Europa albastră

Dacă până acum tema principală pentru Consiliul European era reforma guvernanței economice, la reuniunea din iunie 2014 se va discuta despre metoda prin care dependența energetică a UE față de Rusia ar putea scădea. Spre deosebire de țările dependente complet de importurile rusești de energie, cum sunt Bulgaria și țările baltice, România se află în top 3 la acest capitol, fiind dependentă în proporție mai mică de 25%. La nivel comunitar, sectorul energetic este foarte politizat pentru că are un impact direct și imediat asupra vieții cetățenilor și a marilor companii. Deși politica energetică ține de domeniul relațiilor internaționale, actorii politici au tendința să folosească comunicarea energetică ca argument în alegerile interne, cum s-a întâmplat în Bulgaria, când modificare prețurilor la energie a dus la alegeri anticipate anul trecut, sau cum se întâmplă acum în Ucraina, când Gazprom anunță creșterea prețului gazului furnizat. În UE interdependența energetică este foarte mare, dar multe state membre continuă să ia decizii unilaterale, ca și cum politica energetică ar fi pur națională. Statele membre au devenit prea mici pentru a dirija politica energetică; ea ar putea fi făcută în interesul consumatorilor la nivel de Uniune, dar numai sub alt sistem instituțional. Acum liderii europeni plasează politica energetică în centrul preocupărilor lor, ceea ce ne duce cu gândul la un proiect politic posibil: Statele Unite ale Europei. Deja s-a vorbit de un P.E. bicameral, cu o Cameră a Țărilor. 

Aceasta a fost una dintre ideile dezbătute azi la SNSPA, la prima întâlnire din ciclul Euroscepticism și europopulism în alegerile pentru P.E. din 2014, cu tema This time is different?. Din panel au făcut parte Alina Bârgăoanu, rector SNSPA, Dan Luca, directorul rețelei europene Euractiv, Dan Cărbunaru, director la caleaeuropeană.ro, și Gabriela Drăgan, director IER.

Atitudinile sceptice față de UE pot fi grupate în euroscepticism rejecționist și eurocriticism. Deși criza economică a fost produsă de excesele din sistemul financiar-bancar, și nu de existența UE, de moneda euro sau de eforturile de integrare, ea este folosită pentru a contesta Uniunea. Așa cum abordarea unor probleme europene nu implică obligatoriu o atitudine europeană, euroscepticii nu trebuie etichetați automat ca fiind antieuropeni, pentru a nu îngusta spațiul de discuție. Euroscepticismul din rândul opiniei publice (popular) trebuie diferențiat de cel de la nivelul partidelor (party-based euroscepticism). Acum euroscepticismul popular este în creștere, dar cel de la nivelul partidelor rămâne redus. (Adaug că pentru alegerile din România nu s-a „calificat” nici un partid eurosceptic.)

Uniunea Europeană, construită pe trei piloni (pace, prosperitate și solidaritate), se confruntă cu o criză de încredere a cetățenilor în acest proiect. Europa este acum fragmentată în nucleul dur (euroland) și periferie. Pentru Germania aceste alegeri sunt business as usual, deoarece coaliția CDU-SPD îl spijină pe Martin Schulz, candidatul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților la președinția Comisiei, în timp ce din punct de vedere doctrinar este apropiată de Jean-Claude Juncker, candidatul PPE.

Tratatul de la Lisabona a transformat P.E. în ce mai importantă instituție a Uniunii. Totuși, Europei îi lipsește un proiect; interesul cetățenilor pentru alegeri este foarte scăzut, iar oamenii politici vorbesc în campanie de teme naționale, nu europene. Criza din Ucraina (sau criza Crimeii?) a arătat că securitatea granițelor UE depinde de SUA. Politica de securitate externă nu este de competența exclusivă a UE, de aceea soluția conflictului de la granița de Est nu poate fi individuală. În Uniune nu există o poziție comună față de conflictul din Ucraina pentru că fiecare stat are alt contract pentru energie. Harta dependențelor energetice din Europa este cunoscută de mult timp; ea a fost doar (re)descoperită cu ocazia conflictului din Crimeea. Faptul că soluțiile alternative (energia nucleară, gazele de șist sau gazul lichefiat) presupun ani de zile de dezbateri și investiții ridică problema integrării politice a UE, spre o comunitate europeană în domeniul energiei.

România nu are alternativă și este condamnată să țină de proiectul european.

Dezbaterea poate fi urmărită integral pe caleaeuropeană.ro.

Read more...

Forum euro-federalist la Palatul Parlamentului

Asociaţia Europuls promovează procesul de integrare europeană. Europuls a organizat în martie 2013 conferința Eurosfat, la care politicieni români şi europeni, funcționari, reprezentanți ai ONG-urilor, think-tank-urilor și cetățeni s-au consultat asupra temelor de interes pentru România și UE: de la aderarea României la zona euro până la protecția și securitatea datelor. 

Astăzi Europuls și CRPE au organizat conferința Eurosfat 2014, cu tema Europa, încotro?. Nici acum și nici anul trecut nu a fost dezbătut vreun punct de vedere eurosceptic, eurorealist sau de altă natură. „Federația europeană” este considerată singurul proiect posibil și benefic pentru România, așa cum a fost considerată și construirea comunismului până acum 25 ani. Pentru a înțelege mai bine proiectul oamenilor noștri politici - România, membră SUE, e bine să revedem conferința de anul trecut.

Din raportul „Uniunea Europeană văzută din România - Concluziile Eurosfat 2013” voi reda trei idei.

România are nevoie de o strategie economică pe termen mediu și lung care să îi asigure convergența cu economiile din zona euro și un grad de competitivitate suficient pentru a putea face față concurenței de pe piața europeană, după aderarea la zona euro, estimată spre orizontul anului 2020. Ar fi de preferat să aderăm la o adevărată uniune monetară, și nu la o zonă euro cu un design problematic. În momentul creării acestei zone au fost favorizate obiectivele politice, mai degrabă decât cele economice, ca rezultat al negocierii dintre naționaliști și euro-federaliști.  

Reformarea zonei euro este necesară și trebuie să vizeze crearea unei adevărate uniunii monetare, fiscale și a unui buget prin care să se poată interveni. Fixarea ca obiectiv a aderării la zona euro ar obliga clasa politică să reformeze economia.  

România va avea o problemă majoră cu piața energetică în câțiva ani, atunci când va trebui ca, pe de-o parte să implementeze legislația europeană, iar pe de alta să facă față efectelor unor practici necompetitive și ineficiente din domeniu, menținute artificial. Procesul de liberalizare a prețurilor la energie este decalat, el fiind inexistent pentru consumul casnic, dar aproape încheiat în rest.

România a debutat la alegerile europarlamentare din 2007 cu una dintre cele mai scăzute participări din Uniune (sub 35%); în 2009 prezența a fost și mai mică. Cauzele identificate la conferință au fost: neîncrederea în clasa politică și lipsa de informare privind  instituțiile europene, corelată cu lipsa culturii politice. (Aș adăuga, nu pe ultimul loc, lipsa ofertei politice.) Percepția generală este că, odată aleși, membrii Parlamentului European nu mai au legătură cu electoratul național și nu îl reprezintă. Această percepție este cauzată (și) de lipsa de înțelegere a impactului legislației europene și a rolului pe care îl are Parlamentul European în conturarea legislației Uniunii, din care România face parte. 
(Nimic despre faptul că absenteismul la vot în Uniune ridică problema lipsei de legitimitate a instituţiei care dezbate teme ce afectează viaţa a peste 500 mil. oameni.)

Tinerii sunt categoria cea mai expusă la absenteism, nu doar din cauza lipsei de educație civică, dar și a faptului că nu se simt reprezentați de candidați din alte categorii de vârste, care nu par să rezoneze cu așteptările electoratului. S-a considerat necesară informarea cetățenilor cu privire la importanța alegerilor europene, prin canalele media cu acoperire națională, permanentizată pe toată perioada mandatului, nu numai în pragul alegerilor europene. Pe de altă parte, cetățenii ar trebui să fie incitați să participe la dezbaterea publică și să își exercite rolul de control al parlamentarilor. 

Ce au făcut până acum eurodeputații români pentru a crește „adresabilitatea” la vot s-a văzut. Nimeni nu vorbește de dezbaterile din P.E. pe teme care au inflamat societatea civilă, cum sunt presiunile pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex sau pentru introducerea obligatorie a educației sexuale în școli. Nimeni nu vorbește de candidați sau de proiecte politice. Strategia partidelor validate de BEC, toate federaliste, este să mențină absenteismul pentru a fi alese aceleași liste ca în 2009. La dezbaterea de azi am remarcat că grupurile parlamentare care nu reprezintă familii politice mari precum şi independenţii din P.E. sunt numiți (în continuare) "extremişti", "populişti" sau reprezentanţi ai unui "naţionalism nefericit". Atât oamenii politici cu altă orientare cât şi mass media au aceeaşi atitudine. Astfel, cetăţenilor care au sau ar putea avea un alt punct de vedere faţă de realităţile europene li se contestă dreptul la reprezentare politică. Euroscepticismul este taxat drept "extremism de dreapta" şi drept un pericol pentru unitatea de monolit euro-socialistă. (În ultima legislatură a P.E. popularii şi socialiștii europeni au votat identic în proporţie de 60%. Prognozele arată că tot ei vor deține majoritatea în viitorul P.E.)

La Eurosfat 2014 a fost prezent candidatul ALDE la președinția Comisiei Europene, Guy Verhofstadt, care a declarat că federalismul european nu înseamnă birocrație și supra-reglementare. (În actuala legislatură a P.E. s-a votat de peste 18 mii de ori.) Deși ”federalism” este încă un cuvânt urât pentru europeni, el reprezintă o realitate. La nivelul Uniunii Liberalii și Verzii sunt singurele familii politice delclarat federaliste.

Foarte interesantă este afirmația conform căreia, deși euroscepticii vor avea puțină influență din punct de vedere instituțional (chiar scenariile cele mai pesimiste estimează că vor deține maximum 12% din locurile din P.E.), problema este că ei stabilesc agenda politică, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. 

Read more...