Criză parlamentară, neputință Constituțională – pe cînd divorțul?

Trăim o gravă criză parlamentară. Și nu de ieri de azi! Ea ameninţă cu prăbuşirea nu numai întreaga înjghebare post-decembristă, ci însăși stabilitatea şi siguranţa statului român. Semnele premonitorii ale acestei crize parlamentare au apărut încă din 1990, cînd s-a produs dizidenţa PNL-AT. Pe atunci, tovarăşii se bucurau... În 1991, însă, în cadrul majorităţii FSN au apărut primele semne de fisură: FSN-20 mai, apoi FSN Social-Democrat. Concomitent, semne tot mai numeroase indicau că ţara începe să gîndească tot mai diferit de cum gîndise la 20 mai 1990. Mitinguri, marşuri de protest, greve. Ce conta - noi aveam un parlament ”ales la 20 mai”, nu-i aşa? Apoi a venit mineriada. A căzut guvernul Roman. Ce conta că acest guvern - eliminat de mişcări violente de stradă ale celor ce-l votaseră la 20 mai - cădea!? Noi aveam un parlament „ales la 20 mai"!

Au venit alegerile locale. Majoritatea FSN a suferit o gravă înfrîngere! FSN pierdea la urne mai bine de 5,8 milioane de voturi. Ce conta însă că între voinţa exprimată la urne de popor și structura parlamentului de la 20 mai se crea o uriaşă prăpastie?! Noi aveam un parlament ”ales la 20 mai"! Păi uite că totuşi conta! De ce? Pentru că în orice ţară democratică, după un atare rezultat la locale, s-ar fi organizat alegeri generale anticipate şi deci s-ar fi dizolvat parlamentul. La noi - nu!

Noi avem un parlament ”ales la 20 mai”! Dar şi ceva în plus – o Constituţie care nu spune nimic despre alegeri anticipate!

Apoi, în aprilie, majoritatea parlamentară FSN se sparge: FSN Roman, FDSN și „Un viitor pentru România”. Dar ce contează?! Ce contează apoi că treptat-treptat pătrund în Parlament o serie de partide care nici măcar nu existau la 20 mai 1990?! Ce contează că, după ce nu putea să-și demonstreze existenţa legală la locale, PSM intră în Parlament?! Că PSDT, Partidul Republican sau România Mare își fac grupuri parlamentare în disprețul legii și cutumei democratice?!

Ce a contat și contează este că actuala Constituție nu prevede nimic contrar! Nimic care să oblige la o atît de necesară punere de acord a structurii Parlamentului cu evoluţia în fireasca dinamică a opiniilor electoratului! Poate nu credeţi! Ei bine, cităm tot ceea ce spune Constituția de la 8 decembrie 1991 despre dizolvarea Parlamentului:

”Art. 89. Dizolvarea Parlamentului

(1) După consultarea preşedinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puțin două solicitări de investitură.

(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului preşedintelui României şi nici în timpul stărilor de asediu sau de urgenţă".

Asta-i tot ce spune Constituţia despre dizolvarea Parlamentului. Nimic despre necesitatea ca Parlamentul să fie reprezentativ, să oglindească, adică, tot mai fidel opțiunile electoratului în dinamica firească a vieții. Nimic - prin urmare - despre alegerile anticipate!

La nici şase luni de la adoptarea ei prin referendum, Constituţia FSN-istă a căzut la primul ei examen practic - care e actuala criza! Și a căzut cu brio!

Democraţia este o floare rară. Pretutindeni în lume unde ea înfloreşte cu bune rezultate, democraţia este rezultatul unei evoluţii fireşti. Lăsăm la o parte că solul firesc al democraţiei presupune proprietate privată și corelativul ei - mentalitatea de oameni liberi a cetăţenilor, lucruri care la noi rămîn de construit. Dar din partea oamenilor noştri politici se cerea un minimum de bun-simţ comun. Acela care în politică îți spune că legile decurg din natura lucrurilor. Or, într-o democrație, natura lucrurilor decurge din cutumă, dintr-o experienţă istorică pe care noi am avut-o!; dintr-o tradiţie, pe care n-aveam voie s-o uităm! Iar această cutumă, această experiență, această tradiţie ne spun un lucru simplu. Pe cît de simplu pe atît de capital: reprezentativitatea Parlamentului decurge numai din votul electoratului, nu din combinaţii de culise! Încît, ori de cîte ori viaţa în dinamica ei creează rupturi clare între structura politică a unui Parlament și orientarea în schimbarea opiniei publice - ca acum în România - se impune dizolvarea Parlamentului şi consultarea electoratului!

Adică exact aşa cum nu se face la noi!

Adică exact aşa cum nu o prevede Constituţia noastră!

Ce avem în loc? Păi, o cloacă parlamentară, unde își au întîietate fel şi fel de interese; numai ale țării, nu! O criză parlamentară, care, rău girată în continuare, poate duce oriunde - inclusiv la destabilizare gravă, confruntări sociale şi război civil. La drept vorbind, numai răbdarea și înţelepciunea unei populații mult încercate ne mai poate salva. Căci în ”salvatori" de profesie, odată cu înmulţirea ,,fronturilor", nimeni nu cred să mai spere. Dar, după cum spunea francezul, „divorţul este un omagiu adus căsătoriei!" - divorţezi pentru a te recăsători. Încît, tot aşa, criza (și) parlamentară de azi, în faţa căreia Constituţia și Preşedintele sunt neputincioşi, este un omagiu involuntar, dar plin de greutate, adus alternativei regale. Prefigurînd  divorțul de republică...

(articol scris de Corneliu Dida, apărut în ziarul Telegraf, anul I, nr. 104, 12-13 iunie 1992)