 2009 prezența a fost și mai mică. Cauzele identificate la conferință au fost: neîncrederea în clasa politică și lipsa de informare privind  instituțiile europene, corelată cu lipsa culturii politice. (Aș adăuga, nu pe ultimul loc, lipsa ofertei politice.) Percepția generală este că, odată aleși, membrii Parlamentului European nu mai au legătură cu electoratul național și nu îl reprezintă. Această percepție este cauzată (și) de lipsa de înțelegere a impactului legislației europene și a rolului pe care îl are Parlamentul European în conturarea legislației Uniunii, din care România face parte. 
(Nimic despre faptul că absenteismul la vot în Uniune ridică problema lipsei de legitimitate a instituţiei care dezbate teme ce afectează viaţa a peste 500 mil. oameni.)

Tinerii sunt categoria cea mai expusă la absenteism, nu doar din cauza lipsei de educație civică, dar și a faptului că nu se simt reprezentați de candidați din alte categorii de vârste, care nu par să rezoneze cu așteptările electoratului. S-a considerat necesară informarea cetățenilor cu privire la importanța alegerilor europene, prin canalele media cu acoperire națională, permanentizată pe toată perioada mandatului, nu numai în pragul alegerilor europene. Pe de altă parte, cetățenii ar trebui să fie incitați să participe la dezbaterea publică și să își exercite rolul de control al parlamentarilor. 

Ce au făcut până acum eurodeputații români pentru a crește „adresabilitatea” la vot s-a văzut. Nimeni nu vorbește de dezbaterile din P.E. pe teme care au inflamat societatea civilă, cum sunt presiunile pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex sau pentru introducerea obligatorie a educației sexuale în școli. Nimeni nu vorbește de candidați sau de proiecte politice. Strategia partidelor validate de BEC, toate federaliste, este să mențină absenteismul pentru a fi alese aceleași liste ca în 2009. La dezbaterea de azi am remarcat că grupurile parlamentare care nu reprezintă familii politice mari precum şi independenţii din P.E. sunt numiți (în continuare) "extremişti", "populişti" sau reprezentanţi ai unui "naţionalism nefericit". Atât oamenii politici cu altă orientare cât şi mass media au aceeaşi atitudine. Astfel, cetăţenilor care au sau ar putea avea un alt punct de vedere faţă de realităţile europene li se contestă dreptul la reprezentare politică. Euroscepticismul este taxat drept "extremism de dreapta" şi drept un pericol pentru unitatea de monolit euro-socialistă. (În ultima legislatură a P.E. popularii şi socialiștii europeni au votat identic în proporţie de 60%. Prognozele arată că tot ei vor deține majoritatea în viitorul P.E.)

La Eurosfat 2014 a fost prezent candidatul ALDE la președinția Comisiei Europene, Guy Verhofstadt, care a declarat că federalismul european nu înseamnă birocrație și supra-reglementare. (În actuala legislatură a P.E. s-a votat de peste 18 mii de ori.) Deși ”federalism” este încă un cuvânt urât pentru europeni, el reprezintă o realitate. La nivelul Uniunii Liberalii și Verzii sunt singurele familii politice delclarat federaliste.

Foarte interesantă este afirmația conform căreia, deși euroscepticii vor avea puțină influență din punct de vedere instituțional (chiar scenariile cele mai pesimiste estimează că vor deține maximum 12% din locurile din P.E.), problema este că ei stabilesc agenda politică, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. 

Read more...

Educaţia pentru federalism

Federalismul european s-a născut în Italia, la iniţiativa unui militant comunist, Altiero Spinelli, condamnat de regimul Mussolini la 16 ani închisoare pentru acţiuni politice clandestine, în 1927. În 1941 Altiero Spinelli şi Ernesto Rossi, aflaţi în detenţie, redactează Manifestul de la Ventotene, ce punea sub semnul întrebării statul naţional, pe care îl vedea drept cauză principală a celui de-al doilea război mondial. Pentru semnatarii Manifestului, prioritatea strategică o reprezenta lupta pentru federalizarea Europei. Manifestul a stat la baza programului Mişcării Federaliste Europene, înfiinţată în 1943. Între 1970-1976 Spinelli este membru al Comisiei Europene, apoi al Adunării Parlamentare Europene.

În 1956 la Paris s-a înfiinţat AEDE (Association Européenne des  Enseignants, Asociaţia Europeană a Învăţătorilor), ce luptă în şcoli şi în societate pentru ideea Europei federale.

Membrii AEDE promovează conceptul de Europă federală şi „patriotismul european”. Natura construcţiei europene, reacţie la stereotipurile naţionaliste vechi de secole, necesită o „pedagogie politică”. Cetăţenia europeană nu este un dat înnăscut, iar educaţia pentru ea este o necesitate, nu o opţiune. Cetăţenia se construieşte de-a lungul vieţii prin reflecţie, cunoaştere şi acţiune.

A fi cetăţean european înseamnă să te angajezi alături de ceilalţi pentru a construi o patrie mai armonioasă şi mai solidară şi, prin extensie, o globalizare mai umană.

Din 1973 majoritatea ţărilor occidentale se confruntă cu şomajul structural. Criza din 2008 a adâncit decalajele dintre ţările UE, dar şi dintre bogaţi şi săraci. Solidaritatea dintre indivizi, regiuni şi state este o datorie morală şi o necesitate pentru menţinerea păcii sociale în viziunea AEDE. Globalizarea, politicile neoliberale şi invadarea Europei de imigranţi disperaţi de sărăcie sunt provocări la care şi membrii AEDE trebuie să pregătească un răspuns, pentru elevii lor.

Read more...