Provocarea musulmană

Jurnalista norvegiană Hege Storhaug lucrează la fundaţia Human Rights Service, un think tank independent politic, care îşi propune să înţeleagă societatea multietnică astfel încât politicile de integrare să fie îmbunătăţite şi drepturile omului respectate. Cartea But the Greatest of These Is Freedom. The Consequences of Immigration in Europe, publicată în 2011 în SUA, demonstrează că politicile de imigrare şi de integrare din Europa au fost greşite şi au ajuns o ameninţare pentru libertatea individuală, egalitatea sexelor şi armonia socială.

Compoziţia etnică a Europei s-a modificat întrucât cei care astăzi mătură continentul diferă de cei de acum un secol. Problemele enclavelor musulmane din Europa, grupuri ce trăiesc în paralel cu populaţia majoritară, arată că imigranţii nu au venit pentru libertăţile de aici sau pentru a adopta alt mod de viaţă, ci pentru a profita de ajutorul social, destinat iniţial localnicilor aflaţi în situaţii disperate sau care trec prin catastrofe, dar şi pentru a-şi păstra cutumele, unele ilegale în societatea europeană. O serie de comunităţi etnice au valori ce intră în conflict cu libertăţile din Europa, în special în ceea ce priveşte atitudinea faţă de femei şi copii, iar imigranţii schimbă modul de viaţă european, lucru care poate fi influenţat de autohtoni doar în ziua votului.

Cartea prezintă o serie de statistici despre dinamica migraţiei şi a nupţialităţii în rândul imigranţilor. Norvegia are 4,5 mil. locuitori, iar imigranţii sunt concentraţi în Oslo. Majoritatea provin din Pakistan şi Irak. La rata natalităţii se adaugă politicile de integrare, care favorizează influxul de imigranţi; trei sferturi dintre ei ajung aici datorită legii pentru reunificarea familiei. Nepoţii direcţi ai primei generaţii de imigranţi sunt trimişi în ţara de origine şi nu învaţă limba norvegiană. La 7 ani mulţi dintre ei sunt înscrişi la şcoală fără a şti limba ţării de adopţie. O mare parte din copii, deşi cetăţeni norvegieni, sunt ţinuţi de familie pe meleaguri îndepărtate, unde urmează şcoli coranice, apoi se întorc în Norvegia pentru a se căsători (mai precis a fi căsătoriţi), fie cu tineri din ţara de origine, fie cu cei din comunitatea lor. La trendul actual, în câţiva ani musulmanii vor deveni majoritari în capitală, iar până la sfârşitul secolului norvegienii vor fi minoritari în ţara lor.

Legislaţia din Norvegia nu permite o statistică clară a copiilor plecaţi din ţară întrucât pentru autorităţi domiciliul lor este cel declarat de părinţi. Studiile HRS apreciază că în prezent circa 5.000 copii ai imigranţilor se află în ţările de origine ale ascendenţilor lor, învăţă o altă limbă şi rareori primesc o educaţie care să le crească şansa de a obţine locuri de muncă în Norvegia. Ei nu cunosc modul de viaţă european, nu li se permite să îl adopte şi sunt viitorii locuitori ai enclavelor din oraşele occidentale.

Printre abuzurile la care expuşi tinerii şi copiii din comunităţile de imigranţi se află: căsătoriile forţate (victimele pot fi minori, iar căsătoriile pot fi consangvine sau poligame, ceea ce contravine legislaţiei din Norvegia), crimele pentru onoare (comise mai frecvent împotriva femeilor ce vor să adopte modul de viaţă european) şi mutilarea genitală a fetiţelor.

În Europa căsătoriile între veri primari au crescut în a adoua generaţie de imigranţi faţă de prima; ele păstrează caracteristica din ţara de baştină. În Pakistan între 30 şi 60% dintre căsătorii au loc între veri, în Irak 50%, în Kurdistan  şi Maroc - 30%. Acest obicei aduce şi în Europa o problemă de sănătate publică: riscul de malformaţii la nou-născuţi este de 4 ori mai mare pentru cei cu părinţi consangvini. În Anglia circa 30% dintre malformaţii se înregistrează în rândul nou-născuţilor de origine pakistaneză.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că circa 140 milioane de fete şi femei din lumea musulmană sunt mutilate genital, un obicei vechi de peste 6.000 de ani a o serie de de triburi din Africa şi Asia. Obiceiul a fost tolerat când acestea au adoptat religia islamică, printre alte concesii menite să crească numărul de adepţi. Imiganţii au adus obiceiul cu ei în Europa, astfel că doar în Norvegia există circa 7.000 fete mutilate genital. Ele sunt supuse supliciului la vârste foarte mici, fără anestezie, fie pe teritoriul ţării adoptive, fie în ţara de baştină, unde sunt trimise doar pentru acest scop. Fetele au probleme de sănătate încă din copilărie, atunci când nu mor din cauza complicaţiilor, iar cele reuşesc să se vindece vor avea viaţa sexuală afectată.

Suedia şi Marea Britanie au o lege care pedepseşte mutilarea genitală a copiilor, dar nu s-a dovedit eficientă de vreme ce au avut un singur caz judecat. Un proiect francez este analizat în carte şi propus ca model pentru a eradica obiceiul în Europa. Părinţii primesc ajutorul social doar dacă prezintă cardul de sănătate al copiilor vizat; la bilanţul anual copiii sunt examinaţi şi genital, ceea ce permite diagnosticarea abuzului sexual, iar părinţii suspecţi sunt deferiţi justiţiei. Astfel numărul de copii mutilaţi din enclave a scăzut de la an la an.

Indiferenţa şi ignoranţa îi pot face pe oamenii născuţi într-o societate europeană să considere libertatea un lucru gratuit, de la sine înţeles şi accesibil pe toate meridianele. Politicile de imigraţie şi integrare din Europa şi educaţia ateistă, pentru acum şi aici, au făcut ca Europa să ajungă la 15% populaţie musulmană în 2020 şi la 50% în 2050. În ce măsură ne vom mai bucura de libertatea de acum, dacă tendinţa de enclavizare şi de conflict al imigranţilor cu populaţia majoritară se menţine? Cartea lui Storhaug prezintă pe larg şi opiniile unor specialişti în Islam, dar dezbaterea despre „provocarea musulmană” nu s-a încheiat.

Read more...

Deficit demografic şi colonii etnice

Imigraţia în UE şi integrarea în societăţile adoptive a imigranţilor de primă generaţie sau de generaţie mai veche sunt probleme care se întrepătrund şi provoacă dezbateri electorale în Europa. Centrul pentru Studii Europene (CES), fundaţie a Partidului Popular European (PPE), a publicat în ianuarie raportul Opening the Door? Immigration and Integration in the European Union, desfăşurat în 13 ţări UE şi o regiune, ca bază pentru elaborarea unor politici mai eficiente.

Raportul recomandă adoptarea unei legislaţii care să crească imigraţia legală în Europa, gestionarea canalelor de imigraţie ilegală şi stimularea migraţiei circulare dinspre nordul Africii (emigranţi ce revin în ţara natală după un număr de ani).

Problema imigraţiei are accente diferite de la ţară la ţară şi în funcţie de circumstanţe.

Imigraţia economică a apărut iniţial datorită politicilor care au încercat să suplinească deficitul intern de forţă de muncă, când iarna demografică părea departe. Dacă unele state şi-au impus ani de-a rândul o cotă de muncitori non-UE, acum politicile ţintesc imigranţi dezirabili din punct de vedere economic (grad de calificare, nivel lingvistic şi vârstă). Pe acest sistem va opera Cartea Albastră (Blue Card). Ţările ce păstrează încă o cotă pentru forţa de muncă externă sunt Estonia, Slovenia şi România. Studiul critică politicile restrictive din unele state, care nu răspund suficient nevoilor pieţei interne a muncii, şi consideră imigraţia una din metodele de îmbunătăţire a raportului tineri:vârstnici (salariaţi:pensionari) din Europa. PPE sprijină adoptarea unui singur permis de rezidenţă şi de muncă pentru cetăţenii non-UE, care doresc să vină aici.

Azilul este reglementat diferit de la ţară la ţară, deşi toate au semnat aceeaşi Convenţie de la Geneva (1951). Franţa primeşte circa 50.000 cereri pe azil pe an, Spania câteva sute, iar Slovacia şi România - câteva zeci. Problema este că cei cărora li se refuză azilul rămân oricum în ţara adoptivă, printr-un subterfugiu legal care le prelungeşte şederea sau, cel mai des, ascunzându-se de autorităţi şi riscând să devină victime ale traficului de carne vie. Legislaţia azilului ar trebui să fie unificată, să respecte principiul subsidiarităţii şi să fie mai severă în ceea ce priveşte reunificarea familială, politică ce a dus la fenomenul căsătoriilor cu forţa.

Raportul CES estimează că în Europa există între 2,8 şi 6 milioane de imigranţi ilegali. Statelor foarte căutate, Spania, Franţa, Grecia şi Belgia, li s-au adăugat după aderare Ciprul şi Malta, accesibile celor din nordul Africii. Imigranţii ilegali sunt cei care pătrund fraudulos în ţară sau care nu au obţinut azilul sau prelungirea vizei. Ei formează un grup social ce trăieşte în afara legii şi produce o economie neagră în care înfloreşte exploatarea, iar accesul la educaţie şi servicii de sănătate de calitate este foarte precar, condiţii strict necesare pentru a se integra în societate. Belgia, Spania, Grecia şi Germania au acordat, în mai multe rânduri, vize unui număr mare de imiganţi ilegali, pentru a le oferi şansa să se integreze. PPE nu sprijină această metodă pentru că nu rezolvă problema imigraţiei ilegale, ci se pronunţă pentru o mai mare autoritate acordată Frontex, agenţia ce răspunde de cooperarea la frontierele UE. Frontex ar trebui să aibă mai multe atribuţii şi un buget mărit pentru ca Uniunea să aibă o politică de frontieră eficientă. PPE se pronunţă pentru încheierea de înţelegeri de repatriere cu cât mai multe state non-UE.

Politica de integrare a fost percepută drept o necesitate abia din anii 1980. Ani de zile oamenii politici din Europa au considerat că imigraţia nu este un fenomen social semnificativ. A existat prejudecata că cei imigraţi din motive economice se vor reîntoarce în ţările lor după câţiva ani, astfel că la început de integrarea imigranţilor s-au ocupat doar organizaţiile etnice, unele aflate sub influenţa regimului politic din ţara lor. Creşterea criminalităţii din oraşe a deschis dezbaterea despre integrarea imigranţilor. UE defineşte integrarea drept un „proces dinamic, cu două sensuri, de acomodare a imigranţilor şi a rezidenţilor statelor membre, cu respectarea valorilor de bază ale Uniunii”; scopul integrării este accesul egal al imigranţilor la drepturile sociale, civice şi la piaţa muncii. Raportul CES spune că în Europa există comunităţi etnice care trăiesc în paralel cu majoritatea populaţiei şi reprezintă un pericol pentru ordinea constituţională, ca şi o sursă de probleme sociale, cum sunt căsătoriile cu forţa şi crimele pentru onoare. Astfel integrarea a devenit şi subiect de dezbateri filosofice şi ideologice.

Raportul acordă un spaţiu larg integrării: evaluarea politicilor, măsurile economice, accesul la piaţa muncii, la educaţie şi cetăţenie, reprezentarea în administraţie, participarea la vot şi Islamul.

Integrarea pare sortită să eşueze din cauza diferenţei de nivel socio-economic dintre imigranţi şi populaţia generală. Imigranţii au un nivel educaţional şi de calificare mai redus, sunt mai săraci şi mai prost plătiţi pentru aceeaşi muncă. Formarea comunităţilor etnice închise în oraşele din Occident arată că politicile de integrare au eşuat.

Creşterea economică din unele ţări europene (Grecia, Spania, Finlanda, Cipru) a făcut ca în anii 1990 ele să devină, din surse ale emigrării, ţări de imigraţie. Pe de altă parte imigranţii sunt de obicei mai slab calificaţi şi importul de muncă ieftină favorizează întârzierea reformelor economice din ţările gazdă.

Accesul la piaţa muncii este o condiţie obligatorie pentru integrarea imigrantului. Locul de muncă îi permite să trăiască în afara „coloniilor etnice” şi să trăiască în societatea majoritară. Spania şi Ungaria sunt singurele ţări în care imigranţii obţin locuri de muncă mai bune decât populaţia majoritară.

Nivelul de pregătire al imigranţilor la sosirea în ţara adoptivă este în general scăzut. Accesul lor şi al copiilor la educaţie este mai precar decât al populaţiei generale; puţini copii urmează studii secundare, tinerii au calificări mai slabe şi şanse mai mici la angajare. În condiţii de criză economică ei rămân primii fără locuri de muncă. Mulţi imigranţi de a doua şi a treia generaţie nu cunosc limba ţării adoptive şi sunt dependenţi astfel de comunitatea etnică. Tinerii imigranţi riscă să ajungă alienaţi şi au un risc crescut pentru comportamente antisociale; tinerii din populaţia generală răspund cu violenţă ca autoapărare.

Accesul la cetăţenie este văzut ca un factor stimulator pentru integrare în Cipru şi Belgia, în timp ce Grecia şi Germania consideră cetăţenia o recompensă pe care imigrantul o merită dacă se integrează. Studiul din Germania arată că o cetăţenie obţinută uşor îl demobilizează pe imigrant în a se integra. În viziunea CE naturalizarea favorizează integrarea.

Participarea imigranţilor şi a descendenţilor lor în organe de conducere alese sau în partide este la fel de slabă în toate ţările UE. În ceea ce priveşte prezenţa la vot, între imigranţii educaţi şi populaţia geneală cu acelaşi nivel de pregătire nu există diferenţe. În Germania şi Franţa originea etnică a ascendenţilor nu este înregistrată, ceea ce face dificilă o statistică. În ceea ce priveşte implicarea organizaţiilor etnice în politica de integrare a unei ţări, există temeri că realitatea ar putea fi prezentată distorsionat. În Austria şi Spania unele comunităţi interpretează drepturile politice într-o manieră incompatibilă cu regimul democratic.

După atentatele de la începutul anilor 2000 din SUA şi Europa, opinia publică din Europa nu mai face o distincţie clară între terorism şi Islam. Raportul CES vorbeşte despre organizaţiile musulmane din Spania şi Grecia. În timp ce în Franţa, Germania, Belgia şi Spania există foarte multe moschei, ele nu sunt permise în oraşele din Grecia; aici camerele de rugăciune din zona urbană sunt privite ca un potenţial risc de formare a unor comunităţi paralele.

Din raportul CES reiese că avem nevoie de o definiţie clară a valorilor şi a obiceiurilor la care imigranţii trebuie să aspire odată ajunşi în UE şi pe care trebuie să şi le păstreze, ca moştenire culturală din ţara lor.

Între statele UE există diferenţe mari în politicile de imigrare şi integrare, atât în ceea ce priveşte substanţa, cât şi centrul de decizie. Deocamdată guvernele statelor prevalează faţă de UE în stabilirea politicilor. Este un domeniu în care rolul CE rămâne aspiraţional, iar criza economică a întărit rolul statelor membre în faţa CE.

Read more...