trafic

 
Se afișează postările cu eticheta sărăcia din România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărăcia din România. Afișați toate postările

luni, 9 iunie 2014

România în 2020

0 comentarii
Europa 2020 este o strategie creată de Comisia Europeană şi implementată din 2010 la nivelul UE, prin care se planifică o reconfigurare social-economică a Europei, ce are ca obiectiv obţinerea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi coeziune socială. 

Planul strategiei cuprinde 5 obiective principale, fiecare obiectiv cu un anumit target (exprimat prin procente) la nivel european, cât şi la nivel de stat membru. Raţionamentul acestei duble targetări a aceluiaşi obiectiv de atins este următorul: se doreşte a se atinge un procent global european la nivelul fiecărui obiectiv, însă, întrucât nu li se poate impune tuturor statelor membre aceleaşi aşteptări şi targete din cauza diferenţelor economico-politico-sociale, fiecare stat membru are targetul său de atins la nivelul fiecărui obiectiv. De exemplu: dacă la nivelul UE se doreşte a se atinge în rândul populaţiei o ocupare a forţei de muncă de 75 %, la nivelul României targetul este de 70%, iar în Germania de 77%. 

Cele 5 domenii principale în care se doreşte un progres semnificativ până în 2020 sunt: forţa de muncă, cercetare şi inovaţie, schimbare climatică şi energie sustenabilă, educaţie, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Pentru a vedea indicatorii specifici care se doresc a fi atinşi, mergeţi la adresa http://ec.europa.eu/europe2020/index_en.htm, unde găsiţi statistici şi explicaţii pentru fiecare dintre cele cinci mari domenii principale. 

Revenind la evenimentul care a avut loc pe 04 iunie 2014, „Europa 2020 în România, Priorităţi şi resurse”, acesta a avut ca scop prezentarea recomandărilor făcute României de către Comisia Europeană.  Întrucât strategia EU2020 este una de coordonare, nefiind o politică comună a statelor membre, Comisia EU nu poate decât să analizeze acţiunile precedente ale statelor şi să ofere nişte coordonate generale cu privire la politicile sociale şi economice ce ar trebui urmărite, coordonare care se oferă anual sub forma unor recomandări. 

Conferinţa s-a organizat la doar două zile de la publicarea de către Comisie a recomandărilor şi a avut numeroşi vorbitori cu funcţii importante în aparatul administrativ românesc sau european, printre care: Angela Filote (Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România), Peter Stub Jorgensen (Director – DG Ocuparea Forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune în Comisia EU), Viorel Dobrescu (Director Directia de strategie EU2020 – MAE), Carmen Mărcuş (Analist economic, Reprezentanţa Comisiei Europene în România), Ioana Gligor (Sef de unitate adjunct – DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri şi incluziune, Comisia Europeană), Vicki Donlevy (Contractant pentru DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Comisia Europeană), Angela Blanco (Expert Politici de sănătate – DG Sănătate şi consumatori, Comisia Europeană) etc.

Peter Stub Jorgensen, Director la DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune la Comisia Europeană, în prezentarea sa, a expus o realitate destul de îngrijorătoare: sectorul medical românesc este caracterizat de existenţa unei plăţi informale, care este nesănătoasă, întrucât afectează disponibilitatea sistemului medical în raport cu cetăţenii; gradul de neangajabilitate în rândul tinerilor se deteriorează şi a semnalat necesitatea unei relaţii între sistemul educaţional şi mediul privat pentru a se crea o coerenţă între pregătirea tinerilor şi nevoile de pe piaţa de muncă; un grad de eficienţă scăzut la nivelul administraţiei publice; condiţia comunităţilor Roma şi necesitatea incluziunii lor sociale. Jorgensen a menţionat oportunitatea de dezvoltare prin Fondurile Structurale şi de Investiţie, care pentru România, în intervalul 2014 – 2020, sunt de 30,4 miliarde de euro. De asemenea, a insistat să folosim toţi aceşti bani, eficient şi înţelept.

Reprezentanta Ministerul Fondurilor Europene, Mihaela Toader, Director General la acest minister, a luat domeniile cu probleme indicate de Jorgensen şi a vorbit la nivel general despre ce se propune a se realiza, altfel spus, a reiterat chiar obiectivele indicate de UE pentru România. Ca exemplu, Toader a afirmat că la nivelul sistemului de sănătate se vizează oferirea de acces egal cetăţenilor la servicii de foarte bună calitate pentru întreaga populaţie a României. În legătură cu subiectul pieţei forţei de muncă, reprezentanta Ministerului a spus că se doreşte a se crea ”un mix” între educaţie şi mediul de business. Spre finalul discursului foarte general, Toader subliniază că fondurile oferite de UE sunt doar un instrument şi că acestea nu sunt generatoare de politici. Mai mult: „de foarte multe ori, nu este vorba de măsuri financiare, ci de alţi factori şi măsuri, care pot fi mai importante pentru atingerea ţintelor.”

Reprezentanta Comisiei, Ioana Glogor, Şef de unitate adjunct – DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a avut un discurs pertinent şi a expus situaţia României cu privire la educaţie şi piaţa muncii: rata de şomaj în rândul tinerilor, procentul populaţiei aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, procentul de tineri care nu lucrează şi nu sunt nici în educaţie sau în formare etc (toate datele sunt disponibile pe www.eurostat.com). O concluzie la ce a spus reprezentanta Comisiei este că situaţia pare a se înrăutăţi: şomajul în rândul tinerilor a crescut, de asemenea procentul tinerilor neangajaţi sau în niciun fel de formare a crescut şi el, peste 90% din membrii comunităţii Roma părăsesc şcoala timpuriu, iar universităţile nu oferă studenţilor abilităţile şi cunoştinţele pentru găsirea unui loc de muncă.

Vicepreşedintele educaţional al Alianţei Ligii Studenţilor din România, Cristi Popescu, afirmă că de la panelul de Educaţie şi Piaţa Muncii a lipsit perspectiva tinerilor, care era necesară mai ales pentru că a fost o discuţie care i-a vizat. Mai mult, a reiterat şi el existenţa unei lipse de dialog între Ministerul Muncii şi al Educaţiei. Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, închide evenimentul afirmând că speranţa sa faţă de această criză este că ne pune în faţa unor întrebări cum ar fi: ce tip de societate suntem şi ce tip de putere dorim sa dezvoltăm. 

Poate că, într-adevar, aceste statistici şi cifre vor alarma autorităţile române de necesitatea stringentă a unei schimbări şi reforme la toate nivelurile societăţii. Şi astfel nu se va mai minimiza valoarea şi importanţa miliardelor de euro puse la dispoziţie României de UE, ba se va începe a se construi şi implementa politici care vor înlesni absorbţia acestor bani. Iar fondurile odată alocate înţelept vor duce la un progres real al ţării. 

Citeste mai mult: adev.ro/n6wavb

Read more...

joi, 8 mai 2014

Sondaj ICCV: Ce-şi doresc românii de la stat

0 comentarii
Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române a realizat o anchetă
sociologică despre modul în care opinia publică românească percepe politicile sociale ale statului.

Sondajul poate fi citit pe iccv.ro.

Opinia publică susţine, în majoritate (78-90%), politici sociale care să asigure: locuri de muncă pentru fiecare, un trai decent pentru şomeri şi un venit minim garantat. 

Românii îşi doresc un stat social. Polemica apare când se discută modul în care sunt acordate ajutoarele sociale. Ceva mai mult de jumătate dintre români (52,8%) cred că statul ar trebui să cheltuiască mai puţin cu ajutoarele sociale. 

Româniii critică modul în care se fac cheltuielile publice sociale. Segmente largi consideră că statul cheltuieşte prea puţin cu sănătatea (89%), sistemul de pensii (83%), sistemul de învăţământ (83%), construcţia de locuinţe (82,5%), asistenţa socială (75%) şi asigurările pentru şomaj (69,5%). 

Dintre diferitele prestaţii şi servicii de asistenţă socială, românii cred că statul cheltuieşte prea 
puţin cu alocaţiile pentru copii (90%), centrele pentru bolnavii neuropsihici (88%) şi centrele 
de plasament pentru copii abandonaţi (87%). La polul opus, doar 66% dintre cetăţeni cred că
statul cheltuieşte prea puţin cu ajutoarele sociale (venitul minim garantat).

Gradul de universalitate al politicilor publice influenţează sprijinul românilor pentru cheltuielile sociale. De ex., sănătatea sau politicile pentru copil au o susţinere mai largă decât politicile adresate unor grupuri particulare, cum ar fi studenţii sau beneficiarii de ajutoare sociale (venit minim garantat). Cu cât o măsură de politică socială ţinteşte segmente mai restrânse ale societăţii, cu atât sprijinul pentru respectiva măsură este mai scăzut.
















Read more...

marți, 16 iulie 2013

Dezbatere la ICCV: despre sărăcia din România anului 2020

0 comentarii


Institutul de Cercetare a Calități Vieții (ICCV) a publicat luna trecută raportul Strategie de politici sociale: România 2013-2020, coordonat de Cătălin Zamfir, care invită la o dezbatere în paginile revistei Inovația socială. Raportul poate fi citit integral aici. Voi prezenta doar ideile principale.
Situația socială fără precedent a țării necesită revizuirea politicii sociale, care organizează sistemele de asigurări (educația, sănătatea, ajutorul de șomaj), susține familiile cu copii și asigură protecția grupurilor vulnerabile.

Starea socială a României în 2013

Este rezultatul întâlnirii economiei cu politicile sociale. Economic, România se plasează pe ultimele locuri în UE. Locurile de muncă salariale s-au redus la jumătate în 23 ani (4,3 mil. în 2011), ceea ce a dus la scăderea surselor bugetare pentru programele sociale. Creșterea ocupațiilor nesalariale nu a reprezentat o alternativă pentru că a oferit venituri fluctuante, deseori neasociate cu asigurări sociale și medicale. Doar 2% din populația ocupată sunt patroni.
Deprecierea valorii muncii este factorul principal al sărăciei. Au apărut noi forme de exploatare a muncii, prost plătite, cu riscul alunecării spre delincvență și efecte sociale negative. Salariul mediu a crescut modest în 23 ani (124%), iar salariul minim reprezintă 62% din valoarea celui de pornire (1989)[1].
Sărăcia afectează populația activă economic: 19% dintre români trăiesc în sărăcie relativă, față de 8,9% media din UE. Deținerea unui loc de muncă nu mai este o garanție a evitării sau ieșirii din sărăcie.
În 1989 o familie cu doi copii și două salarii minime pe economie se afla la limita minimului decent de viață. Acum ea acoperă 48% din coșul minim necesar unui trai decent. Toate familiile cu salarii mici se afundă în 2013 în sărăcie.
Altă sursă de sărăcie este îndatorarea. În 2006 populația României a devenit debitor net față de bănci; creditul a depășit valoarea economiilor depuse în bănci.
Cheltuielile sociale publice sunt, ca procent din PIB, cele mai scăzute din Europa: 21% față de 35% media în UE. România atribuie 35,9% din buget pentru protecția socială (în 2010), față de media UE – 39,9%. Resursele financiare scăzute au, printre alte cauze, și politica de îndatorare publică irațională. În 2010 România s-a îndatorat cu 20 mld. euro, fără o explicație clară  a necesității și utilizării banilor; bugetul este și astăzi grevat de îndatorarea de atunci.
Ajutorul de șomaj a devenit cronic și s-a transformat în neocupare și din cauza politicilor ocupaționale ineficiente. Neocuparea reală este mult mai mare decât cifra șomajului.
Alocația pentru copii, principala formă de ajutor a famiilor cu copii, s-a depreciat în raport cu salariul. Dacă în 1989 ea reprezenta 11,5% din salariul minim, în 2013 ea este 8,3%. Marketizarea serviciilor sociale (educație, cultură, sănătate) a grevat suplimentar bugetele familiilor.
Veniturile ocazionale reduc temporar greutățile unei familii, dar o fixează într-o stare socială marginală cronică.
Tolerarea corupției este un factor important de sărăcire și de distorsionare a economiei. Deşi promovarea concurenţei în economie a fost un obiectiv politic central, ca mecanism reglator al preţurilor, intervenţia monopolurilor este substanţială în domeniile carburanţilor, telefoniei fixe şi mobile, al distribuţiei de electricitate, gaze naturale, energie termică sau al distribuţiei anumitor medicamente.
Probleme sociale grave (abandonul școlar, persoanele fără acte de identitate, mai ales copii) sunt deseori ignorate de politicile publice.
ICCV estimează că în prezent circa jumătate din populația țării este săracă sau la marginea sărăciei, cu șanse mici de a-și îmbunătăți viața. În marile orașe au apărut pungi de sărăcie extremă (comunități care trăiesc folosindu-se de gropile de gunoi).
Cei mai afectați de sărăcie sunt copiii și tinerii sub 25 ani, resursa esențială a României viitoare. În țara noastră copiii sunt categoria cea mai afectată de sărăcia relativă (48,7%) față de media UE (26,9%). Sărăcia copiilor reprezintă mai ales lipsa oportunităților de creștere și de dezvoltare normală. Prin anumite politici de protecție socială, în unele țări din UE o familie cu copii depășește mai repede pragul sărăciei, decât una fără copii.
Copiii cu situația cea mai gravă provin din pungile de sărăcie extremă (copii practic fără șanse de incluziune socială), familiile cu sărăcie cronică, monoparentale sau cu părinți plecați în străinătate sau din starea de abandon.
Rata de ocupare a tinerilor între 18 și 24 de ani este de doar 23,9%. De doi ani a apărut o problemă socială nouă: cum vor fi sprijiniți cei aproape 40% din tinerii de 18 ani să-și ia bacalaureatul? Pentru doi ani consecutivi, dintr-o cohortă de 225.000, mai puțin de 200mii intră în bacalaureat din cauza abandonului școlar, iar dintre aceștia doar 100mii îl promovează.
Alte probleme sociale grave sunt accesul dificil la locuințe și creșterea îndatorării populației, în condițiile scăderii predictibilității veniturilor obținute din muncă. România se situează pe locul II în UE la indicatorul locuințe supraaglomerate (57,7% în 2009). În 2009 începe să crească proporția celor care nu-și achită la timp cheltuielile obligatorii. Cele mai multe restanțe se înregistrează la cheltuielile pentru utilitățile locuințelor (49,4%).

Politica economică

ICCV propune drept obiective sociale prioritare creșterea ocupării salariale și creșterea valorii muncii. Politica fiscală și salarială trebuie să facă munca rentabilă. 
Pentru o economie stabilă ar trebui încurajate acumularea de capital și investițiile naționale, susținute întreprinderile de nișă (IT, agricultura bio, industria alimentară și a mobilei), IMM-urile și antreprenoriatul local; economia trebuie curățată de corupție.

Direcțiile politicii sociale până în 2020

1.    Consolidarea sistemului actual de protecție socială
§  Sistemul de pensii: Pilonul II are efecte negative asupra Pilonului I și grevează salariile. Se va evalua contopirea lui cu Pilonul I sau III. Pensiile speciale trebuie eliminate și pensia trebuie calculată după o formulă unică. Veniturile netaxate trebuie desființate (contractele de mandat ale unor manageri, plățile compensatorii, salariile de bază primite de militari/magistrați la ieșirea la pensie).
§  Alocațiile pentru copii trebuie cuplate cu responsabilizarea părinților.
§  Creșterea accesibilității la servicii sociale.
2.    Scoaterea copiilor și tinerilor din starea de sărăcie absolută este o urgență; tinerii ajung săraci printr-un mecanism intergenerațional de perpetuare a sărăciei. ICCV propune elaborarea unui program național până în dec. 2013, care să fie pus în aplicare din 2014.
3.    O strategie de dezvoltare a sistemului de asistență socială, cu o lege nouă de funcțioare și apropierea asistentului social de comunitate și de școală.
4.    Programe punctuale: acte de identitate personală pentru toți, școală pentru toți, program de locuințe sociale la nivelul a 75% din nevoile actuale până în 2020, politică salarială cu impozitarea progresivă a veniturilor.
5.    În ceea ce privește problemele social-economice ale romilor, ele se întrepătrund cu cele ale restului populaţiei și trebuie să fie tratate integrat cu programele dedicate întregii populaţii. Este nevoie de dezvoltarea unei concepţii de includere a problemelor romilor în problematica social-economică a întregii populaţii și de elaborarea unor programe complementare pe aspecte specifice.
6.    E necesar un sistem de monitorizare a problemelor sociale ale României, care să ofere date consolidate politicilor publice.

 Concluzie

În situaţia actuală de criză, politica socială poate aduce o contribuţie importantă la relansarea social-economică şi politică a României. Dar creșterea calității vieții în comunitate nu depinde doar de stat, prin funcția sa socială, ci și de agenții economici, mass media, școală, inițiativele cetățenești și de culte.




1 80% din salarii sunt mai mici decât salariul mediu pe economie.
Read more...

miercuri, 18 ianuarie 2012

Despre sărăcia din România

0 comentarii
Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) a publicat recent raportul Situaţia sărăciei în România în context european, ale cărui concluzii sunt: românii sunt cei mai săraci din UE, munca nu reprezintă o garanţie a unui trai recent, familiile cu mai mult de doi copii sunt cele mai afectate economic, iar cei mai săraci români sunt tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 ani.

Românii, cei mai săraci din UE

În UE sunt calculate două nivele ale sărăciei: sărăcia relativă şi absolută. Sărăcia absolută constă în deprivarea severă de alimente, apă potabilă, adăpost, servicii de sănătate şi educaţie. Sărăcia relativă reprezintă o problemă socială recunoscută la nivel european. Oamenii se află în sărăcie relativă dacă resursele lor sunt atât de limitate încât îi împiedică să aibă un standard de viaţă considerat acceptabil în regiunea în care trăiesc. Sărăcia relativă în UE începe de la valori mai mici de 60% din venitul median (venitul sub care se plasează jumătate din populaţie). Pentru sărăcia absolută pragul este de 40%.
În anul 2007 doar 6% din populaţia UE se afla în sărăcie absolută. În 2011 circa 81 milioane de persoane (17% din populaţie) trăia în sărăcie, deprivare materială şi excluziune socială.
Sărăcia este legată de inegalitatea economică. În 2007 venitul celor mai bogaţi 20% din europeni (UE-27) este de cinci ori mai mare decât venitul celor mai săraci 20% dintre europeni. Pentru România raportul este de 7,8.
Principalul instrument de realizare a solidarităţii sociale este protecţia socială. În 2006 ţările UE au acordat 27% din PIB pentru protecţia socială (ca medie), în timp ce România a alocat 14%. Protecţia socială a redus sărăcia în UE cu 38%. În România cheltuielile sociale au conotaţie negativă, atât pentru marele public, cât şi pentru decidenţii politici. Pentru anul 2008 cheltuielile sociale raportate la cele publice au fost în UE de 56%, ca medie, în timp ce în România au fost de 37%. Pentru alte state foste socialiste cifrele sunt: Bulgaria 41%, Slovacia 45,8% şi Ungaria 46,5%. Dintre fostele state UE-15, cea mai scăzută pondere a cheltuielilor sociale a avut-o Marea Britanie – 50% din PIB, iar cea mai mare Germania, cu 63,4%.
Performanţa economică modestă şi politica de austeritate în ceea ce priveşte protecţia socială explică, în parte, nivelul sărăciei din România, cel mai ridicat din UE pentru toate categoriile de vârstă. În 2007 circa o treime din populaţia României realiza venituri mai mici de 70% din venitul median al UE, adica se afla în sărăcie relativă. Dacă raportăm veniturile la mediana naţională, în 2007 circa 18% dintre români se aflau în sărăcie absolută.
În alte ţări europene politicile de protecţie socială a familiilor cu mulţi copii le ajută pe acestea să depăşească mai frecvent şi mai uşor pragul sărăciei relative decât o familie fără copii.
Din cele mai sărace 20 regiuni din Europa, şase se află în România. Cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, cea mai bogată din România, cele şase zone acoperă aproape toată ţara. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu 9% între martie 2010 - martie 2011. În acelaşi interval a scăzut şi salariul mediu net pe economie.

Munca nu garantează un trai decent

Este o realitate şi pentru alte ţări UE, unde 16% dintre salariaţi câştigă sub 60% din salariul mediu naţional (79 mil. oameni). România are cel mai mic salariu din UE; raportul nu face referire la veniturile nefiscalizate. Politicile salariale menţin o pondere ridicată a săracilor în rândul celor ce muncesc. Deţinerea unui loc de muncă nu consolidează statutul economic al angajatului şi nu garantează menţinerea familiei deasupra pragului sărăciei.
După o viaţă de muncă un pensionar nu poate fi sigur că se află la adăpost de sărăcie. Nivelul mediu net al pensiei de asigurări sociale de stat nu a permis acoperirea trebuinţelor minimului decent al familiei de pensionari decât după anul 2007 şi numai dacă în familie existau două pensii medii.
Nivelul de trai decent este cel care permite manisfestarea libertăţilor esenţiale ale demnităţii umane, printr-o integrare normală în societate. Dimensiune materială a bunăstării este o premisă a ordinii sociale echitabile şi durabile.

Read more...