UPDATE: Parlamentul nostru este corect politic

Ce vom mai avea voie să spunem despre eroii, martirii şi sfinţii care au trăit sub comunism?

O ironie a istorie: ieri, 24 Iunie, la sărbătoarea Naşterii Sfîntului Ioan Botezătorul, care este şi ziua întemeierii Legiunii "Arhanghelul Mihail" (1927), Camera Deputaţilor a adoptat cu 302 voturi pentru, trei abţineri şi nici un vot contra, aşa numita "lege antilegionară". Proiectul legislativ a trecut fără opoziţie, anul trecut, prin Senat, iar acum prin Cameră.

Este inadmisibil că nu a existat nici un vot contra pentru că, deşi legea loveşte în principal în legionari şi în negaţioniştii Holocaustului, mult mai important este faptul că ea reprezintă un atac la dreptul la liberă exprimare, un drept constituţional. 

Pe scurt, legea spune că acum legionarii sînt asimilaţi fasciştilor, nu prin vreo cercetare istorică serioasă, iar despre ei nu se poate scrie/vorbi decît dezaprobator, acuzator. Nu contează faptele care pot fi probate, documentele din arhive, mărturiile unor supravieţuitori sau concluziile unor cercetători ai fenomenului. Contează numai decizia politică asupra istoriei: "istoria trebuie scrisă aşa cum vrem noi". Tipic totalitariştilor, stalinişti ieri, neomarxişti - azi. 

În aceste condiţii, va fi foarte problematic să mai aducem în discuţie numele unor mari cărturari din perioada interbelică. O vom putea face numai dacă îi vom înjura, în nici un caz pentru a le recunoaşte vreun merit sau pentru a ni-i lua drept repere culturale. 

Nae Ionescu, Ţuţea, Eliade, Cioran, Noica, Radu Gyr şi atîţia alţii ca ei sînt puşi din nou la index, ca în vremea comuniştilor. Mîndri că sîntem români, nu? Cu atît mai mîndri cu cît condamnăm din nou lamura acestei naţii, dar îi salvăm de la puşcărie pe toţi infractorii care populează clasa politică.

De asemenea, vom fi împiedicaţi să-i cinstim pe cei consideraţi Sfinţi ai Închisorilor comuniste şi care au fost legionari (ori asimilaţi legionarilor - ca membrii Frăţiei de Cruce), ori au primit eticheta de legionari în procese politice. 

Deci nu numai Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc (mari duhovnici, cărora li se roagă azi mulţi români, la mormântul cărora se fac pelerinaje masive şi care sînt veneraţi ca sfinţi) şi alţii din aceeaşi generaţie sînt astăzi puşi sub interdicţie publică. Dar nu vor mai putea fi canonizaţi nici Părintele Arsenie Boca, închis ca legionar, deşi nu a fost, sau Daniil de la Rarău (scriitorul Sandu Tudor, martirizat în temniţa Aiudului), care are şi el dosar de legionar, deşi le-a fost adversar.

Cu alte cuvinte, nu se comite un singur abuz (nu ai voie să vorbeşti decît după dictare despre o categorie de români), ci cel puţin două: dosarele politice fabricate de Securitate şi însuşite de Justiţia comunistă sînt luate drept surse demne de încredere şi folosite pentru o nouă condamnare a sfinţilor, martirilor şi eroilor noştri.

Vor fi interzişi şi "criminalii de război", categorie stabilită după sentinţele judecătoreşti din timpul comunismului. Între alţii, un mare criminal de război este filosoful, economistul şi scriitorul Mircea Vulcănescu - căruia Institutul "Elie Wiesel" a mai încercat să-i scoată statuile din spaţiul public. Acum, Institutul respectiv şi tovarăşii lui de drum vor avea cale liberă la dărîmat statui de genii, la şters numele de străzi care nu corespund "corectitudinii politice" exprimate azi în cel mai neruşinat, ticălos şi corupt Parlament pe care l-am avut în istorie. 

În fine, să nu uităm că textul legii a fost inspirat de către Institutul "Elie Wiesel" (care, sub conducerea lui Alexandru Florian, fiu al ideologului marxist Radu Florian, şi-a făcut o misiune din a lovi în tot ce este românesc, inclusiv în Biserica Ortodoxă Română, vînînd ani la rînd eroi, martiri şi sfinţi), iar proiectul a fost depus la Parlament de către un grup de liberali, în frunte cu Crin Antonescu (o figură jalnică a politicii dîmboviţene) şi George Scutaru (un parlamentar aflat în ancheta DNA). Mai mult, proiectul a primit un ajutor de la vicepreşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Ciprian Nica, un turnător la Securitate dovedit, care şi-a convins colegii să voteze un amendament la lege, prin care legionarismul era definit ca fascism.

Între timp, nu a existat nici o reacţie serioasă, instituţională, din partea unor instituţii direct interesate. De ex., Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, condusă de dl Octav Bjoza, care este şi secretar de stat în guvernul României pe problema foştilor deţinuţi politici. De asemenea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi pentru Memoria Exilului Românesc, al cărui director, Radu Preda, s-a pronunţat public, dar fără să facă demersuri instituţionale. De acum activitatea IICCMER va fi grav perturbată, ca şi a altor institute de istorie, pentru că li se va impune cum să îşi facă studiile şi cercetările. 

Nu am observat nici vreo luare de poziţie în această privinţă dinspre mediul academic. Universitatea este prin excelenţă un spaţiu al cercetării imparţiale, al exprimării libere... Sau ar trebui să fie. Ce opinie au conducerile marilor noastre universităţi (Bucureşti, Cluj, Iaşi...)? Sau deja "corectitudinea politică" s-a impus şi la noi cu desăvîrşire? 

Dacă mai există o brumă de conştiinţă românească la nivelul conducerii acestei ţări, aceea s-ar putea afla la un neamţ, anume Klaus Iohannis, care poate respinge legea de la promulgare, pe motiv de neconstituţionalitate. Dacă îi va fi retrimisă la promulgare în aceeaşi formă, ar mai putea sesiza Curtea Constituţională. Sau, dacă trece şi de preşedinte fără apelarea Curţii, Avocatul Poporului se poate sesiza din oficiu, sau poate fi sesizat şi, la rându-i, să ceară intervenţia Curţii Constituţionale. 

Dacă nici asta nu se va întîmpla, atunci poate că a venit vremea ca generaţia noastră să dea noi eroi, martiri şi sfinţi.

(prelucrare după blogul lui Claudiu Târziu)

UPDATE: Aflu acum de protestul dlui Octav Bjoza, din data de 22 iunie, de pe situl istoriecontemporana.ro. Citez un fragment: 
"Consider că noi trebuie să avem curajul de a prelua tot ce a fost bun de la fiecare, fie ei liberali, ţărănişti, legionari, cuzişti sau de nici o culoare politică, dar şi de a dezbate tot ceea ce a fost rău, cu curaj, spre a nu se mai repeta în viitor.
Este posibil ca această stare de confuzie să fi fost creată de faptul că noi, foştii deţinuţi politici şi deportaţii, avem locuri şi date bine stabilite, cu caracter anual, unde ne întâlnim la slujbe religioase de pomenire şi comemorare a morţilor noştri, depuneri de coroane de flori şi luări de cuvânt, participanţii fiind din tot spectrul politic, inclusiv legionari.
Ar fi nedrept ca atâta timp cât am luptat împotriva comunismului şi am suferit împreună, acum, după 60-70 de ani, să participăm separat la aceste evenimente, dintre care amintesc:
- 2 martie, în Poiana Braşov, la crucea lui Corneliu Liviu Babeş;
- 9 martie, la monumentele fiecărei filiale din judeţe;
- de Sfânta Înălţare, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei;
- 16 iulie, la Monumentul ridicat în Pădurea Verde din Timişaora, unde au fost executaţi zeci de reţinuţi politic,
- prima duminică după Sfântu Ilie (20 iulie), la Mânăstirea „Constantin Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus;
- 13 septembrie, la Penitenciarul Gherla, Grupul Statuar din cimitirul alăturat, Cimitirul de la Cărămidărie şi Mânăstirea Nicula;
- 14 septembrie, Ziua Sfintei Cruci, la Penitenciarul Aiud, Râpa Robilor, Mausoleul, biserica nou construită şi Mânăstirea Râmeţi;
- ultimele zile de vineri şi sâmbătă din luna septembrie, la Penitenciarul Piteşti şi Monument, cu ocazia Simpozionului Internaţional „Experimentul Piteşti”;
- 8 noiembrie, la Cimitirul Ortodox din Râşnov;
- 15 noiembrie, la Monumentul din Braşov;
- 22 decembrie, la Monumentele Eroilor Revoluţionari din ţară.
Se mai pot adăuga şi întâlnirile de la penitenciarele Miercurea Ciuc, Mislea, Tg.Ocna şi Târgşor."

Read more...

Institutul Elie Wiesel e consecvent - update

Update (13 sept.): răspunsul oficial al Mănăstirii Petru Vodă acuzelor aduse de IHEW Părintelui Iustin Pârvu îl puteţi citi aici.

Update (6 sept.): citiţi la sfârşitul articolului răspunsul Primăriei Baia Sprie.

Institutul pentru Studierea Holocaustului cere retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat părintelui Iustin Pârvu. 

Dacă nu s-a sfiit să atace un Sfânt, Valeriu Gafencu, era firesc ca Institutul să emită comunicatul de azi.

Pe 22 august, Consiliul local al Primăriei din Baia Sprie (Maramureş) i-a acordat, post-mortem, lui Iustin Pârvu, ctitorul Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

COMUNICAT DE PRESÀ

03 septembrie 2013

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România ,Elie Wiesel ” îsi exprimă profunda indignare în legătura cu hotărârea din 22 august a.c., a Consiliului local din Baia Sprie, judetul Maramures, privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui  Justin Pârvu .

În memoria victimelor Miscarii Legionare – 3 prim-ministri, zeci de personalitati politice si culturale, populatie evreiasca – Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România ,Elie Wiesel” atrage atentia asupra unora dintre manifestarile publiece ale parintelui Justin Pârvu:

Justin Pârvu, fost membru al Miscarii Legionare, si-a mentinut pe parcursul întregii vieti convingerile xenofobe, antisemite, negationiste si pro-legionare. La aniversarea a 92 de ani, i s-a cântat imnul “Sfânta tinerete legionara” (februarie 2011 ).

Preocuparea sa pentru ideea puritatii etnice este confirmata într-un interviu din 2012 , în care îsi exprima îngrijorarea fata de natalitatea scazuta a românilor si precizeaza ca “ne-au ocupat tiganii si strainii “.

Atasamentul sau fata de Miscarea Legionara s-a manifestat prin elogierea membrilor acestei organizatii fasciste si prezentarea lor drept “martiri care s-au ridicat fatis împotriva comunismului”, înfuriind “masoneria, vrajmasii crestinismului si trezind toata Europa din somnolenta în care se afla” (ianuarie 2013).

Afirmatia sa explicita potrivit careia “în România nu a existat Holocaust “, invocarea argumentului conform caruia documentele nu probeaza acest episod istoric si descrierea Holocaustului din România ca inventie a evreilor care doresc umilirea românilor (ianuarie 2013) probeaza în mod indubitabil ca Justin Pârvu a fost un negationist al Holocaustului.

Acuzatiile conform carora evreii încearca, prin intermediul americanilor, sa extermine populatia lumii (octombrie 2009), învinovatirea acestora de tentative repetate de a denigra prezenta românilor în istorie printr-o luptâ dusa în plan cultural, religios si militar, descrierea evreilor drept persoane pentru care “crestinii sunt spurcati” si asocierea acestui grup etnic Diavolului (ianuarie 2013) indica în mod clar ca Justin Pârvu i-a manifestat public, în repetate rânduri, sentimentele de ura împotriva evreilor.

Întrucât promovarea mesajelor rasiste, xenofobe , antisemite este interzisa de Constitutia democratica a României, consideram ca imaginea parintelui Justin Pârvu nu poate fi un simbol demn de promovat si în consecinta solicitam retragerea titlului de cetatean de onoare post­ mortem.

Drept la replică

Raspunsul Primariei Baia Sprie la comunicatul Institutului “Elie Wiesel”

„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.

Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).

Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamului său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântarea sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.

Iată de ce găsim poziţionarea dumneavoastră cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie, dar nu au voie să uite.”

Cu toată consideraţia,
Primar Dorin Vasile Paşca

Read more...

Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (V)

Codreanu deputat

În 1931 legionarii participă la alegerile parţiale din jud. Neamţ. Prin tradiţie partidul aflat la guvernare îi hărţuia pe candidaţii opoziţiei cu şanse mari, cu scopul de a-i face să iasă din cadrul legalităţii şi a-i compromite. Codreanu este arestat şi împiedicat să-şi facă campanie. Totuşi cîştigă alegerile, fiind ales deputat pentru prima oară. Tot atunci comuniştii intră pentru prima oară în Parlament.

Alegerile parţiale la care au participat în jud. Tutova, în apr. 1932, s-au desfăşurat într-un climat de teroare pentru legionari. Ion Zelea-Codreanu şi mai mulţi legionari au fost arestaţi cînd încercau să-şi facă campanie şi s-au produs o serie de ciocniri cu jandarmii.

Ca deputat Codreanu s-a distins cu două intervenţii în Parlament.

A cerut pedeapsa cu moartea pentru cei vinovaţi de delapidarea banilor publici, după ce prezentat o listă cu oamenii politici care aveau împrumuturi mari la bănci, deci obligaţii faţă de grupuri de interese. De la Marele Război şi pînă în 1932 din banii publici fuseseră devalizaţi 50 miliarde de lei. Cînd a avut loc greva de la Atelierele Griviţa, în febr. 1933, Codreanu a vorbit în favoarea muncitorilor, ale căror salarii fuseseră scăzute. Bucureştiul se afla de cîteva săptămîni sub stare de asediu din cauza mai multor greve. Armata a tras în muncitori şi au fost arestate sute de persoane.

Asasinarea lui Codreanu

Garda de Fier a fost scoasă de două ori în afara legii, în 1931 şi 1932, ceea ce i-a făcut pe legionari să candideze în alegeri cu o altă organizaţie, Gruparea Politică C. Z. Codreanu. În dec. 1933 un guvern liberal scoate Garda în afara legii pentru a treia oară, în ultima zi în care se mai puteau depune candidaturi pentru alegerile generale. Peste 1.000 legionari sunt arestaţi; pentru Gardă nu mai era posibil să participe la alegeri. Ca represalii pentru trădarea intereselor unei organizaţii a românilor, o echipă de legionari îl împuşcă pe I. G. Duca, prim-ministru, pe 29 dec. În ian. 1934 starea de asediu este introdusă în mai multe oraşe mari şi în două judeţe, iar cenzura – în toată ţara; ele vor fi prorogate circa patru ani.

La 38 de ani Codreanu ştia că va fi asasinat. Partidul Totul Pentru ţară a participat la alegerile generale din nov. 1937 şi a obţinut 15,5% din voturi. Pentru prima oară nici un partid nu întrunea prima majoritară şi nu putea face un guvern cu sprijin suficient în Parlament.

După o guvernare de aproape patru ani, partidul lui Gh. Tătărăscu, exponentul politicii antiparlamentare şi autoritare a Regelui, pierdea alegerile. Carol al II-lea îl numeşte prim-ministru pe Octavian Goga, al cărui Partid Naţional Creştin obţinuse 9% din voturi.

La 10 febr. 1938 Regele instaurează un regim de guvernare personală şi în martie dizolvă toate partidele politice. În aprilie Codreanu şi alţi şefi legionari sunt arestaţi. Codreanu dizolvase Garda pe 21 februarie şi interzisese orice activitate, în speranţa că legionarii vor fi puşi astfel la adăpost de alte reprimări.

Din ordinul lui Carol al II-lea, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu şi alţi 13 camarazi sunt asasinaţi în pădurea de la Tîncăbeşti. 

 - sfârşit-

Read more...

Corneliu Zelea-Codreanu, un om care a făcut istorie (IV)

Legiunea Arhanghelul Mihail

Încercările Grupului Văcăreştenilor de a menţine unitatea Ligii eşuează. Codreanu decide să înceapă organizarea tineretului pe răspunderea lui şi înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, alături de prietenii cu care fusese închis la Văcăreşti. Şedinţa de constituire a avut loc la Iaşi, la el acasă, iar actul are doar cîteva fraze:

Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat. Să rămînă în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.

Corneliu Z. Codreanu

Lupta pentru o Românie mai bună şi pentru români urma să fie continuată sub protecţia icoanei Arhanghelului, o copie a celei de la Văcăreşti. Organizaţia nu avea un program şi nici caracter politic. Ea trebuia să fie o şcoală, cu cîteva linii: credinţă în Dumnezeu, încredere în mişcarea de renaştere naţională şi prietenie. Pe atunci majoritatea tinerilor aveau educaţie religioasă, iar pentru Marele Război fiecare familie dăduse un sacrificiu de sînge. Prietenia însemna încredere, devotament şi raporturi familiare între membri. Primii care au atacat Legiunea au fost cei care îl adulaseră pe Codreanu cu un an înainte: membrii LANC, ce-l acuzau de confiscarea ideii naţionale şi de trădare. Doar cîţiva din Ligă l-au urmat în Legiune.

Legiunea era formată din organizaţii de cel mult 13 membri, numai bărbaţi, cu un şef (cuiburi). Codreanu a plecat de la ideea că un om cu iniţiativă îi poate aduna pe alţi cîţiva în jurul lui pentru a forma un grup lucrativ; el putea ajunge şef doar peste cîţi oameni era capabil să-i convingă şi să-i organizeze. Cuibul solicita să fie primit în Legiune cînd făcea dovada unei activităţi. În primul an s-au format cîteva cuiburi, care au reuşit să asigure apariţia revistei Pămîntul Strămoşesc timp de 12 luni (prin obţinerea a 2.500 abonamente) şi să cumpere o camionetă în rate (achitate de voluntari, cu rîndul). Primul şef de regiune a fost consfinţit abia în 1934, după şapte ani de activitate a Legiunii. Asemănător cuiburilor, elevii se puteau organiza în frăţii de cruce (FdC), iar femeile în cetăţui. Doar cuiburile foarte dezvoltate urmau să aibă activitate politică.

Legiunea le oferea o speranţă oamenilor săraci. În 1926, la încheierea guvernării liberale, reforma agrară era încheiată doar în Basarabia. Dintre hectarele expropriate fuseseră repartizate jumătate. Cei împroprietăriţi aveau de plătit despăgubiri, defalcate pe mai mulţi ani. Ţăranii se confruntau cu foarfeca preţurilor: produsele agricole se vindeau la preţuri foarte mici comparativ cu cel industriale. Decalajul dintre preţul produselor industriale şi al celor agricole va atinge maximul în 1936. Ţăranii nu-şi puteau achiziţiona utilaje, nu-şi permiteau să-şi trimită copiii la şcoală şi acumulau datorii care duceau la execuţii silite şi tot mai multă mizerie. Proprietatea agricolă era grevată mai ales de dobînzile de camătă. Pentru situaţia economică precară ţăranii au acuzat întîi politica liberală, dar nici guvernarea ţărănistă (1928 – 1931) nu a avut o politică agrară eficace. Preţurile în agricultură s-au redus de două ori între 1930 şi 1931; în condiţiile în care agricultura contribuia cu două treimi la venitul naţional, acesta a scăzut dramatic. Preţurile au înregistrat reveniri începînd cu 1935, dar deja două treimi dintre proprietăţile rurale erau ameninţate cu ruinarea. Prin legea pentru lichidarea datoriilor agricole, din 1934, guvernul liberal a încercat să amelioreze situaţia ţăranilor; datoriile se reduceau cu 50%, iar băncile erau despăgubite de către stat.

Prin legea învăţămîntului din 1924 şcolarizarea obligatorie ajungea la 7 ani, dar ea nu a devenit o realitate nici după zece ani. Dublarea numărului de şcoli elementare în patru ani nu a acoperit deficitul, în multe regiuni de cauză obiectivă. Un număr semnificativ de copii şi tineri rămîneau analfabeţi şi necalificaţi din cauza puterii economice scăzute a familiilor, mai ales din rîndul ţăranilor cu pămînt puţin şi al muncitorilor din unele industrii. În 1930, cînd doar jumătate dintre copii frecventau efectiv şcoala şi deficitul de clădiri era de 5.000, guvernul decide să desfiinţeze şcoli şi licee, motivînd presiunea crizei economice. La 15 ani de la greva studenţească pentru numerus clausus o statistică a muncii arăta că românii erau minoritari în majoritatea profesiilor liberale.

Legionarii organizează prima întrunire publică în dec. 1929, la Bereşti (azi în jud. Galaţi). Jandarmii îi împiedică pe delegaţi să intre în oraş, iar Codreanu şi cîţiva legionari pornesc călare spre satele din jur. La trecerea Prutului sunt opriţi de poliţie. Codreanu va depune plîngere la ministerul de Interne. Acţiunea lor nu avea nimic ilegal, dar guvernul ţărănist se temea de popularitatea lui Codreanu; ţărăniştii aveau aceeaşi politică ca şi liberalii, de provocare a naţionaliştilor. Pînă la urmă legionarii au ţinut o adunare la Cahul, în febr. 1930, la care au participat peste 20.000 de oameni. A fost succesul care l-a determinat pe Ion Zelea-Codreanu să intre în Legiune.

În Basarabia ideile comuniste cîştigaseră cel mai mult teren. Pentru a pătrunde mai uşor dincolo de Prut, Codreanu înfiinţează în 1930 Garda de Fier, o organizaţie de combatere a comunismului, ce cuprindea Legiunea şi urma să înglobeze şi alte structuri anticomuniste. Legionarii organizează marşuri în Basarabia, Moldova, Ardeal şi Maramureş; era un mijloc ieftin, şi diferit de al altor partide, de a se face cunoscuţi. Taberele de muncă voluntare, organizate de un cuib sau mai multe, construiau sau reparau poduri, drumuri sau clădiri. În 1936, cînd existau peste o mie de şantiere de muncă voluntară, legionarii au intrat în comerţ şi au creat o serie de cantine, ateliere şi cooperative.

Read more...