trafic

 
Se afișează postările cu eticheta Pelerinajul de Florii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pelerinajul de Florii. Afișați toate postările

marți, 31 martie 2015

Pelerinaj de Florii în capitală

0 comentarii
Bucureștenii sunt așteptați și în acest an să participe la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor și Patriarhia Română. Ca și în ceilalți ani, pelerinajul se desfășoară pe traseul Mănăstirea Radu Vodă – Catedrala Patriarhală, acolo unde vor fi întâmpinați de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel.

Pelerinajul de Florii rememorează Intrarea Domnului în Ierusalim, fiind deopotrivă o mărturisire publică de credință.

„Pelerinajul de florii este deja o tradiţie în peisajul duhovnicesc bucureştean. În acest an Pelerinajul de Florii va începe la ora 16:00 – 16:10, după ce va fi săvârşită, la momentul respectiv, Vecernia Floriilor şi bineînţeles sfinţirea stâlpărilor de către ierarhul desemnat - Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul - în Biserica Mănăstirii Radu Vodă. Pelerinajul continuă pe strada Radu Vodă, pe Bulevardul Mărăşeşti, pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, intrând, să zic aşa, pe strada Bibescu Vodă îndreptându-se spre strada Şerban Vodă până în faţa Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon Nou acolo unde obştea acestei sfinte catedrale va întâmpina pe cei participanţi la acest pelerinaj şi va fi săvârşită o scurtă slujbă, o ectenie întreită. Pelerinajul va continua pe strada Şerban Vodă, apoi pe mâna dreaptă pe strada Principatele Unite, pentru ca tot în dreapta să se intre pe Strada Sfânta Ecaterina acolo unde în faţa Bisericii Sfânta Ecaternia – Paraclisulul Universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti - vor fi prezenţi membrii consiliului profesoral, cadrele didactice, clericii, mirenii din cadrul Facultăţii de Teologie pentru ca şi aceştia, după o scurtă slujbă, alăturându-se la locurile precizate anterior în cadrul pelerinajului cu toţii să ne îndreptăm spre Colina Bucuriei, acolo unde pe locul special amenajat să fim întâmpinaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel”, a precizat pentru TRINITAS TV pr. Aurel Mihai - Vicar Eparhial, Arhiepiscopia Bucureștilor .

La pelerinaj vor participa toți preoții din București și din județul Ilfov.

Se doreşte a fi o exprimare misionară plenară a Bisericii în societate, de aceea, la acest pelerinaj alături de credincioşii care an de an îmbodobesc această sărbătoare cu stâlpări în mâini întâmpinând pe Mântuitorul Hristos şi îndreptându-se spre Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei, spuneam că alături de aceştia va fi clerul din protoieriile bucureştene şi cele ilfovene”, Pr. Aurel Mihai - Vicar eparhial, Arhiepiscopia Bucureștilor .

În organizarea evenimentului se vor implica și autoritățile locale.

„S-a organizat acest pelerinaj având legătura permanentă cu autorităţile Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, dar şi cu autorităţile locale, referindu-ne aici la Poliţia Rutieră pentru fluidizarea traficului şi oprirea lui acolo unde este nevoie, dar şi pentru asigurarea disciplinei, a ordinii cu sprijinul Jandarmeriei Române, Poliţiei Locale, dar şi a tuturor celorlalţi factori care au atribuţii în acest sens”, a mai spus Pr. Aurel Mihai - vicar eparhial, Arhiepiscopia Bucureștilor .

Pelerinaje asemănătoare vor avea loc şi în celelalte eparhii ale Patriarhiei Române.

sursa: basilica.ro
Read more...

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Hristos vine cetinel

0 comentarii



Ziua liturgică începe la asfinţitul celei precedente. Pelerinajul de Florii a devenit posibil după Edictul de la Milan al împăratului Constantin cel Mare şi a devenit o tradiţie, întreruptă vremelnic de vicisitudinile istoriei şi reluată în România după 1989. De la an la an Pelerinajul este organizat în tot mai multe localităţi.
În Bucureşti, Pelerinajul de Florii a început la Mănăstirea Radu Vodă şi s-a încheiat la Catedrala Patriarhală. (După 1990 în capitală au fost reactivate sau au primit binecuvântare să se organizeze ca obşti monahale o serie de lăcaşuri de cult, astfel încât denumirea de mănăstire nu are doar valenţă istorică.) La procesiune au participat câteva sute de preoţi de mir şi circa zece mii de credincioşi, care au străbătut câţiva kilometri, pe traseul bd. Mărăşeşti, Calea Şerban Vodă, str. Sf. Ecaterina, Bibescu Vodă şi Aleea Mitropoliei. Au fost două opriri, la Catedrala Sf. Spiridon Nou şi Biserica Sf. Ecaterina, la care preoţii au citit Evanghelia zilei – mărturisire a faptului că Domnul Iisus a intrat în Ierusalim. S-a cântat imnul Cu noi este Dumnezeu şi s-au spus rugăciuni de binecuvântare a cetăţii şi locuitorilor. Credincioşii au purtat ramuri de salcie şi flori. Salcia simbolizează smerenia omului care şi-a mărturisit păcatele în Post, iar florile sunt faptele bune spre care trebuie să fim mai înclinaţi în această perioadă. Pelerinajul a început şi s-a terminat într-o biserică, prefigurare a Ierusalimului ceresc.
Hristos vine cetinel, La patimă ca un miel, O, minune! O, minune! Cântări bisericeşti pe care nu toţi le-au putut auzi în copilărie, timpul curat în care suntem cel mai aproape de Dumnezeu, iar alţii nici măcar în tinereţe.
Pelerinajul de Florii este şi o prefigurarea a Învierii, care nu este un fenomen natural, ci o Persoană; toţi vom învia, dar nu toţi vom fi în Hristos.
Doamne al Puterilor, fii cu noi, că în afară de Tine nu avem alt ajutor la necaz – spune o rugăciune. În cetatea trecătoare nu putem face nimic fără El, iar pe Maica Domnului o rugăm să nu ne lase în seama ajutorului omenesc. După 45 de ani de interdicţie a educaţiei religioase şi de prigoană a creştinilor Biserica trăieşte vremuri apostolice, iar mişcarea de renaştere naţională nu ar fi fost posibilă fără ea.  
Read more...