1987 Overhauling of Straight America (Reeducarea americanilor
heterosexuali) - strategia prin care publicul va ajunge să îi accepte pe
homosexuali
(text prelucrat după John Vennari)
La sfârşitul lunii februarie a.c.
Barrack Obama a anunţat că el şi Departamentul de Justiţie vor modifica Defence
of Marriage Act (DOMA) (legea căsătoriei
în SUA), pretinzând că nu este „constituţională”. Legea datează din 1996 şi
spune că, în Federaţie, „cuvântul căsătorie
înseamnă doar uniunea civilă dintre un bărbat şi o femeie ca soţ şi soţie”. DOMA nu îi permite guvernului federal să recunoască „căsătoriile” între
persoanele de acelaşi sex, lucru ce ar avea efect asupra impozitării,
asigurărilor sociale şi al altor programe.
Este evident că Obama lucrează la
legalizarea⁄recunoaşterea la nivelul întregii federaţii a ceea ce se numeşte
„căsătoria” între persoanele de acelaşi
sex. Sondaje de opinie recente ne arată că un număr tot mai mare de americani
văd în „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex un lucru acceptabil, ceea ce
ne spune mult mai multe despre coruperea moravurilor din America decât însăşi
capacitatea ei de a recunoaşte obiectivitatea unei legi morale.
Propunerea recentă a lui Obama de
a modifica DOMA ne oferă ocazia să ne întrebăm: de ce astăzi homosexualitatea
şi „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex sunt acceptate de atât de mulţi
oameni?
Există o mulţime de factori, cel
mai important fiind eşecul teologilor şi prelaţilor catolici în predarea legii morale
catolice autentice şi diminuarea autorităţii lor după Conciliul Vatican II.
Biserica Catolică Modernă nu îi mai corectează pe profesorii catolici care emit
principii sau acceptă practici contrare legilor naturale şi divine.
La acest lucru se adaugă acţiunea
activiştilor pro gay.
The Overhauling of Straight America (Reeducarea americanilor heterosexuali)
În acest articol ne vom concentra
asupra tacticilor folosite de mişcarea prohomosexuală, dezvăluite într-o
lucrare de referinţă din 1987, The
Overhauling of Straight America, scrisă de activiştii pro-gay Marshall K.
Kirk şi Erastes Pill. (Erastes Pill este pseudonimul lui Hunter Madsen).
Aceşti oameni aveau studii foarte
serioase. Kirk studiase neuropsihiatria la Harvard; Madsen îşi dăduse
doctoratul în ştiinţe politice la Harvard şi era expert în tehnici de
persuasiune şi marketing social.
S-a spus că The Overhauling of Straight America a devenit biblia mişcării
pro-gay pentru că prezintă atât strategii care îi fac pe homosexuali să fie mai
uşor acceptaţi de către societate, cât şi metode de demonizare a adversarilor
homosexualităţii. Campania nu se bazează pe argumente intelectuale, ci pe
manipularea emoţională a publicului. (Kirk şi Madsen şi-au dezvoltat ideile ulterior
în cartea After the Ball: How America
Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays în the 90s. - După bal: cum va reuşi
America să-şi învingă frica şi ura faţă de homosexuali în anii 1990).
Deocamdată ne vom concentra
asupra articolului din 1987. Pentru a transmite cât mai exact spiritul lui ne
vom folosi de multe citate. Articolul a apărut în revista homosexuală Guide şi începe aşa:
„Prima problemă este
desensibilizarea publicului american în ceea ce priveşte homosexualii şi
drepturile lor. Pentru a desensibiliza publicul trebuie să îl ajuţi să ajungă
să privească homosexualitatea cu indiferenţă şi nu cu emoţie puternică.”
Autorii spun că obiectivul lor este să facă astfel încât preferinţele sexuale
să fie puse pe acelaşi loc cu preferinţele pentru un sport anume sau o
îngheţată. Ţie îşi place ciocolata, mie pecanul. Ţie îşi place hocheiul, mie
baseball-ul. Nici o problemă.
„Cel puţin la început ne vom axa
doar pe desensibilizarea publicului şi nimic mai mult. Nu avem nevoie şi nici
nu ne putem aştepta la o ‚apreciere’ corectă sau la ‚înţelegerea’
homosexualităăţiii de către americanul mediu. Nu putem convinge masele că
homosexualitatea e un lucru bun. Dar dacă îi vei face să se gândească că
homosexualitatea e doar o chestie, la care să dea din umeri, atunci poţi spune
că bătălia pentru drepturile lor legale şi sociale e câştigată. Pentru a-i face
pe oameni să dea indiferenţi din umeri când aud de homosexuali, aceştia nu
trebuie să mai aibă imaginea unui grup
misterios, ciudat şi altfel decât
ei.” Articolul pledează pentru o campanie media concertată care trebuie să
schimbe imaginea homosexualilor şi „orice campanie cu acest scop trebuie să
aibă şase etape.”
Etapa 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate tare şi cât de des
puteţi
„Principiul acestui sfat este
simplu: aproape orice comportament începe să pară normal dacă îl vezi destul de
des, de aproape şi printre cunoştinţele tale. Noul comportament va deveni
aceptabil dacă în jurul tău sunt destui oameni care îl acceptă sau care îl
practică.” La început oamenii se vor simţi ameninţaţi, dar, după cum spun
autorii articolului, „cât timp omul de rând nu se simte obigat să procedeze la
fel şi cât timp comportamentul respectiv nu îi ameninţă securitatea fizică şi
financiară, el se va obişnui repede cu el (noul comportament) şi îşi va vedea
de viaţă.” Cu timpul omul de rând va deveni mai tolerant faţă de
homosexualitate, pe care va ajunge s-o privească ca pe un mod alternativ şi
legitim de a trăi.
„Pentru a amorţi sensibilitatea
oamenilor când aud de homosexuali trebuie ca un număr mare de oameni să
vorbească despre asta fie neutru fie cu simpatie.” Cu cât se vorbeşte mai mult
de asta cu atât impresia generală va fi că oamenii se împart cel puţin în două
tabere asupra acestui subiect. „Chiar şi dezbaterile zgomotoase dintre
oponenţii şi simpatizantţii homosexualilor ne vor fi de folos cîtă vreme
persoanele gay ‚respectabile’ vor ieşi în evidenţă când îşi expun punctul de
vedere.”
Autorii insistă asupra faptului
că discuţia despre ‚homosexualitate’ nu trebuie să însemne îndoctrinare, ci
doar o discuţie. „În primele etape ale campaniei adresate americanilor hetero
oamenii nu trebuie să fie şocaţi şi dezgustaţi de o expunere prematură la
comportamentul homosexual în sine. Dimpotrivă, imaginile despre sex trebuie să
fie estompate, iar în prim plan să se afle drepturile homosexualilor, reduse pe
cât posibil la o problemă socială abstractă.”
Autorii subliniază că e important
să se vorbească despre homosexualitate în media vizuale, filmul şi
televiziunea, „cele mai puternice formatoare de imagine în lumea occidentală”.
În acea perioadă americanul de rând îşi petrecea mai mult de şapte ore pe zi în
faţa televizorului. „În acele ore se deschide o poartă spre lumea privată a
americanului hetero, prin care putem strecura un cal troian.” Hollywood-ul e
considerat de către autori cea mai bună armă secretă pe care homosexualii o pot
folosi pentru a desensibiliza lumea hetero. Ei apreciază faptul că în ultimii
zece ani (până în 1987) personajele homosexuale au devenit foarte prezente în
filme şi programele tv.
De atunci aceste personaje au
devenit tot mai comune şi asta face parte din strategia care are drept scop ca
publicul să ajungă să accepte homosexualitatea. De ex, serialele Will şi Grace (difuzat şi în România) şi The
L Word sau filmele Jurnalul lui
Bridget Jones, Brokeback Mountain şi As
Good As It Gets (difuzate şi în
România). Tot mai des vedem în filme şi la tv personaje homosexuale simpatice
şi acest lucru nu este întâmplător.
Apoi Kirk şi Pill vorbesc despre
modul în care trebuie atacată religia. „Opinia publică este una dintre sursele
valorilor acceptate de societate, iar religia este cealaltă. Bisericile
conservatoare condamă homosexualitatea şi putem face doar două lucruri ppentru
a deconcentra homofobia credincioşilor practicanţi. Mai întâi putem murdări
valorile morale folosind cuvinte. Asta înseamnă să le facem publicitate
bisericilor tolerante faţă de homosexuali, să ridicăm obiecţii teologice la
interpretarea conservatoare a învăţăturilor din Biblie şi să denunţăm ura şi
inconsistenţa.”
„Apoi putem submina autoritatea
morală a bisericilor homofobe portretizându-le ca fiind demodate şi retrograde,
neadaptate la timpurile moderne şi la ultimele cercetări din psihologie. Instituţiei
puternice a Bisercii trebuie să-i opunem Ştiinţa şi Opinia publică, şi mai
puternice (scutul şi sabia ‚umanismului secular’ contestat de Biserică). O
astfel de alianţă profană a mai lucrat şi altădată cu succes împotriva
Bisericii, când s-a pus problema avortului şi a divorţului. Cu multe discuţii
deschise despre prevalenţa şi acceptabilitatea homosexualităţii, alianţa poate
fi refăcută.”
Etapa a doua: Prezentarea homosexualilor ca victime, nu ca potenţiali
agresori
Hollywood-ul reprezintă cea mai
eficientă armă secretă pe care homosexualii o pot folosi pentru a desensibiliza
lumea hetero, spun autorii articolului. Ei laudă faptul că tot mai multe
personaje de film şi programe tv sunt gay.
„În orice campanie ce vizează
câştigarea publicului homosexualii trebuie prezentaţi drept victime ce au
nevoie de protecţie astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi în mod reflex
să-şi asume un rol protector faţă de ei. Dacă homosexualii vot fi prezentaţi în
schimb ca un grup mândru şi puternic ce are un mod de viaţă nonconformist,
rigid şi deviant, ei vor fi percepuţi ca un pericol public în faţa căruia
trebuie opuse rezistenţă şi opresiune. De aceea trebuie să rezistăm tentaţiei
de a ne afişa ‚mândria de a fi gay’ (gay pride) în mod public atunci când ea nu
corespunde cu imaginea de Homosexual Victimă. Şi trebuie să trecem linia
subţire dintre a-i impresiona pe heterosexuali prin număr, pe de-o parte, şi a
le îndepărta paranoia ostilă, pe de altă parte. (Sunt peste tot!)”
„O campanie media ce promovează
imaginea de Homosexual Victimă trebuie să se folosească de simboluri care să
reducă sentimentul de pericol în rândul heterosexualilor, să-i facă să lase
garda jos şi să crească potenţialul de victimizare a persoanelor gay. Asta
înseamnă că imaginea bărbatului musculos va apărea foarte rar în reclamele gay
sau în alte programe publice şi vor fi promovate imagini de bărbaţi drăguţi,
tineri sau bătrâni, şi de femei frumoase. (Se subînţelege că asociaţii foarte
greu de acceptat, cum este NAMBLA [North American Man-Boy Love Association], nu
trebuie să apară deloc în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestare de
copii nu vor putea părea niciodată victime).”
Kirk şi Pill precizează care sunt
cele două mesaje despre „Homosexualul Victimă” care trebuie livrate publicului.
„În primul rând, heterosexualilor trebuie să li se spună că homosexualii sunt
victime ale destinului, în sensul că majoritatea nu au avut de ales în ceea ce
priveşte preferinţele lor sexuale. Mesajul sună aşa: ‚Cât despre homosexuali ei
aşa s-au născut, aşa cum oamenii se nasc heterosexuali, albi sau negri,
atletici sau isteţi. Nimeni nu i-a manipulat sau sedus; nu ei au ales să fie
aşa şi nu pot fi blamaţi din punct de vedere moral. Ei nu au un comportament
altfel din propria lor voinţă, pur şi simplu aşa e felul lor. Acest renghi al
sorţii ţi s-ar fi putut întâmpla şi ţie!’”
Putem observa această strategie
peste tot. De ex, malefica Lady Gaga cu albumul ei, Born this way. Sau ura manifestată de homosexuali contra unor
asociaţii, cum sunt Courage şi Exodus Now, care îi ajută pe oameni să renunţe
la comportamentul homosexual. Dacă homosexualitatea poate fi depăşită, atunci
argumentul conform căreia ea este înnăscută şi că homosexualii sunt victime ale
sorţii, ce nu se pot schimba, este evident fals.
Kirk şi Pill continuă:
„Spectatorii heterosexuali trebuie să se poată identifica cu homosexualii ca
victime. Dl şi dna Public nu trebuie să poată spune: ‚ei nu sunt ca noi’.
Pentru aceasta persoanele prezentate în campanie trebuie să fie decente şi demne,
atrăgătoare şi admirabile după standardele heterosexualilor, dar fără nimic
special la prima vedere – pe scurt, nu trebuie să arate altfel decât persoanele
hetero pe care ne dorim să le cunnoaştem. (Pentru a folosi termenii din
articolele noastre anterioare, personajele trebuie să fie de tipul R,
‚homosexuali hetero’ şi nu de tipul Q, ‚homosexuali ce ies uşor în evidenţă’.)
Doar astfel mesajul va putea fi citit corect: ‚aceşti oameni sunt nişte victime
ale sorţii şi asta mi s-ar fi putut întâmpla şi mie.’”
Autorii menţionează că s-ar putea
ca homosexualii să nu privească favorabil faptul că sunt prezentaţi cam ca
victime ale unei urgii, „dar e un fapt că comunitatea gay este slabă şi trebuie
să se folosească de puterile celui slab, inclusiv de stârnirea simpatiei.”
„Al doilea mesaj trebuie să-i
portretizeze pe homosexuali ca victime ale societăţii.”
Etapa a treia: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă
„O campanie media care îi
prezintă pe homosexuali în roluri de victime ai societăţii şi îi încurajează pe
heterosexuali să-i protejeze trebuie să-i ajute pe aceştia din urmă să-şi asume
şi să-şi explice noul rol protector. Puţine femei hetero, chiar şi mai puţini
bărbaţi hetero, vor vrea să apere homosexualitatea cu curaj. Mulţi vor dori
să-şi alăture impulsul protector slăbit unui principiu de dreptate sau
justiţie, dorinţei generale ca societatea să devină mai dreaptă. Campania
noastră nu trebuie să ceară sprijin direct pentru practica homosexuală, ci
trebuie să aibă ca temă anti-discriminarea. Lupta pentru dreptul la exprimare,
libertatea credinţelor, libertatea de asociere, tratament egal în faţa legii –
toate acestea trebuie să fie aduse în conştiinţa publicului prin campania
noastră.”
„E foarte important pentru
mişcarea gay să-şi alinieze cauza standardelor acceptate din drept şi justiţie
astfel încât susţinătorii ei hetero să aibă la îndemână un argument
incontestabil la obiecţiile de ordin moral ale adversarilor săi. Homofobii îşi
maschează repulsia emoţională sub haina întunecată a dogmei religioase, aşa că
apărătorii drepturilor gay trebuie să fie gata să combată dogma cu principii.”
Etapa a patra: Făceţi-i pe homosexuali să arate bine
„Pentru a face ca un Homosexual
Victimă să devină simpatic unui heteosexual el trebuie portretizat ca un
Oarecare. Dar e bine ca tema campaniei să fie mai agresivă şi să ţintească mai
sus: pentru a contracara presa proastă din timpurile de azi, despre homosexuali
şi lesbiene, campania trebuie să-i arate pe gay ca pe nişte stâlpi ai
societăţii. Da, ştim, e o şmecherie foarte veche. Şi alte minorităţi se
folosesc de ea, când îşi fac publicitate în afişe pe care scriu ‚Ştiaţi că
acest bărbat sau femeie (importantă) a fost .......?’ Dar mesajul e important
pentru toţi heterosexualii care îi privesc încă pe homosexuali ca pe nişte
oameni ‚ciudaţi’ (queer) – retraşi, singuratici, rataţi, beţivi, cu tendinţe
sinucigaşe, molestatori de copii.”
Autorii subliniază că e important
să precizăm orientarea celebrităţilor. „Celebrităţile pot fi hetero (cum e Ed
Asner) sau gay.”
Etapa a cincea: Făceţi-i pe cei care discriminează să arate rău
„În stadiul ulterior al campaniei
media pentru drepturile gay, după ce afişele cu personaje gay au devenit un loc
comun, va trebui să acţionăm dur cu oponenţii rămăşi. Pe şleau, ei trebuie
demonizaţi. (Acest lucru va fi cu atât mai necesar cu cât, la acel moment,
adversarul asediat îşi va fi mărit cantitatea de dezinformare şi de vitriol de
patru ori.) Scopul nostru este dublu. Mai întâi încercăm să înlocuim
sentimentul general şi justificat de mândrie de a fi homofob cu un sentiment de
ruşine şi de vină. Apoi, intenţionăm să-i facem pe cei care sunt anti-gay să
pară atât de răi încât americanul de rând îşi va dori să se delimiteze de
ei.”
„Trebuie să-i arătăm publicului
imagini cu homofobi gălăgioşi ce au idei şi credinţe care îi dezgustă pe
americanii de rând. Aceste imagini trebuie să includă: oameni din Ku Klux Klan
care cer ca hommosexualii să fie arşi de vii sau castraţi; vicari bigoţi din
Sud care ţipă cu o ură isterică într-un mod care îi face să pară comici, dar şi
nebuni; derbedei ameninţători sau condamnaţi care se laudă cum au ucis sau cum
îi vor ucide ei pe ‚poponari’; un tur al lagărelor de concentrare naziste în
care homosexualii au fost torturaţi sau gazaţi.”
Autorii explică ulterior: „Am
arătat deja câteva imagini care trebuie să dăuneze vendetei homofobe:
extremişti religioşi gălăgioşi şi ranchiunoşi, neonazişti, oameni din Klan care
să arate răi şi ridicoli (lucru nu prea greu de găsit).”
„Aceste imagini trebuie combinate
cu cele ale homosexualilor, victime ale lor, printr-o metodă propagandistă
numită ‚tehnica parantezei’. De ex, timp de câteva secunde este arătat un
predicator onctuos cu ochii injectaţi, care ţipă de la amvon împotriva
‚creaturilor bolnave şi scârboase’. În timp ce tirada lui continuă pe sonor,
imaginile arată persoane gay cu aspect decent, inofensiv şi plăcut, apoi arătăm
iar faţa predicatorului şi tot aşa. Contrastul va vorbi de la sine. Efectul va
fi devastator.”
Etapa a şasea: Solicitaţi fonduri
„Orice campanie masivă de acest
gen necesită fonduri imense, fără precedent, şi timp de ani de zile”, continuă
autorii. Homosexualii trebuie să contribuie masiv. „Şi pentru că ei de obicei
nu au familii de întreţinut, vor putea contribui mai mult.”
„Apelul se adresează atât
homosexualilor cât şi heterosexualilor cărora le pasă de justiţia socială.”
În cartea scrisă doi ani mai
târziu, După bal, Kirk şi Madsen
vorbesc clar despre planul lor de a converti America la cauza homosexuală.”Prin
convertire înţelegem ceva mult mai profund, schimbarea modului de viaţă
american, fără de care nu putem realiza o schimbare socială reală. Ne referim
la convertirea emoţiilor, mentalităţii şi a voinţei americanului de rând,
printr-un atac psihologic, sub forma propagandei emisă prin mass media.”
Demonizarea creştinilor
Pe linia cărţii scrisă de Kirk şi
Pill, Overhauling of Straight America,
procesul de demonizare a celor care se opun homosexualităţii are loc acum cu o
viteză înspăimântătoare. Atacul homosexualilor se îndreaptă în principal asupra
creştinilor şi a creştinismului.
·
Pe un site LGBT dedicat denunţării
‚infracţiunilor prin ură’ (hate crimes) activiştii pretind că organizaţiile pro-familie
folosesc ‚limbajul urii’ (hate speech) atunci când critică comportamentul
homosexual, iar acest ‚limbaj’ trebuie interzis. Acest site pune semnul egal
între a te opune homosexualităţii şi măcelărirea evreilor din Europa de către
Hitler.
·
Acelaşi site acuză asociaţiile
pro-familie de uciderea studentului homosexual Matthew Shepard. (Deşi
Matthew Shepard a fost ucis într-un jaf, şi nu pentru că era homosexual).
·
În 2004 un preot protestant din Suedia a
fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea în
timpul slujbei pe care o ţinea la Biserică.
·
Consiliul local din San Francisco a
votat o rezoluţie în care condamnă asociaţiile religioase pentru aşa-zisele
‚crime de ură’, cum a fost uciderea studentului Matthew Shepard. În plus,
Consiliul a adoptat o rezoluţie prin care obligă mass media locale să nu
accepte reclame de la asociaţiile pro-familie, în care se vorbeşte de
posibilitatea ca un homosexual să-şi schimbe viaţa şi să devină heterosexual.
·
La New York, un panou pe care era un
citat din Biblie a fost dat jos la presiunea Primăriei, care a spus că
foloseşte ‚limbajul urii’ (hate speech).
·
În 2005, în Massachussetts, David Parker
a fost arestat pentru că a protestat când copilul lui de şcoală primară a fost
obligat să asiste la orele de propagandă pro-LGBT! El şi-a transferat copilul
de la şcoala respectivă. A avut procese
timp de doi ani şi a pierdut.
Partidul Republican, zis şi
conservator, a ajuns acum să accepte propaganda homosexuală.
·
În august 2010 Glenn Beck a declarat la
televiziunea Fox, în emisiunea lui Bill O’Reilly, că nu vede nici o problemă în
legătură cu căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Ziarul Washington Post a
titrat: Glenn Beck, un avocat al căsătoriei gay?
Interviul a avut loc astfel:
O’Reilly - Credeţi
că căsătoria gay reprezintă o ameninţare pentru ţară, în vreun fel?
Beck - O
ameninţare pentru ţară?
O’Reilly - Da,
dacă ne va face vreun rău?
Beck (râzând) - Nu
cred. Adică dacă vor veni homosexualii să ne ia?
O’Reilly - Nu, bine,
atunci căsătoria gay va aduce prejudicii ţării?
Beck - Cred că
Thomas Jefferson e cel care a spus: dacă nu-mi afectează sănătatea şi nici
buzunarul, pentru mine nu contează.
GOProud, o organizaţie
republicană care sprijnă căsătoria gay şi pe homosexualii care servesc în armata
ţării, a fost sponsor în 2010 al Conferinţei de Politică Conservatoare Acton
(CPAC) din Washington DC, cea mai mare adunare de acest gen la nivel federal.
CPAC nu a luat în seamă apelul unor organizaţii cu adevărat conservatoare, de a
nu permite ca GOProud să fie sponsor al manifestării. (GOP= Grand Old Party – denumire populară
pentru Partidul Republican)
E clar că
strategiile şi tacticile prezentate în Overhauling
the Straight America şi în După bal
sunt aplicate în SUA şi peste tot în lume. Homosexualitatea le este impusă acum
statelor ca un mod de viaţă legitim; California tocmai a votat o lege prin care
materia numită „istoria gay” devine obligatorie în şcolile publice. Nu e
nici o îndoială că această politică urmează să fie impusă de activişti şi de
oamenii politici corupţi în şcolile publice din întreaga Federaţie.
Am fost
manipulaţi şi corupţi.
Dacă această
tendinţă nu va fi oprită de învăţătura catolică solidă împotriva
homosexualităţii, ce trebuie să pornească de la vârful Bisericii, atunci
familia va fi distrusă, iar coruperea tineretului şi persecutarea creştinilor
susţinători ai învătăturii biblice vor
continua.
Facebook
Postări
