Tulburătoarele mărturii ale unui fost legionar (IV)

Interviu cu dl. Zissu Bitaracu, vechi membru al Mișcării Legionare

Întrebare : S-au opus aceștia venirii legiunii la guvern ?

Răspuns: Da – public și în presă... De ce ? Pentru că legiunea era decimată, fără cadre. Pentru că în condițiile în care partidele istorice îi refuzau colaborarea lui Antonescu, singura soluţie normală ar fi fost un guvern de militari. De altfel, în octombrie 1940, în plină guvernare legionară, un grup de vechi legionari în frunte cu tatăl Căpitanului au ocupat sediul legionar din Bucureşti. S-au operat arestări (!) şi numai intervenţia lui Radu Mironovici, comandant al Bunei Vestiri, vechi camarad al lui Codreanu, a aplanat acest episod. Toate acestea mă nemulțumeau profund. Ca şi calea liberă lăsată pătrunderii în legiune pentru tot felul de nechemaţi -„septembriştii", cum îi numeam - care au adus printre noi setea de îmbogățire, anarhia, violenţele și răzbunările. Acestea în numele unui ”eroism" care acum, cînd eram la putere, era și găunos și ridicol. Toate acestea au întinat imaginea noastră și a Căpitanului. Încît la zisa rebeliune din ianuarie ′41 eram deja retras și izolat şi am privit evenimentele de la 21 ianuarie de pe tuşă, ca un oarecare.

Întrebare: Ați avut neplăceri după rebeliune?

Răspuns: Da. Ca legionar a trebuit să plătesc „cumva". Cum?! Păi pentru lovitura de la 3 septembrie. Adică pentru o faptă care l-a ajutat pe Antonescu să ia puterea! Judecat în lipsă am luat 15 ani muncă silnică. Iată-i pe ceilalți cu soarta lor, pe scurt, atît cît o știu. Caramişin Gogu, de 24 de ani, colonist, a luat 5 ani muncă silnică. Trăieşte. Papanacea Gh., 19 ani. Student. Plecat cu mine în Germania. Mort la Buchenwald în 1944. Bulzărea Mircea, 20 de ani, elev, 3 ani închisoare. În 1942 pleacă în reabilitare în linia întîi cu bateria 994 Sărata. Luptă în Caucaz și Crimeea. Prizonier 5 ani la Celeabinsk. Repatriat în 1949. Trăieşte. Liviu Vlădoianu, 20 de ani. Elev, 3 ani închisoare. În 1942 pleacă în reabilitare cu bateria 994 Sărata. Luptă în Caucaz, Crimeea. Prizonier la Celeabinsk. Repatriat în 1949. Decedat. Ovidiu Țuțuianu, 20 de ani. Elev. 3 ani închisoare. Cade în bătălia de la Aghinskaia în Kuban. 1943. Virgil Gheorghiu, 20 de ani, elev. 3 ani inchisoare. Rămas în închisoare administrativă în Aiud pînă în 1949. Dus la închisoarea Piteşti, unde se sinucide. Stănescu Ovidiu. 3 ani închisoare. Mort în emigraţie. Ciovică Pompiliu, 22 de ani. Student. 3 ani închisoare. Luptă pe front în bateria 994 Sărata. Prizonier la Celeabinsk. Repatriat în 1950. Decedat în 1988. Savov Dumitru, 19 ani. Emigrat în 1940 în Bulgaria. Nicu Roşca, 20 de ani. Student. Condamnat în lipsă. Fugit în Germania. Trăieşte în emigraţie în Spania. D. Voica, elev, 3 ani închisoare. Plecat în reabilitare în 1942 în linia întîi cu bateria 994 Sărata: Caucaz, Kuban, Crimeea. Revenit în patrie, de pe front. Ani și ani de puşcărie sub comuniști, ca anti-comunist. Trăieşte. La toţi aceştia trebuie să mai adaug pe Căp. Isbăşescu din Marina regală care, cu oamenii lui din subordine, a încercat în acea seară să ni se alăture, venind de la Mangalia. Anihilat de armată. După rebeliune a fost degradat și condamnat pentru fapta de la 3 septembrie. În 1942 trimis în batalioanele Sărata ca simplu soldat în linia întîi. Căzut eroic în Rusia. Slt. Cîlniceanu Petre din Marina regală a fost și el degradat în primăvara lui 1941 pentru aceeași faptă cu a Căpitanului Isbășescu. Condamnat în procesul din aprilie-mai 1941 la 15 ani muncă silnică. În 1947 l-am lăsat la Aiud. În marina regală multi ofiţeri au fost de partea noastră atunci. Îi citez pe comandorii Lăzărescu și Petru, oameni de mare valoare profesională și morală. Sub Antonescu au avut parte de cele mai grele misiuni cu navele lor. În primăvara lui 1941 au fost trimişi în ceea ce se numea atunci ”legiunea străină" - în Deltă, unde nu conteneau atacurile sovietice asupra ostroavelor de pe brațul Chilia. În Marină ei, ca şi alţii, au fost nişte permanenți „bordul de serviciu”. După război au plătit cu ani grei de puşcărie. Ambii decedaţi.

Azi, cînd privesc tineretul nostru atît de debusolat și sceptic, îmi revin în minte tinerii acelor ani şi versurile lui Alecsandri: ”Și nu-i era, zău, nimănui⁄În piept inima rece"...

(interviu luat de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf din Constanța, anul I, nr. 112, miercuri 24 iunie 1992)