Toamna liberalilor (II)

Eşecurile, cînd este vorba oameni inteligenți şi serioși, pînă la urmă întăresc, mobilizează. Bunăoară, analiza va impune autocritica. Iar aceasta smereşte, te face mai înțelept, mai flexibil, mai înclinat spre compromis şi împăcare. Cînd devii conştient de propriile-ţi greşeli, priveşti mai altfel defectele şi erorile celui de alături. De unde, se poate spera, procesul de apropiere între P.N.L. şi N.P.L. se va face mai uşor. O va indica și interesul. După cum, tovărășia aceluiaşi necaz, dar și avantajele unei fuzionari fără fasoane vor comanda acelaşi curs. P.N.L. dispune de cadre, de oameni, de structuri, de sedii; are experienţa guvernării. Apoi, chiar şi scos din parlament, el dispune de sute de primari, de consilieri locali şi județeni. N.P.L., deşi creat în pripă, poate potenţa serios P.N.L.-ul în multe zone. Dinamismul, eficienţa și prezența socială remarcabilă a unor oameni ca domnii Cataramă, Boroianu, Cojocaru sau Popescu-Tăriceanu ar fi un mare atu pentru P.N.L. O fuzionare P.N.L./N.P.L. făcută „en bonne et due forme" ar fi un semnal pozitiv pentru opinia publică, în general. Apoi, să nu uităm că și P.N.L. și N.P.L. îşi cunosc bine electoratul: și numeric, și pe zone. Cumulat (292.000 plus 58.000) este un capital deloc de neglijat. Pe de altă parte P.N.L.-AT și P.N.L.-CD nu-şi cunosc forţa reală din electorat. Ei au pătruns în parlament pe „paşaportul" comun al Convenţiei. Fricţiunile dintre P.N.Ț.-C.D şi P.A.C. - deja vizibile - ar putea desface Convenţia curînd. Iar în ipoteza unor alegeri anticipate pentru '93, asemenea paşapoarte fie nu vor mai exista, fie nu vor mai fi posibile (vezi spusele Stolojan apropo de noua lege a partidelor). Sigur, P.N.L.-AT şi P.N.L.-CD, ca și alţi „paşaportari" din actualul parlament, vor fi împotriva alegerilor anticipate. Numai că aici vor decide evoluţiile țării, Constituţia şi dl. Iliescu, căruia, orice s-ar spune, i-ar fi convenit de fapt un parlament de centru-dreapta! Încît calculul lucid şi prudenţa vor obliga P.N.L.-AT şi P.N.L.-C.D. la o reconsiderare pozitivă a ideii de refacere din vreme a unităţii liberale. Mai sunt și alte argumente. De pildă, participînd de bună-credinţă şi cu succes la o refacere - în patru! - a unităţii P.N.L., semnificaţia politică a liberalilor azi în parlament ar depăşi cu mult actualul lor număr derizoriu. Iar aceasta, atît în pertractările cu partenerii din Convenţie (dacă ea nu moare), cît în viitoare negocieri de guvernare. Iar simetric, ponderea lor în P.N.L. ar fi potenţată de prezenţa lor în parlament. Cam acesta ar fi terenul obiectiv al unor negocieri serioase și pozitive - inclusiv pentru electorat - între cele patru formații liberale de azi.

Varianta unui „care-pe-are" rămîne totuşi în picioare. Fiecare din argumentele de mai sus ar putea „foarte bine" să fie întors tocmai spre o atare viziune „ofensivă". Ar fi, însă, o greşeală! Căci ar fi un semnal negativ pentru electorat și ar duce la o spălare de rufe în stradă. În fond, eşecul liberal - a cărui vină şi povară o poartă și parlamentarii liberali de azi - tocmai asta a avut la bază: asperităţi de ambiții şi orgolii; scandaluri şi autoponegrire. A le relua ar însemna perpetuarea crizei și a mersului în jos...

De pe tuşe, esenţial ni se pare că lucrurile care-i unesc pe liberali - tradiţia, mentalitatea, programul, perspectiva - sunt mult mai importante. Tot ceea ce poate justifica orgolii şi ambiţii, dar şi competiţia între persoane, în politică presupune un cadru solid prealabil - un partid comun. Se vor plia orgolii? Se vor depăşi ambiții vane ? Se vor face pașii necesari?...

Actuala toamnă liberală este un punct de nadir. Pînă la Crăciun s-ar putea să avem numai două partide liberale: P.N.L. (prin fuziunarea cu N.P.L.) și Alianţa Liberală, deja conturată de formarea grupului parlamentar cu acelaşi nume. Dac[ pînă atunci va exista înţelepciunea unei minime menajări reciproce, evoluţiile țării s-ar putea să le sugereze sau chiar să le impună contacte pentru pasul următor. De pe acum natura situaţiei economice a ţării trage întregul parlament mai spre dreapta decît i-o indică structura. Priviți F.D.S.N.-ul cum se teme de o guvernare de centru-stînga. Priviți F.S.N. (Roman) cum se autoinclude la... centru-dreapta, uitînd social-democraţia! Pînă și parlamentari ai „României Mari" neagă public că ar fi contra actualei reforme, principial! Iar domnul Brucan vorbeşte pe şleau de „necesitatea trecerii la capitalism" şi pledează (în „Libertatea") pentru un guvern de centru-dreapta, într-o ţară cu un parlament de centru-stînga! Vorba domnului Roman: „ce vrei, domnule, azi și socialiștii fac politică liberală !"... Bun! Normal, însă, politica liberală trebuie să o facă liberalii, iar socialiștii - pînă una alta - ar trebui să facă opoziţie socialistă, dacă se tem de o guvernare pe propriile lor principii. Numai că pentru aşa ceva, liberalii trebuie să-şi depăşească orgoliile, resentimentele, ambițiile vane, să își respecte mai mult bătrînii şi să infirme - măcar ei - proverbiala propensiune românească pentru dezbinare..,

(articol scris de Corneliu DIDA, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 200, 26 oct. 1992)

Read more...

Toamna liberalilor (I)

  

Niciodată România nu a avut atîtea partide liberale şi niciodată liberalii - în pluralism - nu au fost atât de slabi ca azi! Și aceasta în vreme ce, mai pretutindeni în Europa, liberalismul este în ascensiune!...

Sunt acestea adevăruri, care vorbesc despre greşelile și confuziile care domină viaţa politică românească.

Cauzele actualului dezastru liberal? Sintetic, două: orgoliul personal și dezbinarea.

Proporţiile dezastrului ar fi fost mai mici, în ochii multora, dacă PNL ar fi intrat în parlament. Pentru vreo 30 de mii de voturi în minus, acest lucru n-a fost cu putinţă. Alţii ar putea susţine că abia neintrarea în parlament a PNL facilitează refacerea unităţii liberale. Poate. Cert este că toţi liberalii simt că „aşa nu se mai poate”...

Azi avem patru partide liberale: PNL, NPL, PNL-AT şi PNL-CD. Două, PNL şi NPL, n-au intrat în parlament. Alte două, PNL-AT şi PNȚ-CD, au împreună 5 senatori şi 12 deputaţi. Derizoriu! Dar aceasta le conferă o poziţie forte, sub raport pragmatic imediat.. De unde şi gruparea partidelor liberale două cîte două: PNL cu NPL și PNL-AT cu PNL-CD. 

Care vor fi raporturile între cele două presupuse ”regrupări”? Teoretic sunt trei variante: 1) Să se „ignore” suveran şi recipioc. 2) Să se încerce împreună o refacere a unităţii liberale şi 3) Să se lupte acerb pentru moştenirea din teren a celuilalt.

Varianta ”ignorării”, credem, e puţin probabilă. Liberalii sunt oameni de iniţiativă şi de acţiune. Oricum, dacă totuși o vreme se vor menaja, șansele unei reunificări „paşnice" ar creşte.

Ce ar pleda pentru o luptă acerbă?

Mai întîi, miza enormă - moştenirea liberală, în general. Numele, PNL, este încărcat de tot prestigiul trecutului. Cine va reuşi să încarneze liberalismul și să-şi însuşească definitiv sigla PNL, va lua o opțiune majoră în politica românească.

În al doilea rînd. Zestrea „învinşilor", PNL şi NPL, este importantă: cadre, oameni, structuri, sedii. Lucruri pe care PNL-AT şi PTL-CD nici vorbă să le aibe. Or, aşa ceva se face greu. Durează. De unde și tentaţia enormă a unei lupte pentru însuşire, la liberali ,azi, în parlament.

În al treilea rând, PNL-AT și PNL-CD au acum o poziţie tare: 5 senatori şi 12 deputaţi în parlament. Deloc exclus, mîine ei pot avea în noul guvern 1-2 miniştri şi 3-4 secretari de stat. Aceasta, dar şi conştiinţa "faptului” că aşa ceva nu va mai repeta curând, vor tenta PNL-AT şi PNL-CD să deschidă lupta în teren. Cu atât mai mult cu cît PNL este slăbit, conducerea zdruncinată, iar oamenii săi din teritoriu dezamăgiţi, debusolaţi şi – poate - puşi deja pe frondă.

În al patrulea rând, PNL-AT și PNL-CD trăiesc sentimentul celui „care a avut dreptate"; e vorba de disputa lor cu dl. Câmpeanu, dar și de cea cu „excluşii" de ieri, azi în NPL. Or, aşa ceva te împinge la ideea de luptă ,,pînă la capăt". Mai ales că „şansele sînt mari”.

Pe scurt, miza politică enormă, moştenirea liberală, poziţia politică tare, slăbiciunea „învinşilor" de azi şi resentimentele duc cu mare probabilitate în rîndul PNL-AT și PNL-CD la ideea unui „care pe care" acum, nu mai tîrziu.

Care va fi fiind situaţia în cealaltă tabără, la PNL şi NPL?

După şocul şi dezamăgirea inițiale, desigur se va trece la o analiză mai atentă. Eşecul este evident. Vor trebui analizate cauzele, dar într-o manieră conceptuală, evitîndu-se rămânerea pe suprafața alunecoasă şi contraproductivă a ”faptului" trivial, vecin cu bîrfa și scandalul. Bunăoară, a se analiza eşecul liberat fără a-l alătura permanent celuilalt eşec la fel de evident - cel al Convenţiei - ar fi diletantism. Astfel, eşecul Convenţiei se află - a fost generat - exact în punctul unde liberalii (Câmpeanu) au avut obiecţii de principiu: unitastea supraaglomerată, organizarea ca „super-partid”, alianţa pernicioasă (electoral vorbind) cu UDMR. Ccare a mers pe liste separate, care a creat prin Tökes, scandalul la Timişoara în plină campanie, alimentând ”funarismul". Pentru nu mai vorbi de indiferenţa, lipsa de înţelegere şi incooperarea cu PNL(Câmpeanu) în alte momente cheie: disjungerea alegerilor (propusă în ian. '92) și noua lege a partidelor (cerută în martie '92) şi pe care azi o deplânge public însuşi dl. Stolojan. Toate acestea au izolat nemeritat PNL-ul, fără beneficiu pentru CDR (ba, dimpotrivă!), care azi, fără aliatul natural PNL, este mai singură decât şi-ar fi dorit, de fapt, în parlament. Dacă în toate aceste probleme Convenţia ar fi ţinut cont efectiv de obiecţiile PNL, alta ar fi fost situaţia în parlament, dar şi imaginea țării afară... S-a găsit însă mai util unghiul de vedere egoist al atacurilor electorale la dreapta (citeşte PNL), de unde „beneficiul" unui modest 20%... Unde a greşit PNL, de fapt? Într-un singur punct: că nu a găsit o soluţie viabilă la răspunsul greşit al Convenţiei - şi în problema structurării Convenţiei, azi evident un soi de Albă ca Zăpada şi cei.... cinci pitici (citeşte PN-ȚCD plus Co!), dar și în problema nominalizării candidaturii la preşedinţie. Apoi, cei cuprinşi şi azi în PNL să nu uite că şi-au dat în mod repetat girul deciziilor luate de echipa domnului Câmpeanu, căruia - dacă ar fi avut 30 de mii de voturi în plus - nu ar fi avut prea multe reproşuri să-i facă... (va urma)

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 199, 23-24 oct. 1992)

Read more...