trafic

 
Se afișează postările cu eticheta Carol al II-lea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Carol al II-lea. Afișați toate postările

miercuri, 6 iulie 2016

Slujbă pentru Nicoleta Nicolescu

1 comentarii

Sâmbătă, 9 iulie, la ora 9 are loc  o slujbă religioasă pentru pomenirea sufletului NICOLETEI NICOLESCU, asasinată la 10 iulie 1939 de autorităţile dictaturii regelui Carol II. Nicoleta Nicolescu era şefa Cetăţuilor, organizaţiile de fete şi femei ale Mişcării Legionare, şi făcea parte din conducerea acestei organizaţii, având gradul de comandant legionar. 

Era cunoscută ca o fiinţă deosebit de religioasă, ducând o viaţă ascetică, dedicată exclusiv sacrificiului personal. Ea a fost arestată de Siguranţă, fiind anchetată şi torturată în mod bestial, violată şi în final arsă de vie la Crematoriul Cenuşa, conform declaraţiilor personalului crematoriului date la ancheta penală din 1940.


Dictatura regelui Carol II a fost prima din seria de patru din istoria modernă a României, instaurată de monarh la 11 februarie 1938, printr-o lovitură de stat soldată cu anularea Constituţiei democratice a părintelui său, Ferdinand I, promulgată în 1923. 

NOTĂ: Fiind un eveniment cu caracter religios, desfăşurarea acestuia va avea un caracter privat, neavând caracter public. Orice persoană interesată poate participa în acest context.

Slujba are loc la Biserica Sf. Ilie Gorgani, str Silfidelor nr 5.
Read more...

duminică, 28 februarie 2016

O particularitate a Palatului Regal

0 comentarii

Am găsit un articol foarte interesant pe blogul lui Tudor Vișan Miu.

”Arhitectul Ion-Adrian Doja-Fodoreanu mi-a povestit cum, în anii studenţiei sale, profesorul şi arhitectul Ştefan Pătraşcu a avut curajul ca, în plin comunism, să le expună studenţilor săi o particularitate arhitecturală a Palatului Regal din Bucureşti:

De regulă, clădirile monumentale au un număr par de plinuri şi un număr impar de goluri, astfel că în centru se află un gol. De obicei, acolo se află un balcon, care permite unei personalităţi să iasă afară, pentru a fi aclamat de mulţime.”

Reconstruit şi finalizat în 1937, conform proiectului arhitectului Nicolae Nenciulescu, modelul Palatul Regal corespunde, de atunci până astăzi, excepţiei precizate – 6 goluri, 7 plinuri, având în centru un plin:

Care este semnificaţia acestei particularităţi? „În centru este constituţia”, mi-a explicat dl. arh. Fodoreanu.”

”Se cuvinte, atunci, întrebarea – de ce, cu un an înaintea regimului de autoritate monarhică (1938), Palatul s-ar fi construit conform acestui principiu?

Este conştientizat, astăzi, că „dictatura” regelui Carol al II-lea, creată la 10 februarie 1938, a apărut în contextul în care în Europa predominau dictaturile:

Italia – 1922, Mussolini

Polonia – 1926, Piłsudski

Germania – 1933, Hitler

Grecia – 1936, Metaxas

Spania – 1939, Franco


„Aşadar, să nu-l acuzăm pe regele Carol II că a impus o dictatură în 1938 – suntem totuşi ultima ţară din această parte a Europei care trece la un regim dictatorial, şi am avut în perioada interbelică un regim relativ mai democratic decât oricare dintre vecinii noştri. (s.n.)”, consideră istoricul Neagu Djuvara.”


Citiți articolul integral aici.
Read more...

vineri, 7 septembrie 2012

Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (V)

0 comentarii

Codreanu deputat

În 1931 legionarii participă la alegerile parţiale din jud. Neamţ. Prin tradiţie partidul aflat la guvernare îi hărţuia pe candidaţii opoziţiei cu şanse mari, cu scopul de a-i face să iasă din cadrul legalităţii şi a-i compromite. Codreanu este arestat şi împiedicat să-şi facă campanie. Totuşi cîştigă alegerile, fiind ales deputat pentru prima oară. Tot atunci comuniştii intră pentru prima oară în Parlament.
Alegerile parţiale la care au participat în jud. Tutova, în apr. 1932, s-au desfăşurat într-un climat de teroare pentru legionari. Ion Zelea-Codreanu şi mai mulţi legionari au fost arestaţi cînd încercau să-şi facă campanie şi s-au produs o serie de ciocniri cu jandarmii.
Ca deputat Codreanu s-a distins cu două intervenţii în Parlament.
A cerut pedeapsa cu moartea pentru cei vinovaţi de delapidarea banilor publici, după ce prezentat o listă cu oamenii politici care aveau împrumuturi mari la bănci, deci obligaţii faţă de grupuri de interese. De la Marele Război şi pînă în 1932 din banii publici fuseseră devalizaţi 50 miliarde de lei. Cînd a avut loc greva de la Atelierele Griviţa, în febr. 1933, Codreanu a vorbit în favoarea muncitorilor, ale căror salarii fuseseră scăzute. Bucureştiul se afla de cîteva săptămîni sub stare de asediu din cauza mai multor greve. Armata a tras în muncitori şi au fost arestate sute de persoane.

Asasinarea lui Codreanu

Garda de Fier a fost scoasă de două ori în afara legii, în 1931 şi 1932, ceea ce i-a făcut pe legionari să candideze în alegeri cu o altă organizaţie, Gruparea Politică C. Z. Codreanu. În dec. 1933 un guvern liberal scoate Garda în afara legii pentru a treia oară, în ultima zi în care se mai puteau depune candidaturi pentru alegerile generale. Peste 1.000 legionari sunt arestaţi; pentru Gardă nu mai era posibil să participe la alegeri. Ca represalii pentru trădarea intereselor unei organizaţii a românilor, o echipă de legionari îl împuşcă pe I. G. Duca, prim-ministru, pe 29 dec. În ian. 1934 starea de asediu este introdusă în mai multe oraşe mari şi în două judeţe, iar cenzura – în toată ţara; ele vor fi prorogate circa patru ani.
La 38 de ani Codreanu ştia că va fi asasinat. Partidul Totul Pentru ţară a participat la alegerile generale din nov. 1937 şi a obţinut 15,5% din voturi. Pentru prima oară nici un partid nu întrunea prima majoritară şi nu putea face un guvern cu sprijin suficient în Parlament.
După o guvernare de aproape patru ani, partidul lui Gh. Tătărăscu, exponentul politicii antiparlamentare şi autoritare a Regelui, pierdea alegerile. Carol al II-lea îl numeşte prim-ministru pe Octavian Goga, al cărui Partid Naţional Creştin obţinuse 9% din voturi.
La 10 febr. 1938 Regele instaurează un regim de guvernare personală şi în martie dizolvă toate partidele politice. În aprilie Codreanu şi alţi şefi legionari sunt arestaţi. Codreanu dizolvase Garda pe 21 februarie şi interzisese orice activitate, în speranţa că legionarii vor fi puşi astfel la adăpost de alte reprimări.
Din ordinul lui Carol al II-lea, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu şi alţi 13 camarazi sunt asasinaţi în pădurea de la Tîncăbeşti. 

 - sfârşit-
Read more...