Toamna liberalilor (I)

  

Niciodată România nu a avut atîtea partide liberale şi niciodată liberalii - în pluralism - nu au fost atât de slabi ca azi! Și aceasta în vreme ce, mai pretutindeni în Europa, liberalismul este în ascensiune!...

Sunt acestea adevăruri, care vorbesc despre greşelile și confuziile care domină viaţa politică românească.

Cauzele actualului dezastru liberal? Sintetic, două: orgoliul personal și dezbinarea.

Proporţiile dezastrului ar fi fost mai mici, în ochii multora, dacă PNL ar fi intrat în parlament. Pentru vreo 30 de mii de voturi în minus, acest lucru n-a fost cu putinţă. Alţii ar putea susţine că abia neintrarea în parlament a PNL facilitează refacerea unităţii liberale. Poate. Cert este că toţi liberalii simt că „aşa nu se mai poate”...

Azi avem patru partide liberale: PNL, NPL, PNL-AT şi PNL-CD. Două, PNL şi NPL, n-au intrat în parlament. Alte două, PNL-AT şi PNȚ-CD, au împreună 5 senatori şi 12 deputaţi. Derizoriu! Dar aceasta le conferă o poziţie forte, sub raport pragmatic imediat.. De unde şi gruparea partidelor liberale două cîte două: PNL cu NPL și PNL-AT cu PNL-CD. 

Care vor fi raporturile între cele două presupuse ”regrupări”? Teoretic sunt trei variante: 1) Să se „ignore” suveran şi recipioc. 2) Să se încerce împreună o refacere a unităţii liberale şi 3) Să se lupte acerb pentru moştenirea din teren a celuilalt.

Varianta ”ignorării”, credem, e puţin probabilă. Liberalii sunt oameni de iniţiativă şi de acţiune. Oricum, dacă totuși o vreme se vor menaja, șansele unei reunificări „paşnice" ar creşte.

Ce ar pleda pentru o luptă acerbă?

Mai întîi, miza enormă - moştenirea liberală, în general. Numele, PNL, este încărcat de tot prestigiul trecutului. Cine va reuşi să încarneze liberalismul și să-şi însuşească definitiv sigla PNL, va lua o opțiune majoră în politica românească.

În al doilea rînd. Zestrea „învinşilor", PNL şi NPL, este importantă: cadre, oameni, structuri, sedii. Lucruri pe care PNL-AT şi PTL-CD nici vorbă să le aibe. Or, aşa ceva se face greu. Durează. De unde și tentaţia enormă a unei lupte pentru însuşire, la liberali ,azi, în parlament.

În al treilea rând, PNL-AT și PNL-CD au acum o poziţie tare: 5 senatori şi 12 deputaţi în parlament. Deloc exclus, mîine ei pot avea în noul guvern 1-2 miniştri şi 3-4 secretari de stat. Aceasta, dar şi conştiinţa "faptului” că aşa ceva nu va mai repeta curând, vor tenta PNL-AT şi PNL-CD să deschidă lupta în teren. Cu atât mai mult cu cît PNL este slăbit, conducerea zdruncinată, iar oamenii săi din teritoriu dezamăgiţi, debusolaţi şi – poate - puşi deja pe frondă.

În al patrulea rând, PNL-AT și PNL-CD trăiesc sentimentul celui „care a avut dreptate"; e vorba de disputa lor cu dl. Câmpeanu, dar și de cea cu „excluşii" de ieri, azi în NPL. Or, aşa ceva te împinge la ideea de luptă ,,pînă la capăt". Mai ales că „şansele sînt mari”.

Pe scurt, miza politică enormă, moştenirea liberală, poziţia politică tare, slăbiciunea „învinşilor" de azi şi resentimentele duc cu mare probabilitate în rîndul PNL-AT și PNL-CD la ideea unui „care pe care" acum, nu mai tîrziu.

Care va fi fiind situaţia în cealaltă tabără, la PNL şi NPL?

După şocul şi dezamăgirea inițiale, desigur se va trece la o analiză mai atentă. Eşecul este evident. Vor trebui analizate cauzele, dar într-o manieră conceptuală, evitîndu-se rămânerea pe suprafața alunecoasă şi contraproductivă a ”faptului" trivial, vecin cu bîrfa și scandalul. Bunăoară, a se analiza eşecul liberat fără a-l alătura permanent celuilalt eşec la fel de evident - cel al Convenţiei - ar fi diletantism. Astfel, eşecul Convenţiei se află - a fost generat - exact în punctul unde liberalii (Câmpeanu) au avut obiecţii de principiu: unitastea supraaglomerată, organizarea ca „super-partid”, alianţa pernicioasă (electoral vorbind) cu UDMR. Ccare a mers pe liste separate, care a creat prin Tökes, scandalul la Timişoara în plină campanie, alimentând ”funarismul". Pentru nu mai vorbi de indiferenţa, lipsa de înţelegere şi incooperarea cu PNL(Câmpeanu) în alte momente cheie: disjungerea alegerilor (propusă în ian. '92) și noua lege a partidelor (cerută în martie '92) şi pe care azi o deplânge public însuşi dl. Stolojan. Toate acestea au izolat nemeritat PNL-ul, fără beneficiu pentru CDR (ba, dimpotrivă!), care azi, fără aliatul natural PNL, este mai singură decât şi-ar fi dorit, de fapt, în parlament. Dacă în toate aceste probleme Convenţia ar fi ţinut cont efectiv de obiecţiile PNL, alta ar fi fost situaţia în parlament, dar şi imaginea țării afară... S-a găsit însă mai util unghiul de vedere egoist al atacurilor electorale la dreapta (citeşte PNL), de unde „beneficiul" unui modest 20%... Unde a greşit PNL, de fapt? Într-un singur punct: că nu a găsit o soluţie viabilă la răspunsul greşit al Convenţiei - şi în problema structurării Convenţiei, azi evident un soi de Albă ca Zăpada şi cei.... cinci pitici (citeşte PN-ȚCD plus Co!), dar și în problema nominalizării candidaturii la preşedinţie. Apoi, cei cuprinşi şi azi în PNL să nu uite că şi-au dat în mod repetat girul deciziilor luate de echipa domnului Câmpeanu, căruia - dacă ar fi avut 30 de mii de voturi în plus - nu ar fi avut prea multe reproşuri să-i facă... (va urma)

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 199, 23-24 oct. 1992)