Măcar atît!...

Propunerea PNL privitoare 1a candidatura regelui a căzut. După reacţia violent-negativă a liderilor Convenţiei, refuzul regal era perfect previzibil. Ideea era transformarea de facto a alegerilor prezidenţiale din 27 septembrie într-un veritabil referendum. Se miza pe reunirea opoziţiei în jurul acestui simbol naţional, pe dorinţa reală de schimbare, pe efectul surprizei. În ipoteza unei victorii regale la urne, după consemnarea ei oficială regele ar fi putut refuza jurărămîntul pe actuala Constituţie. Cine i-ar mai fi putut refuza atunci, Lui şi Parlamentului nou ales la 27.09, revenirea la Tron? Şi pe ce temei?

Acum, că refuzul este un fapt consumat, această lucrare omenească, abil construită, a căzut. Șansele revenirii la monarhie sunt nule, într-o viziune strict legalistă. Actuala constituție nu oferă nici o portiță pentru un referendum monarhie sau republică, iar schimbarea ei cere majorităţi de neatins. Sigur, nimic nu este bătut în cuie. Nici măcar constituțiile. Și cu atît mai puţin constituţia fesenistă. Practica naţională ca şi cea europeană este fără drept de apel: constituţiile sînt măturate automat de cataclismele sociale. Am trăit-o cu toții la 22 Decembrie. Cînd pe atunci se decupa stema republicană, din steag, într-un gest instinctual transmis ca focul în praful de puşcă pe întreg teritoriul cine se gîndea la regele Mihai?

Tot ce s-a făcut de atunci la nivelul puterii şi în mase, împotriva regelui Mihai, a avut efect contrar în timp. Faptă de faptă, lucrare omenească de lucrare, gîndite împotriva Sa, n-au făcut decît să reînvie şi să întărească curentul monarhist. Biserica ortodoxă, intelectualitatea, tineretul sînt majoritari cu monarhia. Să fie toate acestea numai un curent politic? Numai o viaţă în lucrare omenească?! Ne îndoim.

Căci o societate preocupată excesiv de cele ale burţii sau de cele din-jos de ea, ignorindu-şi rădăcinile și fetişizînd salariul și clipa își amanetează întîmplării viitorul. Nici o mirare, prin urmare, ca în sensul restaurației lucrează tainic zi de zi încă doi factori: degradarea social-economică şi compromiterea tot mai evidentă a actualei clase conducătoare cramponate de putere. Am fi dorit să putem spune altceva, să putem întrezări și lucruri mai bune. Dar, regretăm, acesta este purul adevăr. A continua pe actuala şină, în răspărul realităţilor, al adevăratelor interese naţionale și a Celui de Sus, înseamnă a merge spre dezastru! Cu ce ne-om apăra atunci? La ce, la cine vom merge?

Nu sîntem monarhişti. Și cu atît mai puţin monarhişti „ireductibili". Încercăm să gîndim pe cît posibil. Cunoaştem şi păcatele și avantajele celor două forme de guvernămînt. Iar păcatul principal al republicii la români este geneza sa, sub imperiul unei puteri străine malefice și al unei ideologii fără Dumnezeu. Monarhia, în schimb, care domină o întreagă istorie naţională de la Burebista la Voievozi și România Mare, ar oferi un factor de echilibru şi rezervă politică supremă fără de care cu greu ne-am descurca în această furtună de sfîrșit veac. Că este aşa, să ne gîndim o clipă cum s-ar fi descurcat ţara la 23 August 1944 dacă pe atunci am fi fost republică și mareşalul Antonescu preşedinte?!...

Nu vom avea, prin urmare, în aceste momente dificile decît precara înjghebare omenească constituţiei feseniste, edecurile ei politice. Monarhia însă, încarnată de regele Mihai chiar în exil, există! Ea ne rămîne ca rezervă, totuşi! Mai devreme sau mai tîrziu la ea vom recurge...

Încît, odată cu Apostolul Pavel, noi spunem liniştiţi şi resemnaţi: „Nu mai necăjiți pe oamenii aceştia. Dacă încercarea sau lucrarea lor este de la oameni, se va nimici. Dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici.”

În aşteptare să avem cu toţii o grijă: să nu ne pomenim că luptăm împotriva Celui de Sus... Măcar atît !...

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 142, 6 august 1992)