”Solia” D-lui Dinu Tăttărăscu... de rău augur

  

Iată ce am auzit vineri, 11.07, ora 18 la TVR: Sîntem o ţară liberă. Evident, nu chiar atît de liberă. Să nu disperăm; alții şi-au făurit libertatea în două-trei secole. Apoi, pentru libertate se luptă permanent. Partidele politice trebuie să aibă rădăcini în mase (şi nu au). Ele ar trebui să exprime năzuinţele oamenilor şi să ofere soluții (dar nu o prea fac). Trăim o criză gravă şi s-a ajuns la un punct periculos. Costul actualei politici este greu de suportat, încît oamenii își pot spune: ”Păi, dacă asta-i economia de piaţă, mai bine lipsă!” Încît singura cale justă - economia de piaţă - se poate compromite cu grave urmări.

Intrarea în Europa? Sigur, ar fi minunat! Dar nu sîntem pregătiți. ne-ar trebui cam 15-20 de ani...

Toate astea nu sînt opţiunile domnului Brucan, cel care a supărat pe toţi cu formula ”peste 20 de ani”!

Cele de mai sus sînt opiniile domnului Dinu Tăttărăscu, distins specialist în drept internaţional, cu carieră la Paris. Nepot al lui Gheorghe Tăttărăscu, prim-ministru al României Mari în perioada ei de maximă prosperitate (1934-1938), dînsul își poartă cu naturaleţe și modestă detaşare povara unui nume ilustru. Alungat din ţară odată cu libertatea în 1946, dînsul a înţeles să revină definitiv acasă odată cu reapariţia libertăţii şi să pună de acum și umărul. La tristele sale constatări, cu care multă lume este de acord, dînsul oferă şi un posibil remediu. Să vedem.

Şansa noastră - ne spune dînsul - nu e aiurea, ci aici: în locul acesta geografic în care trăim. Mai precis, la extremitatea răsăriteană - nu, nu a Europei! - ci a... axei fluviale Rin-Main-Dunăre-Marea Neagră! Luînd în calcul şi canalul nostru! Căci, ni se spune, această axă debuşează la Marea Neagră, în jurul căreia avem vecini... interesaţi: Moldova (!), Ucraina, Georgia (!), Turcia și Bulgaria. Am fost culoarul atîtor invazii ale Estului spre Vest. De ce n-am fi, ne întreabă dînsul, un culoar al unui alt soi de invazie - cea a Vestului spre Est? A unei invazii de tehnologii, industrii, produse și afaceri occidentale spre bazinul Mării Negre! Cam aceasta ar fi şansa noastră: într-o grupare de state în jurul Mării Negre, ne spune dl. Tăttărăscu. Aşadar, axa fluvială Rin-Dunăre şi bazinul Mării Negre ar fi realitatea în jurul căreia ne vom construi viitorul.

Și pentru că fiecare din adevărurile pe care dînsul se bazează presupune în juru-i o galaxie de alte adevăruri-detalii, dînsul şi-a constituit un grup de studiu cu tineri din "aripa tînără”.

Proiectul Tăttărăscu are, desigur, mai multe virtuți. Dar prima, zicem noi, este că... nu este un proiect original! Încă cu un an în urmă, în Vest a apărut un ciclu de articole agrementate cu harta... viitoarei Europe! Acolo se vorbea de 3 inele de state în jurul Pieţei Comune. Primul, cu țări ca Austria şi Suedia, care intră curînd în Piaţa Comună. Al doilea, cu țări ca Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Slovenia (!), Croaţia (ştiau ce știau!), care vor adera în următorii 10 ani. Și, în sfirşit, al treilea inel, în care eram şi noi, nouă rezervîndu-ni-se o Asociaţie a ţărilor Mării Negre care, sub raport ecologic, a şi intrat pe agenda diplomatică, inclusiv la Bucureşti.

Veţi întreba: şi ce reproşuri îi faceţi domnului Tăttărăscu? Răspundem: nu neapărat reproşuri, ci simple observații.

Mai întîi că România nu este Panama, pentru a-şi gîndi existenţa, destinul în jurul unui canal! Mai apoi, vocaţia de ţară maritimă la Marea Neagră este numai o componentă a vocaţiei noastre naţionale. Importantă, cert! Dar nu într-atît încît să fie absolutizată în detrimentul altor realităţi! Căci România nu se limitează la cele 12 judeţe dunărene!

În al doilea rînd, complementaritatea economică care există între România şi centrul germanic al Europei este axiomatică. Şi nu de azi, de ieri. Încă sub Gheorghe Tăttărăscu, ţările germanice și Cehoslovacia deţineau jumătate din comerţul nostru exterior. Prin urmare, această realitate ne obligă să stăm cu ochii într-acolo și nu în partea opusă! Căci, ce pot oferi partenerii din jurul Mării Negre, Georgia, Bulgaria sau Turcia, să zicem? Sîntem convinşi că niciodată semnificativ mai mult ca în prezent. Chiar să şi vrea!

Apoi, în 1989 (ultimul an pentru care avem statistică) cu cele 9 ţări din Bazinul Rinului şi Dunării avem angajat 28% din exportul naţional şi 24% din importuri. Aceste procente ar putea să crească, dar numai prin apropierea ţării noastre de Vestul Europei. Axa fluvială Dunăre-Rin poate ajuta acest proces, dar ea nu poate fi un factor de determinare. Căci, în timp ce ponderea comerțului cu ţările sus-amintite depăşeşte deja 25%, din totalul transporturilor fluviale totale ale ţării (inclusiv cele interne) el reprezintă abia 1,3% din transportul naţional total! Să aducă ceva revoluţionar, în plus, canalul Dunăre-Rin? Care să dreneze pe la noi exporturi spre Georgia (!), Moldova (!) sau Ucraina?

Să fim serioşi. Axa fluvială Dunăre-Rin poate ajuta acest proces, dar ea nu poate fi un factor de determinare. În timp, alături de canalul Cernavodă-Agigea vor putea profita de pe urma orientării noastre ferme spre Apus. Dar ele nu vor juca niciodată rolul determinant pe care l-a jucat Canalul Panama pentru statul cu acelaşi nume. Atunci, la ce bun un atare proiect? Credem că răspunsul se află în subtext. Adică acolo unde se află, credem noi, şi adevăratul mesaj parizian al domnului Tăttărăscu. Apusul nu crede, de fapt, (ne temem) în capacitatea noastră de a ne integra viabil cu restul Europei! Şi, în mărinimia şi grija-i paternală, ne întoarce cu ochii spre himera de la Marea Neagră. Nu ar fi nimic în fond, dacă s-ar rămîne doar aici. Ne temem, însă, că acest proiect este strîns legat de conceptul "frontierei catolice", care prinde deja contur peste trupul însîngerat al Iugoslaviei. Încît, gîndul ne fuge iar, îndurerat, spre Transilvania...

Noi credem şi în capacitatea, dar şi în buna-credinţă a domnului Tăttărăscu. Din păcate însă, în actualele circumstanţe, chiar ca bun român venit de la Paris, el seamănă straniu cu solul care aduce vestea cea rea. Sigur, nu la capul domnului Tăttărăscu ne gîndim cînd o spunem, ci la biata ţară. Încît, să ne ajute Dumnezeu, dar să ne purtăm şi noi de grijă!

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în revista Contrast din Constanța, anul II, nr. 26(66), iulie 1991)