Sâmbătă: Teatru pentru copii

Read more...

Patriarhia Română îşi cheamă fiii la rugăciuni pentru pace şi unitate

În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre.

La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura în fiecare zi începând cu orele 18:30 (Acatiste, rugăciuni din Liturghier şi Molitfelnic).

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Read more...

(3) Ceva despre: Cruciade

sursa: Real Crusades History

Read more...

Despre legea memoriei

Preiau de pe blogurile lui Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu două texte excelente despre recent promulgata lege a memoriei.

Așa-numita „lege antilegionară”, prevalîndu-se de anumite excese conjuncturale (și desigur reprobabile) ale defunctului legionarism, creează cadrul inchizitorial pentru discreditarea publică „la pachet” a unor valori intelectuale și duhovnicești care legitimează cultural-artistic și moral-spiritual secolul XX românesc (dincolo de orice asociere – reală sau închipuită – cu o ideologie politică sau alta). Un secol XX românesc „epurat” de mișcarea gândiristă a lui Nichifor Crainic, de „școala” lui Nae Ionescu, de gruparea Rugului Aprins animată de Daniil Sandu Tudor, de literatura închisorilor comuniste (de la Radu Gyr la N. Steinhardt), de figuri culturale de talia lui Lucian Blaga, Ion Barbu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran etc., sau de figuri duhovnicești de talia lui Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu etc., sau de figuri eroico-martirice de talia lui Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, George Manu, Aurel State, Ion Gavrilă-Ogoranu etc., rămîne un semideșert istoric și identitar, în care își poate face mendrele, ca în țara nimănui, orice profitor abil (român sau neromân). 

Prin constanța nesimțită a exceselor lor inchizitoriale împotriva reperelor românității creștine, politrucii de serviciu ai evreimii vindicative (toți cu antecedente comuniste de care toată lumea se preface a fi uitat și care nu cad sub incidența nici unei legi), de la Muzeul Holocaustului din Washington (Radu Ioanid) pînă la Institutul Național (?!) „Elie Wiesel” din București (Alexandru Florian), mă tem că nu fac decît să reînvie, cu iresponsabilitatea unei psihopatologii obsesive, un antisemitism care murise sau trăgea să moară de moarte bună. Un aspect asupra căruia îmi propun să revin (acum e... prea cald), ca și asupra complicității indigne a noului politicianism româno-săsesc. Pînă la urmă se dovedește că unica „virtute” a lui Iohannis este aceea că trăiește în țara lui Ponta...

(sursa: Blogul lui Răzvan Codrescu)

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare. 

Prin legea aceasta nu luptă nimeni cu antisemitismul inexistent la meridian românesc (după cum o arată şi şeful comunităţii evreieşti, deputatul Aurel Vainer, şi fostul director al SRI, George Maior), ci s-a creat un resort pentru autocenzură - care e mai puternică decît cenzura. 

Soluţia pentru a nu face jocul iniţiatorilor este de a mărturisi adevărul, de a nu ne autocenzura, de a combate, pe toate căile legale, această lege anticonstituţională, antidemocratică şi liberticidă, care vrea să priveze poporul român de repere duhovniceşti, eroice şi culturale esenţiale. 

Această lege este, în ultimă instanţă, şi una antisemită. Pentru că un asemenea atac la identitatea şi libertatea românilor va sfîrşi prin a stîrni o reacţie antisemită virulentă, ştiut fiind faptul că evreii au iniţiat legea şi au presat pentru adoptarea ei. Nu ştiu, zău, ce a fost în capul lui Alexandru Florian & Co. 

(sursa: Blogul lui Claudiu Târziu)

De acord cu un comentator de pe blog: "Poate nu prea multi realizeaza gravitatea momentului, dar aceste zile vor ramane in istorie. Legea aceasta este poate cel mai important eveniment politic de dupa 1989. Ea pune punct libertatii si marcheaza inceputul unui nou totalitarism."

Read more...

Susţine şi tu tabara de voluntariat pentru copiii sărmani!

An de an, începând cu 2008, sute de tineri merg la Valea Plopului-Valea Screzii pentru a da o mână de ajutor Asociației Pro Vita și sutelor ei de beneficiari.

An de an acești tineri se formează într-un spirit comunitar, altruist, își formează și dobândesc abilități și aptitudini esențiale pentru drumul lor în viață, iar pe lângă asta își fac și o mulțime de prieteni. Toate acestea pe fondul ajutorării celor sărmani.

Au turnat fundații, au ridicat ziduri, au montat acoperișuri, au pus izolații, au finisat interioare, au amenajat curți, au cosit fân, au curățat livezi, au pictat, au avut grijă de copii, au cântat cu ei și le-au spus povești, i-au învățat să danseze, să facă tot felul de lucruri.... 

Și vor să le facă pe toate în continuare.

Susține efortul nostru de a menține tabăra gratuită, astfel încât toți cei care doresc să se implice să o poată face.

Donează: alimente, materiale de construcții, unelte, echipamente de protecție sau bani, pentru a putea acoperi împreună necesarul taberei.

Donațiile se pot face direct, la Casa de Cultură a Studenților, et. 1, sala 8, vineri și sâmbătă (3-4 iulie), între orele 09.00-21.00 sau în conturile Asociației Studenți pentru viață:

RO79VBBU2511UN1736792701- RON

RO17VBBU2511UN1736791101 – EURO

Pentru mai multe informații ne puteți contacta la numerele de telefon 0749 162 113 și 0751 859 467.

Read more...

Petiţie pentru copiii noştri: cazul Romeo Moşoiu

Fundaţia Ioan Bărbuş a iniţiat o petiţie online în favoarea lui Romeo Moşoiu, de fapt pentru păstrarea echilibrului în educarea copiilor şi a dreptului de întâietate al părinţilor de a se ocupa de educaţia lor.

Citez din scrisoarea Fundaţiei Ioan Bărbuş:

În atenția Domnilor Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației și Cercetării Științifice si Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătății 

"Domnilor Miniștri,

În urmă cu câteva zile a fost publicată o scrisoare deschisă prin care un număr de 13 ONG-uri cer demiterea Domnului Romeo Moșoiu din funcția de consilier al Ministrului Educației.

În limbajul scrisorii se recurge adesea la artificii lexicale care inversează realitatea. Romeo Moșoiu este acuzat că ar avea „o agendă proprie”, că s-ar afla într-un „conflict de interese”, el fiind unul dintre liderii Asociației Părinților pentru Ora de Religie (APOR), descrisă de autorii scrisorii ca „ONG fundamentalist religios”. În realitate, Romeo Moșoiu nu reprezintă vreo grupare fanatică sau extremistă, care ar putea pune în pericol bunele moravuri sau ordinea de drept. El este creștin ortodox.

Credința lui este aceeași cu cea mărturisită de 86,5% dintre cetățenii acestei țări. Iar punctele de vedere susținute de APOR în privința orei de religie au fost sprijinite de peste 90% dintre părinții de elevi din România, prin faptul că ei și-au înscris copiii la religie - nu numai ortodocșii, ci și catolicii, și protestanții, nu numai creștinii, ci și evreii și musulmanii. Dacă APOR și Romeo Moșoiu sunt „fundamentaliști”, atunci „fundamentaliști” sunt aproape toți părinții de elevi din România !

În sine, folosirea termenului „fundamentalist” în acest context este profund lipsită de onestitate și decență. În vremuri în care religia creștină dă zilnic nenumărați martiri, chinuiți și omorâți în întreaga lume de guverne și organizații islamiste (sau comuniste), este monstruoasă folosirea aceluiași adjectiv, „fundamentalist”, pentru a descrie atât pe creștini, cât și pe demenții criminali de la ISIL și pe ayatollahii din Republica Islamică Iran."

Citiţi petiţia si semnaţi!

AICI

Read more...

Duminică: Conferinţă cu prof. dr. Stefan Cârstea

Read more...

Educaţia pentru sănătate: Apelul societăţii civile

Scrisoare deschisă către miniștrii Sănătății și Educației: Educație pentru sănătate – DA, educație ideologică – NU!

Domnului ministru al Sănătății, dl. Nicolae BĂNICIOIU 

Domnului ministru al Educației, dl. Mihai Sorin CÎMPEANU

Domnule ministru al Sănătății, domnule ministru al Educației, 

Suntem un grup de organizații civice care promovează familia și drepturile parentale, precum și dreptul la educație, sănătate și dezvoltare armonioasă a copiilor. Vă scriem cu referire la declarația domnului ministru al Sănătății din 25 mai a.c. cu privire la ora de educație sanitară obligatorie în școli, urmată de scrisoarea deschisă din 27 mai a.c., semnată de 13 ONG-uri[1], trimisă domnului ministru al Sănătății, domnului ministru al Educației și domnului ministru al Afacerilor Externe. 

Vă transmitem preocuparea și îngrijorarea noastră referitoare la insistența acestor organizații de a impune un model curricular extrem de libertin, al cărui scop nu este sănătatea copiilor noștri, ci ideologizarea și îndoctrinarea lor. 

Domnilor miniștri, ca părinți și lideri civici suntem primii care susținem și promovăm sănătatea copiilor – inclusiv pe cea sexuală, reproductivă și psihică - în conformitate cu cele mai recente descoperiri din medicină și științe. Potrivit acestor date, tinerii, în special fetele, ar trebui să-și întârzie debutul sexual până la căsătorie, în primul rând din motive medicale[2][3]. Acesta este un adevăr de necontestat și imposibil de nealterat prin lozincile despre libertatea și permisivitatea sexuală care sunt folosite astăzi din plin. Biologia spune clar: calea cea mai sigură de a evita bolile cu transmitere sexuală, avortul precum și suferința emoțională de pe urma acestora, este abstinența până la căsătorie.

Cercetările științifice ne arată clar că ideologia identității de gen și promovarea homosexualității nu-și au locul în școli. A-i învăța pe copii cu privire la pretinsa divergență între sexul biologic și un pretins „sex social” nu poate decât să-i confuzeze, având în vedere volatilitatea și viteza cu care se inventează noi și noi „identități de gen”. Discursurile despre „homofobie” nu-i ajută nici ele cu nimic, atâta timp cât caută să normalizeze un comportament care, din punct de vedere medical și moral, prezintă riscuri multiple și majore. A promova diminuarea riscurilor e un lucru bun, dar eliminarea lor, prin educarea și promovarea abstinenței până la căsătorie, este cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor. 

Sexualitatea nu este un subiect simplu de abordat. Copiii noștri au nevoie de discuții clare, bazate pe date și realități, nu de lozinci și îndemnuri la libertate sexuală de la orice vârstă, cu oricâți parteneri și indiferent de sex, nu de prelegeri despre homofobie și „identitate de gen”. Această din urmă abordare este una dezastruoasă. De aceea, credem că implicarea mamelor și a taților în munca de educare a copiilor în acest domeniu este absolut necesară, mai ales că ei sunt singurii care pot aprecia corect gradul de dezvoltare fizică și psiho-emoțională al copiilor lor și momentul optim al acestor discuții. 

Având în vedere cele spuse mai sus, domnule ministru al Sănătății, domnule ministru al Educației, ca părinți, dorim să știm ce li se va transmite copiilor la orele de educație sanitară: li se va spune adevărul? Vor fi respectate valorile pe care noi le insuflăm acestor copii? Sau li se va spune să exploreze, să experimenteze și că actul sexual este un act fiziologic decuplat de orice conotație morală, cum susțin colegii noștri din societatea civilă care v-au scris recent? 

Li se va spune că au dreptul la căutarea și descoperirea „identității de gen” și că elevii homosexuali sunt discriminați, sau li se va spune că actul sexual anal este periculos? Li se va spune că homosexualitatea este înnăscută, când de fapt nu există cea mai mică dovadă în acest sens?

Adevăruri biologice ca acestea și încă multe altele (ca cercetările din domeniul dezvoltării creierului la adolescenți, din domeniul biochimiei atașării, din domeniul histologiei) sunt de necontestat. Solicităm să nu fie date la o parte de dragul corectitudinii politice și al unei ideologii, fie ea și una dominantă în acest moment. 

Starea de sănătate a femeilor și copiilor nu poate fi îmbunătățită prin lozinci de tipul „Vrem drepturi sexuale și reproductive!” sau „Vrem avorturi pentru adolescente!”. Faptul că cele 13 ONG-uri sunt preocupate de „facilitarea accesului adolescentelor la avorturi” și de „reducerea numărului de medici care refuză să execute avorturi”, arată clar că promovează o ideologie radicală. 

Ni se amintește mereu că România nu are un „program național coerent, strategic și de lungă durată” pentru educația sanitară. Din câte cunoaștem, programul promovat de organizațiile care semnează scrisoarea deschisă din 27 mai este „Sexul vs. Barza”, pe care îl considerăm nu doar depășit de datele recente ale medicinii, dar extrem de agresiv și chiar aflat la limita legii. Ne-am exprimat îngrijorarea în repetate rânduri cu privire la nocivitatea acestui program și o facem și acum: „Sexul vs. Barza” promovează promiscuitatea sexuală în rândul copiilor, ci nu este preocupat de sănătatea și bunăstarea lor. Dacă acesta este modelul de „program național coerent, strategic și de lungă durată” și dacă astfel va arăta noua oră de „educație pentru sănătate”, avem tot dreptul să fim alarmați!

În acest moment, la nivel mondial, nu există niciun indicator care să garanteze eficienţa unui program de „educaţie sexuală comprehensivă” în școli, ci mai degrabă dimpotrivă. În Marea Britanie, ţară cu experienţă de 30 de ani în domeniu, situaţia s-a înrăutăţit în urma introducerii acestei materii. Conform datelor UNICEF şi ONU, în Polonia, o ţară apropiată României, unde educaţia sexuală este absentă din şcoli, rata natalităţii la adolescentele între 15-19 ani este mult mai mică decât în SUA, Canada sau Marea Britanie, acolo unde se predă această materie de zeci de ani[4] [5].

Totodată, respingem folosirea drept argumente a unor rapoarte ale diverselor Comitete ale Organizației Națiunilor Unite. Ne permitem să reamintim respectuos că aceste documente au valoare de recomandări și nu putere de lege, politicile în domeniul sănătății și familiei fiind de competența statului român.

Domnule ministru al Sănătății, domnule ministru al Educației, 

Toate luările de poziție ale ONG-urilor care susțin obligativitatea „educației sexuale” ideologizate evită, cu bună știință, orice referire la părinții copiilor pe care urmează să se facă experimente. Spunem „cu bună știință” întrucât cunosc opoziția părinților responsabili la ideile lor. 

Angajamentele luate de aceste ONG-uri în relație cu Organizația Națiunilor Unite nu ne privesc. Copiii nu sunt nici ai ONG-urilor pro-educație sexuală, nici ai Statului, nici ai Organizației Națiunilor Unite. Copiii fac parte din familii, iar părinții sunt primii și cei mai importanți educatori ai acestora[6]. Părinții au dreptul de a decide asupra aspectelor care privesc educația minorilor, mai ales în probleme atât de sensibile. Drepturile părinților nu pot fi în nici un fel ocolite!

Din acest considerent cerem, așa cum am făcut-o de fiecare dată în corespondența noastră anterioară, ca părinți și membri ai unor organizații de părinți reprezentative, să fim incluși în elaborarea oricărui program privind educația sanitară în școli.

Concluzia noastră, susținută de datele științifice actuale, este că elevii, copiii noștri, trebuie educați spre înfrânarea trupească și amânarea relației intime până la vremea căsătoriei. Aceasta este singura cale către sănătatea și bunăstarea lor, evitând bolile venerice, avorturile și suferința emoțională. 

Valorile „revoluției sexuale” nu sunt compatibile cu o educaţie în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii față de sine şi respectului pentru ceilalţi. Faptul că normalitatea poate părea astăzi o raritate nu trebuie să ne determine a înceta să o căutăm. Vă rugăm să sprijiniți părinții români în aceste eforturi. 

Spre binele tuturor, alegeți știința și binele copiilor și respingeți ideologia și îndoctrinarea.

Cu deosebită considerație,

SEMNATARI

· Alianța Familiilor din România

· Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR)

· Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”

· Asociația Familia Tradițională, Iași

· Asociația Familiilor Numeroase din România

· Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului

· Asociația Dascălilor din România

· Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă

· Asociația PROVITA Media, București

·Asociația PRO VITA pentru Născuți și Nenăscuți – filiala București

· Asociaţia Rost

· Fundația „Romanian’s Children Appeal”

· Asociația HomeSchooling România

· Asociația „Ortodoxia Tinerilor”, Galați

· Habitat pentru Umanitate, Piteşti

· Asociația Bărbaților Creștini din România

· Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), București

· Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public

· Asociația „Darul Vieții”, Timișoara

· Centrul de Consiliere și Informare pentru Femei cu Sarcină Nedorită „Puls”, Oradea

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20192090-scrisoare-deschisa-mai-multor-ong-uri-catre-ministrii-sanatatii-educatiei-afacerilor-externe-sustinem-introducerea-scoli-educatiei-pentru-sanatate-materie-obligatorie.htm

[2] „…se consideră că procesul de cancerizare a colului uterin începe de la o vârstă foarte tânără, imediat după pubertate, ca urmare a interacțiunii dintre un agent carcinogen, cel mai probabil viral (papilloma virus și, mai puțin probabil, virusul herpetic genital de tip II), introdus o dată cu primele contacte sexuale în epiteliul cervical incomplet maturat, în orice caz, nepregătit filogenetic pentru o viață sexuală permanentă”. (Petrache Vârtej, „Ginecologie”, Editura All, București, 2002, p.458. 

[3] Apud Miriam Grossman, „Youʼre Teaching My Child What?”, Regnery Publishing House, 2009, p. 73. 

[4] http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/repcard3e.pdf

[5] http://data.un.org/Data.aspx?d=WDI&f=Indicator_Code%3ASP.ADO.TFRT

[6] conform art. 29(6) și 48(1) din Constituție, art. 5 din Carta drepturilor familiei din 1983 etc.

Read more...

Pe 11 iunie: Despre sănătatea sufletească a copiilor

Read more...

Scandalul Singer: o problemă de responsabilitate

Decernarea titlului de doctor honoris causa prof. Peter Singer a fost votată la şedinţa de Senat din 17 dec. 2014. Dar Senatul Universităţii din Bucureşti este format din oameni, reprezentanţi ai fiecărei Facultăţi componente, vreo 20 în total. Trei sunt facultăţi de teologie: Facultatea de Teologie Ortodoxă (FTOUB), Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Facultatea de Teologie Baptistă. (sursa: aici) Votul lor este semnificativ.

FTOUB are 5 reprezentanţi în Senat, unul fiind student, iar celelalte - câte doi, unul fiind student. Votul acestei facultăţi mă interesează, mai ales că FTOUB a dat un comunicat săptămâna trecută în care îşi exprimă "surprinderea şi dezacordul faţă de aserţiunile filosofice şi bioetice, diseminate în lucrările ştiinţifice ale acestui profesor, ce atentează grav la viaţa şi demnitatea persoanei umane" (sursa: aici).

Comunicatul nu este suficient pentru o facultate de teologie care are reprezentanţi în Senatul UB. Cine dintre ei a fost prezent la şedinţa din 17 dec.? Totuşi, în acea şedinţă s-a discutat şi planul de învăţământ al FTOUB. (vezi anexa minută Senat 17 dec.). 

Pentru situaţia "nu cunosc subiectul/nu mă pricep" există opţiunea abţinere. Dar când ţi se cere votul pentru ca un profesor cunoscut pe plan mondial să primească titlul de doctor honoris causa este firesc să acorzi un cec în alb colegilor de la Facultatea care îl propune şi să votezi pentru. Doar câţiva din Senatul Universităţii puteau avea cunoştinţe despre lucrarile lui Timothy Williamson şi Peter Singer, propuşi de Facultatea de Filosofie pentru decernare (sursa: aici, pct 23 şi 24). La origine cuvântul doctor însemna "cel care predă doctrine". Când afli ce ai votat de fapt îţi asumi responsabilitatea şi îşi repari greşeala cu o demisie de onoare, de aceea comunicatul FTOUB din 21 mai mi se pare insuficient.

Bioetica e un domeniu tot mai greu de înţeles şi de cunoscut, acum, când multe tehnologii medicale nasc controverse. Inseminarea artificială, fecundarea in vitro, manipularea genetică, clonarea sunt realități abordate complet diferit de cele două sisteme filosofice mari, secularismul şi creştinismul. Viziunile lor sunt antagonice şi reflectă, de fapt, concepţiile lor privitoare la originea omului. Azi orice subiect de bioetică naşte controverse. Pentru creştini, valoarea şi inviolabilitatea vieţii unui om îşi au rădăcina în Dumnezeu, de aceea votul facultăţilor de teologie merită cel puţin un comentariu.

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată funcţionează de câţiva ani. Dezbaterile de joi seara sunt deschise publicului şi nu au fost niciodată "deranjate" de nimeni. Îmi place să cred că există studenţi la Teologie interesaţi de asemenea subiecte, care frecventează şi alte evenimente ale Facultăţii de Filosofie. Dacă pentru 2014, când Senatul Universităţii i-a acordat titlul de doctor honoris causa lui Julian Săvulescu, un alt etician controversat (vezi aici), putem găsi o scuză pentru lipsa de "atenţie" a Facultăţilor de Teologie la vot, astăzi comunicatul FTOUB riscă să rămână o vorbă pe hârtie.

Dinspre cele două "tabere", admiratori ai prof. Peter Singer şi contestatari ai săi, am vazut rostogolindu-se pe net două mari prostii: "ortodocşii îşi permit să impună agenda Universităţii", respectiv "aşteptăm ca şi alte facultăţi să se alăture poziţiei Facultăţii de Teologie". Nimeni nu a comentat votul din 17 dec. şi consecinţele lui.

FTOUB se află sunt o dublă coordonare, a BOR şi a Ministerului Educaţiei Naţionale. Este imperios necesar ca Facultatea să-şi asume responsabilitatea pentru votul din 17 dec. 

Off topic, în buclucaşa şedinţă din 17 dec. "Senatul aprobă demersul conducerii UB referitor la retragerea titlului de dr în Drept al domnului Victor Ponta" (sic). Vae victis! La ultima şedinţă de dinainte de sărbătorile de iarnă (punctul 28), după turul doi al alegerilor prezidenţiale, onorabilii profesori unversitari mai au de luat o decizie grea...

Read more...

Coaliţia pentru Familie despre parteneriatul civil

Coaliția pentru Familie a remis comisiilor de specialitate ale Parlamentului României un Memoriu juridic cu referire la propunerea legislativă pentru reglementarea așa-zisului „parteneriat civil” între persoane de același sex, prin care cer respingerea acesteia.

O scrisoare conținând argumentele esențiale ale Memoriului a fost înaintată liderilor tuturor grupurilor parlamentare. Scrisoarea este semnată de 46 de ONG-uri și este identică celei remise în 2013, cu ocazia primei tentative de a legifera această instituție artificială care urmărește introducerea în societatea românească a abominației „familiei” de homosexuali.

Propunerea legislativă privind „parteneriatele civile”, pe lângă viciile juridice, este una profund antidemocratică. Este lipsită de motivația unei necesități sociale reale, care ar trebui să stea la baza fiecărei schimbări legislative; nu are niciun fel de „tracțiune” în societate și nici măcar în comunitățile de homosexuali, campania de promovare fiind anemică și scoasă cu forcepsul de publicațiile cu agendă fățiș de stânga și anti-Biserică (ex. adevarul.ro sau hotnews.ro), iar unicul său promotor, un individ ajuns parlamentar doar din cauza degenerării acute a clasei politice, este vehement contestat chiar de cei pe care afirmă că i-ar promova – „minoritățile” sexuale sau (non)religioase. Actul de legiferare, deci, nu poate fi un instrument ideologic în mâna unor scamatori imorali.

Resortul cel mai important al propunerii legislative referitoare la parteneriatul civil este de a provoca o mutație societală profundă: aceea ca viitoarele generații să se nască și să crească într-o țară în care relațiile homosexuale să fie recunoscute și protejate de stat la paritate cu familia. O mai gravă alterare a rostului și sensului colectiv al noțiunii de familie, ca temelie a societății, nu poate exista. Țările vestice au căzut pradă aproape în totalitate acestei orbiri colective și, oricât ar încerca unii să invoce infiltrarea marxistă istorică a cercurilor intelectuale și politice din Occident (o realitate, desigur), aceste țări sunt principalii și entuziaștii ei vectori.

Deși nu vedem cum o atare încercare se poate transforma în lege în acest moment, niciun partid politic nesprijinind-o, ne așteptăm la noi atacuri și presiuni pe fondul foartei probabile legalizări a „căsătoriei” unisex la Curtea Supremă a SUA în iunie. Ar fi o naivitate să ne închipuim că influența uriașă a SUA asupra statelor aliate nu s-ar manifesta și în această direcție. Mai ales că, să nu uităm, drepturile homosexualilor au fost declarate o prioritate a politicii externe a SUA de către administrația Obama.

Reproducem argmentele din memoriul societății civile către Parlament:

1. Cel mai grav dintre viciile proiectului de lege privind „parteneriatul civil” este pretinsa nevoie de a recunoaște „o formă alternativă de familie” întemeiată pe parteneriatul civil. Inițiatorii forțează adoptarea unor prevederi aflate în contradicție flagrantă cu Codul Civil și Constituția, prin care statul se obligă să ocrotească și deci să ofere protecție specială familiei întemeiată pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor. Crearea de reglementări paralele cu cele ale instituției căsătoriei ar fi nu doar un viciu legislativ, ci ar duce la subminarea unor valori esențiale în societate, prin echivalarea familiei cu o relație lipsită de obligații și bazată doar pe interesul obținerii de facilități fiscale/locative.
2. Legea este scrisă „cu dedicație” pentru homosexuali, întrucât, practic, pentru cuplurile heterosexuale parteneriatul este inutil, drepturile stipulate aici găsindu-se între cele conferite de căsătorie.
3. Privind experiența altor țări, apare clar că parteneriatele civile nu sunt un scop în sine, ele având rostul de a face încetul cu încetul acceptabilă ideea de „căsătorie” între persoane de același sex. Propunerea de lege trebuie deci privită în acest context: în aproape nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense pentru a răspunde tuturor revendicărilor de reglementare a „căsătoriei” și adopției de copii de către homosexuali.
4. Interesul copilului, primordial în legislația privind familia, este complet neglijat prin ignorarea situației juridice a copiilor născuți în timpul parteneriatului și prin aceea că, descurajând o formă mult mai stabilă de conviețuire (căsătoria) în favoarea uneia volatile și confuze, adoptarea unei atari legi ar expune copiii la riscul monoparentalității. Mediul optim pentru creșterea și educarea copiilor este cel familial, cu părinți căsătoriți. Într-o societate în care deja ponderea nașterilor în afara căsătoriei a ajuns la 31%, ar fi o gravă eroare stimularea acestei situații, în loc să se facă eforturi pentru corectarea ei.
5. Nu există nicio nevoie obiectivă pentru această lege, întrucât în România dreptul la căsătorie nu este unul discriminatoriu. Egalitatea în drepturi şi nediscriminarea, invocată ca temei al acestui tip de „familie în afara sferei căsătoriei” nu pot presupune şi egalitatea de statut familial. Definiţiile sociologice, antropologice, biologice şi psihologice ale familiei pleacă de la premisa diferenţei esenţiale între bărbat şi femeie, fără de care familia nu se poate fundamenta. Rolurile de bărbat şi femeie – respectiv de tată şi mamă – şi statutele asociate presupun capacităţi, atribuţiuni, sarcini, domenii diferite în cadrul spaţiului familial. Cu alte cuvinte, femininul şi masculinul sunt categorii exclusiviste, care îmbracă forme deosebite de existenţă, nu numai din punct de vedere biologic sau psihologic (atestate în planul naturii umane, supraevaluat astăzi), ci şi social, cultural şi religios.
6. În contradicție cu afirmațiile din expunerea de motive a propunerii legislative, nu numai că NU există nicio obligație a statului român de a oferi cuplurilor coabitante (hetero sau homo) protecție egală în fața legii cu cea oferită familiei, dar dimpotrivă, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționează bărbatul și femeia uniți prin căsătorieca temei pentru familie. Întreaga legislație cade exclusiv în seama legiuitorului național, a cărui obligație este aceea de a respecta valorile culturale, religioase și morale ale societății. De altfel, definiția naturală a familiei în România a fost reiterată relativ recent, în 2009, prin noul Cod Civil.


Documentul complet și lista semnatarilor se găsesc aici.
sursa: culturavietii.ro

Read more...

Marşul pentru Normalitate

Asociaţia  Accept organizează şi anul acesta un asa-zis festival al persoanelor LGBTI în Bucuresti, intre 17 si 23 mai, culminand cu o parada numită provocator Bucharest Pride. Nu întâmplător festivalul are loc în preajma sărbătorii Înălţarea Domnului întrucât organizatorii sunt sprijiniţi de asociatiile care doresc limitarea rolului Bisericii si a valorilor creştine în societatea romaneasca. 

Ultimele initiative ale acestora au fost încercarea de a elimina orele de religie din trunchiul comun, unde au obtinut o victorie obligand majoritatea creştină să depuna cereri, precum si re-depunerea, la Camera Deputaţilor, a proiectului de legalizare a casatoriilor între persoanele de acelaşi sex (amănunte aici). 

Daca parlamentarii vor vota acest proiect de lege, persoanele aflate in astfel de “parteneriate civile” vor avea practic aceleasi drepturi in fata legii ca si familia naturală. 

In aceste conditii, ne putem astepta in viitorul apropiat si la masuri care sa limiteze dreptul bisericilor de a critica păcatul sodomiei, cum se intampla deja in anumite tari europene.

Propaganda homosexualistă beneficiaza de sustinere şi în Parlamentul European, care recent a adoptat un raport (Raportul Panzeri, textul îl puteţi citi aici), prin care recomandă statelor membre sa recunoasca “casatoriile” si “uniunile” dintre persoanele de acelaşi sex ca un drept al omului. 

Din pacate acest raport a fost votat si de 25 de europarlamentari din Romania, trimisi acolo de o majoritate crestina (amănunte aici).

Pe agenda acestor organizatii figureaza si obtinerea de drepturi pentru alte aşa-zise "minoritati sexuale", cum ar fi pedofilii sau zoofilii, care in Occident au inceput sa se afirme din ce in ce mai puternic, invocand “drepturile omului” si “libertatea de a iubi pe cine vor” (amănunte aici şi aici).

In acest context, consideram ca majoritatea creştină are şi ea dreptul sa se manifeste împotriva acestui atac asupra familiei naturale si a credintei noastre.

Pentru aceasta, Asociaţia Noua Dreaptă va invita la a-X-a editie a “Marsului pentru Normalitate”, pentru apararea familiei naturale si a modului de viaţă creştin.

Data: 23 mai 2015

Locul intalnirii: Piata Victoriei, la ora 12:00

Manifestarea este autorizata de Primaria Capitalei si se va desfasura pe traseul Piata Victoriei - Calea Victoriei - Piata Unirii

Read more...

Parteneriatul civil şi atacul asupra familiei

Deputatul Remus Florinel Cernea a depus, din nou, o propunere legislativă de reglementare a parteneriatului civil.

Aceasta a fost respinsă de Senat şi acum urmează votul din Camera Deputaților, for decizional.

Parteneriatul civil este o formă de recunoaștere de către stat a unei relații de cuplu, alternativă la căsătorie. Drepturile și obligațiile sunt cvasi-identice cu cele ale soților, prevăzute în Codul Civil.

Propunerea legislativă se referă la cuplurile de același sex. Cuplurile bărbat-femeie nu au niciun interes să încheie parteneriate, întrucât au la dispoziție căsătoria. Deci legiferarea parteneriatului civil înseamnă recunoașterea „căsătoriei” între persoane de același sex în România, sub o altă denumire.

Familia și căsătoria sunt instituții sociale de primă importanță. Modul în care sunt înțelese aceste noțiuni are profunde influențe asupra întregii societăți. Recunoașterea uniunilor homosexuale ca temei pentru familie înseamnă alterarea sensului și percepției colective asupra rostului acesteia în viața socială. În plus, este total contrară valorilor culturale și religioase românești. Românii nu sprijină o astfel de lege.

Propunerea legislativă are motivaţie strict ideologică şi este una din armele folosite pentru descreştinarea societăţii româneşti.

sursa: provitabucuresti.ro

Read more...

Declaraţie istorică a lui Serghei Lavrov

Pe Aktual 24 am citit azi declaraţia lui Serghei Lavrov, ministru de externe al Federaţiei Ruse, conform căreia cel mai mare inamic al Rusiei este gruparea Statul Islamic, si nu Statele Unite ale Americii. 

‘Eu cred ca Statul Islamic este cel mai mare dusman al nostru la ora actuala’, a afirmat Serghei Lavrov intr-un interviu acordat pentru trei posturi ruse de radio, intrebat fiind care este principala amenintare pentru Rusia — NATO, SUA, China sau Statul Islamic.

Serghei Lavrov a subliniat in continuare ca divergentele dintre Rusia si SUA, relatiile dintre cele doua tari fiind la cel mai scazut nivel de la incheierea razboiului rece in contextul crizei ucrainene, ‘sunt probleme intre state ce vizeaza ordinea mondiala si ele trebuie rezolvate prin negocieri’.

Referindu-se la China, ministrul rus de externe a afirmat, dupa cum relateaza RIA Novosti, ca nu vede nicio amenintare venind dinspre aceasta tara. Singura amenintare pentru Rusia dinspre Est este sistemul global de aparare antiracheta al SUA, a afirmat Lavrov in interviul mentionat.

‘Nu vad nicio amenintare din partea Chinei. In general, dinspre Est nu vad nicio amenintare decat una singura: apararea antiracheta, sistemul global al SUA, care este creat atat pe teritoriul Statelor Unite, cat si pe cel european’, a subliniat seful diplomatiei ruse.

Islamiştii radicali din Uniunea Europeană susţin acum recunoaşterea sistemului lor de drept, Sharia, în ţările gazdă. Spre deosebire de dreptul european de sorginte creştină, în Sharia nu există noţiunea de persoană. Fără Rusia valorile creştine nu vor putea fi apărate, dar vorbele frumoase trebuie susţinute de fapte pentru ca Europa să mai existe. 

Read more...

TVR 2 va difuza filmul "7 Cuvinte" în Vinerea Mare

TVR 2 va difuza în Vinerea Mare, pe 10 Aprilie, de la ora 20.10, filmul documentar "7 Cuvinte. Povestea unui biruitor - Gheorghe Calciu", despre viaţa unuia dintre cei mai preţuiţi preoţi ai noştri, fost deţinut politic timp de 21 de ani sub comunişti, trecut prin iadul "reeducării" de la Piteşi şi devenit "duşman personal" al lui Ceauşescu, pentru că s-a opus demolării bisericilor din Bucureşti; un om cu o dragoste pilduitoare pentru Dumnezeu şi pentru semeni, un luptător anticomunist neobosit, un dascăl exemplar şi un duhovnic extraordinar.

Read more...

Pr. Calciu: Al Cincilea Cuvânt către Tineri

Preoţia şi suferinţa umană

"Poate că te-ai întrebat, tânărul meu prieten, de ce tocmai eu m-am adresat ţie şi în numele cui îţi vorbesc. Ce drept am la acest cuvânt care te tulbură şi te obligă la întrebări neliniştitoare? De ce am venit să-ţi confirm spaimele tale neînţelese şi să-ţi deschid nişte perspective atât de noi şi de neaşteptate încât să-ţi strice fragilul tău echilibru de apărare? Poate că, descoperindu-ţi puritatea şi inocența pe care nu ţi le cunoşteai, te-am făcut mai vulnerabil la răutatea lumii. Te-am făcut mai deschis pentru suferinţă şi este firesc să te întrebi care este rostul ei. Are ea o finalitate, sau este doar o întâmplare oarbă, un destin trasat de stele, un ocean nesfârşit în care să înoţi fără nădejdea de-a ajunge la vreun ţărm?

Îţi vorbesc în numele lui Hristos şi al Biserici Lui. În numele preoţiei la care Iisus m-a chemat. Fiindcă nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este un joc al întâmplării inconştiente şi arbitrare, ci toate pornesc de la o cauză şi tind spre o finalitate care se află în afara lumii. Cauza este Dumnezeu şi finalitatea este tot Dumnezeu; El este „începutul şi sfârşitul, Alfa şi Omega" (Apocalipsa 1,8). Dar care oare este tabloul acestei lumi? Ce certitudine ne oferă ea, ce fericire ne poate aştepta la cotiturile necunoscute ale vieţii, ce mângâiere în nenorocire? Nu voi începe nici cu viaţa, nici cu moartea, nici cu începutul, nici cu sfârşitul, ci cu datul, cu ceea ce se întâmplă cu noi în fiecare zi. Te-ai întrebat, tinere, care este rostul tău în lume şi dacă totul se reduce la ea?

Dacă ne-am născut să fim robii materiei, ba încă printr-o justificare filosofică, atunci finalitatea vieţii este sclavia. Dacă libertatea noastră se reduce la necesitate sau la logică, atunci libertatea noastră este sclavie.

Dacă toată cunoaşterea noastră se reduce la o sterilă şi niciodată împlinită înţelegere a legilor materiei, atunci cunoaşterea noastră este sclavie.

Dacă iubirea noastră se reduce la luptă pentru existenţă, iar sacrificiul nostru la perpetuarea speciei, atunci ele nu sunt decât sclavaj.

În sfârşit, dacă toate convingerile noastre izvorăsc dintr-o doctrină oficial impusă, atunci ele nu pot fi decât sclavie. Şi în toată această înşiruire, tinere prieten, unde este locul sufletului tău?

Tu simţi că dincolo de tot materialismul cu care ai fost intoxicat, dincolo de ateismul care îţi este impus cu violenţă ideologică, există ceva mult mai vast, mult mai autentic şi mult mai aproape de tine decât tot ceea ce te-a sufocat în această baie materialistă. Spre acel ceva, ca spre o lume visată şi bănuită, te împinge duhul din tine. Această lume se străvede ca un spaţiu azuriu, scăldat în lumina soarelui, printre zăbrelele interdicţiilor pe care societatea ţi le impune. Un limb. Să ştii, prietene, că nici o ideologie ateistă, nici o regulă materialistă, oricât de autoritar ţi-ar fi impusă, nu este în stare să ridice un zid total impenetrabil între tine şi lumea spirituală. Sufletul nu poate fi făcut prizonier. Este o lege pe care materialiştii o ignoră, spre pierzania lor.

În plan spiritual, nu există prizonierat fără speranţă. Învăţătorii tăi îţi vorbesc despre ateism şi merg în taină la biserică! Iată o fisură prin care lumina de aur a spaţiului spiritual ajunge până la tine. Conducătorii tăi ideologici tună şi fulgeră împotriva religiei, proferând imprecaţiile cele mai teribile, dar la vreme de nenorocire îşi fac şi ei cruci repezi, cerând ajutor de la Dumnezeu! Ca în vremea cutremurului din 4 martie. Iată încă o fisură prin care sufletul tău evadează din carcera sufocantă pe care ideologia oficială ţi-a construit-o cu atâta sârg. La şedinţele de ateism, vorbitorii, obligaţi să ia cuvântul, îi blamează pe cei care cred sau care au fost prinşi săvârşind „crima" de a merge la biserică. Dar dincolo de vorbele lor mincinoase, dincolo de afirmaţiile lor rostite pe un ton fals, tu sesizezi teama de a nu fi descoperiţi că şi ei au o credinţă religioasă! Minciuna, în care ei înoată atât de lamentabil, sparge încă o dată zidul carcerei tale, lăsând să pătrundă pe acolo o dulce lumină, iar tu să te întrebi: „De unde vine această lumină nefirească? Este o lumină străină de lumea noastră!".

Despre aceste lucruri ţi-am vorbit în cele patru cuvinte anterioare şi tot despre ele îţi voi vorbi şi mai departe. Fiindcă sunt preot al lui Hristos. Pentru că Dumnezeu ne-a descoperit, prin iubire, această taină a lucrărilor Sale. Şi fiindcă Iisus mi-a poruncit să ţi-o fac cunoscută şi ţie, ca tu să nu poţi spune: „Nu am ştiut!". Ca să ştii că poţi să zbori şi că numai zborul spiritual este cu adevărat înalt; cel al materiei este ca un zbor cu aripi frânte. Ţi-am vorbit despre toate acestea, fiindcă Biserica lui Hristos a ieşit din catacombe. Ea străluceşte orbitor pe pământul acestei ţări, înalt zidită în inimile noastre. A fost dărâmată Biserica Enei, dar cine dintre noi, români şi creştini, o poate uita? Se va ridica pe locul ei o cârciumă, simbol al unei concepţii care socoteşte biserica o plagă, iar cârciuma o fericire pentru popor...

Vai de arhitectul care va construi acolo, legându-şi pe veci numele de agresiunea împotriva unei dovezi a geniului românesc voievodal de construcţie şi de credinţă! Vai oficialităţii care îşi va clădi gloria şi autoritatea pe dărâmarea de biserici şi pe zidirea de cârciumi! Vai de acea concepţie care socoteşte că un han Agapia este mai de preţ decât o mănăstire Agapia! Vai de cei ce socotesc că Patriarhia Romană este istorie care poate fi pusă la muzeu, neînţelegând că ea este viaţă vie şi mereu prezentă! Nu istorie osificată, ci suflet viu.

Vai lor şi vai celor ce se pleacă forţei, admiţând distrugeri care niciodată nu vor putea fi admise de istorie!

V-am spus toate acestea pentru că sunt preot, pentru că suntem preoţi şi ascultăm de porunca lui Dumnezeu, Care spune că lumina nu se ascunde sub obroc, ci ea trebuie să lumineze dinaintea tuturor. (Matei 5, 15) V-am spus toate acestea, tinerii mei prieteni, ca să judecaţi şi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de oameni mai mult decât de Dumnezeu. Şi deoarece Cel ce S-a jertfit pe cruce pentru mântuirea lumii ne-a poruncit să nu ascundem adevărul cel dumnezeiesc. V-am spus toate aceste lucruri ca să înţelegeţi că prin credinţă spargem zidurile şi rupem lanţul primejdiilor, chiar dacă „în lume necazuri vom avea"(Ioan 16, 13).

Există un război continuu între bine şi rău, între dreptate şi nedreptate, între libertate şi prizonieratul de idei, între puritate şi corupţie; şi toate aceste bătălii se dau pe un singur câmp de luptă, care este inima omului. Acestei inimi îi vorbesc, eu, preotul lui Hristos, căci inima îşi are raţiunile ei, pe care raţiunea le ignoră, cum spunea Blaise Pascal („Le coeur a ses raisones, que la raison ne connait point ...").

Ce înseamnă atunci preoţia? Ea înseamnă să fii martorul îndurerat al suferinţei umane şi să o iei pe umerii tăi. Să fii cel ce încălzeşte pe lepros la sân şi dă celui mizerabil viaţa prin suflarea gurii lui. Să fii consolatorul tare al oricărui nefericit, chiar atunci când tu însuţi te simţi doborât de neputinţă. Să aduci o rază de lumină strălucitoare în inimile celor nenorociţi, chiar atunci când ochii tăi orbi au încetat demult să mai vadă lumina. Să porţi pe umerii tăi muntele suferinţei umane, chiar atunci când fiinţa ta strigă zdrobită de propria-i suferinţă. Dar carnea ta se va revolta şi va zice: „Este inadmisibil eroismul acesta absurd! Unde este omul acela, unde este preotul pe care mi-l descrii, să-i pun şi suferinţa mea pe umeri?".

Şi totuşi el există. Din când în când se trezeşte în noi preotul lui Hristos, care, asemenea samarineanului milostiv, se apleacă peste cel căzut între tâlhari şi, suindu-l pe asinul său, îl aduce din nou în Biserica lui Hristos. Şi uită de sine şi te consolează, omule al suferinţei! Cine, astăzi, se mai poate înduioşa de suferinţa ta? Cine altul, astăzi, îţi mai poate spune, înduioşat de soarta ta, cuvinte de consolare? De la cine mai poţi auzi, astăzi, cuvintele lui Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi..." Te-am văzut, tânărul meu prieten, brutalizat de cei mai în vârstă, jignit şi insultat, numai din vina de a fi tânăr. Ţi-am vorbit atunci ca unui om cu slăbiciuni şi dureri, ca unei fiinţe sensibile şi fără apărare. Te-am văzut atunci, spre spaima şi bucuria mea, cum te-ai aplecat şi mi-ai sărutat mâna, nu mie, ci preotului lui Hristos care-ţi aducea consolarea.

Pentru că ai biruit moartea la care te condamnase o doctrină ateistă, pentru că ai înviat înălţându-te din ruinele materialismului prăbuşit de tinereţea şi credinţa ta, îţi voi grăi acum cuvintele lui Iisus, aşa cum s-au rostit ele prin gura Apostolului Neamurilor. Ele sunt absurde pentru prizonierii materiei şi materialismului, pentru cei ce substituie cârciuma Bisericii şi indecența suferinţei. Dar pentru tine ele vor suna pline de sens spiritual şi de adevăr: „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?" (I Corinteni 1, 18-20). Unde sunt toţi aceştia, prietene al meu? Nu mai este nici unul. Doar tu ai rămas aici, viu şi întreg în Biserica lui Hristos; tu, popor sfânt, agonisit de Dumezeu; tu, temelie pe care se zideşte sufletul ortodox al neamului românesc; tu, singura lui salvare şi dăinuire prin veacul acesta."

Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în cea de-a patra miercuri a Postului Mare, la 5 aprilie 1978.

(Preot Gheorghe Calciu - 7 cuvinte către tineri, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 43-49)

Read more...

Pr. Calciu: Al patrulea Cuvânt către Tineri

Credință și prietenie – Cuvânt rostit pe 29 martie 1978

„Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, un cer nou si un pamant nou, in care locuieste dreptatea…” (II Petru 3, 13).

Iata, tanarul meu prieten, ca am ajuns la jumatatea drumului pe care l-am inceput impreuna cu tine, in prima miercuri de dinaintea Postului Mare, din saptamana numita “a brânzei”. Atunci ti-a rasunat pentru prima data chemarea pe care urechile tale insetate de adevar au primit-o, iar sufletul tau dornic de absolut a urmat-o. Pe atunci eram singur, dar stiam ca glasul meu nu era vox clamantis in deserto, caci erau cuvintele lui Iisus; stiam ca vorbele prin care iti spuneam: „Pregateste calea Domnului, drepte fa cararile Lui spre inima ta!”, vor patrunde in urechile tale. Si nu m-am inselat, caci iata cati santem astazi aici ca sa ne marturisim, chiar si numai in inima noastra, credinta in Hristos si dragostea unora fata de altii.

De ce te-am numit prietenul meu si de ce mi-am dat sufletul in inima ta, tinere? De ce am crezut in tine pina la a te implica in actele mele de credinta, pina la a-mi pune viata pentru tine? Pentru ca duhul meu a cunoscut sufletul tau, inca inainte de a-mi fi auzit tu cuvintele si inca inainte ca eu sa te fi vazut. Iti stiam nelinistea si framantarea, nefericirea si suferinta. Intelesesem inca de pe atunci ca rautatea ta era un scut impotriva lumii, iar bravada ta – o aparare pentru ranile tale. Pentru ca tu esti prietenul meu; ne leaga o prietenie pe care nimic si nimeni n-o poate desfiinta, deoarece libertatea noastra este garantata de Iisus, iar temelia iubirii noastre este El, Cel Inviat, Care ne-a spus: „De acum nu va voi mai numi slugi, caci sluga nu stie ce face stapanul ei; ci va voi numi pe voi prieteni, pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute” (Ioan 15, 15) .

Cine ti-a mai marturisit asemenea adevaruri? Din toate partile te inconjoara o atmosfera de mister, ca un complot urzit de cei mari. O retea selectiva nu lasa sa ajunga la tine decat ceea ce aserveste unei singure idei sau conceptii impuse. Unde este libertatea ta de optiune si unde este cuvantul tau? Unde este nobila libertate data tie de Dumnezeu, in baza careia poti avea satisfactia de a raspunde in fata istoriei? Atunci de ce sa ma mir ca nu stii ce este libertatea, nici cum s-o folosesti? De ce sa ma mir ca nu stii cu adevarat ce inseamna prietenia si iubirea, nici cui sa le dai, nici cum sa le pastrezi? Cine din lumea aceasta iti este prieten adevarat, sau cine „si-ar pune sufletul” pentru tine? Din orice grupare sociala ai face parte, esti mereu exclus de la rationamentele de baza, singurele care le justifica existenta ca fenomene sociale. Orice excludere de la aceste justificari te arunca in postura de sclav. Exista o taina sociala si filosofica de la care esti sistematic indepartat, oferindu-ti-se doar concluzia. Cu autoritate. Daca esti inapt sa cunosti calea prin care se ajunge la concluzii, de ce ai fi apt sa cunosti concluzia? Iar daca esti apt, atunci de ce aceasta taina? Se teme cineva de dreapta ta judecata? Sau de libertatea ta? Sau de prietenia ta? Poate sa fie credinta religioasa obiectul unei interdictii? Sclavajul de idei este la fel de greu ca orice sclavaj.

Iisus iti ofera, prin Biserica, taina adanca a dumnezeirii si a prieteniei Lui. Nu mai esti rob, ci prieten, de vreme ce ti se dezvaluie taina lucrurilor divine. De mult eziti sa-L alegi pe Iisus ca prieten. Iti era poate teama de oceanul de libertate in care trebuia sa te afunzi. Dar Iisus te alesese cu mult inainte ca tu sa-I fi auzit glasul: „Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, iar roada voastra sa ramana” (Ioan 15, 16). Alegerea a fost facuta demult, fiindca Hristos te-a iubit dintotdeauna, tinere, iar acum tu ai raspuns chemarii Lui. De-acum esti randuit sa mergi si sa aduci roade care sa ramana. Sa fii, pentru lumea in care traiesti, un profet al lui Hristos. Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si fiecare om sa-ti fie prieten. Sa propovaduiesti prin actele tale aceasta iubire unica si nelimitata, care-l ridica pe om de la treapta de rob la aceea de prieten al lui Dumnezeu. Sa fii profetul acestei iubiri liberatoare, care te scoate de sub orice constrangere, redandu-te tie integral, pentru ca tu insuti sa te oferi lui Dumnezeu.

Cea mai injositoare aservire a ta este aceea prin care ti se interzice orice zbor teologic, orice incercare de a transcende imanentul si prizonieratul lui. „Tu esti robul vointei mele – pare a ti se spune – si vointa mea iti interzice sa crezi altceva decat ceea ce eu iti ingadui sa crezi!” De ce ti se interzice putinta de a parasi spatiul in care esti prizonier al simturilor si al ratiunii tale? De ce ti se impune ca real numai ce intra in aceasta circumscriere, iar restul e declarat fictiune? Si atunci, mai ales, de ce nu ti se ingaduie sa patrunzi cu propria ta cunoastere in aceasta asa-numita fictiune, ca s-o spulberi? Nu cumva exista temerea ca „fictiunea” este mai reala decat ceea ce ti se impune drept realitate? Un sistem filosofic sau teologic (si, mai ales, unul de traire) nu poate fi desfiintat din afara lui. Din acest punct de vedere, el ramane o realitate inexpugnabila pentru asediator. Fraze ca „Religia a fost creata de clasele exploatatoare” nu mai sunt astazi in stare sa starneasca nici macar un zambet. Ele sunt pur si simplu ignorate. Iar tie, pentru ca esti tanar, ti se cere sa iei in serios argumentatia vreunei „Biblii hazlii” sau vreunei „Anticazanii” din „Scanteia Tineretului”, care se intemeia numai pe interdictia de a i se raspunde! Libertatea inseamna eliberarea de pacat si de moarte in Hristos, iar in plan social – lupta ideilor.

La noi, ateismul are un curs fortat si din ce in ce mai restrans. Viata nu sta in autoritatea de stat. Credinta este insa in plin asalt, caci este un fapt de viata. Autoritarismul aserveste, credinta elibereaza. Am citit in „Contemporanul” din 11 noiembrie 1977, sub titlul „Cu ateii despre religie”, declaratiile unor tineri la o ancheta facuta de reporterul revistei. Orice ancheta pe teme religioasa devine la noi sursa de neliniste si de teama, deoarece a fi credincios este, pentru oficialitate, aproape o tradare. Dar tinerii de care va vorbesc – toti membri ai PCR – au raspuns conform cu credinta lor, iar credinta lor i-a facut liberi. Va indemn pe voi toti sa cititi acest articol din „Contemporanul”, organ oficios de ideologie materialista al PCR. Veti vedea acolo ca tinerii anchetati s-au eliberat de sclavia teroarei, care ar fi putut sa-i determine sa-si ascunda adevarata credinta si sa faca declaratii formale de ateism. Ei au biruit insa instinctul de conservare si si-au afirmat public si curajos credinta si libertatea de optiune pentru ea.

Ei au ales deschis pe Hristos si Biserica Lui. Erau toti tineri ca tine, prietenul meu, si tot ca tine de buni, de generosi, de bravi. Erau prietenii nostri. De aceea s-au si gasit unii dintre voi care sa le scrie cuvinte de pretuire si de incurajare, prin care voiati sa le spuneti ca nu sunt singuri, ca toti cei mai buni cred ca ei, iubesc ca ei, vor sa se exprime liber ca ei. Prietene, ne leaga aceasta infinita iubire a lui Hristos, ne leaga organic credinta in El. Si ne leaga prietenia noastra comuna, caci toti oamenii suntem prieteni de-ai lui Hristos. Nu te teme, tinere, sa te afirmi ca prieten al Lui. Nu te teme sa respingi o ideologie ateista, care urmareste sa-ti anuleze sufletul ca entitate metafizica, sau macar sa ti-l schilodeasca. Nu te teme sa afirmi ca neamul nostru este dintru inceputurile lui crestin si ortodox, ca douazeci de ani* de ateism impus si de propaganda nu-i pot opri aspiratia spre absolut. Crede si iubeste! Credinta te face liber, iubirea te uneste. Vei fi liber in unirea cu Iisus Hristos si vei ramane in dragostea Lui. Iata cat de sus ai ajuns, prietene, incat esti acum prietenul lui Hristos! Pentru aceasta te iubesc, tinere; si pentru aceasta cred in tine.

Read more...

Pr. Calciu: 7 Cuvinte

Mă adresez din nou ţie, tinere, pentru că pe tine te-am ales dintre toţi cei cărora m-aş fi putut adresa; căci tu eşti cel mai apt să asculţi cuvântul lui Hristos, tu eşti nobil şi pur, deoarece educaţia ateistă nu a reuşit încă să întunece cerul din tine. Tu încă mai priveşti în sus, tu încă mai poţi auzi chemările înalte; zborul tău spre sferele cereşti nu a putut fi zăvorât de gratiile unor concepţii arbitrare. Pentru tine aspiraţia spre cer există, materia nu te-a făcut prizonierul ei. De aceea, tinere, te chem de şapte ori, căci şapte sunt laudele zilei către Dumnezeu, aşa cum spune Psalmistul: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale”.

Vom vorbi astăzi despre cer şi despre pământ. Nu te voi înfricoşa, prietenul meu, cu tablourile zguduitoare ale sfârşitului lumii. Zilnic ne stă moartea în faţă: prezenţa ei e mai sufocantă decât viaţa, mai reală decât ea, căci moartea e coşmarul nostru de fiecare clipă. Trăieşti cu moartea lângă tine, prietene, şi încă nu te-ai obişnuit cu ea, fiindcă eşti viu şi autentic, mai viu şi mai autentic decât îţi închipui tu însuţi. Un cer şi un pământ…

Îmi aduc aminte de o poezie. O recita cineva de pe ecranul televiziunii, poetul însuşi. Ţinea mâna dreaptă ridicată, avea o față forţat inspirată şi scanda monoton, încercând să provoace auditoriului un fel de transă. Fiecare vers era secondat de un cor de copii – falsă litanie, impusă de circumstanţă: „Poţi să numeri, cerule, câte unul, câte doi, câte trei…” – şi aşa mai departe, până la zece. Era o imprecaţie, o sfidare pe care o arunca cerului. În esenţă, poezia pe care am ascultat-o voia să spună cum cerul putea să-i numere pe poet şi pe cei împreună cu el, câte unul, sau câte doi, sau câte trei, mult şi bine, dar nu-i va putea birui. Cam aceasta era ideea. Era un poet ateu şi adept declarat al materialismului. Dar cărui „cer” s-o fi adresat el? Să fi fost „tăria” constituită din straturile succesive ale atmosferei? Ar fi fost un monolog fără noimă. Poetul, după convingerea cu care vorbea, se adresa cuiva care-l putea auzi şi chiar „număra”. Ciudat, căci nu era vorba de o personificare (devenită atât de banală pentru poezie), ci el credea cu tot dinadinsul că este auzit şi că sfidarea lui era un act de eroism. Se adresa cerului metafizic, pe care se căznea să-l diminueze şi să-l nege afirmându-l!

Tocmai despre acest cer vreau să-ţi vorbesc aici, prietenul meu. „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”. Un cer şi un pământ, un imanent şi un transcendent, un dat material şi o aspiraţie spre desăvârşire; un spaţiu supus timpului, pe de o parte, şi o existenţă aspaţială, atemporală, pe de altă parte. De atunci şi până acum păstrăm în noi nostalgia integrării noastre în cerul lui Dumnezeu; de atunci şi până acum nu am uitat nici o clipă că acolo este centrul spre care aspiră cerul din noi. Spune-mi, tinere, cât de mult ai crezut în afirmaţia pe care ai auzit-o repetată până la obsesie în şcoală, la radio, la televizor, prin ziare, la adunările de tineret, anume că te tragi din maimuţă? Şi cât te-a onorat oare o asemenea descendență? Noam Chomsky (lingvist american, părintele gramaticii generative) spune că „oamenii cei mai stupizi învaţă să vorbească, dar cea mai inteligentă dintre maimuţe nu va ajunge niciodată să o facă”…

Şi acum, iată, un glas din cer ţi se adresează: „Tu eşti fiul Meu!” Şi, ca şi lui Iisus pe când vieţuia în lume, glasul îţi confirmă: „Te-am proslăvit şi iarăşi te voi proslăvi”. Eşti pământ şi cer, întuneric şi lumină, păcat şi har. Ştiu, prietene, că te chinuiesc interogaţiile despre sensul existenţei tale în lume şi despre rostul acestei lumi, în general. La întrebarea ta limitată, te-a putut oare satisface răspunsul gata fabricat şi impus prin autoritarism: „Cerul este o ficţiune, materia este totul; ea îţi vorbeşte prin simţurile tale interne şi externe”? Ea, materia, şi-a organizat aşadar structura şi evoluţia după nişte legi atât de complicate, înainte de a fi existat şi cel mai mic rudiment de creier, încât atunci când a apărut creierul superior al omului, singura cale prin care materia se recunoaşte pe sine, ea nu s-a mai putut recunoaşte! De atunci şi până acum se zbate într-o sterilă şi jalnică sforţare de a descoperi legile pe care materia acefală şi le-a fixat într-o vreme când nu era decât întuneric şi inconştienţa!

Tu ce crezi despre acest joc al neinteligenței care anulează orice inteligenţă umană, fie ea şi colectivă? Vezi că până şi cea mai elementară logică te obligă să admiţi o inteligenţă din afara lumii? Dar eu te chem la un zbor mult mai înalt, la abandonarea ta totală, la curajul care sfidează raţiunea; te chem la Dumnezeu. La ceea ce transcede lumea, ca să cunoşti cerul infinit, cu bucuriile lui duhovniceşti, cerul pe care îl bâjbâi acum în iadul tău, în căutarea ta şi chiar în starea ta de revoltă nedeliberată. Acest cer, cu ierarhia lui divină, cu lumina divină care coboară din treaptă în treaptă, pentru a se întoarce apoi la propria-i sursă, care este Dumnezeu, nu ne numără din doi în doi sau din zece în zece. Pentru că, în fața cerului, prietene, tu nu eşti o biată piesă prinsă într-un mecanism care te zdrobeşte, ci eşti un suflet, un tot, atât de liber în actele tale, atât de demn de preţuit, încât Însuşi Dumnezeu, sub chipul celei de a două Persoane treimice, a venit în lume să Se răstignească pentru tine.

Cât de ridicolă îţi poate apărea acum sfidarea poetului care credea cu atâta tărie în cer încât simţea nevoia să asocieze imprecaţiei sale corul copiilor, ca pe un scut!

Să nu crezi, tinere, în atotputernicica materiei! Pământul este finit, materia o putem epuiza în câteva minute, prin scindări succesive, până la dispariţia ei, ajungând, dacă nu-L admitem pe Dumnezeu, la neant. Vezi bine că afirmaţiile absolute ale materialismului se sprijină pe un suport limitat. Vezi bine că atributele acordate materiei – infinită, eternă, autocreatoare – sunt noţiuni pur spirituale. A nega cerul înseamnă a nega orice existenţă care nu cade sub incidenţa simţurilor mele.

A nega spiritul înseamnă a admite că, în clipa în care mi-am închis ochii şi mi-am astupat urechile, lumea intră în inexistență. Şi acum, prietene, vreau să-ţi recit cel mai frumos poem care s-a scris vreodată despre cer şi despre pământ. Este începutul Evangheliei lui Ioan: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”. Cum ar putea oare întunericul să încarcereze lumina, materia să înăbuşe spiritul, ateismul să anuleze credinţa în Dumnezeu, sau constrângerea să ne facă să pierdem dorul de libertate? Cerul te numără pe tine singur şi numai pe tine, pe fiecare în parte, tu, unică şi nerepetabilă fiinţă, prietene al meu, omule!

Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în a doua miercuri a Postului Mare, la 22 martie 1978.

(Preot Gheorghe Calciu – "7 cuvinte către tineri", ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 31-36)

Read more...

Lăcomia care este

Lăcomia, care este... 100 milioane de euro șpagă!

Numărăm dosare și jubilăm din pricina cătușelor puse la mâinile altora... O țară eliberată de comunism în 1989 ar fi putut celebra altceva astăzi: 100,000 de firme start-up, o generație de aur la fotbal, o nouă linie de olimpici în gimnastică sau atletism, o creștere demografică la 25-27 milioane de locuitori (după modelului optimismului social existent în Israel), primul TGV pe ruta Arad-Brașov, un Nobel pentru literatură, canonizarea unor sfinți ai închisorilor, al zecelea muzeu al dictaturii comuniste, noi tehnologii anti-cancer în spitalele noastre de provincie, succese uriașe în educația universitară și inaugurarea celui de-al 5789-lea kilometru de autostradă... Voi ce v-ați fi dorit?

(sursa: Mihail Neamţu, facebook)

Read more...

Daniel Gheorghe (PNL): Despre familie şi Constituţie

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a dat azi o declaraţie politică despre familie şi prezenţa ei în Constituţie. 

Familia și revizuirea Constituției în țările vecine. Posibile învățăminte pentru România

În urmă cu câteva zile, Parlamentul Sloveniei a adoptat o lege care permite redefinirea căsătoriei ca „uniunea între două persoane”, indiferent de sex. De asemenea, legea permite adoptarea copiilor de către cuplurile de același sex. Interesant este că în urmă cu 3 ani, o lege similară, din 2011, fusese abrogată prin referendum cetățenesc! Cu alte cuvinte, colegii parlamentari din Slovenia dovedesc un adevărat autism politic, insistând pentru o modificare legislativă cu profunde implicații și pe care alegătorii NU o doresc. Conflictul este de urmărit, întrucât cetățenii au anunțat că vor porni o nouă inițiativă de convocare a unui al doilea referendum! Ne punem întrebarea cine și de ce sprijină această încordare a relațiilor între clasa politică și alegători și cam ce mai înseamnă democrația în această țară UE! 

Un alt caz s-a petrecut în Croația: pe 1 decembrie 2013, croații au inclus în textul Constituției definiția firească a căsătoriei și a familiei. Această consultare populară a fost solicitată de cetățeni dar împotriva voinței guvernului croat, care urmărea legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex. Aproape 750.000 de croați sprijiniți de cultele creștine și comunitatea mozaică au cerut în scris organizarea referendumului, la care 66% dintre votanți au decis în favoarea protejării prin Constituție a căsătoriei sub forma sa naturală, firească. Câteva luni mai târziu, Parlamentul croat, neavând nicio cale legală de a trece peste rezultatul referendumului, a adoptat o lege care permite așa-zisele „uniuni civile” pentru cuplurile de același sex, oferindu-le astfel un statut civil, e drept inferior căsătoriei!

La polul opus, aleșii din Ungaria (2012), Slovacia (2014) și Macedonia (2014) au ascultat voința majorității și rămânând fideli valorilor fundamentale ale civilizației europene, au modificat Constituțiile acestor țări, în sensul protejării instituției familiei recunoscută exclusiv sub forma a ceea ce reprezintă căsătoria între un bărbat și femeie. 

Două concluzii și totodată învățăminte trebuie să desprindem noi, oamenii politici chemați de români să îi reprezentăm în Parlamentul țării, din cele prezentate mai sus.

Prima este aceea că, din păcate, devine tot mai vizibilă o nouă linie de separație în interiorul continentului european.

Unsprezece națiuni europene, estice și sud-estice, din care 7 din UE, protejează familia naturală prin Constituție. De cealaltă parte, tot unsprezece țări din vestul și nordul continentului au optat pentru redefinirea noțiunii de familie conferind același statut relațiilor între persoane de același sex.

Tocmai când credeam că Europa este în sfârșit unită, asistăm la căderea unei noi cortine ideologice care marchează noua diviziune: nu economică, militară sau politică, ci una între sistemele de valori. O perspectivă mai mult decât îngrijorătoare, și pe care cu siguranță fondatorii construcției europene – ei înșiși creștini - nu au dorit-o sau prevăzut-o.

A doua și cea mai importantă lecție este aceea a consecințelor conflictului dintre cetățeni și reprezentanții lor. În Croația și Slovenia, aleșii au ignorat semnalele venite dinspre societatea civilă și au provocat-o pe aceasta la acțiuni civice într-adevăr spectaculoase, care au reflectat grava antagonizare dintre electorat și politicieni. În același timp, colegii parlamentari din Ungaria, Slovacia și Macedonia par să fi înțeles mai bine voința publică…

În contextul în care în România se dezbate o mai largă revizuire a legii fundamentale, impusă de realități și deziderate politice și economice, ar fi înțelept ca oamenii politici să asculte vocea celor care, prin Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică și organizații ale societății civile, au cerut modificarea articolului 48 al Constituției în sensul definirii clare a soților ca „bărbat și femeie”.

Această cerere, inițial acceptată, a fost ulterior respinsă de Comisia de revizuire, în timpul dezbaterilor din primăvara anului 2013. Am fost informat recent că a luat ființă un comitet cetățenesc de inițiativă pentru revizuirea Constituției. Acesta este alcătuit din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de promovare a valorilor familiei care reclamă pericolul ca familia să sucombe în fața ideologiei relativismului moral fără limite.

România are un sistem moral-valoric ce îmbrățișează moștenirea iudeo-creștină. Concluzia tuturor sondajelor și cercetărilor sociologice este că cetățenii români sunt fideli familiei și valorilor acesteia . Stă în decizia noastră, a membrilor Parlamentului, să dovedim că înțelegem să respectăm dorința și valorile majorității românilor. 

Vă invit să răspundem acestor semnale, prin adeziunea la ideea că apărarea prin Constituție a familiei are drept obiect punerea la adăpost de disputele politice și de influențele ideologice; că recunoașterea, prin legea fundamentală, a uniunii dintre un bărbat și o femeie este însăși definiția dreptății, a justiției și a responsabilității, în vremuri de acută relativizare a valorilor.

În textul propunerii legislative pentru revizuirea Constituției României, să modificăm corespunzător articolul 48, care definește Familia. 

Relativismul moral și social nu are drept finalitate decât un singur lucru: dizolvarea modelelor și valorilor autentice și lepădarea de orice formă reală de identitate. Relativismul face ca răul să devină simpatic iar binele incomod, relativismul ne face să uităm cine suntem și ne lasă pradă, dezbrăcați de personalitate și responsabilitate, utopiilor gata să reconstruiască lumea pe baza ingineriilor sociale. România nu are nevoie de revoluții culturale, România trebuie consolidată pornind de la valori și credințe solide, iar familia este temelia civilizației și a evoluției umanității în direcția desăvârșirii esenței spiritului creator din om! 

Daniel Gheorghe, deputat PNL 

Read more...