trafic

 
Se afișează postările cu eticheta neomarxism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta neomarxism. Afișați toate postările

joi, 26 noiembrie 2015

ONU include băieţii de 10 ani în definirea comportamentului homosexual

0 comentarii
La finalul lunii octombrie 2015, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Agricultură – UNFPA, care acționează ca „agenția de planning familial” a ONU – a continuat avansul „revoluției sexuale” cu un nou raport despre HIV și infecțiile cu transmitere sexuală la bărbații care întrețin relații sexuale cu alți bărbați… și băieți. (sursa: cultura vietii)
Raportul UNFPA citat de C-Fam, ne transmite că promiscuitatea și practicile sexuale periculoase sunt o parte omniprezentă a experienței sexuale masculine, o acuzație pe care organizațiile pro-homosexuale ar eticheta-o ca „malefică” dacă ar proveni de la un grup creștin conservativ. În același timp, documentul ignoră faptul că a avea mai mulți parteneri sexuali, în special mai mulți parteneri simultani, crește foarte mult riscul de infecție. Sfatul pe care agenția ONU îl oferă pentru schimbarea comportamentului sexual este limitat la folosirea prezervativelor și lubrifianților.
UNFPA începe raportul cu definirea termenului MSM, un cuvânt mai corect politic pentru homosexuali. MSM înseamnă „bărbați care fac sex cu alți bărbați” și, ne spune UNFPA, termenul „ar trebui înțeles că include bărbați tineri, adică între 10-24 de ani”. În timp ce MSM este în general considerat a fi un comportament (homosexual) mai degrabă decât o identitate, agenția ONU îi include aici pe cei care „experimentează atracția sexuală față de același sex.”
Read more...

miercuri, 17 iunie 2015

Pe 23 iunie: Lansare de carte "Corectitudinea politică"

0 comentarii

Read more...

duminică, 17 mai 2015

Protest faţa de acordarea titlului de doctor honoris causa lui Peter Singer

6 comentarii
UPDATE (20 mai 2015): Senatul Universităţii din Bucureşti nu renunţă la decizia de a-l premia pe Peter Singer. Festivitatea va aveal loc mâine, de Înălţare. Citiţi comunicatul pe activenews.ro.
 


Mai multe asociaţii apărătoare ale valorilor pentru viaţă au trimis o scrisoare de protest către conducerea Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Filosofie referitoare la acordarea titlului de doctor honoris causa lui Peter Singer, planificată pe 21 mai şi aprobată încă din dec. 2014 (sursa: stiripentruviata.ro). Deocamdată nu există un răpuns al Universităţii la acest protest.

Reproduc aici scrisoarea: 


Scrisoare de protest față de acordarea de către Universitatea din Bucureşti a titlului de doctor honoris causa filosofului Peter Singer



Am aflat cu stupoare că Universitatea din București îi va decerna titlul de doctor honoris causa filosofului Peter Singer, pe data de 21 mai.

Filosoful Peter Singer profesează convingeri cu totul contrare moralei creștine și legislației românești în vigoare, de aceea decizia Universităţii ni se pare cel puţin pripită.

Astfel, Peter Singer susține lipsa relativă de valoare a vieții umane, ceea ce contravine flagrant art. 22 alin 1 din Constituția României: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”

În 1979, Peter Singer a scris[i]:"Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu". De asemenea, în 2001, Singer afirma că relaţiile sexuale între specii nu reprezintă o ofensă adusă demnității noastre ca ființe umane.[ii]

Din motivele menționate mai sus, considerăm că decernarea titlului de doctor honoris causa lui Peter Singer de către o instituție publică română este inacceptabilă și solicităm anularea ei.

Cu considerație,

Semnează:
Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public,
Asociația pentru Revigorarea Tradiției
Asociaţia Rost
Asociaţia Predania
Asociaţia Părinţi pentru Educaţie
Asociaţia Basarabii
 (lista rămâne deschisă)





[i] Singer, Peter, Practical Ethics, (1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979)

Read more...

sâmbătă, 7 martie 2015

Conferinţă: Educaţia sexuală şi sexualizarea copiilor

0 comentarii


Doamna Antonia Tully va susţine pe 16 martie conferinţa "Educaţia sexuală şi sexualizarea copiilor. Situaţia din Marea Britanie".

D-na Antonia Tully este coordonatoarea campaniei „Safe at School” („În siguranță la școală”) din Marea Britanie.

Evenimentul va avea loc luni, 16 martie, de la ora 18.00, în sala Rotterdam a Hotelului „Double Tree”, strada Nerva Traian, nr. 3A. 


Intrarea este liberă şi se asigură traducere în limba română.

Conferinţa va fi reluată a doua zi.


Read more...

vineri, 13 februarie 2015

Cum rostogoleşte "Adevărul" o minciună despre Biserică

0 comentarii
Propunerea Sf. Sinod privind ora de religie respectă decizia Curţii Constituţionale.




În cotidianul "Adevărul" din 12 februarie 2015 a fost publicat articolul „Tertipul prin care BOR încearcă să mențină Religia obligatorie în şcoli”, în care este comentată propunerea Sfântului Sinod ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul școlarizării pe toată perioada acesteia.


Adversarii statutului orei de Religie ignoră sau interpretează tendențios motivarea Curţii Constituţionale care, de fapt, a respins aproape în totalitate cererile acestora privind neconstituționalitatea prezenței disciplinei Religie în învăţământul public (punctul 2 al dispozitivului deciziei nr. 669 a Curţii Constituţionale).

Singurul aspect modificat de către Curtea Constituţională este procedura de participare a elevului la ora de Religie, şi anume aceasta presupune o cerere de înscriere. În ceea ce privește celelalte aspecte legale privind importanța şi necesitatea orei de Religie, Curtea Constituţională a menținut, motivat şi consolidat statutul acesteia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învăţământ, obligatorie pentru Şcoală, care trebuie să o prezinte în oferta educaţională a școlii (asemenea disciplinelor limba română, matematica, istoria, geografia etc.). 

Prin urmare, ora de Religie nu este facultativă pentru Şcoală, ci Şcoala trebuie să respecte statutul legal al acesteia şi să creeze toate condiţiile pentru desfăşurarea ei (conform paragrafului 19 din motivarea Deciziei Curţii Constituţionale), iar elevul, părinții sau tutorele acestuia solicită în mod liber înscrierea pentru studiul disciplinei Religie.

Ca atare, Sfântul Sinod, prin propunerea făcută, a avut în vedere motivarea deciziei Curţii Constituţionale, care afirmă în același timp importanța orei de Religie şi libertatea elevului de-a studia disciplina Religie pe bază de cerere. Se înțelege că cine s-a înscris în mod liber să urmeze studiul Religiei poate fi consecvent sau inconsecvent cu această alegere inițială.

Atât timp cât Constituția României garantează dreptul la educație religioasă confesională în școală, „potrivit cerințelor specifice fiecărui cult” (art. 32, alin.7), implicarea Bisericii în susținerea orei de Religie nu reprezintă o ingerință în activitatea Statului, ci cooperarea acesteia cu instituţiile publice (art. 29, alin. 5), pentru o formare spirituală şi socială adecvată a copiilor şi tinerilor poporului român eminamente religios.

Așadar, Biserica apără şi promovează studiul Religiei fiindcă este solidară cu poporul credincios.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sursa: basilica.ro
Read more...

joi, 12 iunie 2014

Şedinţă la Noua Republică

2 comentarii
Imaginea lui Mihail Neamţu suprapusă peste cea a partidului, până la identificarea cu acesta, a fost considerată un impediment de comunicatorii Noii Republici, care au promis că vor găsi alte elemente sau teme caracteristice partidului. Campania pentru europarlamentare nu a adus aceste teme pe piaţa politică, deşi unele dintre ele fuseseră propuse încă de anul trecut.

În august 2013, Corneliu Berari, vicepreşedinte NR, a afirmat că familia va conta în alegeri, dar ideea lui a fost respinsă pe motiv că electoratul urban va fi îndepărtat. Doi candidaţi independenţi, Iulian Capsali şi Petre Costea, au ales ca temă de campanie familia naturală, reuşind să obţină aproape 100 mii de voturi în total. Povestea lor de viaţă, care rezona cu tema aleasă, a fost folosită în campanie, spre deosebire de Noua Republică, care nu a valorificat nici măcar povestea extraordinară a lui George Mioc. 

PNŢcd a alăturat temei familiei dezbaterea despre restauraţie sau despre locul monarhiei în viitorul ţării. În problema formei de guvernământ, Noua Republică, deşi are un nume ce lasă loc metaforei (Respublica lui Platon), nu a avut un mesaj în campanie. PNŢcd a obţinut peste 60 mii de voturi.

În campania Noii Republici au lipsit personalităţile. În timp ce Mihail Neamţu era pus în umbră şi povestea lui George Mioc era ignorată, alte partide au folosit "locomotive" în campanie. Forţa Civică s-a folosit doar de lider, Mihai Răzvan Ungureanu, candidat anunţat la prezidenţialele din toamnă. Mişcarea Populară s-a folosit de Traian Băsescu, în timp ce NR a încercat disocierea de Preşedinte, încercând să facă uitat episodul din iulie 2012. PDL s-a folosit de Monica Macovei, reformatoarea justiţiei şi pol de atracţie pentru votul util, iar PNL - de Klaus Iohannis, model în administraţie.

Astfel, în campanie NR a avut un discurs paranoic, a fost doar "anti" şi nu a avut de fapt un mesaj coerent. 

Noua Republică a făcut parte din ARD la alegerile din 2012, ceea ce i-a adus un senator şi accesul în AECR. Pentru NR, primele alegeri au avut loc în 25 mai. 

Voturile obţinute se datorează leadership-ului local, cercului de influenţă personală a celor care au lucrat în campanie şi contactului personal. Oamenii care au muncit pentru partid, de la strângerea de la semnături până la contactul direct cu alegătorii  şi monitorizarea votului în secţii (4.000 de secţii în ţară), au fost bine organizaţi, dar mesajul campaniei a fost slab. Totuşi NR a obţinut voturi în peste 2.330 localităţi. Cele 15.419 voturi (0,28% pe ţară) reprezintă un scor onorabil, dau imaginea clară a NR în ţară şi sunt un motiv serios pentru a continua. Există filiale care au obţinut scoruri mai mari decît media pe ţară şi filiale slabe, în care NR a luat mai puţine voturi decât în judeţele în care nu există filiale. Boicotul la care mass media au supus partidul nu a funcţionat pentru cei care se infomează de pe internet.

Mihail Neamţu este acuzat că a făcut un "produs" ce a fost cumpărat de mai puţin de 16 mii oameni. Contestarea vine din partea autorilor strategiei de campanie. De fapt, sunt contestate forţele care au reuşit să se coaguleze la Noua Republică şi să demonstreze că în politica românească există atât oameni curajoşi şi hotărîţi, cât şi un electorat pentru partide noi. 

Miza Congresului extraordinar de la Arad din 28 iunie este să arate că un partid complet nou, de secol XXI, care nu-şi are originea în FSN şi nici nu "beneficiază" de complicităţi cu instituţii ale statului, este viabil în România şi el poate lucra pentru mai mult viitor, chiar şi în condiţii vitrege.

(Ieri am participat pentru prima oară la o şedinţă de partid.)






Read more...

joi, 5 iunie 2014

Protest faţă de folosirea abuzivă a numelui Capitalei

0 comentarii
Către Primăria Generală Bucureşti

Scrisoare deschisă de protest
Adresată Primarului General al Bucureștiului, dl. Sorin Oprescu

            Stimate domnule Primar General,

         Asistăm cu surprindere şi tristeţe la uzurparea, de către agenții de lobby ai „minorităților sexuale”, a numelui capitalei Românei, București.
            Față de anii trecuți, când cei în cauză își organizau manifestările sub denumirea onestă de „Gay Fest” (adică festivalul homosexualilor), anul acesta vom avea un „Bucharest Pride”! Adică, în opinia organizatorilor, un soi de festival al mândriei bucureștene!
  Ca locuitori ai Bucureștiului și cetățeni ai României, vă asigurăm că nu ne simțim deloc mândri de astfel de asociere. Desigur, nu avem nimic împotriva exercitării dreptului la viață privată al nimănui; nu găsim însă nimic „privat” în a implica numele celui mai mare oraș al țării într-un astfel de eveniment.

            Ne permitem să vă reamintim că pe stema municipiului București figurează icoana unui sfânt al Bisericii Ortodoxe - Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care este și patronul spiritual al acestui oraș.
            Cum poate fi asociat acesta cu un marș al lipsei de rușine? Sau cu declamarea de povești cu „familii” în care există „doi tați” și „două mame”? Sunt două evenimente care vor avea loc în spațiul public, în timpul Bucharest Pride. Cunoașteți pe cineva născut din doi bărbați sau din două femei? Noi nu!
  Românii, ca oricare alt popor din Europa sau din lume, nu sunt definiți prin comportamentul lor sexual, ci prin setul de valori la care aderă. Ceea ce se promovează prin manifestări de tipul „Bucharest Pride” este incompatibil nu doar cu valorile creștinismului majoritar în România, ci și cu ale bunului simț minimal – însușire ce lipsește cu desăvâșire agenților de lobby homosexual.
            De aceea, în numele tuturor cetăţenilor creștini, vă adresăm îndemnul de a vă delimita public de această asociere. Luați, vă rugăm, domnule Primar General, o poziție clară împotriva încercării „minorităților sexuale” de a induce în rândul cetățenilor majoritari ideea că „Bucharest Pride” este o manifestare a tuturor bucureștenilor.

Semnează: mai multe asociaţii ale societăţii civile creştine. 
Read more...

miercuri, 4 iunie 2014

Societatea civilă creştină salută Protocolul MEN-Patriarhia Română

0 comentarii
Coaliţia pentru Familie și Constituție (www.coalitiapentrufamilie.ro), for al societăţii civile, constituit din peste 30 de asociații și fundații, sprijină protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte privind educaţia religioasă în şcoli. Jurisprudența CEDO în materia autonomiei cultelor, cu aplicare la statutul personalului de cult în școli, este astfel pusă în aplicare, în sfârșit, și în Romania.
În calitate de părinți preocupați de viitorul copiilor noștri, salutăm acest demers care are temei legal și democratic în prevederile Constituției României, ale Codului Civil și ale Legii Educației Naționale, conform cărora libertatea credințelor religioase și dreptul la învățământul religios sunt garantate, iar părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor lor, ca principali beneficiari ai procesului de învățământ.
Creșterea calității actului de învățământ, inclusiv a predării orei de religie, este o preocupare permanentă pentru noi ca părinți și considerăm că o strânsă colaborare între Ministerul Educației Naționale și Biserică este singura cale prin care acest deziderat își poate găsi împlinirea.
Dorim ca profesorii de religie ortodoxă sa reprezinte pe deplin învățătura Bisericii Ortodoxe Române și să păstreze permanent legătura cu aceasta, pentru a le asigura copiilor transmiterea învățăturii de credință pe care noi, formați în timpul regimului comunist, nu am dobândit-o în cadrul școlii. Suntem favorabili ca și celelalte culte și denominațiuni să semneze cu instituțiile abilitate protocoale asemănătoare, care vor duce la un învățământ religios de calitate.
Ne dorim ca profesorii de religie sa aibă pregătirea teologică necesară predării acestei discipline importante, care contribuie major la formarea intelectuală, morală, emoțională și socială a copiilor noștri, tocmai pentru a fi eliminate erorile din procesul de predare.
Considerăm că numai cooperarea între Stat și Biserică poate asigura menținerea tradiției, a păcii sociale și a identității noastre în țara europeană cu unul dintre cele mai ridicate procente de oameni credincioși din Europa, conform statisticilor.
Membrii şi susţinătorii Coaliţiei pentru Familie și Constituție doresc să asigure Ministerul Educaţiei Naţionale că protestele izolate provenite din societatea civilă, legate de încheierea acestui protocol cu Patriarhia Română, indiferent cât ar fi de vocale, reprezintă doar opinia unei minorități antireligioase, angajată într-o luptă declarată, nedemocratică, pentru marginalizarea a tot ce ține de spiritualitate în spațiul public și care dorește, în special, minimalizarea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în structurarea societății românești. Întrucât, potrivit chiar declarațiilor ministrului Educației, astfel de acorduri există sau urmează a fi semnate cu toate cultele din România, considerăm reprobabilă instigarea de către cei menționați la discriminarea largii majorități a românilor, care și-au declarat apartenența la credința creștin-ortodoxă.
Coaliția pentru Familie și Constituție își afirmă convingerea că, în orice domeniu al societății, buna colaborare dintre culte și instituțiile statului român reprezintă un gest firesc și care își găsește ecou în convingerile majorității românilor. Ne dorim ca astfel de înțelegeri între instituțiile majore din societatea noastră să continue, ele fiind garanția armonizării corpului social și a întăririi spirituale a poporului nostru.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Read more...

joi, 29 mai 2014

M-am înscris în Noua Republică.

0 comentarii
Pentru că:
- este singurul partid care s-a declarat pro life;
- este singurul partid care a declarat că susține Inițiativa Cetățenească Europeană "Unul dintre noi". Iniţiativa, pentru care semnaseră peste 140 mii cu români, a fost respinsă ieri de Comisia Europeană - doar o bătălie pierdută. Comitetul de organizare a ICE "Unul dintre noi" va face recurs la Curtea Europeană de Justiţie.
- este primul partid care a propus modificarea legii partidelor în această legislatură (în oct. 2013). PDL a depus un alt proiect de modificare a legii partidelor în febr. 2014 şi a declarat că nu a ştiut de proiectul NR.
- este singurul partid care s-a declarat împotriva Rapoartelor Estrela și Lunacek, când acestea au fost supuse la vot în Parlamentul European. 

Valorile familiale au fost atacat constant de legislația europeană din ultimii ani. 
Raportul Lunacek a trecut. Cei care au ignorat pericolul, făcându-se că nu aud vocea societății civile creștine, şi aici şi în alte state UE, au de gestionat acum criza politică de după alegeri. Pentru cei care nu s-au prezentat la vot am un citat de pe Blogary (facebook): "Miza următoarelor decenii politice: libertatea educației vs controlul statului asupra familiei și copiilor."

Doamne ajută!
Read more...

miercuri, 28 mai 2014

Comisia Europeană a respins Iniţiativa Cetăţenească Europeană "Unul dintre noi"

0 comentarii
Astăzi, Comisia Europeană a dat răspuns negativ Iniţiativei "Unul dintre noi". În ultima zi, conform legilor în vigoare, şi nu întâmplător după alegerile din 22-25 mai, Comisia, organ care nu este ales de cetăţeni, ci doar numit, şi-a folosit dreptul de veto pentru a respinge cererea a peste 1,7 mil. cetăţeni ce au semnat în clar (cu CNP) pentru a solicita elaborarea unui pachet legislativ la nivelul UE, prin care să înceteze finanțarea din bani europeni a activităților care presupun distrugerea de embrioni umani, în particular în domeniile cercetare şi sănătate publică (aici intră şi avorturile la cerere, inclusiv cele efectuate prin ajutoare pentru dezvoltare pe care UE le acordă ţărilor sărace). 

Inițiativele cetățenești europene (ICE) au fost lansate în aprilie 2012, având rolul unui instrument la îndemâna cetățenilor pentru a influența agenda de lucru a UE. O ICE permite unui număr de 1 milion de cetățeni din cel puțin un sfert dintre statele membre ale UE (şapte) să invite Comisia Europeană să ia măsuri în domeniile care țin de competența acesteia.

În România, ICE Unul dintre noi, singura deschisă, s-a încheiat printr-un succes: peste 140 mii români au semnat, deşi pragul minim pentru a putea fi validată cererea era de 25 mii.

Să citim pe site-ul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, despre această decizie, "curat constituţională":

"Organizatorii s-au întâlnit cu reprezentanții Comisiei în data de 9 aprilie (STATEMENT/14/115), iar ulterior au participat la o audiere publică în Parlamentul European în data de 10 aprilie. Comisia a concluzionat că actualul cadru de finanțare, care a fost recent dezbătut și aprobat de statele membre ale UE și de Parlamentul European, este cel adecvat.

Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat: „Am examinat această inițiativă cetățenească și i-am acordat întreaga atenție cuvenită. Cu toate acestea, statele membre și Parlamentul European au convenit să continue finanțarea cercetării în acest domeniu în mod justificat. Celulele stem embrionare au caracteristici unice și ar putea fi la originea unor tratamente prin care se salvează vieți, ceea ce în prezent se studiază deja în cadrul unor trialuri clinice. Comisia va continua să aplice cercetării finanțate de UE normele și restricțiile etice stricte aflate în vigoare, incluzând faptul că nu vom finanța distrugerea embrionilor.” 

Precizarea mea: există celule stem ce provin de la adult şi pentru care ICE "Unul dintre noi" nu a cerut încetarea finanţării.

"Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, a declarat: „Inițiativele cetățenești europene permit cetățenilor să participe direct la elaborarea politicilor UE, iar noi le acordăm o atenție deosebită. În prezent, complicațiile asociate sarcinii și nașterii continuă să fie cauza decesului multor femei. Acesta este motivul pentru care comunitatea internațională a inclus în obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) obiectivele specifice reprezentate de reducerea mortalității materne și asigurarea accesului universal la sănătatea reproducerii. UE, statele sale membre și alți donatori internaționali depun eforturi mari pentru a atinge aceste obiective, făcând din ele, și în general din sănătate, o prioritate. Programele noastre de dezvoltare în acest domeniu au ca scop extinderea accesului la servicii eficiente de planificare familială, prevenind astfel necesitatea recurgerii la avorturi”.

Comisia Europeană aplică un sistem detaliat, „cu trei lacăte”, oricărei activități de cercetare care implică celule stem embrionare umane (human embryonic stem cells – hESC), un sistem pe care Comisia îl consideră în deplină conformitate cu tratatele UE și cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Sistemul – care s-a aplicat deja în precedentul program de cercetare al UE – a fost convenit de statele membre ale UE și de Parlamentul European în contextul aprobării legislației privind programul Orizont 2020, în 2013. Regulile sunt următoarele:
  • Legislația națională este respectată – proiectele UE trebuie să respecte legile țării în care se desfășoară cercetările.
  • Toate proiectele trebuie să fie validate din punct de vedere științific prin evaluare inter pares și trebuie să facă obiectul unei evaluări etice riguroase.
  • Fondurile UE nu pot fi utilizate pentru a se obține linii noi de celule stem sau pentru cercetări în cursul cărora se distrug embrioni – inclusiv în scopul obținerii de celule stem embrionare umane."

sursa: aici




Read more...

miercuri, 7 mai 2014

Marx şi Engels despre gazele de şist

0 comentarii


... sau cum să mâncăm o pâine albă din banii contribuabilului neamţ.
Read more...

marți, 6 mai 2014

ILGA-Europe îl atacă pe Iulian Capsali

0 comentarii
ILGA-Europe, o asociaţie umbrelă pentru lobby-ul homosexual din UE, finanţată în principal de Comisia Europeană, a publicat azi un raport despre discursul urii (hate speech), folosit în primele 6 săptămâni ale campaniei pentru europarlamentare. 

Raportul este elaborat în colaborare cu ENAR (Reţeaua Europeană împotriva Rasismului). Autorii declară că au identificat 17 raportări valide de hate speech împotriva minorităţilor. Printre ele se află şi un raport din România, despre Iulian Capsali, candidat independent la P.E., promotor al valorilor familiale creştine.

(11 raportări din cele 17 se referă la candidaţi independenţi.)

Capsali a fost raportat pentru că a ar fi atacat "demnitatea unor grupuri sau persoane".

Sursa este un articol apărut pe EurActiv, despre care am scris şi eu, în care Iulian Capsali este prezentat drept un preot ortodox, lucru inexact, care nu a fost corectat pe site-ul plătit din bani publici nici până acum şi pe care ILGA nu s-a obosit să-l verifice. 

Citez din Raport: "Capsali a afirmat că 'ideologia homosexuală' (sic) distruge familia". "Capsali a spus că se va opune 'culturii homosexuale', pe care o consideră sinonimă cu moartea şi moartea culturii".

1. Cât de profesionist lucrează ILGA, care nu a verificat articolul?  

2. Dacă spun 'cultura Otaku este sinonimă cu moartea culturii' mă fac vinovat de discurs al urii? Cine este judecător?

3. Cei care au alte păreri despre căsătoria gay, decât ILGA, au libertatea să candideze (sau să voteze) în alegeri?




Read more...

luni, 28 aprilie 2014

Când a contat votul euro-deputaţilor români la Bruxelles

0 comentarii
Când s-au dezbătut rapoarte ce puneau sub semnul întrebării familia.

Raportul Zuber a fost respins la o diferenţă de 9 voturi. Multe au fost voturi ale românilor. 

Un articol de Eduard Dumitrache, publicat pe Active News acum două luni.


"Același grup politic care a promovat raportul Lunacek și Estrela, grup alcătuit în marea lui majoritate din europarlamentari socialiști, neomarxiști și ”verzi”, s-a aflat în spatele unei noi directive cunoscute sub numele de Raportul Zuber ce urma să fie astăzi votată la Bruxelles. De fapt multe idei din dosarele Estrela și Lunacek au fost ”împachetate frumos” în noul proiect.

Ce spune spune Zuber printre altele: teoria genului ar trebui să fie materie obligatorie în școli, fără a fi necesar vreun acord al părinților în acest sens, familia are constituție „diversă”, cotele de gen devin obligatorii pentru angajatori (influențând indirect declarațiile genului…), avorturile și contraceptivele sunt finanțate din bani publici, etc.

Conform acestei teorii a genului identitatea sexual-biologică a omului este anulată, ea fiind înlocuită cu o identitate asumată psihologic de fiecare. Tinerii ar trebui să fie educați în școli în spirit trans-gen urmând își definească singuri genul, să poată renunța la sexul lor biologic pentru a-și alege ”conștienți” un gen social (gender, eng.).  Unii teoreticieni se referă la eliminarea cuvintelor „mamă” și „tată”, impunându-se folosirea termenului corect politic de „părinte”. Și nu vorbim de un scenariu ipotetic, este deja practica întâlnită în Anglia sau Franța.

Se continuă de asemenea politica de restricționare a drepturilor părinților asupra propriilor copii în sensul în care responsabilitatea părinților în educarea copiilor ar reprezenta un obstacol pentru ca aceștia să se realizeze ca indivizi.

Proiectul a fost propus de Ines Cristina Zuber, din partea Partidului Comunist Portughez (sic!). Este trist ca după un secol în care ideile marxiste au produs peste 90 de milioane de victime asemenea ideologii să determine viitorul Europei.
Astăzi acest raport a fost supus la vot în plenul Parlamentului European și din fericire a fost respins (la limită): 289 voturi „pentru” și 298 „contra”.   Toți alegătorii români ar trebui  să se uite bine cum au votat cei 33 de europarlamentari ce ne reprezintă la Bruxelles.
Pe ”lista rușinii” celor care au votat pentru raportul Zuber sunt 14 europarlamentari români, adică aproape tot blocul PSD și PNL, precum și reprezentantul Partidului Conservator (conservator?!). De fapt sunt cam aceeași politicieni care au votat și pentru vechiul raport Estrela, în decembrie anul trecut.

Astfel au votat în favoarea raportului:
  • Norica Nicolai, Ovidiu Silaghi, Adina Ioana Vălean și Renate Weber (PNL)
  • Victor Boștinaru, Minodora Cliveti, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Ioan Pașcu, Claudiu Tănăsescu, Adrian Țicău (PSD)
  • Sabin Cutaș (PC)
  • Cristian Preda (PDL)

Au votat împotriva raportului:
  • Vadim Tudor și Dan Zamfirescu (PRM)
  • Elena Băsescu, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marian Marinescu, Rareș Niculescu, Theodor Stolojan (PDL)
  • Gyula Winkler, Csaba Sogor, Iosif Matula (UDMR)
  • Laszlo Tokes.
S-a abținut Elena Antonescu de la PDL și nu au votat Corina Crețu, Daciana Sârbu (PSD), Eduard Hellvig (PNL), Adrian Severin (neafiliat), Traian Ungureanu (PDL).

Mai sunt două luni până la alegerile din mai, sper să nu ne lase memoria până atunci…"


Read more...

duminică, 27 aprilie 2014

Doamne ajută să ne votaţi!

0 comentarii
"Dna. Renate WEBER este orice, numai creștină nu este, faptele ei din Parlamentul Europei stau mărturie pentru anti-creștinismul de care dna. Weber, ca de altfel toți membrii PNL, dau dovadă. Să dezvolt."

Citiţi articolul lui Răzvan Vastea, un creştin.
Read more...

marți, 22 aprilie 2014

Iulian Capsali (5)

0 comentarii
În România 1 aprilie e aproape zilnic, mai ales de alegeri, zice Grațian Mihăilescu într-un text de pe Vice.com, același cu cel întitulat Miza algerilor europarlamentare: despre candidați, despre democrație și despre fraudarea semnăturilor, apărut pe Contributors cu două zile mai devreme.

Citez: „Pe lângă listele partidelor au ajuns și nouă independenți: Corina Ungureanu - gimnasta care a apărut în Playboy, Constantin Titian Filip  - un controversat doctor, Pericle Capsali  - un candidat al bisericii, tată a nouă copii (BOR l-a ajutat probabil să strângă semnăturile), Peter Costea - un avocat din Houston, președinte al Alianței Familiilor din România și Paul Purea - un doctor din partidul OTV-ist, care s-a gândit că are mai multe șanse ca independent.”


Care-i treaba cu înghesuiala asta la europarlamentare? Răspund eu, pe scurt: dacă nu va fi înghesuială în ziua votului, degeaba vorbim. Chiar și la o prezență de 2% la vot, România va avea tot 32 deputați europeni, doar din partidele mari, și nici un independent sau partid mic în P.E. Strategia partidelor rmari e să arunce alegerile în derizoriu, în rarele momente când vorbesc despre ele, pentru a fi siguri de absenteism. Doar partidele mici și independenții se vor strădui să-și mobilizeze electoratul la vot și asta e singura lor șansă.



„Un europarlamentar câștigă timp de cinci ani 7 956,87 euro pe lună, adică 6 200,72 euro venit net.” este singura miză sesizată de Grațian Mihăilescu, ca și de Cristian Unteanu pe blogul Adevărul. Cu toate astea, activitatea deputaților „e foarte importantă, mai ales că 75% din legislația României e făcută la Bruxelles, lucru pe care politicienii autohtoni și românii se pare că nu-l înțeleg.” Dar presa românească îl înțelege? Din articolele citate mai sus nu reiese nimic despre valorile aflate în dezbatere care vor fi dezbătute la Bruxelles, când nu sunt puse nu vor fi puse sub semnul întrebării, sau despre suveranitatea națională proiectul Europa, aflat în impas.



Virgil Iordache pe Contributors, (un site care i-a dedicat cinci articole lui Capsali, în nici două săptămâni): „Este greu de crezut că domnul Capsali intră în politică doar pentru valorile familiei, fără să fie interesat de un stat autoritarist după modelul tradițional ortodox.” 




Aici fac legătura cu ce spune Ioan Stanomir pe lapunkt.ro: „Ca de atâtea ori în istorie, din Răsărit o nouă lumină se ridică. Iar Putin şi Rusia sunt emisarii acestei regenerări. Vocile lui Ovidiu Hurduzeu sau Iulian Capsali nu sunt excentrice, ci parte a unui curent ce elogiază Roma ortodoxă a lui Putin şi miracolele ei de însănătoşire morală.”



Dar cel mai mult îmi displace că un site plătit din bani publici, EurActiv, publică informații neverificate despre Capsali. ILGA-Europe, o asociație umbrelă pentru lobby-ul gay, finanțată majoritar de Comisia Europeană (deci tot din bani publici), preia și ea, cu copy/paste, inexactitățile. Capsali nu e preot și e sărac lipit, dar minciuna crește ca un bulgăre de zăpadă și pe edgeonthenet.com (un site al comunității gay din SUA) e publicată sub titlul un preot român milionar candidează pentru P.E. Profesionalismul nu are legătură cu "orientarea", de nici un fel.








Read more...

joi, 17 aprilie 2014

ACTIVISMUL GAY (7): O.N.U. și „drepturile sexuale” din România

0 comentarii
Un serial pentru cei lipsiți de prejudecăți.

Centrul European pentru Inițiative Publice (ECPI), un fel de Asociație Accept cu masterat, ne informează (sublinierile îmi aparțin):

„Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat lista de probleme adresată României, la cea de-a 110-a sesiune a Comitetului (10-28 martie 2014). Această listă conține, printre altele, întrebări legate de drepturile sexuale și ale reproducerii, la care statul român trebuie să răspundă pentru audierile care vor avea loc în perioada următoare.
Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI) se bucură să regăsească în listă aproape toate problemele ridicate în legătură cu drepturile sexuale și ale reproducerii în România, trimise Comitetului printr-o scrisoare comună semnată împreună cu Center for Reproductive Rights (CRR).
Astfel, Comitetul a preluat 4 dintre ariile problematice indicate de ECPI și CRR, cerând Statului Român:
  • să indice pașii efectuați pentru adoptarea unei legislații cuprinzătoare pentru a permite modificarea actelor de stare civilă în scopul recunoașterii juridice a identității de gen,
  • să ofere informații despre acțiunile desfășurate pentru a garanta persoanelor care trăiesc cu HIV accesul la servicii medicale, inclusiv de sănătate a reproducerii, la asistență medicală maternă, la educație și muncă, fără discriminare,
  • să ofere informaţii despre măsurile luate privind problema sarcinilor la adolescente,
  • să ofere informații despre motivele pentru care femeile recurg la avort în condiții ilegale și  nesigure, în ciuda existenței unui cadru legal care permite avortul.
România are un termen de mai multe luni să răspundă acestor solicitări şi va fi audiată în perioada următoare în faţa Comitetului pentru Drepturile Omului.” (sursa: ecpi.ro)
Textul ECPI e însoțit de o imagine:

Ce nu înțeleg eu din imagine: cine are dreptul la viață? De ex., embrionul de delfin are dreptul la viață?
La ce visez: la un milion de accesări pe an pentru site-ul ECPI.

Read more...

Manif pour tous: Chestionar pentru alegerile europarlamentare

0 comentarii
Mișcarea civică Manif pour tous din Franța nu are exprimare politică. Pentru a-și face auzită vocea de către oamenii politici, ea a ales să le trimită un chestionar candidaților la alegerile europarlamentare. (Este un model folosit cu real succes de Manif pour tous la alegerile locale din luna martie - Charta pentru municipale.)

Obiectivul chestionarului: alegătorii vor cunoaște mai bine poziția candidatului față de cele opt „principii europene pentru familie și copil”, a declarat azi Ludovine de la Rochere, președinta Manif, într-o conferință de presă rezumată de Le Journal du Dimanche.

Printre cele opt principii se află: „un copil este născut dintr-o mamă și dintr-un tată”, cu referire la adopția de copii de către cuplurile formate din persoane de același sex, și „copilul nu poate face obiectul niciunei donații sau contract nici înainte, nici după conceperea sa”, cu referire la reproducerea umană asistată medical (RUAM), legi aflate încă în dezbatere în Franța. „Lupta împotriva discriminării trebuie purtată în numele principiului demnității tuturor oamenilor” și nu poate fi folosită în profitul unei politici care vrea „să inițieze sau să instaleze identitatea de gen”. Pentru Manif pour tous „identitatea sexuată bărbat/femeie” este „o realitate obiectivă esențială pentru specia umană”; teoria genului se predă obligatoriu în școlile franceze de un an de zile. Susținătorii Manif se tem că problema „identității de gen” va produce o revoluție antropologică, de aceea una din întrebările chestionarului este despre acest lucru.

Ansamblul documentelor va fi publicat înainte de alegeri astfel încât fiecare cetățean să știe bine opinia candidaților în chestiunile ce țin de familie. Răspunzând acestui chestionar candidatul își dă acordul formal că va respecta și promova aceste principii în P.E.; candidații pot face comentarii la întrebările puse.

În cazul în care este ales, deputatul trebuie să precizeze dacă va accepta să facă parte dintr-un intergrup parlamentar, dedicat problemelor familiei și copilului.

Mișcarea Manif s-a înființat ca reacție la legea Taubira din 2013 (legalizarea căsătorie gay în Franța).
Read more...

luni, 7 aprilie 2014

Forum euro-federalist la Palatul Parlamentului

0 comentarii
Asociaţia Europuls promovează procesul de integrare europeană. Europuls a organizat în martie 2013 conferința Eurosfat, la care politicieni români şi europeni, funcționari, reprezentanți ai ONG-urilor, think-tank-urilor și cetățeni s-au consultat asupra temelor de interes pentru România și UE: de la aderarea României la zona euro până la protecția și securitatea datelor. 

Astăzi Europuls și CRPE au organizat conferința Eurosfat 2014, cu tema Europa, încotro?. Nici acum și nici anul trecut nu a fost dezbătut vreun punct de vedere eurosceptic, eurorealist sau de altă natură. „Federația europeană” este considerată singurul proiect posibil și benefic pentru România, așa cum a fost considerată și construirea comunismului până acum 25 ani. Pentru a înțelege mai bine proiectul oamenilor noștri politici - România, membră SUE, e bine să revedem conferința de anul trecut.

Din raportul „Uniunea Europeană văzută din România - Concluziile Eurosfat 2013” voi reda trei idei.
România are nevoie de o strategie economică pe termen mediu și lung care să îi asigure convergența cu economiile din zona euro și un grad de competitivitate suficient pentru a putea face față concurenței de pe piața europeană, după aderarea la zona euro, estimată spre orizontul anului 2020. Ar fi de preferat să aderăm la o adevărată uniune monetară, și nu la o zonă euro cu un design problematic. În momentul creării acestei zone au fost favorizate obiectivele politice, mai degrabă decât cele economice, ca rezultat al negocierii dintre naționaliști și euro-federaliști.  
Reformarea zonei euro este necesară și trebuie să vizeze crearea unei adevărate uniunii monetare, fiscale și a unui buget prin care să se poată interveni. Fixarea ca obiectiv a aderării la zona euro ar obliga clasa politică să reformeze economia.  

România va avea o problemă majoră cu piața energetică în câțiva ani, atunci când va trebui ca, pe de-o parte să implementeze legislația europeană, iar pe de alta să facă față efectelor unor practici necompetitive și ineficiente din domeniu, menținute artificial. Procesul de liberalizare a prețurilor la energie este decalat, el fiind inexistent pentru consumul casnic, dar aproape încheiat în rest.

România a debutat la alegerile europarlamentare din 2007 cu una dintre cele mai scăzute participări din Uniune (sub 35%); în 2009 prezența a fost și mai mică. Cauzele identificate la conferință au fost: neîncrederea în clasa politică și lipsa de informare privind  instituțiile europene, corelată cu lipsa culturii politice. (Aș adăuga, nu pe ultimul loc, lipsa ofertei politice.) Percepția generală este că, odată aleși, membrii Parlamentului European nu mai au legătură cu electoratul național și nu îl reprezintă. Această percepție este cauzată (și) de lipsa de înțelegere a impactului legislației europene și a rolului pe care îl are Parlamentul European în conturarea legislației Uniunii, din care România face parte. 
(Nimic despre faptul că absenteismul la vot în Uniune ridică problema lipsei de legitimitate a instituţiei care dezbate teme ce afectează viaţa a peste 500 mil. oameni.)
Tinerii sunt categoria cea mai expusă la absenteism, nu doar din cauza lipsei de educație civică, dar și a faptului că nu se simt reprezentați de candidați din alte categorii de vârste, care nu par să rezoneze cu așteptările electoratului. S-a considerat necesară informarea cetățenilor cu privire la importanța alegerilor europene, prin canalele media cu acoperire națională, permanentizată pe toată perioada mandatului, nu numai în pragul alegerilor europene. Pe de altă parte, cetățenii ar trebui să fie incitați să participe la dezbaterea publică și să își exercite rolul de control al parlamentarilor. 

Ce au făcut până acum eurodeputații români pentru a crește „adresabilitatea” la vot s-a văzut. Nimeni nu vorbește de dezbaterile din P.E. pe teme care au inflamat societatea civilă, cum sunt presiunile pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex sau pentru introducerea obligatorie a educației sexuale în școli. Nimeni nu vorbește de candidați sau de proiecte politice. Strategia partidelor validate de BEC, toate federaliste, este să mențină absenteismul pentru a fi alese aceleași liste ca în 2009. La dezbaterea de azi am remarcat că grupurile parlamentare care nu reprezintă familii politice mari precum şi independenţii din P.E. sunt numiți (în continuare) "extremişti", "populişti" sau reprezentanţi ai unui "naţionalism nefericit". Atât oamenii politici cu altă orientare cât şi mass media au aceeaşi atitudine. Astfel, cetăţenilor care au sau ar putea avea un alt punct de vedere faţă de realităţile europene li se contestă dreptul la reprezentare politică. Euroscepticismul este taxat drept "extremism de dreapta" şi drept un pericol pentru unitatea de monolit euro-socialistă. (În ultima legislatură a P.E. popularii şi socialiștii europeni au votat identic în proporţie de 60%. Prognozele arată că tot ei vor deține majoritatea în viitorul P.E.)

La Eurosfat 2014 a fost prezent candidatul ALDE la președinția Comisiei Europene, Guy Verhofstadt, care a declarat că federalismul european nu înseamnă birocrație și supra-reglementare. (În actuala legislatură a P.E. s-a votat de peste 18 mii de ori.) Deși ”federalism” este încă un cuvânt urât pentru europeni, el reprezintă o realitate. La nivelul Uniunii Liberalii și Verzii sunt singurele familii politice delclarat federaliste.

Foarte interesantă este afirmația conform căreia, deși euroscepticii vor avea puțină influență din punct de vedere instituțional (chiar scenariile cele mai pesimiste estimează că vor deține maximum 12% din locurile din P.E.), problema este că ei stabilesc agenda politică, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. 



Read more...

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Iulian Capsali (3)

0 comentarii
Astăzi a fost contestată candidatura lui Iulian Capsali.

Am un deja vu.
Read more...