Tulburătoarele mărturii ale unui fost legionar (IV)

Interviu cu dl. Zissu Bitaracu, vechi membru al Mișcării Legionare

Întrebare : S-au opus aceștia venirii legiunii la guvern ?

Răspuns: Da – public și în presă... De ce ? Pentru că legiunea era decimată, fără cadre. Pentru că în condițiile în care partidele istorice îi refuzau colaborarea lui Antonescu, singura soluţie normală ar fi fost un guvern de militari. De altfel, în octombrie 1940, în plină guvernare legionară, un grup de vechi legionari în frunte cu tatăl Căpitanului au ocupat sediul legionar din Bucureşti. S-au operat arestări (!) şi numai intervenţia lui Radu Mironovici, comandant al Bunei Vestiri, vechi camarad al lui Codreanu, a aplanat acest episod. Toate acestea mă nemulțumeau profund. Ca şi calea liberă lăsată pătrunderii în legiune pentru tot felul de nechemaţi -„septembriştii", cum îi numeam - care au adus printre noi setea de îmbogățire, anarhia, violenţele și răzbunările. Acestea în numele unui ”eroism" care acum, cînd eram la putere, era și găunos și ridicol. Toate acestea au întinat imaginea noastră și a Căpitanului. Încît la zisa rebeliune din ianuarie ′41 eram deja retras și izolat şi am privit evenimentele de la 21 ianuarie de pe tuşă, ca un oarecare.

Întrebare: Ați avut neplăceri după rebeliune?

Răspuns: Da. Ca legionar a trebuit să plătesc „cumva". Cum?! Păi pentru lovitura de la 3 septembrie. Adică pentru o faptă care l-a ajutat pe Antonescu să ia puterea! Judecat în lipsă am luat 15 ani muncă silnică. Iată-i pe ceilalți cu soarta lor, pe scurt, atît cît o știu. Caramişin Gogu, de 24 de ani, colonist, a luat 5 ani muncă silnică. Trăieşte. Papanacea Gh., 19 ani. Student. Plecat cu mine în Germania. Mort la Buchenwald în 1944. Bulzărea Mircea, 20 de ani, elev, 3 ani închisoare. În 1942 pleacă în reabilitare în linia întîi cu bateria 994 Sărata. Luptă în Caucaz și Crimeea. Prizonier 5 ani la Celeabinsk. Repatriat în 1949. Trăieşte. Liviu Vlădoianu, 20 de ani. Elev, 3 ani închisoare. În 1942 pleacă în reabilitare cu bateria 994 Sărata. Luptă în Caucaz, Crimeea. Prizonier la Celeabinsk. Repatriat în 1949. Decedat. Ovidiu Țuțuianu, 20 de ani. Elev. 3 ani închisoare. Cade în bătălia de la Aghinskaia în Kuban. 1943. Virgil Gheorghiu, 20 de ani, elev. 3 ani inchisoare. Rămas în închisoare administrativă în Aiud pînă în 1949. Dus la închisoarea Piteşti, unde se sinucide. Stănescu Ovidiu. 3 ani închisoare. Mort în emigraţie. Ciovică Pompiliu, 22 de ani. Student. 3 ani închisoare. Luptă pe front în bateria 994 Sărata. Prizonier la Celeabinsk. Repatriat în 1950. Decedat în 1988. Savov Dumitru, 19 ani. Emigrat în 1940 în Bulgaria. Nicu Roşca, 20 de ani. Student. Condamnat în lipsă. Fugit în Germania. Trăieşte în emigraţie în Spania. D. Voica, elev, 3 ani închisoare. Plecat în reabilitare în 1942 în linia întîi cu bateria 994 Sărata: Caucaz, Kuban, Crimeea. Revenit în patrie, de pe front. Ani și ani de puşcărie sub comuniști, ca anti-comunist. Trăieşte. La toţi aceştia trebuie să mai adaug pe Căp. Isbăşescu din Marina regală care, cu oamenii lui din subordine, a încercat în acea seară să ni se alăture, venind de la Mangalia. Anihilat de armată. După rebeliune a fost degradat și condamnat pentru fapta de la 3 septembrie. În 1942 trimis în batalioanele Sărata ca simplu soldat în linia întîi. Căzut eroic în Rusia. Slt. Cîlniceanu Petre din Marina regală a fost și el degradat în primăvara lui 1941 pentru aceeași faptă cu a Căpitanului Isbășescu. Condamnat în procesul din aprilie-mai 1941 la 15 ani muncă silnică. În 1947 l-am lăsat la Aiud. În marina regală multi ofiţeri au fost de partea noastră atunci. Îi citez pe comandorii Lăzărescu și Petru, oameni de mare valoare profesională și morală. Sub Antonescu au avut parte de cele mai grele misiuni cu navele lor. În primăvara lui 1941 au fost trimişi în ceea ce se numea atunci ”legiunea străină" - în Deltă, unde nu conteneau atacurile sovietice asupra ostroavelor de pe brațul Chilia. În Marină ei, ca şi alţii, au fost nişte permanenți „bordul de serviciu”. După război au plătit cu ani grei de puşcărie. Ambii decedaţi.

Azi, cînd privesc tineretul nostru atît de debusolat și sceptic, îmi revin în minte tinerii acelor ani şi versurile lui Alecsandri: ”Și nu-i era, zău, nimănui⁄În piept inima rece"...

(interviu luat de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf din Constanța, anul I, nr. 112, miercuri 24 iunie 1992)

Read more...

Tulburătoarele mărturii ale unui fost legionar (I)

Interviu cu dl. Zissu Bitaracu, vechi membru al Mișcării Legionare

Partea întâi: Un supraviețuitor al masacrului din septembrie 1939 se destăinuiește

Zissu Bitaracu: Îmi datorez viața uniformei Armatei Române!

Ultimele alegeri ale României Mari au avut loc la 20 dec. 1937. Guvernul liberal Tătărăscu este înfrânt, fapt fără precedent. Cauza - succesul de proporţii la urne al Mişcării Legionare. Oficial aceştia au avut 560.000 de voturi (15%), dintr-un total de 3,7 milioane. Dacă e să-l credem pe Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret Român, legionarilor li se furaseră 300.000 de voturi (vezi declaraţia acestuia la procesul lui Antonescu - mai 1946). Ceea ce ar însemna 23% pentru legionari faţă de 35% coaliția liberalilor (cu partidul german şi partidul evreiesc) și 21% al ţărăniştilor. După Constituţie guvernul ar fi trebuit încredinţat în vederea unor noi alegeri - fie lui Maniu, fie lui Codreanu. Carol al II-lea însă dă guvernul lui Goga, care avusese 9%! Dar alegerile fixate pentru 3 martie n-au mai avut loc niciodată: atmosfera indica un nou succes legionar! Deşi guvernul folosea jandarmii pentru violenţe anti-legionare și se înregistraseră deja şi morţi! Încât la 11 februarie 1938 Carol al II-lea instaurează dictatura personală! Democrația românească sucombase pentru cinci decenii! Apoi, surpriză: Codreanu, intuind provocarea regelui, care spera într-o nesupunere a legionarilor, fapt ce i-ar fi justificat o reprimare dură, Codreanu, deci, proclamă auto-desființarea partidului său și respectarea riguroasă a noilor dispoziții. A urmat procesul de calomnie deschis de Nicolae Iorga contra lui Codreanu pentru expresia „necinstit sufleteşte”, adresată de acesta profesorului într-o scrisoare personală, și condamnarea lui Codreanu la șase luni închisoare. Apoi, în mai 1938, un nou proces în care Codreanu este acuzat de trădare. De unde o nouă condamnare - zece ani de temniţă grea. Pe fondul unei susținute prigoane anti-legionare, cu sute de arestați la 30 noiembrie 1938, din ordinul regelui Codreanu şi alți treisprezece fruntaşi legionari sunt ştrangulați în detenţie. Între 1 dec. 1938 şi iulie 1939 alți 20 legionari sunt executați sumar în pușcării. În aceste condiții o echipă de legionari îl execută pe primul ministru, Armand Călinescu, considerat vinovat de asasinatele perpetuate de autoritaţi. Cercul diabolic a1 violențelor deschis de rege se închide: în noaptea de 21/22 septembrie, la câteva ceasuri după asasinarea lui Armand Călinescu, din ordinul regelui sunt executați sumar cei nouă asasini ai primului ministru, zeci şi zeci de legionari aflați în puşcării și câte 2-5 legionari de fiecare judeţ. Toţi aceştia - în total 252 de cadavre - au zăcut timp de trei zile în pieţele principalelor orașe ale țării, drept represalii și învățătură de minte. În cele ce urmează, dăm relatările unuia din rarii supraviețuitori vizat direct de masacrul de atunci.

Întrebare: Primul ministru Armand Călinescu a fost asasinat la 21 septembrie 1939 de o echipă de legionari. La acea dată eraţi încadrat în Mişcarea legionară?

Răspuns: Eram student la Academia Comercială când, în 1935, am aderat la Mişcarea legionară. Luam parte la şedinţele de joia la sediul din str. Guttemberg în Bucureşti. Vara la Carmen Sylva, Eforie Sud de azi, se organizau tabere de muncă legionare, unde am construit o clădire care există şi azi. Ca să pricepeţi cam ce mă putea atrage, vă povestesc un amănunt. La această tabără de muncă, într-o seară căpitanul Corneliu Codreanu l-a întrebat pe un student ”Dacă mâine ei avea de ales între Neam și Legiune, ce vei alege ?" La care studentul: „Legiunea, Căpitane!...” ”Greşit! Neamul există de 2000 de ani fără Legiune, Legiunea nu poate exista o secundă fără neam !”...

Întrebare: Unde vă aflaţi în momentul asasinării lui Armand Călinescu?

Răspuns: Eram la Bazargic, în Cadrilater, concentrat la reg. 40 infanterie ca sergent TR dezcazarmat, eu locuind acolo cu familia. În acea după-amiază - Călinescu fusese împuşcat pe la orele două - întorcându-mă la cazarmă o găsesc pustie. Militarii erau consemnaţi în pavilioane. Serg. Rozu Gh. m-a întrebat de unde vin și dacă am auzit ce s-a întâmplat. Nu ştiam nimic! Mi-a spus că la radio o echipă de legionari tocmai anunțase că ei l-au executat pe Armand Călinescu, vinovat principal în asasinarea în 1938 a Căpitanului.

Întrebare: Cum ați primit această știre?

Răspuns: A fost o surpriză totală. De la cazarmă am plecat în oras după detalii. Oraşul era pustiu. Am ajuns acasă îngrijorat, deşi - evident - nu-mi făceam nici o problemă, personal. Spre seară, un plutonier și doi jandarmi, însoțiți de un agent al Siguranței, m-au căutat acasă și m-au invitat la Chestură ,,să dau o declarație”. Deși au insistat să vin în haine civile, eu m-am îmbrăcat militar. Îmi făceam socoteala că s-ar putea să mă rețină peste noapte și dimineaţa - fiind în uniformă - puteam să mă duc direct la cazarmă pentru apel. În drum spre Chestură am trecut pe lângă casa cpt. Băicoianu, care-mi era comandant. Din fericire acesta tocmai ieşea cu soţia. Deşi jandarmii mi-au interzis, am reuşit să-l anunţ de treaba cu Chestura. Mă gândeam că e bine să ştie la caz că voi întârzia a doua zi.

Întrebare: Şi la Chestură?

Răspuns: La chestură mai erau şi alți câțiva fruntaşi legionari locali. Nu mi s-a luat nici o declaraţie, nici un interogatoriu. Plutonierul de jandarmi a raportat că, în ce mă priveşte, nu a putut executa ordinul - ce ordin, nu ştiam - dat fiind că eram militar în uniformă. Dimineaţa, după o noapte în arest, a venit o patrulă de la regimentul meu şi m-a dus sub pază în arest, la cazarmă.

Întrebare: Vă aresta armata ?!

Răspuns: Într-un fel! De fapt, colonelul Pîrvu, comandantul meu de regiment, ştiind încă din cursul nopții că fusesem arestat pentru fi executat în cadrul vastei reprimări ordonate de rege, a insistat să mă preia la regiment. El l-a convins pe chestorul Movilescu să mă predea Armatei şi nu jandarmilor. Ajuns la regiment lt. Purşa Eugen mi-a comunicat că, din ordinul colonelului Pîrvu, am trei zile de arest! „Pentru lipsă din cazarmă !"... Nu știam nimic de reprimări, încât, nedumerit și revoltat, m-am dus în arest. În acea noapte la Bazargic fuseseră executaţi trei legionari - fără nici o judecată! Urmam să fiu al patrulea, dar nu ştiam nimic de toate acestea! În oraş însă se zvonise că fusesem împuşcat, ca şi ceilalţi. Mama, ştiindu-mă arestat, s-a interesat la Chestură disperată. Acolo i s-a spus că sunt în viaţă, în arest la regiment. Într-un suflet a venit la cazarmă şi, până nu m-a văzut viu, printre gratiile arestului, nu s-a liniștit...

Întrebare: Când aţi aflat că, de fapt, fuseserăţi menit unei execuţii sumare ?

Răspuns: După plecarea mamei mele lt. Purşa mi-a explicat situaţia: ordinul fusese să fim patru inşi împuşcaţi. Numai eu am scăpat datorită uniformei militare şi refuzului colonelului meu de a mă preda jandarmilor. După cele trei zile arest, colonelul Pîrvu mi-a explicat în biroul lui: ”Dacă ești azi în viață, s-o mulţumeşti hainei militare! Fără ea erai alături de cei executați!”...

Întrebare: Cine au fost cei executați la Bazargic atunci? 

Răspuns: În noaptea de 21/22 sept 1939, conform ordinului dat de Regele Carol al II-lea și de prim ministrul Argeșanu, nou numit, la Bazargic au fost executați sumar, fără judecată: Petre Caranica din Balcic, proaspăt absolvent de liceu, Dumitru Cavache din Cavarna, funcționar, și Chita Popescu, țăran din Suiciuc, tată a trei copii, colonist român-macedonean. Au fost împușcați în cap și expuși lângă cazarma Pompierilor din Bazargic vreme de trei zile, pe un maldăr de pietriş. La cap aveau un afiș: ”Așa vor plăti toţi trădătorii de țară!”... Nici unul din aceştia, ca de altfel nici unul din toţi cei care, ca legionari, au fost acuzaţi de ”trădare”, în frunte cu Căpitanul, nu au fost trădători! Eu am trăit epoca, am făcut puşcărie sub Carol al II-lea, în Germania lui Hitler ('41-42), sub Antonescu ('42-44) și sub comunişti până în '47. Am o vârstă și nu mă mai interesează decât triumful adevărului. Vă voi cita aici părerile unor istorici străini, neutri. Iată ce scrie dl. Andreas Hillgruber în Hitler, König Karol und Marschall Antonescu: ”Legiunea era creaţia exclusivă a lui Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. În afară de multe idei comune – în special aversiunea împotriva bolșevismului - erau deosebiri fundamentale faţă de nazismul din Germania. Diferit era în primul rând caracterul profund creştin al Mişcării româneşti. Antisemitismu1 acesteia era de natură religioasă şi națională, nu rasistă... Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului printr-o conducere autoritară, înrădăcinată profund în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării Legionare izvorau, fără nici o îndoială, dintr-un patriotisim autentic.”

Iar rabinul David Șafran, relatând o întâlnire a sa cu Codreanu în febr. 1937, scrie: ”Îl văd cum se ridică, îmi întinde mâna și-mi spune: ”Am mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărâme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură și răzbunare. Mi-e sufletul curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gândesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit sau rănit ori jignit în plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decât oameni. Poate chiar buni creștini. Nu pe omul superior încercăm noi să-l şlefuim, ci pe omul om”. Am plecat, am cântărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică. Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis ordinul lui Carol al II-lea în 1938. Nu dacă am procedat bine redând această convorbire cu Căpitanul.

Am vrut ca să se vadă ideile preconcepute ale unui conducător politic, care a plătit cu viața convingerile sale, trăgând după el mase nevinovate, însetate și ele după o bucăţică de dreptate”...

Acel tăvălug care a fost declanşat de Carol al II-lea și Armand Călinescu a zdrobit sute de vieţi omeneşti fără o condamnare sau bază legală. Numai în noaptea de 21/22 septembrie 1939 au fost executaţi sumar 249 persoane! Unii din ei, cum a fost cazul lui Dragomirescu Victor, deținut în spitalul Închisorii Văcăreşti la acea dată, au fost schingiuiți groaznic și aruncaţi de vii în crematoriu.

(a consemnat Corneliu DIDA, 19 mai 1992, Constanţa. Interviu apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 109, 19-20 iunie 1992)

Read more...