trafic

 
Se afișează postările cu eticheta alegeri europarlamentare 2014. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri europarlamentare 2014. Afișați toate postările

vineri, 30 mai 2014

Noua Republică: O nouă direcţie pentru apărarea valorilor creştine

0 comentarii
Dragi prieteni,
Stimați colegi,


Când am pornit mișcarea Noua Republică, la 17 septembrie 2011, știam drumul anevoios pe care trebuia să-l parcurgem până la prima victorie. N-am spus că va fi simplu pentru soldații libertății. Știam că rezultatele nu vor veni peste noapte și că va fi nevoie de minimum zece ani pentru a conta în jocul mare al politicii românești. Am fondat Noua Republică știind diferența între primăvară și toamnă, între semănat și seceriș, între creșterea organică și dezvoltarea artificială.

Îmi asum rezultatul nesatisfăcător la alegerile europarlamentare din 2014. Noua Republică a câștigat doar 15,000 voturi. Un rezultat deloc glorios, deși nu rușinos. Sunt zeci de mii de români care au respins teoria votului util și au pus apă la stejarul nostru. Noi, astăzi, cum le răspundem? 

Propun organizarea unui Congres extraordinar cu mandatele tuturor membrilor Președinției și ai Consiliului Național al Liderilor pe masă. Până atunci voi iniția consultări cu liderii de filiale pentru a răspunde împreună la întrebarea: încotro Noua Republică? Congresul va permite delegaților să pună întrebări competitorilor iar cei mai credibili și mai convingători, cu siguranță, vor învinge.

Rezultatul în alegerile din Mai 2014 reflectă înfrângerea generală a Dreptei și neputința multor partide din afara sistemului de-a trece pragul electoral.

Rezultatul nostru a fost clar influențat de anumite decizii strategice din ultimii doi ani și jumătate, de puținătatea banilor și lipsa de experiență, de tensiuni interne și contestări descurajatoare pentru trupele aflate pe teren.

Până la Congresul extraordinar doresc să avem o dezbatere internă despre evoluția mișcării și a partidului Noua Republică din ultimii doi ani și opt luni. Congresul extraordinar va decide cine poate forma cu adevărat echipa oamenilor loiali, responsabili, harnici și dedicați cauzei Noua Republică.

Toți liderii și toți membrii care nu se cred perfecți și ireproșabili vor decide asupra viitorului partidului răspunzând la următoarele întrebări: Cum arată niște lideri responsabili? Cum poate fi îmbunătățită comunicarea valorilor Noua Republică spre electorat? Cine asigură astăzi și mâine minimele resurse financiare de funcționare pentru partid? Cine investește în dezvoltarea personală a liderilor? Cum îmbunătățim organizarea structurilor locale? Cum atragem oameni tineri și oameni cu experiență? Prin ce căi ne vom apropia publicul larg, în condițiile boicotului mediatic? Cum sprijinim înfrângerea Socialiștilor la prezidențialele din 2014? Plecând de la răspunsurile Dumneavoastră, moțiunea echipei mele va prezenta la Congres "O Nouă Direcție pentru Noua Republică".

Aruncarea cu bârfe și noroi în alții, pe Internet sau Facebook, reflectă atitudinea iresponsabilă a unor aventurieri. Cei care, în mod premeditat și chiar înaintea anunțării rezultatelor oficiale au lovit în imaginea partidului, s-au autoexclus din dezbaterea democratică internă. Fac aici însă diferența între inițiatorii scandalului public și cei care, în mod naiv ori nevinovat, s-au alăturat unui demers aparent legitim, fără a-i cunoaște finalitatea nocivă.

Da, avem nevoie de soluții, nu de țapi ispășitori sau de aruncători cu piatra. Există și critici pertinente făcute cu bună credință. Nu văd însă compatibilitatea între stilul conservator și spălatul rufelor în afară.

Respectul pentru votul a zeci de mii de români și prețuirea pentru munca a sute de voluntari ai Partidului ne obligă la maturitate. Rezultatul alegerilor ne transmite un mesaj clar: succesul cere muncă, răbdare, energie pozitivă, resurse umane și financiare, logistică și iar muncă! Congresul extraordinar va separa apele între oamenii faptelor și oamenii vorbelor fără acoperire. Un conservator adevărat știe că e greu să construiești ceva, dar că e foarte ușor să distrugi. Un conservator autentic e foarte atent cu fiecare pas. Partidul Noua Republică trebuie lăsat doar pe mâinile unor asemenea oameni.

Noua Republică e un proiect conservator, nu revoluționar. Noua Republică se clădește pe termen mediu și lung. Noua Republică are nevoie de o Nouă Direcție!

Vă mulțumesc pentru că v-ați alăturat mișcării inițiate la 17 septembrie 2011! Vă mulțumesc pentru încrederea Dumneavoastră!


Mihail Neamțu
Read more...

miercuri, 28 mai 2014

Frontul Naţional din Franţa: O istorie de 40 de ani

0 comentarii
S-a înfiinţat în 1973, sub numele de Frontul Naţional pentru Unitatea Francezilor, prin alăturarea mai multor grupări naţionaliste din Franţa. 

La cele trei alegeri generale dintre 1973 şi 1986 a obţinut sub 1% din voturi şi a avut statutul de partid marginal. 

La alegerile europarlamentare din 1984 obţine 11% din voturi şi 10 deputaţi, primul succes, moment de la care va depăşi constant pragul de 10% în toate sondajele şi va deveni principalul partid naţionalist din Franţa. În prezent este al treilea partid din ţară, ca importanţă, după UMP (Uniunea Mişcării Populare) şi Partidul Socialist.

În 1986 FN intră pentru prima oară în Adunarea Naţională, cu 9,8% din voturi şi 35 deputaţi.

Din 1984 FN a candidat la toate alegerile europarlamentare, obţinând între 6,4% şi 11% din voturi. 

Până în anii 1990 FN a fost un partid eurofil, favorabil înfiinţării Uniunii Europene şi "Renaşterii Franţei şi Europei". Cu acest slogan a intrat prima oară în PE. Spre sfârşitul anilor FN 1990 devine tot mai eurosceptic şi adoptă o atitudine anti-imigraţie, favorabilă protecţionismului economic, şi de zero-toleranţă faţă de infractori.

După ce în 2009 FN a luat 6,7% din voturi şi a trimis 3 deputaţi în PE, în mai 2014 a obţinut 24,8% din voturi şi 24 locuri de deputaţi.

Considerat un om cu o imagine bună şi un moderat de către ceilalţi naţionalişti din coaliţie, Jean-Marie Le Pen a fost ales liderul Frontului Naţional în 1973, pe care l-a condus până în 2011.

Frontul s-a scindat în 1999, practic în jumătate. La alegerile din 1997 FN obţinuse peste 15% din voturi şi un grup din partid şi-a dorit o alianţă cu partidele de centru-dreapta. Le Pen a refuzat. Cei care l-au urmat pe Bruno Megret au format Mişcarea Naţională Republicană (MNR), partid fără deputaţi sau primari în prezent. (Dar scindarea a făcut ca Frontul să obţină la alegerile europene din 1999 doar 5,7% din voturi.)

La alegerile municipale din martie 2014 FN a obţinut 7% din voturi. În prezent FN are 2 deputaţi în Adunarea Naţională.

Read more...

luni, 26 mai 2014

Mihaela Cartis (NR) despre alegeri

0 comentarii
"Am fost reprezentant al Partidului Noua Republica la Colegiul Tehnic "Traian", str.Luigi Galvani nr.20, sector 2, Secţia de votare nr.172..
Am fost acolo şi sâmbătă, însă ieri duminică, ziua alegerilor europarlamentare, nu m-am clintit din sala în care s-a derulat votarea, de la 6 dimineaţa şi până la orele 22.30.
Dacă nu aş fi văzut cu ochii mei, nu aş fi crezut!

Din 1.987 alegători înscrişi, s-au prezentat la urne 638.
Repet: dacă nu aş fi deschis la sfârşit urna cu mâinile mele şi nu aş fi văzut cu ochii mei felul în care au votat alegătorii, nu aş fi crezut!
PDL 85 voturi
PMP 79
UDMR 1
Alianţa electorală PSD-UNPR-PC 136
PNL 75
PRM 14
PNR 5
Partidul Verde 4
Forţa Civică 46
PER 10
PNŢCD 16
PP-DD 12
Ungureanu Georgiana Corina 3
Capsali Pericle-Iulian 16
Costea Peter 1
Diaconu Mircea 109
Dăeanu Valentin-Eugen 1

MirceaDiaconu era cât pe ce să bată, el singur, la scor o ditamai alianţa PSD-UNPR-PC.

[...]"

sursa: facebook


Read more...

vineri, 23 mai 2014

Votez cu Noua Republică.

0 comentarii



Read more...

Avocatul Iulian Urban despre alegeri

0 comentarii
"Vesti excelente pentru clasa politica corupta din Romania ! 75% dintre romani NU vor veni la vot duminica 25 mai ! Munca DNA, ANI, SRI este ignorata si aruncata la gunoi de catre romani! Daca nici acum romanii nu ies la vot atunci nu au nici un drept sa se planga ca traiesc intr-o societate infectata cu cancerul coruptiei, evaziunii si furtului;
 

Singurii care castiga sunt politicienii corupti care isi vor mana la vot cei 25% care voteaza pentru ca au interese directe [posturi, functii la stat, contracte cu statul, ajutoare sociale] si care astfel vor avea inca o sansa sa ingroape si distruga DNA, ANI, SRI si firava Justitie corecta care incepuse sa rasara in tara asta."

sursa: facebook
Read more...

joi, 22 mai 2014

Biserica Ortodoxă Română şi alegerile europarlamentare

0 comentarii
"Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii, democraţiei, independenţei, integrităţii, prosperităţii spirituale şi materiale a Ţării şi poporului român, respingând orice formă de ideologie atee, precum şi orice formă de extremism.         

În perspectiva alegerilor europarlamentare din România din ziua de 25 mai 2014, Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană." 

Read more...

marți, 20 mai 2014

Mihail Neamţu despre alegeri

0 comentarii
Am o veste bună: victoria e aproape! Am şi un mesaj pentru îngerii neputinţei: ne mândrim cu tot ce-am reuşit să facem în ultimii doi ani şi jumătate! Şi alt mesaj pentru cârcotaşi: Noua Republică este utopia realizată.

Mulţi nu ne-au dat nicio şansă. Şi iată-ne în prima noastră competiţie, având procente importante câştigate mai ales în Ardeal. Înfiinţarea noastră ca partid e o victorie. Umilirea BEC la Curtea de Apel e o victorie. Reprezentarea României în AECR e o victorie. O listă curată de candidaţi liberi şi curajoşi reprezintă, din nou, o mare victorie.

Suntem singura mişcare născută pe Internet şi coborâtă în stradă. Not bad. Unii vorbesc despre Europa la Bucureşti, dar când merg la Bruxelles n-au cu cine să bea o cafea. Noua Republică construieşte proiectul libertăţii împreună cu partenerii din Marea Britanie, Polonia, Cehia şi din alte ţări despre Europa naţiunilor, anti-federalistă.

Curând, pe 25 mai, vom mulţumi românilor pentru fiecare vot dat din convingere; vom mulţumi fiecărui voluntar care a depus o muncă asiduă, cu fruntea sus, din propriul buzunar. Noua Republică a dus o campanie curată, fără pui congelaţi, ci cu oameni dezgheţaţi şi cu portrete unice (suntem singurii care au un fost deţinut politic, frontieristul Mioc George). Am supravieţuit şi unui evident boicot media, fiind prezenţi în online şi în contactul direct cu cetăţeanul (peste 300,000 fluturaşi distribuiţi direct, fără intermediari). Am făcut street-art şi happening-uri inedite, 



Realismul ne va obliga să facem, desigur, şi o analiză internă: vom premia campionii (candidaţi şi filiale cu performanţă), vom corecta erorile comise pe parcurs şi ne vom despărţi, cu siguranţă, de profeţii resemnării. Dar pentru Noua Republică, 25 mai va fi o zi de sărbătoare. Am spart monopolul, ne-am transformat din spectatori în jucători. Sistemul ticăloşit are trei duşmani: ANI, DNA şi Noua Republică!

Suntem o echipă de oameni care au pornit de la zero iar FSN a plecat de la 100%. Au preluat conturi bancare, uzine, fabrici, bănci, structuri şi reţele ale fostului PCR. Foşti şefi de CAP-uri şi de IAS-uri au fost pepiniera PSDR-ului şi a celorlalte partide-sistem, formând astfel noua ştăbime a tranziţiei post-comuniste. Noi am înfruntat exact aceste lichele, oferind în schimb nişte modele. Am dezumflat cârcotaşii. Am sfidat pesimiştii. Am arătat că se poate.

Pentru toate astea suntem mândri. Uniţi, clădim o Nouă Românie!

Mihail Neamţu, Proud member of the New RepublicParty.
Read more...

luni, 19 mai 2014

Mihail Neamţu: "Putem obţine un vot care să ne ducă în P.E."

0 comentarii
 Într-o frază, ce le promiteţi alegătorilor dacă ajungeţi în Parlamentul European?
Stat suveran şi naţional la Bruxelles, parteneriat masiv puternic şi de nezdruncinat cu Martea Britanie, cu Polonia şi alte ţări membre NATO. Lupta împotriva corupției, întărirea ANI, sprijin pentru familia tradițională şi eliminarea birocraţiei.



Mulţi români au rămas cu imaginea dumneavoastră din iulie 2012, când, la un miting pro-Băsescu, aţi apărut cu o funie de usturoi pentru a speria strigoii USL. Regretaţi acel gest?
Nu am cum să-l regret. Mi-am atins obiectivul. Vorbiţi despre acea scenă după doi ani. Acesta era obiectivul meu, să rămână ceva memorabil. În tradiţia folclorică românească, de Sfântul Andrei usturoiul este folosit pentru alungarea duhurilor rele. Într-o campanie mai folosim şi usturoiul, mai acceptăm şi nişte exagerări. Atunci ne-am atins obiectivul şi nu a fost o lovitură de stat pentru că au venit reprezentanţi ai SUA şi au atras atenţia asupra importanţei echilibrului puterilor, asupra autonomiei Curţii Constituţionale. USL voia să facă irelevantă poziţia Curţii asupra referendumului, dar din fericire nu a reuşit.



A doua imagine pe care o au românii despre dumneavoastră este de la geamul unui WC, la acelaşi referendum, când aţi strigat victorie după ce aţi aflat că nu s-a făcut pragul electoral…
Nu era WC. Cineva a vrut să spună că este WC din răutate, era un sediu deschis cu foarte multe calculatoare.

Pe atunci eraţi catalogat de răuvoitori ca sluga lui Băsescu, între timp relaţiile s-au schimbat. De ce? Răuvoitorii nu pot accepta că există parteneriate care au un început şi un sfârşit. Sunt un om care m-am pus în slujba luptei pentru constituţie. Rămân convins că o constituţie corect citită presupune separaţia puterilor în stat. Cred în statul drept. Cred că am avut de-a face atunci cu o ameninţare la adresa democraţiei ce trebuia stopată. Proiectul politic Traian Băsescu se rezumă acum la Mişcarea Populară. Se identifică cu Elena Udrea, moştenitoarea prin excelenţă a proiectului lui Traian Băsescu. Eu, Mihail Neamţu, sunt cu totul altceva. Sunt o fiinţă politică construită pe altă platformă, cu alte valori, altă ambiţie şi cu o altă traiectorie. Şi mai ales cu un alt trecut.

Ce vreţi să spuneţi mai exact? În 2005, Elena Udrea, consilier al președintelui, dădea un interviu lui Eugen Istodor. A fost întrebată ce este adevărul. Răspunsul a fost şocant: „Adevărul este ceea ce îmi convine”. Acest răspuns mă face să cred că nu suntem în aceeaşi paradigmă politică. Cred sincer că oamenii şi-au dat seama că între Noua Republică şi Mişcarea Populară sunt diferenţe majore. Exact ca între mine şi Elena Udrea. Cu tot respectul pentru ambiţia ei, cu tot respectul pentru că munceşte mult, ne despart foarte multe lucruri. Viziunea asupra statului, rolul pe care Dreapta trebuie să îl aibă, elemente de estetică, importanţa taxelor mici. Elena Udrea a crescut TVA în contextul crizei economice, a folosit bani publici pentru cheltuieli nejustificate cum ar fi faimoasele piscine închise după două săptămâni la Câmpina. Are o viziune social-democrată când este vorba despre distribuţia banului public. Elena Udrea a fost partener al lui Gabriel Oprea şi al puşcăriaşului Gigi Becali. Traian Băsescu a decis din 2012, după ce a fost readus la Cotroceni, să parieze doar pe calul câştigător în opinia sa – Elena Udrea. Noua Republică pariază pe cu totul altceva. Pe o echipă de oameni care nu au mai făcut politică. Cu oameni precum George Mioc, Corneliu Berari şi atâţia alţii.

Read more...

sâmbătă, 10 mai 2014

Asociaţia ROST nu susţine candidatura lui Iulian Capsali la P. E.

0 comentarii
Un număr de ONG-uri semnează astăzi un document cu Iulian Capsali, candidat la Parlamentul European, prin care acesta se obligă să respecte zece principii, în eventualitatea că va fi ales, în schimbul susţinerii candidaturii sale de către aceste asociaţii civice. Multe dintre organizaţiile semnatare, dacă nu toate, fac parte din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, ca şi Asociaţia “Rost”. Principiile enunţate – de fapt, deziderate – sunt foarte bune: 1. Promovarea Familiei naturale, 2. Valoarea vocaţiei parentale şi a drepturilor parentale,3. Respectarea dreptului la viaţă şi a demnităţii umane,4. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, 5. Subsidiaritatea şi suveranitatea, 6. Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, 7. Sprijinirea iniţiativei private mici şi de familie, 8. Dreptul la un mediu curat, 9. Identitate culturală şi spirituală, 10. Parteneriatul cu societatea civilă. Iar Iulian Capsali a făcut parte din conducerea Asociaţiei “Rost”. 
Cu toate acestea, Asociaţia “Rost” nu va semna zisul Memorandum, pentru că nu a sprijinit şi nu va sprijini candidatura lui Iulian Capsali.

Citiţi articolul integral pe rostonline.ro.
Read more...

joi, 8 mai 2014

Conferinţe la TNB

0 comentarii
Duminică 11 mai 2014, la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național,Cristian Pîrvulescu va susține conferința cu tema Regăsirea întru Europa. Preț bilete: 16 lei.

Despre conferință
Vin alegerile europene, iar Europa ar trebui să fie cel puţin un subiect de discuţie. Nu se întâmplă însă aşa! Dar, ce mai reprezintă Europa, astăzi, aici sau aiurea? O piaţă comună care promite prosperitate pentru cei mulţi? Un reper cultural? O referinţă abstractă? Duşmanul la îndemână?  
Europa, devenită un fel de stat sui generis, este astăzi sub semnul crizei. Un proiect politic şi filosofic generos a căzut pe mâna nepricepuţilor! Acea Europă, cea a  fondatorilor, riscă să dispară fiind înlocuită de o copie infidelă. O copie a statelor-naţiune pe care încerca să le depăşească. 


O încercare de a salva Europa de la un dezastru anunţat este şi personalizarea campaniei electorale din acest an. Chiar dacă la noi, chiar mai mult decât în celelalte state membre, campania electorală rămâne prizoniera temelor interne, personalizarea campaniei, cred unii formatori de opinie, ar putea face accesibile temele europene unui public mai larg. Însă, prin acest truc de campanie riscul prezidenţializării Uniunii Europene devine o realitate. Căci efectul pervers al personalizării este prezidenţializarea unui sistem instituţional ce fusese gândit pentru o democraţie consensuală, nu majoritară. Astfel, rezultatul reprezentării proporţionale, sistem electoral obligatoriu în toate statele membre, va fi influenţat de tendinţa majoritaristă (sau, cum s-ar zice în România, uninominală) implicită, indusă de personalizarea campaniei. 

Duminică 18 mai, la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Național, Norman Manea va susține conferința cu tema Limba exilată. Preț bilete: 16 lei.

Despre Norman Manea


Norman Manea este cel mai tradus autor de limbă română, laureat al mai multor premii internaţionale („MacArthur" - „Nobelul american", Premiul Internaţional de literatură „Nonino", Premiul „Medicis Etranger"), favorit în ultimii ani la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de scriitori precum Philip Roth sau Haruki Murakami.
Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, este profesor de literatură europeană şi „writer in residence" la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986 a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste).

În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi prestigiosul Premiu MacArthur, în 1993 a primit distincţia „Literary Lion" a Bibliotecii Naţionale din New York, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera Omnia", iar în 2006, Premiul Médicis Étranger şi a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin. În 2009 a primit din partea guvernului francez distincţia „Commandeur dans l'Ordre des Arts et des Lettres". Tot din partea Franţei, Norman Manea a mai primit Premiul pentru Litere al Fundaţiei Iudaismului Francez, distincţie care i-a onorat pe George Perec şi pe Emmanuel Levinas.
Read more...

marți, 6 mai 2014

ILGA-Europe îl atacă pe Iulian Capsali

0 comentarii
ILGA-Europe, o asociaţie umbrelă pentru lobby-ul homosexual din UE, finanţată în principal de Comisia Europeană, a publicat azi un raport despre discursul urii (hate speech), folosit în primele 6 săptămâni ale campaniei pentru europarlamentare. 

Raportul este elaborat în colaborare cu ENAR (Reţeaua Europeană împotriva Rasismului). Autorii declară că au identificat 17 raportări valide de hate speech împotriva minorităţilor. Printre ele se află şi un raport din România, despre Iulian Capsali, candidat independent la P.E., promotor al valorilor familiale creştine.

(11 raportări din cele 17 se referă la candidaţi independenţi.)

Capsali a fost raportat pentru că a ar fi atacat "demnitatea unor grupuri sau persoane".

Sursa este un articol apărut pe EurActiv, despre care am scris şi eu, în care Iulian Capsali este prezentat drept un preot ortodox, lucru inexact, care nu a fost corectat pe site-ul plătit din bani publici nici până acum şi pe care ILGA nu s-a obosit să-l verifice. 

Citez din Raport: "Capsali a afirmat că 'ideologia homosexuală' (sic) distruge familia". "Capsali a spus că se va opune 'culturii homosexuale', pe care o consideră sinonimă cu moartea şi moartea culturii".

1. Cât de profesionist lucrează ILGA, care nu a verificat articolul?  

2. Dacă spun 'cultura Otaku este sinonimă cu moartea culturii' mă fac vinovat de discurs al urii? Cine este judecător?

3. Cei care au alte păreri despre căsătoria gay, decât ILGA, au libertatea să candideze (sau să voteze) în alegeri?




Read more...

luni, 5 mai 2014

Chestionarul Coaliţiei pentru Familie: Au răspuns 9 candidaţi. 4 sunt de la Noua Republică.

0 comentarii
Sub sloganul „În 2014, EU votez pentru Familie!”, Coaliția pentru Familie și Constituție, o alianță informală de organizații non-guvernamentale care are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale, a remis tuturor partidelor și candidaților independenți la alegerile pentru Parlamentul European un „chestionar al valorilor”. Chestionarul cuprinde 6 enunțuri de principii a căror aplicare se află în sfera de competențe a Uniunii Europene și care constituie adesea subiect de dezbatere în instituțiile europene.

Chestionarul poate fi citit aici

Şapte candidaţi, dintre care 4 de la Noua Republică, au răspuns că vor respecta integral cele 6 principii şi şi-au dat acordul de a intra într-un Intergrup parlamentar dedicat problematicii familiei:

Peter Costea (candidat independent)
Iulian Pericle Capsali (candidat independent)
Aurelian Pavelescu (PNŢ cd)
Florin Brabete (Partidul Verde)
Ion Stan (Partidul Noua Republică)
Corneliu Berari (Partidul Noua Republică)
Ştefan Bârgăoanu (Partidul Noua Republică)
Andrei Rosetii (Partidul Noua Republică).

Corina Ungureanu (candidat independent) este prima care nuanţează răspunsurile:

ENUNȚUL 1 – CĂSĂTORIA ȘI FAMILIA.
Căsătoria are la bază egalitatea în drepturi, diferența, complementaritatea și interdependența dintre bărbat și femeie. Familia întemeiată pe căsătorie este temelia societății, căminul optim pentru nașterea și creșterea copiilor și trebuie să beneficieze de protecție și de susținere.
Răspuns Corina Ungureanu: Sunt de acord. Eu însămi provin dintr-o familie unită și respect valorile familiei.
ENUNȚUL 2 – DREPTUL COPILULUI LA O FAMILIE.
Întrucât toți copiii se nasc dintr-un bărbat și dintr-o femeie, este în interesul superior al copilului să fie crescut de mama sa și de tatăl său; ori, acolo unde acest lucru nu este posibil, de o mamă și de un tată adoptivi. Nimeni nu poate priva deliberat copilul de acest drept. Copilul nu poate face obiectul niciunui contract (ex. surogația), nici înainte și nici după concepția sa.
Răspuns Corina Ungureanu: Sunt de acord, dar cu un amendament: subrogația trebuie admisă, dacă face obiectul unei hotărâri judecătorești, pronunțată în conformitate cu interesele copilului.
ENUNȚUL 3 – DREPTURI PARENTALE.
Părinții au dreptul fundamental de a fi primii și cei mai importanți educatori ai copiilor lor. În exercitarea vocației parentale, tatăl și mama au prioritate față de stat și de orice altă formă de autoritate exterioară familiei.
Sunt de acord, cu excepția cazurilor în care, în baza unei hotărâri judecătorești, unul dintre părinți sau ambii sunt decăzuți din drepturile părintești.
ENUNȚUL 4 – DEMNITATE UMANĂ ȘI PERSONALITATE.
Fiecare ființă umană, de la concepție și până la moartea naturală, este purtătoare inerentă a unor atribute de neșters și inalienabile, precum demnitatea umană și dreptul la viață, fiind de aceea o persoană prin natura sa, iar nu prin voinţa sa ori a celorlalţi.
Răspuns Corina Ungureanu: Sunt de acord.
ENUNȚUL 5 – SPRIJIN PENTRU INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ „UNUL DINTRE NOI”
Uniunea Europeană trebuie să stopeze finanțarea din bugetul său a acelor practici care au în vedere distrugerea deliberată a vieții umane, precum cercetarea pe celule stem embrionare sau avortul, precum și a organizațiilor care promovează aceste practici în afara UE.


Răspuns Corina Ungureanu: Nu mă pot pronunța.

ENUNȚUL 6 – SUBSIDIARITATE ȘI SUVERANITATE
În virtutea principiului subsidiarității, fiecare dintre Statele membre are libertatea de a decide, fără intervenții și presiuni din partea Uniunii Europene, propriile politici familiale și educaționale, conforme cu realitățile sociale și cu identitatea sa culturală, istorică și religioasă.


Răspuns Corina Ungureanu: Nu mă pot pronunța.

ACORD DE ADERARE LA INTERGRUP
Dacă sunt ales, sunt de acord să fac parte dintr-un intergrup al Parlamentului European care să promoveze aceste principii și să monitorizeze aplicarea lor.


Răspuns Corina Ungureanu: [Lipsă răspuns]












Read more...

Afişul Partidului Noua Republică

0 comentarii

Este desenat de Andrei Rosetti direct pe panou, de aceea are tiraj o bucată.
"Câteva imagini de la o premieră în orașul care se mândește cu atâtea premiere: primul afiș electoral creat direct pe tabolul de panotaj politic din Timișoara. Mulțumim Andrei Rosetti!
Din păcate, această acțiune în care ne-am simțit minunat în ciuda ploii de afară a avut un final tulburat de intervenția abuzivă al unui polițist cu apucături de milițian de la Poliția Locală Timișoara. Am fost luați la rost, ba mi s-a cerut și buletinul pentru faptul că am pus afișul nostru pesingura zona liberă pe care am mai găsit-o pe panou, o porțiune unde fusese cândva un afiș, dar din care nu mai rămăsese decât un colț zdrențuit.
Deși tovarășul polițai știa că afișul respectiv fusese rupt înainte de intrarea lui în tură, am fost bruscați și admonestați pentru că ne-am exercitat dreptul legal la afișaj electoral. Că, în disprețul legii, PSD-ul, PDL-ul și PNL-ul aveau mai multe afișe pe panou nu reprezenta nicio problemă pentru reprezentantul legii și ordinii. În schimb, afișul unic al Noii Republici l-a făcut să-i sară muștarul.
În Constituția României scrie (încă) la Art. 16: (1) "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. (2)Nimeni nu e mai presus de lege".
Dacă e așa, atunci de ce unele partide își arogă dreptul să ocupe mai multe locuri pe panotaj? De ce poliția nu are o problemă cu acest privilegiu (al câtelea?) pe care, în disprețul legii și al bunului simț, și-l însușesc în mod abuziv cei din Partidul Parlamentului?"


Read more...

duminică, 4 mai 2014

Iulian Capsali (6): România împinsă la război?

0 comentarii
"Mi se pare ca se discuta cu o condamnabila ușurință despre un eventual razboi, ca despre o plimbare prin parc sau o vizita la mall cu nevasta. Pentru cine bat clopotele, sefi de stat inconstienti? Cum se poate vorbi cu belicoasa emfaza ridicola de razboi intr-o tara care nu mai are armata nationala si o multime de barbati pana in 35 de ani nu au tras in viata lor un foc de arma, in afara de Counter-Strike?
In eventualitatea unui razboi, se stie ca populatia civila are cel mai mult de suferit. Or, cand nu ai armata, inseamna ca toata populatia ar avea de suferit. Cine ar castiga din asta in afara unei plutocratii globaliste care si-ar vedea visurile de control al acestei lumi careia ii impune momentan "doar" deriva morala? - si imi aduc aminte rapid cum "Fundatia pentru o sociatate deschisa - Soros" ar fi vrut sa organizeze chiar dupa Saptamana Luminata un eveniment gay in fata Bisericii Sf. Gheorghe, unde se afla moastele de martiri ale Brancovenilor, de la supliciul carora au trecut 300 de ani.
Daca se face propaganda la nivel atat de inalt unei actiuni distructive, care poate sa transforme chiar si oamenii normali in bestii fara chip, este limpede ca exista un interes. Este acest interes unul national? Care ar fi interesul Romaniei, in afara poate de injumatatirea populatiei si a unui marasm complet care ar cuprinde țara? Nu exista alte solutii de infaptuire a Statelor Unite ale Europei decat printr-un carnagiu, dupa ce Criza Mondiala a dat gres? 
Atentie, dragi frati intru Domnul, cui dati pe mana puterea in tara asta. Pentru ca un razboi este ireversibil, ca si dorinta prosteasca a unora de a sluji puterea, chiar daca pretul ar fi acela de a calca pe cadavrele conaționalilor, dupa ce si-ar pune familiile la adapost.
Este limpede ca nimeni, nici Rusia si nici Occidentul nu isi doresc o Romanie puternica si viabila in contextul international actual. Ca sa facem din ea o putere zonala, trebuie sa ne luam tara inapoi. Cu tot cu trecut (istorie), cu ethos, cu suveranitate, cu tot ceea ce ne-a reprezentat ca neam de-a lungul vremii. Asta impotriva tuturor cozilor de topor ideologice ale globalismului care dau actualmente tonul politic si cultural.
Dumnezeu sa binecuvânteze și sa apere Romania creștină!"

sursa: facebook
Read more...

sâmbătă, 3 mai 2014

Chestionarul Coaliţiei pentru Familie: Au răspuns 8 candidaţi. Primele nuanţări.

0 comentarii
Sub sloganul „În 2014, EU votez pentru Familie!”, Coaliția pentru Familie și Constituție, o alianță informală de organizații non-guvernamentale care are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale, a remis tuturor partidelor și candidaților independenți la alegerile pentru Parlamentul European un „chestionar al valorilor”. Chestionarul cuprinde 6 enunțuri de principii a căror aplicare se află în sfera de competențe a Uniunii Europene și care constituie adesea subiect de dezbatere în instituțiile europene.

Chestionarul poate fi citit aici

Şapte candidaţi, dintre care 3 de la Noua Republică, au răspuns că vor respecta integral cele 6 principii şi şi-au dat acordul de a intra într-un Intergrup parlamentar dedicat problematicii familiei:

Peter Costea (candidat independent)
Iulian Pericle Capsali (candidat independent)
Aurelian Pavelescu (PNŢ cd)
Florin Brabete (Partidul Verde)
Ion Stan (Partidul Noua Republică)
Corneliu Berari (Partidul Noua Republică)
Ştefan Bârgăoanu (Partidul Noua Republică).

Corina Ungureanu (candidat independent) este prima care nuanţează răspunsurile:


ENUNȚUL 1 – CĂSĂTORIA ȘI FAMILIA.
Căsătoria are la bază egalitatea în drepturi, diferența, complementaritatea și interdependența dintre bărbat și femeie. Familia întemeiată pe căsătorie este temelia societății, căminul optim pentru nașterea și creșterea copiilor și trebuie să beneficieze de protecție și de susținere.
Răspuns Corina Ungureanu: Sunt de acord. Eu însămi provin dintr-o familie unită și respect valorile familiei.
ENUNȚUL 2 – DREPTUL COPILULUI LA O FAMILIE.
Întrucât toți copiii se nasc dintr-un bărbat și dintr-o femeie, este în interesul superior al copilului să fie crescut de mama sa și de tatăl său; ori, acolo unde acest lucru nu este posibil, de o mamă și de un tată adoptivi. Nimeni nu poate priva deliberat copilul de acest drept. Copilul nu poate face obiectul niciunui contract (ex. surogația), nici înainte și nici după concepția sa.
Răspuns Corina Ungureanu: Sunt de acord, dar cu un amendament: subrogația trebuie admisă, dacă face obiectul unei hotărâri judecătorești, pronunțată în conformitate cu interesele copilului.
ENUNȚUL 3 – DREPTURI PARENTALE.
Părinții au dreptul fundamental de a fi primii și cei mai importanți educatori ai copiilor lor. În exercitarea vocației parentale, tatăl și mama au prioritate față de stat și de orice altă formă de autoritate exterioară familiei.
Sunt de acord, cu excepția cazurilor în care, în baza unei hotărâri judecătorești, unul dintre părinți sau ambii sunt decăzuți din drepturile părintești.
ENUNȚUL 4 – DEMNITATE UMANĂ ȘI PERSONALITATE.
Fiecare ființă umană, de la concepție și până la moartea naturală, este purtătoare inerentă a unor atribute de neșters și inalienabile, precum demnitatea umană și dreptul la viață, fiind de aceea o persoană prin natura sa, iar nu prin voinţa sa ori a celorlalţi.
Răspuns Corina Ungureanu: Sunt de acord.
ENUNȚUL 5 – SPRIJIN PENTRU INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ „UNUL DINTRE NOI”
Uniunea Europeană trebuie să stopeze finanțarea din bugetul său a acelor practici care au în vedere distrugerea deliberată a vieții umane, precum cercetarea pe celule stem embrionare sau avortul, precum și a organizațiilor care promovează aceste practici în afara UE.


Răspuns Corina Ungureanu: Nu mă pot pronunța.

ENUNȚUL 6 – SUBSIDIARITATE ȘI SUVERANITATE
În virtutea principiului subsidiarității, fiecare dintre Statele membre are libertatea de a decide, fără intervenții și presiuni din partea Uniunii Europene, propriile politici familiale și educaționale, conforme cu realitățile sociale și cu identitatea sa culturală, istorică și religioasă.


Răspuns Corina Ungureanu: Nu mă pot pronunța.

ACORD DE ADERARE LA INTERGRUP
Dacă sunt ales, sunt de acord să fac parte dintr-un intergrup al Parlamentului European care să promoveze aceste principii și să monitorizeze aplicarea lor.


Răspuns Corina Ungureanu: [Lipsă răspuns]












Read more...

vineri, 2 mai 2014

Chestionarul Coaliţiei pentru Familie: Deocamdată au răspuns 4 candidaţi

0 comentarii
Sub sloganul „În 2014, EU votez pentru Familie!”, Coaliția pentru Familie și Constituție, o alianță informală de organizații non-guvernamentale care are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale, a remis tuturor partidelor și candidaților independenți la alegerile pentru Parlamentul European un „chestionar al valorilor”. Chestionarul cuprinde 6 enunțuri de principii a căror aplicare se află în sfera de competențe a Uniunii Europene și care constituie adesea subiect de dezbatere în instituțiile europene.

ENUNȚUL 1 – CĂSĂTORIA ȘI FAMILIA.
Căsătoria are la bază egalitatea în drepturi, diferența, complementaritatea și interdependența dintre bărbat și femeie. Familia întemeiată pe căsătorie este temelia societății, căminul optim pentru nașterea și creșterea copiilor și trebuie să beneficieze de protecție și de susținere.
ENUNȚUL 2 – DREPTUL COPILULUI LA O FAMILIE.
Întrucât toți copiii se nasc dintr-un bărbat și dintr-o femeie, este în interesul superior al copilului să fie crescut de mama sa și de tatăl său; ori, acolo unde acest lucru nu este posibil, de o mamă și de un tată adoptivi. Nimeni nu poate priva deliberat copilul de acest drept. Copilul nu poate face obiectul niciunui contract (ex. surogația), nici înainte și nici după concepția sa.
ENUNȚUL 3 – DREPTURI PARENTALE.
Părinții au dreptul fundamental de a fi primii și cei mai importanți educatori ai copiilor lor. În exercitarea vocației parentale, tatăl și mama au prioritate față de stat și de orice altă formă de autoritate exterioară familiei.
ENUNȚUL 4 – DEMNITATE UMANĂ ȘI PERSONALITATE.
Fiecare ființă umană, de la concepție și până la moartea naturală, este purtătoare inerentă a unor atribute de neșters și inalienabile, precum demnitatea umană și dreptul la viață, fiind de aceea o persoană prin natura sa, iar nu prin voinţa sa ori a celorlalţi.
ENUNȚUL 5 – SPRIJIN PENTRU INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ „UNUL DINTRE NOI”
Uniunea Europeană trebuie să stopeze finanțarea din bugetul său a acelor practici care au în vedere distrugerea deliberată a vieții umane, precum cercetarea pe celule stem embrionare sau avortul, precum și a organizațiilor care promovează aceste practici în afara UE.
ENUNȚUL 6 – SUBSIDIARITATE ȘI SUVERANITATE
În virtutea principiului subsidiarității, fiecare dintre Statele membre are libertatea de a decide, fără intervenții și presiuni din partea Uniunii Europene, propriile politici familiale și educaționale, conforme cu realitățile sociale și cu identitatea sa culturală, istorică și religioasă.
ACORD DE ADERARE LA INTERGRUP
Dacă sunt ales, sunt de acord să fac parte dintr-un intergrup al Parlamentului European care să promoveze aceste principii și să monitorizeze aplicarea lor.

Până la 30 apr. la acest chestionar au răspuns 4 candidaţi: (sursa: coalitiapentrufamilie.ro)




CandidatEnunțul 1Enunțul 2Enunțul 3Enunțul 4Enunțul 5Enunțul 6
Peter COSTEA – independentSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acord
Iulian CAPSALI – independentSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acord
Aurelian PAVELESCU – PNȚ CDSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acord
Florin BRABETE – Partidul VerdeSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acordSunt de acord
Read more...