Bunul guvern și producția de bunuri

După recentele ”succese” în politica externă - primire in Consiliul Europei, primirea clauzei şi semnarea acordurilor francofoniei - atenţia românilor revine la problemele de acasă, abia acestea urgente, serioase. Politicienii revin la dosarul economic, iar omul de pe stradă, la efectele acestui ”dosar”... la piaţă.

Actualul guvern, după ce a făcut faţă cu brio — nu problemelor reale — ci unei opoziţii ”de carton”, pare sigur pe el. De unde atâta siguranţă? Maliţios vorbind, el îşi simte încă spatele asigurat dinspre Cotroceni, iar ”faţa” dinspre o opoziţie parlamentară diletantă. Referindu-ne însă la sorgintea sa CSP-istă, spatele actualului guvern stă în ”creşterea producţiei”, lună de lună, în 1993. Ca urmare, producţia ajunge, cumulat pe 9 luni, la 98% faţă de primele 9 luni din ‘92, după ce plecase în ianuarie 1993 de la 76% faţă de ianuarie ‘92. În agricultură se prelimină o producţie cu 8% mai mare anul acesta faţă de ’92, având azi cu 500.000 mai multe bovine şi un plus de 1.000.000 de porcine.

Lăsăm la o parte vocile acelor parlamentari care se îndoiesc de ”acurateţea” acestor cifre şi le luăm de bune, întrebându-ne: optimismul acestor statistici este oare sănătos, justificat? Mai întâi că aceste date se referă la producţie, un indicator care nu spune nimic despre condiţiile de eficienţă sau ineficienţă în care s-a realizat. Or, judecând după starea monedei naţionale care se erodează mai rapid în ‘93 decât în ‘92, ineficienţa globală persistă şi se adânceşte. De unde şi deficitul comercial de peste un miliard de dolari preliminat pe anul în curs. Dar pentru omul de pe stradă, abia scăderea vânzărilor de bunuri cu 24% pe primele 9 luni comparativ cu '92 contează! Iar în condiţiile unei ierni lipsite de finanţare externă și a unei inflaţii de 12-15% lunar, este clar că puterea de cumpărare va scădea, că producţia, la rându-i lipsită de importuri vitale, va scădea şi ea. De unde, terenul potenţial pentru tot soiul de tensiuni sociale şi necazuri.

Ce e de făcut?

Judecând după poziţia guvernului Văcăroiu, actuala politică ar trebui continuată, adâncită. Eventual cu corecturi, pe tapet fiind acum ceea ce presa a numit ”asaltul asupra băncilor”. Ultimul episod al acestui asalt fiind recenta chemare în parlament al domnului Isărescu de la BNR. Este oare vorba de o simplă confruntare între şcoala CSP-istă din guvern și monetariştii de la BNR? Desigur, este vorba şi de aşa ceva.

În fond, însă, este vorba de un moment de bilanţ a trei ani de ”reformă” începută de Roman şi continuată de succesorii săi la zi. Iar ceea ce indică bilanţul acesta este eşecul! De unde şi confruntările acerbe de azi, căci nu este vorba numai de putere şi posturi ci, desigur, şi despre răspunderi!

Şomajul depăşeşte un milion de persoane, inflaţia este de peste 12% pe lună, iar leul s-a devalorizat, numai sub guvernul Văcăroiu, de la 430 la 1036 lei/dolar. Iar dacă ne referim la preţul de piaţă „gri" şi de piaţă „neagră" (care deţin împreună 85% din fluxul valutar al țării) degringolada este şi mai accentuată — de la 500 la 1600 lei/dolar!

Cu alte cuvinte populaţia a plătit peşin, la zi, preţul reformei, iar guvernanţii ridicaţi pe valul de sânge şi speranţă din 1989 — nu au reuşit să însănătoşeasca economia, ci s-o ruineze într-un experiment „gradualist".

Ce e de făcut?

De recunoscut adevărul: reforma este blocată - în sectoarele cheie! - de incapacitate, de mentalităţi osificate, de interese personale chiar!

Marea privatizare, aşteptând ceva vânzări de active şi vânzările-pilot - cu totul sub 1% din capitalul de stat - bate pasul pe loc. Faimoasele certificate de proprietate înmânate în ‘92 (pre-electoral!) sunt devalorizate din start. Oficial „cotate" la 146 mii lei, ele valorează pe o „piaţă" haotică abia 6000 lei! Prin urmare, numai prin imobilismul guvernamental, avuţia naţională ce revine prin lege fiecărui român este devalorizată de 25 de ori! Halal protecţie socială! Halal privatizare! Dacă cineva, prin absurd, ar veni de afară să cumpere cele 15 milioane de certificate, cu 85 milioane de dolari el ar cumpăra 30% din industria statului român! Halal ”noi nu ne vindem ţara”!

Restructurarea, care ar trebui să degreveze economia naţională de povara a sute şi sute de întreprinderi ruinate financiar şi fizic, sau să re-echipeze anumite sectoare, viabile în viitor, abia este luată în discuţie. Între timp bugetul alocă 900 miliarde lei pentru ca acestea ”să funcţioneze” la ralanti, iar muncitorul de acolo să ia un salariu mizerabil, alimentându-se astfel inflaţia şi menţinând şomajul, statistic, desigur, „cât mai jos"...

Politicile sectoriale, în condiţiile inflației, a menţinerii unor situaţii de cvasi-monopol (de unde, preţuri feroce dictate din birouri) şi cu o privatizare şi restructurare blocate, sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire.

După cum se vede, hiba nu este la bănci, ci în economia reală! Adică acolo unde guvernul are pâinea şi cuţitul! Dar rămânând la viziunea CSP-Istă, iluzionată de „producţie", actuala echipă Văcăroiu este în stare „să refacă" economia ţării aducând-o la nivelul - inclusiv statistic - al lui 1989! Acesta să fie oare sensul schimbării dorite atunci? Sau al promisiunilor din `90 şi `92?

În astfel de condiții nu e de mirare că sectorul bancar-financiar şi însăşi moneda naţională arată cum arată. Căci, până la un punct, finanţele ţării sunt o oglindă a ceea ce se întâmplă în economia reală, fabrici, uzine, ferme etc. Sigur, băncile, moneda şi tot sistemul financiar bancar trebuie să fie o oglindă fidelă. Adică structurate şi conduse pe principiul dovedite oriunde în lume ca viabile şi eficiente. Cu o „liberalizare" limitată practic la preţul mărfii şi al tarifelor, dar care nu a pătruns şi în cele trei sectoare de preţuri - preţul monedei (cursul leu/dolar), preţul creditelor (dobânda), preţul muncii (salarii) - sistemul nostru financiar-bancar şi leul nu-şi pot face rolul! Mai rău, ele alcătuiesc o oglindă vălurită, care distorsionează valoarea economică, permiţând orice: de la proliferarea corupţiei în bănci, la vânzarea preferenţială (cui şi pe ce criteriu şi cu ce preţuri?) a valutei; şi de la menţinerea artificială a cursului leu/dolar la menţinerea - la fel de artificială - a guvernului actual!

Cert, toamna aceasta impune decizii politice majore. Iar asemenea decizii se pot lua doar la Palatul Cotroceni. Cu cât mai devreme cu atât mai bine.

Rămâne însă întrebarea: este oare actuala opoziţie parlamentară capabilă, prin cinstea şi valoarea oamenilor săi, să convingă Cotrocenii înspre pasul decisiv?

(28.10.1993, Ioan PERA; articol apărut în revista Mișcarea, anul II, nr. 12 (17), 1-15 nov. 1993)