trafic

 
Se afișează postările cu eticheta Raportul Lunacek. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Raportul Lunacek. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 martie 2014

Miraj (1): Raportul Lunacek

0 comentarii
Vreau să aflu ceva despre raportul Lunacek și caut pe net, pe site-urile de politică de pe trafic.ro.

Top cinci site-uri azi astăzi sunt:


Dau căutare pe primul site, mondonews.ro: nimic despre raportul Lunacek.


Pe al doilea site din top, stiripesurse.ro, găsesc două articole:


Nu le-am citit. Dar e singurul site din top 5 pe care am găsit ceva pe subiect. Pe stareanatiunii.ro, infobraila.ro și paginadepolitica.ro - nimic.







E adevărat ca paginadepolitica.ro e un site înființat foarte de curând. Dar deja se află în top 10, ceea ce arată credibilitatea pe care a câștigat-o în rândul celor care se informează (și) de pe net, și se cred avantajați de asta. Dar nici despre raportul Zuber, dezbătut în Parlamentul European săptămâna asta și respins la zece voturi diferență, pe acest site nu am găsit nimic.





Read more...

luni, 10 martie 2014

paginaeuropeana.ro mi-a cenzurat un comentariu

0 comentarii
De curând s-a deschis site-ul paginaeuropeana.ro, dedicat relațiilor România-UE.

Azi am trimis un comentariu la articolul lor, numit EUObserver: Politicienii români își pun nevestele pe liste la europarlamentare pentru un post călduț la Bruxelles

Comentariul meu a fost următorul:

„e bine sa stim cum au votat eurodeputatii romani raportul radical Lunacek.
Cum au votat românii: Bine (contra RL): Antonescu, Bodu, Marinescu, Niculescu, Preda, Stolojan, Luhan (PDL); Matula, Sogor, Winkler (UDMR); Vadim Tudor.Prost (pentru RL): Severin (fost PSD); Hellvig, Nicolai, Weber, Silaghi, Vălean (PNL).
Abținere: Băsescu.
Absenti sau non-vot: Cliveti, Crețu, Sârbu, Țicău, Boștinaru, Cutaș, Enciu, Ivan, Pașcu, Tănăsescu (PSD); Tokeș, Zamfirescu
În condițiile explicate în scurtul comentariu de mai jos, devine clar, sperăm, pentru tot mai mulți dintre noi, că alegerile europarlamentare din mai 2014 vor fi absolut cruciale pentru viitorul valorilor sociale autentice în Uniunea Europeană.
sursa: aici.”
paginaeuropeana.ro a lăsat doar prima și ultima frază din comentariul meu și a tăiat lista cu voturile (marcată cu galben mai sus), oferindu-mi următoarea explicație:
„- comentariu editat de paginaeuropeana.ro : Stimata Doamna, ne face deosebita placere faptul ca ne-ati lasat un comentariu la materialul de mai sus. Parerea dumneavoastra si a tuturor celorlalti cititori este foarte importanta pentru noi.
Am fost nevoiti sa editam comentariul dumneavoastra de mai sus pentru ca aici, pe paginaeuropeana.ro, nu suntem de acord cu niciun fel de discriminare pe baza optiunilor personale, inclusiv cele care tin de viata intima.
Va multumim pentru intelegere!”
Nu este important că au tăiat sursa citatului, care pur și simplu redă lista oficială a votului rezoluției Lunacek, aflată pe site-ul Parlamentului European. Este esențial că o informație oficială nu a putut fi redată pe acest site, într-un comentariu banal, așa cum mi s-a întâmplat mie azi.
Deocamdată paginaeuropeana.ro face abstracție (sau nu a aflat) de unele realități europene, cum sunt: raportul Estrela, raportul Lunacek, minoritatea LGBTI. etc. Aceste cuvinte nu se regăsesc pe nou înființatul site, inițiativă privată, care azi s-a (auto)cenzurat. Nici măcar despre raportul Zuber, care se va discuta mâine în plenul PE și care stârnește deja indignarea a zeci de mii de cetățeni europeni, nu apare nimic pe site.


Read more...

vineri, 31 ianuarie 2014

Solicitați-le eurodeputaților respingerea Raportului Lunacek!

0 comentarii
În sesiunea din 3-6 februarie, cel mai probabil pe 4 februarie, Parlamentul European va dezbate și vota un Raport semnat de Ulrike Lunacek, co-președintă a inter-grupului LGBT („minoritățile sexuale”) din P.E.
Raportul se mai numește „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”. „Lunacek” nu are putere legislativă, ci este un instrument politic de avansare a agendei homosexuale, foarte similar cu Raportul pro-avort „Estrela”, scris de lobby-ul feminist radical și de organizațiile de „planificare familială”, ce a fost respins după o masivă mobilizare cetățenească în decembrie anul trecut.
„Lunacek” are următoarele puncte nevralgice, care îl fac indezirabil și periculos:
  • Solicită Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască uniunile și căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Scopul este eludarea legislațiilor naționale și atacul direct la căsătoria autentică, bărbat-femeie.
  • Solicită statelor membre ale UE să înregistreze și investigheze așa-numitele „crime motivate de ură” la adresa homosexualilor și să adopte legislație penală contra incitării la ură pe baza orientării sexuale și identității de gen. Acest tip de legislație, acolo unde ea există, servește exclusiv pentru suprimarea exprimării opoziției publice față de stilul de viață homosexual și față de agenda homosexuală și are prea puțin de-a face cu „ura”. Totodată, pretinde ca persoanele LGBT să nu fie în nici un fel restricționate în exprimarea publică și de adunare. Așadar, Raportorul practică un dublu standard, creând astfel o așa-numită „discriminare pozitivă”, absolut nejustificată, a unui grup construit artificial.
  • Transformă „minoritățile sexuale” în grupuri privilegiate în fața legii. Raportul privește exclusiv drepturile persoanelor lesbiene, gay, bi și trans, extrage drepturile acestora din contextul larg al drepturilor omului, subminând astfel principiul universal al drepturilor omului.
  • Continuă instituționalizarea unui curent de gândire pur ideologic, agresiv, contrazis de realitate și de legile naturii: „teoria genurilor” pretinde că între bărbat și femeie nu există nicio diferență, că rolurile sociale tradiționale sunt construcții artificiale, stereotipale și că pe acest criteriu ar trebui interzisă orice formă de „discriminare de gen”. Pilon central al revoluției sexuale, „teoria genurilor”, a deconstruit fundamentele morale ale civilizației europene, valorile și instituțiile civilizației noastre și a deschis calea spre „căsătoria între persoane de același sex”. Binomului multimilenar pe care s-a întemeia societatea, Bărbat-Femeie, această teorie îi opune o pleiadă de identități șanjabile și confuze, în perpetuă mișcare (LGBTQIA…). Conform promotorilor săi, Feminitatea și Masculinitatea ca identități solide și cadru de manifestare a relațiilor sociale ar trebui suprimate.
  • Solicită CE să continue monitorizarea actuală a problemelor legate de orientarea sexuală și identitatea de gen în țările candidate la aderarea la UE. Aceasta este o tentativă de a forța îndeplinirea obiectivelor agendei homosexuale ca o condiție pentru aderarea la Uniune.
  • Situația:
    • Eurodeputații care susțin raportul aparțin în majoritate zdrobitoare grupurilor socialist, ecologist, comunist și liberal din PE. Prin virtutea disciplinei de grup, aproape toți membrii acestora au tendința să voteze în favpoarea unor astfel de propuneri (vezi cazul „Estrela”).
    • De cealaltă parte, majoritatea creștin-democraților (PPE) și conservatorilor (ECR) se opun acestui adevărat război cultural, dar mulți sunt temători de agresivitatea presei, în general favorizantă a „minorităților sexuale”.
    • O parte importantă a europarlamentarilor nu are convingeri solide în acest domeniu, deci ei pot fi atrași de o tabără sau alta prin puternică presiune publică. O mobilizare masivă a societății civile este esențială.
    • Presiunea pusă de cetățeni pe reprezentanții lor schimbă, realmente, balanța de forțe. A devenit evident la Raportul „Estrela”. Europenii au trimis deja zeci de mii de emailuri fiecărui eurodeputat, lucru recunoscut de mai mulți deputați și funcționari. O petiție a adunat peste 130.000 de semnături până acum.
    • D-na (tovarășa!) Lunacek a devenit foarte nervoasă în ultimele zile; după eșecul usturător al Raportului „Estrela”, U. Lunacek a trimis emailuri personale TUTUROR eurodeputaților, cu propria sa versiune, prin care se apără (prost!) față de acuzații.
    • Deși raportul nu are putere legislativă, dacă va fi adoptat, prevederile din „Lunacek” ar putea sta la baza unei viitoare Directive, lege unională obligatorie. Este o tactică adesea folosită în politică.

    • Concluzie: contactați-vă reprezentantul la Bruxelles. Chiar contează! Abandonați pasivitatea și folosirea expresiei „eu nu fac politică”. Dacă nu faceți voi, o fac alții pentru voi. La Bruxelles se iau decizii care ne afectează pe toți, în toate domeniile vieții!


Vă puteți inspira din textul de mai jos pentru a le scrie:


Stimați eurodeputați și stimate eurodeputate,
Vă solicităm să respingeți prin vot Raportul Lunacek – „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen” (vot în plen, săptămâna 3-6 februarie).
Motivele pentru care vă solicit acest lucru sunt:
1. Pretenția recunoașterii în România a uniunilor și „căsătoriilor” homosexuale încheiate în alte țări eludează și face practic inutilă legislația românească a familiei, recent dezbătută și care definește familia în înțelesul său natural.Este un atac direct la căsătoria autentică, bărbat-femeie. Căsătoria ca instituție naturală are în primul rând scopul protejării copiilor. Statistica indică faptul că aceștia se dezvoltă optim într-un mediu familial natural, alături de părinții lor, bărbat și femeie. Presiunile pentru acceptarea unei așa-zise „căsătorii între persoane de același sex” sunt o încercare de redefinire a căsătoriei și un atac direct la instituția familiei, esențială pentru funcționarea societății. Această subminare afectează în primul rând copiii.
2. Raportul favorizează și privilegiază fără justificare persoanele dintr-un grup social artifical construit, cel al „minorităților sexuale”, cerând pentru acestea drepturi speciale și chiar îngrădirea unor drepturi ale altor persoane și categorii. Această diferențiere încalcă principiul universal al drepturilor omului.
3. Impune în limbaj „teoria genului”, care pretinde că între bărbat și femeie nu există nicio diferență, că rolurile sociale tradiționale sunt construcții artificiale, stereotipale. Acest lucru este fals, teoria genurilor fiind o invenție a „revoluției sexuale”. Nu consider că este rolul PE să instituționalizeze în Uniunea Europeană o revoluție sexuală. Dorim să ne creștem copiii în spiritul valorilor noastre transmise din generație în generație, conform cărora societatea se construiește pe Bărbat și Femeie, pe complementaritatea și diferența între ei. Egalitate în drepturi între Bărbat și femeie, DA, „teoria genurilor”, NU!
4. Induce presiune asupra țărilor candidate la aderare pe motivul fals că aceasta ar fi condiționată de îndeplinirea unor obiective radicale ale grupărilor de lobby homosexual. Este o lipsă de respect față de valorile și cultura acestor națiuni și un act de impolitețe în relațiile internaționale.
În vederea alegerilor pentru Parlamentul European, din luna mai, voi urmări cu atenție și mă voi ghida pentru a decide pe cine votez și după modul în care înțelegeți să protejați valorile esențiale ale națiunii care v-a trimis la Bruxelles. Votul la Raportul „Lunacek” va fi un test pentru dvs., în acest sens.
Menționăm că până la această oră nu există nicio versiune de moțiune alternativă pe care să o consider potrivită pentru a fi votată.
Vă mulțumesc!

Doamne deputat :

Domni deputați:






Read more...